Sună goarna

Categoria Actualitate, Despre Armata, Opinii, Politica

gornist
“Sună goarna prin toată armata
Strig-o mare de muţi “nesimţiţi”
Este una şi-aceeaşi şicană,
Militarii sunt iar păcăliţi!”

Nici nu mă mai mir, nici nu mă mai revolt, nu pentru că nu mai pot, nu pentru că nu mai vreau ci pentru că ne merităm soarta.
Nici nu a început  să se aplice legea pensiilor militare, votată încă din Iulie 2015, că uite că au şi început să apară modificări şi, bineînţeles, nu spre avantajul pensionarilor, că doar nu sunt aleşi ai neamului.

 

Avertizări

Când a fost votată legea, aşa cum a fost votată,  deşi unii s-au grăbit să se bucure şi să pupe mâini, alţii să îşi trâmbiţeze victoria, eu, veşnicul nemulţumit, le spuneam chiar cu riscul de a-mi face duşmani foştii colegi de luptă, că :
1. Legea nu este corectă, chiar dacă aduce unele îmbunătăţiri faţă de cea dinainte;
2. Legea nu este definitivă, putând fi modificată până la aplicare;
3. Legea ar trebui aplicată imediat, nu amânată până când se schimbă banii;
4. Încă nu ştim ce va aduce metodologia de aplicare sau Ordinul comun al ministerelor implicate;
5. Legea nu a fost făcută nici din dragoste pentru noi nici din respect, ea a fost făcută forţat, aşa că războiul nu s-a terminat;
6. Nici un partid politic nu iubeşte pensionarii, cu atât mai puţin pe cei militari, ele au grijă doar de pensiile lor şi de cei care pot reprezenta un pericol pentru ei, pensionarii neintrând în aceste categorii;
7. Există totuşi diferenţe între militari şi poliţiştii numiţi funcţionari publici, între drepturile şi condiţiile de muncă ale unor şi altora, între statutul unor şi altora ca şi între privaţiunile unora şi altora, care pot crea discuţii între ei şi pot crea diferenţe care pot fi insurmontabile. Spuneam chiar că înainte de a se vota legea ar trebui să se clarifice aceste aspecte, pentru a vedea dacă pensiile militare se pot aplica “ civililor” din MI.Spunând asta doream doar ca aceste probleme să fie clarificate, eventual armonizate pentru a nu crea motive de învrăjbire sau nemulţumiri. Interesant este că personalul civil din armată nu primeşte pensii militare, dar civilii din MI da ;
8. În realizarea intenţiilor lor de a-şi bate joc de români deci şi de armată, politicienii vor uza întotdeauna de principiul dezbinării acestora, pentru că nimic nu prinde mai bine la români decât “grija faţă de capra vecinului”.

Urmări
Nu am fost crezut, unii au refuzat să mă mai contacteze, pentru că în viziunea lor nu aveam dreptate, legea era OK şi puteam fi mulţumiţi.
Am mai spus eu ceva, nu numai atunci, ci de ani de zile, şi anume că asociaţiile militarilor activi sau în rezervă (aici intrând şi SCMD care tot o formă de asociere este) sunt conduse în proporţie de 90% de persoane care urmăresc doar interese personale şi nimic altceva, făcând tot ce pot pentru a minţi şi a păstra motive de nemulţumire faţă de respectarea drepturilor celor pe care îi păstoreau, pentru că fără nemulţumiri sau oarece câştiguri, gen bilete de tratament, grade, etc,  nu există nici cotizanţi. Românii au marele defect de a apela la asociaţii doar când au nevoie de ceva, când le e bine nu au nevoie de nimeni.

Modificări
După câteva zile de discuţii sterile pe unele posturi de televiziune, legate de intenţia de a se modifica Legea Pensiilor Militare, iată că media anunţă că deja obiectivul a fost atins, au fost modificate (se pare doar)două articole din L-233,  care vor fi “promovate” prin OUG. Nu mai interesează pe nimeni că o lege organică nu poate fi modificată prin OUG, nu e prima oară când se întâmplă, aşa că nu mai contează. Indiferent cum se va proceda,  important este scopul nu mijloacele. Astfel, a fost modificat art 16 b , care prevedea că au dreptul la pensie de serviciu cei care “au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu”, modificându-se vechimea la 35 de ani şi art 29, 1. a, care prevedea că “Cuantumul pensiei de serviciu se determină procent de 80% din baza de calcul prevăzută la art. 28,” forma modificată fiind de 60%. Nu ştiu dacă doar acestea sunt modificările, îmi e teamă că vor fi mai multe, dar deocamdată atât a transpirat. Există totuşi posibilitatea ca acest proiect să nu se voteze în parlament, dar după ce şi-au votat pe ascuns mărirea pensiilor lor, parlamentarii vor constata că nu sunt bani la buget pentru a se aplica Legea 233 aşa cum a fost votată în vară şi e nevoie să se facă sacrificii.

Intoxicări
Bineînţeles că mergând pe principiul dezbinării, a şi apărut pe internet varianta că vinovaţi de aceste modificări ar fi militarii, care nu văd cu ochi buni faptul că -vezi Doamne- poliţiştii ar avea pensii mai mari dacă se aplică prevederile art 28(1) pentru că ei au venituri mai mari, ei sunt plătiţi pentru 8 ore de muncă şi suplimentar pentru orele în plus în vreme ce militarii lucrează non-stop pe aceiaşi bani. Este adevărat se crează o astfel de discrepanţă, dar militarii nu au protestat şi nu au cerut modificarea articolului. Aceasta este o manevră de învrăjbire, o gulgută menită să ducă la modificarea legii în unele aspecte care nu sunt plăcute stăpânirii. Aceste “pretenţii” sunt introduse -e adevărat- de persoane din interiorul MApN, dar nu de militari de rând ci din cei cârpiţi, intraţi pe filiera indirectă, care sunt dirijaţi de acelaşi personaj care face jocurile în armată de 7 ani. S-a recurs la această stratagemă pentru că :
1. Militarii nu au sindicat, deci nu pot protesta;
2. Militarii sunt în general mai puţin vocali, au mai puţine posibilităţi să se exprime, au un jurământ militar care poate fi interpretat cum vor şefii;
3. Marea masă de pupincurişti UNPR se află în armată, deci acolo se face politica, nu în MI care poate oricând să dea cu cascheta de pământ.
4. Asociaţiile militarilor sunt aproape toate conduse, aşa cum am mai spus, de oportunişti care îşi urmăresc propriul interes, iar rezerviştii – o spun cu toată tristeţea, m-am convins în 10 ani de pensie – sunt o masă de manevră şi prostire ideală. Prezenţa lui Dogaru încă în fruntea SCMD este cea mai bună dovadă.
5. ASOCIAŢIILE MILITARILOR NU AU FOST ŞI NU VOR FI NICIODATĂ TOATE UNITE ÎNTR-O UNIUNE A ASOCIAŢIILOR, PENTRU CĂ TOŢI MICII ŞEFI VOR SĂ FIE EI MARELE ŞEF.
O altă gulgută care va fi răspândită va fi aceea că aceste amendări deja anunţate în media, de modificare a articolelor 16 şi 29 ale legii, sunt iniţiate şi propuse de guvernul tehnocrat. Urmăriţi ce programe tv fac tam- tam şi vă veţi da seama cine şi ce urmăreşte. Adevărul este că aceste modificări sunt pritocite de mult, cam de când s-a promulgat legea, din cauza asta nici nu s-a aplicat de la apariţia în MO şi s-a dat ca intrare în vigoare anul 2016, se aştepta momentul propice pentru modificare. Momentul a venit, guvernul Ponta a căzut, Oprea a putut să dea liber modificărilor, prin oamenii lui din MApN, Frăţilă, Otilia Sava, Zisu şi mulţi alţii asemenea. De fapt, primele semne şi informaţii privind propusele modificări apăruseră înainte de instalarea actualului guvern. Guvernul Cioloş a fost instalat pe data de 17 Noiembrie. Eu am scris prima oară despre aceste modificări ca intenţie pe data de 21 Noiembrie, după ce pe data de 20 apăruse un apel al SNPPC vizavi de această intenţie. Dar informaţii despre această intenţie primisem cam cu 10 zile înainte deci cu mult înainte de instalarea guvernului. CONCLUZIA ESTE CĂ ACESTE MODIFICĂRI NU APARŢIN GUVERNULUI CIOLOŞ (pe care în paranteză fie spus, nu îl ador şi nu îi iau apărarea, dar trebuie respectat adevărul), CI CELOR CARE ŞI-AU BĂTUT JOC DE PENSIONARII MILITARI ŞI CÂND AU FĂCUT LEGEA 263, ŞI LEGEA 241 ŞI LEGEA 233. Spuneţi dumneavoastră un partid care a fost la guvernare la emiterea celor 3 legi şi veţi avea răspunsul.

 

Reveniri
Acuma unii “revoluţionari” şi “protestatari” de profesie scot din nou capul şi contestă legi pe care le-au susţinut la îndemnul celor care le propuneau şi vor iarăşi cotizaţii, apar la tv şi urlă la lună, iar pensionarii militari sunt din nou gata să pună botul şi să le facă pe plac, uitând că de fapt de 6 ani aceştia nu fac altceva decât gălăgie şi jocuri politice sau ale serviciilor secrete.

Dogaru SRI
Din aceste motive spun eu că ne merităm soarta şi nu merită să mă mai consum. Nu voi mai protesta alături de colegii mei atâta vreme cât nu se vor delimita de manipulatori, nu vor înţelege că numai uniţi toţi, indiferent de armă, vârstă, promoţie, specialitate, sau asociaţie aparţinătoare putem face ceva, până nu vom găsi o formă de organizare comună, până nu vom avea în frunte un lider incontestabil şi până nu ne vom impune ca o masă de forţă, nu de manevră. Îmi amintesc că în 2012 cineva ne-a numit minerii guvernului Ponta. Umilitor pentru nişte oameni care se pretind undeva la baza de sus a societăţii, dar, totuşi, modul în care s-au manifestat unii ca şi modul în care masa de manevră a şarjat, a dat dreptul celor care au vorbit aşa să pună astfel problema. Unii dintre noi nu s-au ridicat niciodată mai sus de liftul care schimbă şuturile în mină. Este pe de altă parte pur şi simplu umilitor pentru o ţară să vadă atâtea cadre militare, chiar şi în rezervă,  incapabile să se organizeze şi să stabilească un plan de acţiune comun.

 În ceea ce priveşte însă reacţia activilor, aceasta s-a văzut, de la opincă până la Vlădică, astă vară, când un primar din Covasna a interzis arborarea steagului de către militari pe clădirea primăriei sale.

Ne merităm soarta şi dispreţul civililor.
Să sune goarna, să vedem câţi vor iesi la apel, dar mai ales cine îi va conduce.

http://www.in-cuiul-catarii.info/2015/11/21/despre-pensionari-la-rece-10174
http://www.in-cuiul-catarii.info/2015/07/22/legea-pensiilor-militare-ultimul-pas-9424
http://www.in-cuiul-catarii.info/2015/11/21/despre-pensionari-la-rece-10174

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

12 Raspunsuri la Sună goarna

  1. radu paul

    Mă întreb cum este posipil ca un document clasificat „strict secret”, al unui serviciu de informații al armatei, circulă în copie pe FB și pe la publicații de tot felul? Oare cine se face vinovat de o asemenea enormă tâmpenie și ce se urmărește de fapt? Cui folosește această acțiune de demascare publică a unui agent? Una este să apară niște informații de la o sursă autorizată și cu totul altceva este să circule documentul clasificat, în copie! Este clar de „noaptea minții”!Oare cine se va sesiza și cerceta cu profesionalism acest grav caz? Domnilor procurori militari unde stați ascunși, cînd vă autosesizați?

  2. Vasile

    D-le Neacsu
    Aveti perfecta dreptate in tot ce ati afirmat in acest articol.
    Am, insa, o serie de intrebari:
    de unde aveti informatiile cu modificarile legii

  3. @Radu Paul
    Intrebarea nu este de cum este posibil sa apara documente de acest gen, avem mii de exemple de documente aparute pe piata din diferite structuri in batalia dintre servicii, intrebarea este cum mai poate omul asta sa mai sustina ca apara interesele pensionarilor. Te faci ca nu vezi ? Lasa serviciile sa isi faca curatenia lor de interior si noi sa avem grija de curatenia noastra .

  4. Vasile

    Scuze!
    Nu am terminat intrebarile:
    – care credeti ca este adevaratul motiv al batjocoririi militarilor si ce interese se urmaresc sau se promoveaza?
    – de ce credeti ca este lovita constant armata in special incepand cu perioada Basescu?

  5. @Vasile,
    Primele date de la diversi amici .. apoi confirmat de domnul Coarna, apoi .. din media. Aseara s-a anuntat la tv ce modificari vor fi facute legii. Tineti aproape , nu iese fum fara foc.

  6. @Vasile
    Pai armata a fost lovita din momentul intrarii in NATO cand ni s/a spus ca nu mai avem nevoie de armata, ca este prea mare, ca ne apara aliant, ca nu avem nevoie de industrie de razboi ca oricum nu putem fi competitivi cu altii, deci sa cumparam ca avem de la cine. Acuma ni se spune ca ne apara scutul de la Deveselu, care de fapt ii apara pe altii, ca pana sa aflam noi ca a plecat racheta , ea este deja in obiectiv. Si ni se mai spune ca nu mai avem nevoie nici de avioane, nici te tancuri, nici de tunuri,nici de armata, ca doar avem baze militare si comandamente americane peste tot. Dar va fi intotdeauna nevoie de carne de tun. Si daca pe parlamentari ii apara bazele militare americane instruite printre altele sa intervina in luptele de strada cu demonstrantii, ce nevoie mai au politicienii de militari activi sau in reyerva?Asta este adevaratul motiv al batjocoririi militarilor. Conducerea armatei nu are nevoie de armata decat ca sa isi ia salariile.

  7. soldatu

    Domnule Neacsu eu unul va dau perfecta dreptate.Am fost membru SCMD insa m-am retras pentru ca e un saltimbanc la conducere care nu ma reprezinta. Tot in conducere este un individ Pricina, caruia i-am adresat niste intrebari la care invariabil raspunsurile au fost: nu stiu, sa-l intrebam pe presedinte. Am participat la cateva adunari unde am retrait atmosfera sedintelor de partid comunist deoarece la conducere erau tot ei, in aceeasi ierarhie decat ca se adresau cu domnule in loc de tovarase. Am pus in discutie unificarea celor doua forme asociative (SCMD si ANCMRR) sa devenim una puternica de luat in seama, cu reprezentare pe masura. Am constatat ca nu vor lasa privilegiile pe care le au cei din conducerea celor doua entitati.Generalul Iliescu este al UNPR-ului in interes national si lucreaza pe fata pentru asta, celalalt, Saltimbancul care se afla intr-un delir permanent si care nu poate reprezenta armata inca nu mi-este clar pentru cine lucreaza. Probabil pentru cine da mai mult. Mai jos am folosit si eu ca si altii „copy-paste” pentru a va aminti ce sunt si cine conduc cadrele militare in rezerva si in retraggere.

    Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ( A.N.C.M.R.R.) este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, independentă democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă.
    Deviza Asociaţiei: ,,PATRIE, ONOARE, DEMNITATE’’.
    Scopul Asociatiei.

    Reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu M.Ap.N., cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, centrale şi locale, precum şi cu organizaţii similare din ţară şi străinătate. În spiritul devizei asumate, realizează cerinţele cultivării patriotismului, înfăptuirii aspiraţiilor membrilor săi în domeniul militar şi de protecţie socială.

    preşedinte al Asociaţiei dl. General (r) prof.univ.dr. MIHAI ILIESCU.
    Consiliul Director al Asociaţiei , în prima sa ședință, a ales Biroul Permanent Central compus din: prim-vicepreşedinte – gl.lt.(r) DUMITRESCU VICTOR , vicepreşedinți: gl.lt.(r) dr. VLĂŞCEANU RADU, gl.lt.(r) ZECA CONSTANTIN, gl.mr.(r) ing.DOMNU VASILE, gl.bg.(r) dr.GANEA ION, Gl.bg.(r) dr.CREŢU GHEORGHE, gl.mr.(r) CONSTANDA VICTOR, col.(r) TRAŞCĂ ION, gl.mr.(r) BUCIUMAN MARIAN, gl.mr.(r) MIHĂLCIOIU CONSTANTIN, membri: gl.mr.(r) DRĂGUŞIN ION, gl.mr.(r) MOROIANU VASILE, gl.mr.(r) CRISTACHE TRAIAN, gl.bg.(r) CONSTANTINESCU STAN, c-dor (r) ALEXANDRU CONSTANTIN, col.(r) NEAGU AUREL, col.(r) BELGIU NICOLAE, col.(r) ENEA GHEORGHE, gl.bg.(r) PANĂ ION, gl.mr.(r) COJOCARU CONSTANTIN .

    SCMD
    Art. 2. Sindicatul ”Cadrelor Militare Disponibilizate” este o organizație sindicală independentă, apolitică, constituită democratic, prin voința exclusivă a membrilor săi, în strictă conformitate cu prevederile Legii 54/2003.

    Art. 3. Sindicatul ”Cadrelor Militare Disponibilizate” este independent față de partidele politice, de organele de stat ale puterii, administrației, justiției, de alte formațiuni ale sistemului instituțional politic precum și de orice alte structuri ale Guvernului României.

    Art. 4. Principiile fundamentale ale organizării și funcționării Sindicatului sunt: respectul față de lege, unitatea de acțiune, loialitatea și disciplina sindicală, democrația, solidaritatea ostaseasca, onoarea și demnitatea militară, exprimarea liberă și respectul opiniilor.
    SCMD este condus de un comitet director format din Col. Dogaru, Col. Pricina, General Balan, Nastase, Caloian, si alti pupincuristi.

    *** mai nou Saltimbancul se adreseaza printr-o scrisoare copiilor si se pare ca s-a cam golit pusculita nemaifiind cotizanti. Ce va face Pricina oare, cum va deconta Chianti-ul.Cred ca va folosi studioul ala TV pe care i l-a facut cadou Dogaru. Se zvoneste ca are scule performante pentru ceea ce are nevoie un sindicat. Si ca sa inchei intr-o nota vesela, i-am cerut lui Pricina sa nu mi se adreseze cu colega pentru ca eu chiar am executat serviciu de lupta permanent pe cand el a dus lupta cu un microfon si o camera de luat vederi cu care inspaimanta pe bietii comandanti de unitati cand venea tov. Pricina sa faca reportaje ( se umbla la GAZ la sectorul zootehnic, sectorul viticol (dupa fermentatie ), pomicol (fermentatie si distilare).

  8. @Soldatu
    Si Iliescu si Dogaru reprezinta interesele lor si ale lui Oprea si atata tot. Se bat amandoi pentru obtinerea de fonduri de la minister, reprezentativitate, bilete de tratament si odihna, grade si bagari in seama. Nici unul nici altul nu au fost nu sunt si nu vor fi comandanti sau adevarati lideri.

  9. pensionarul

    Intr-un autobuz, aglomeratie, un tip se tot impingea intr-o domnisoara. La un moment dat asta, enervata : „ce faci d-le, ce te tot bagi in mine, vrei sa ma f…?” Tipul, fastacindu-se : „vai, scuzati-ma, eu nu…” D-ra : „pai atunci da-te la o parte, poate vrea dansul, sau dansul…” Asa-i si cu pensionarii militari : asteapta ca cineva sa-i f… (deja o fac politicienii de mult timp), dar, spre deosebire de d-ra, nici nu reactioneaza. Morala : fiecare sluga isi merita stapanul pe care-l are!

  10. Vasile

    Ia luati de cititi!
    Nu stiu daca este diversiune sau ceva adevar!
    Insa orice ar fi un lucru este clar, armata sta in gatul unora!
    S-au aprobat pensiile speciale (asta sunt intr-adevar speciale)ale parlamentarilor, ale grefierilor, ale aviatorilor iar de curand in camera deputatilor a trecut pe sest legea pensiilor si pentru primari si presedinti de consilii ! Nu mai vorbesc de pensiile speciale ale magistratilor! Si ce pensii au !!!
    Numai la militari nu poate intra in vigoare legea pensiilor de serviciu (asa cum este in toata lumea asta civilizata). Problema cea mai grava o constituie faptul ca piedicile vin din interior, a se vedea M.Ap.N. unde slugile lui Oprea vor sa ne arate ca tot la ei este puterea.Daca acest proiect OUG este real si nu vreo facatura ma intreb: ministrul asta al apararii este gluga de coceni??!! De ce nu o da afara pe Sava si gasca ei de acolo??!!

    https://drive.google.com/file/d/0B_wQyWdrZsEdSG53NFlPU2ttMnc/view?pli=1

  11. @Vasile,
    Nu o poate da afara pe doamna Saa pentru ca au prieteni si patroni comuni.

  12. radu paul

    Domnule Neacșu, un amănunt sau mai multe trecute cu vederea blochează ptivirea spre ansamblu! De la amănunte ajungem la viziunea de ansamblu! Întrebarea mea era pusă concret, răspunsul încă nu l-a primit nimeni, oficial. Că de la aceste întrebări punctuale putem extrapola și ajunge la întrebări complexe, este altă latură a gândirii logice! Dar nu vom primi răspunsuri la întrebările privind ansamblul unei problematici atâta timp cât nu primim răspunsuri la întrebările primare! Și nici nu vom primi vreodată vreun răspuns la vreo întrebare, de aceasta sunt deja ferm convins!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5