O plimbare prin Cismigiu

Categoria Despre Armata

cismigiu

Vad ca mulţi nu mai au răbdare şi vor să se strângă, unii vor să cadă iarasi în plasa lui Dogaru şi să participe  la alt simulacru de protest din ziua de 28, când presedintele e în America, parlamentarii acasă la gura sobei,   iar guvernul isi face bagajele. Ce rost are acea adunare? Doar aşa ca sa mai apara domnul Dogaru la tv să se pretindă apărătorul militarilor, dupa ce i-a trădat de atâtea ori şi la L-241 şi la 223 si la ultima ordonanţă la a cărei naştere a participat alături de colegii de la ANCMRR.

 

Apoi hai să fim seriosi măcar în al 12.lea ceas, facem protest pentru a 13 pensie? Oameni buni, realizati câtă „simpatie” vom atrage cerând acest lucru? După pensiile suplimentare ale parlamentarilor noi cerem a 13-a pensie când alţii nu au au nici pe cea normală suficientă? Ne-am tâmpit de tot? Noi nu ne vedem capul de drepturi tăiate si cerem a 13 pensie. Această cerinţă este introdusă intenţionat pentru a discredita din start protestele si legitimitatea lor. Este stilul lui Dogaru, manipulare ca la carte. Nu cădeti în cursă, vom atarge critici din toate părţile.  Citiţi ceea ce am spus în ultimul articol şi admiteţi că este realist. Daca vrem să facem ceva concret, ne putem întâlni fără vuvuzele, fără megafoane, fără urlete isterice, ca să ne coordonăm cererile, ca să vedem ce e de făcut şi eventual a decide cine să ne reprezinte de acum încolo cu adevărat. Pentru asta,  o plimbare prin Cismigiu în data de 22 Decembrie este suficientă, nu este nevoie să cerem aprobare, nu este nevoie să vină televiziunile şi vom câstiga mult mai mult, vom stabili paşi concreţi să măsuri realiste, nu gargară şi abureli.  Eu mă voi întalni la ora 12  cu un prieten acolo pentru a discuta probleme de interes comun.

Daca vor mai veni si alti prieteni, poate facem un grup de coling .. Fac eu textul ..

PS Nici nu am postat bine textul, ca domnii de la STS erau calare. Deci o sa avem si microfoane. Si eu spusesem fara tehninca de propaganda.. asta e …

sts calare

http://www.in-cuiul-catarii.info/2015/12/17/militari-sau-glugi-de-coceni-ii-10411

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

16 Raspunsuri la O plimbare prin Cismigiu

  1. Basaru

    Vom fi acolo .Daca mai exista militari cu onoare si demnitate vor fi toti acolo. Daca nu inseamna ca meritam ca guvernul tradator Ciolanis controlat de Soros sa ne foloseasca ca hartie igienica si atunci chiar nu mai e nimic de facut .Vor putea sa ne umileasca in continuare ca pe ultinii oameni si isi vor bate mai rau joc de noi.

  2. Pare a fi ceva mult mai bine gandit si mai organizat decat acele iesiri facute la initiativa cuiva, doar pentru ca are un stil propriu de manipulare si profita de situatia ca poporul ar vedea o salvare in aproape oricine stie sa vorbeasca si nu a avut antecedente majore. Ce-i drept, Dogaru a avut, ca cele mentionate de tine in articol, insa nu multi le stiu, nici macar eu.

  3. Adina, ai plantat vreodata macar o samanta de rosie? Poti sa imi spui cum arata si de ce ai plantat-o ? Nu vreau sa merge la lucruri mai complicate, un bulb de zambila sau un mar, un nuc, un tei …

  4. Inca o diferenta intre mine si Dogaru este ca pe mine serviciile ma asculta … la el e invers, el este cel care asculta de servicii.

  5. Basaru

    De pe blogul elita 2560 .Citez „”Tu nu te-ai prins ca ”harmata” (cum zice infractorul ala mason cu 6-2 case) Romanistanului e doar o adunatura de lasi fricosi condusi de sute generali de popota ( politruci fara morala,fara coloana vertebrala , cu grade luate la apelul bocamcilor polici ? ( de obicei dand limbi la UNPR). De dotare ”harmatei” nu mai zic ca ma bufneste rasul ( apoi plansul) vezi ruginele F-16 block 25 triplu casate de acum 50 de ani de pe vremea cand s-a nascut Pazvante ( basina voda) chiorul. In ritmul asta militarii, carnea de tun pentru politicieni ( ca asta am ajuns acum) la pensie.(putinii care mai ajung ) vor primii doar o capsula cu cianura (in loc de pensie ) Si tot se vor gasii cateva gunoaie militare( cozile de topor de care e plina armata) care sa zica ca macar cianura o primim gratis (si ”o sa ne faca calcule” cat ne-ar fi costat daca o cumparam noi ) Fricoasa si lasa rasa au ajuns militarii.Din pacate viitorul e negru pentru noi datorita lasitatii noastre inascute . Cred ca si Dumnezeu s-a scarbit de noi”.

  6. ifrim

    Si in STS sunt probabil cadre ce urmeaza a se pensiona, eventual interesati de sporul de radiatii,antena, daca intra sau iese in si din calcul, in timpul liber si ei au dreptul de a se plimba prin parc, socializa, eventual propune idei benefice SNApOP!

  7. Gelu Astilean

    Daca e sa o punem de o plimbare atunci putem tine legatura prin telefon, nu trebuie sa fim prezenti toti acolo! Mai ales ca unii din intamplare isi serbeaza ziua de nastere in 22.12. 🙂 Sunt perfect de acord cu faptul ca a 13-a pensie e o prostie care ne poate costa mai mult decat o lege corecta si ne va a atrage ”simpatia” din partea populatiei civile. Ar fi bine sa il mai consilieze cineva si pe Dogaru, poate ca el e bine intentionat, dar la un moment dat toti o putem lua razna! Ca data e bine de stabilit una de comun acord chiar daca va fi si mai tarziu in primavara, pentru ca daca nu am murit din 2010 nu vom muri nici in urmatoarele luni, numai bine vom afla unii cum se pune in aplicare noua lege cu toate modificarile!

  8. Basaru

    Neacsule cred ca o sa fim doar noi doi la plimbare in parc si probabil cativa securisti mascati in tatici sau lucratori la salubritate .Eu cand iti spuneam ca militarii in rezerva sau in retragere sunt acum doar o turma de oi proaste si lase ,care adora sa bea urina politicienilor, credeai ca glumesc ? Astia isi ascund lasitatea si frica sub tot felul de motive puerile.Game over.

  9. neacsum

    @Basaru,
    Orice noua experienta e un castig, indiferent ca este o experienta pozitiva sau negativa.

  10. Basaru

    De pe forumul elita tigri 3 : Dacă voi nu aveti idei uite va furnizez eu una gratis. Doar daca invitati in strada alturi de voi rănitii din Afganistan o sa reusiti sa smulgeti o lacrimă de la televiziunile in goana după stiri de senzatii.Păcat ca nu mai este cîinele REX-simbol al neglijentei si batjocurii fata de servirea cu devotament a patrie.
    Restul care ar trebui sa le pese vor fi la numărat banii de revelion.
    Hai ,miscare si lasati societatea civila cu care nu aveti nimic comun (gogorite cua 13-a pensie, salariu minin 1200).
    Curios ce ati inteles. Daca nici acum nu ati inteles este tîrziu cu voi.

  11. Basaru

    George Coşbuc
    Noi vrem pământ!

    Flămând şi gol, făr-adăpost,
    Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
    Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
    Şi câine eu ţi-am fost!
    Ciocoi pribeag, adus de vânt,
    De ai cu iadul legământ
    Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
    Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
    Şi ham de cai, şi jug de boi
    Dar vrem pământ!

    O coajă de mălai de ieri
    De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
    Băieţii tu-n război ni-i duci,
    Pe fete ni le ceri.
    Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
    Nici milă n-ai, nici crezământ!
    Flămânzi copiii-n drum ne mor
    Şi ne sfârşim de mila lor –
    Dar toate le-am trăi uşor
    De-ar fi pământ!

    De-avem un cimitir în sat
    Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
    Şi-n urma lacomului plug
    Ies oase şi-i păcat!
    Sunt oase dintr-al nostru os:
    Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
    Din case goi, în ger şi-n vânt,
    Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; –
    O, pentru morţi şi-al lor prinos
    Noi vrem pământ!

    Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
    Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
    Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
    De noi, dacă murim.
    Orfani şi cei ce dragi ne sunt
    De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
    Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
    Căci nici pentr-un mormânt n-avem
    Pământ – şi noi creştini suntem!
    Şi vrem pământ!

    N-avem nici vreme de-nchinat.
    Căci vremea ni-e în mâni la voi;
    Avem un suflet încă-n noi
    Şi parcă l-aţi uitat!
    Aţi pus cu toţii jurământ
    Să n-avem drepturi şi cuvânt;
    Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
    Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
    Şi plumb când istoviţi strigăm
    Că vrem pământ!

    Voi ce-aveţi îngropat aici?
    Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
    Noi mame şi surori şi fraţi!
    În lături, venetici!
    Pământul nostru-i scump şi sfânt,
    Că el ni-e leagăn şi mormânt;
    Cu sânge cald l-am apărat,
    Şi câte ape l-au udat
    Sunt numai lacrimi ce-am vărsat –
    Noi vrem pământ!

    N-avem puteri şi chip de-acum
    Să mai trăim cerşind mereu,
    Că prea ne schingiuiesc cum vreu
    Stăpâni luaţi din drum!
    Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
    Să vrem noi sânge, nu pământ!
    Când nu vom mai putea răbda,
    Când foamea ne va răscula,
    Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
    Nici în mormânt!

  12. ilie

    mai am citeva zile si nu mai sunt asistat social,voi primi si indexari,ca pina acuma ioc,m-a mincat in c.. si ma facui si sindicalist,dedei milioane,ma retrasei cu un gust amar,ba mai fusei si pe la un mare protest,m-as mai duce,dar cind vad ca este facut aiurea in tramvai si fara nici o perspectiva ma regrupez si bat in retragere,oricum voi fi in buc.in aceasta perioada,as vrea sa vad citi cadristi,financiari si citi ciripio{in rezerva},politisti sts-isti,gardieni etc participa,inclusiv acelCNSC creat de dogaru si pricina participa;in rest sarbatori fericite si multa sanatate.

  13. Bogdan

    De acord, ne vedem maine.

  14. Ioan Dănilă

    Domnilor, cum se face că unii, nici acum când sunt pensionari n-au înțeles și nu pricep ce-i ,,aia,, muncă. Unii toată viața de activ sa lingușit și sa cocoțat pe diferite trepte ale erarhiei militare, încurcând de altfel niște locuri de muncă. și de cele mai multe ori, importante, ceea ce se întâmplă și în această Asociație, zis sindicală, a rezerviștilor.
    Militarii se pot organiza în ori ce însă ….. în sindicat! Ș-ați mai găsit ș-un Dogaru sau Cenușă să apere interesele ! acestei categorii sociale! Dece? Ce acte de bravură au la activ unii din ce-i care sunt în fruntea acestui sindicat și ce sa întâmplat de când funcționează acest sindicat, decât că sa atras aprobiul negativ a calitații de militar de către populație și mai ales în situații ca cele în care au eșit în stradă scandând lozinci ,,mai dihai ca oierii,,. Chiar a dispărut mândria aceea de fost cadru militar!
    Părerea mea este că militarii se pot asocia în orice însă în sindicate NU. Reprezentanții pot prezenta doleanțe pe cale erarhică în relațiile cu instituțiile armatei și, dece nu, pot propune, întru-n cadru organizat, altul decât sindicat, persoane pentru a a candida în alegeri pentru Camera Deputaților sau Senat, unde pot susține interesele militarilor care și-au dedicat viața în Slujba Patriei 24 din 24 ore.
    Al treisprezecea salariu este bine-venit și la militari atâta timp cât toți politicienii își dau premii și-și măresc salariile după bunul plac! Guvernatorul Băncii Naționale băiat bun, ridică mâna ,,la chelie,, și zice, am înțeles, să trăiți.
    Casa Armatei este și a fost clădită pentru militari și aici, și rezerviștii pot organiza întâlniri pe diferite teme.
    În rest! Toată stima ș-un An Mai Bun.
    LA MULȚI ANIA și SĂRBĂTORI FERICITE.

  15. Vasile Radoslovan

    Ce ma bucur pentru ca suntem uniti! Fiecare se crede mai destept decat celalalt! Ne meritam soarta !!!

  16. Neacsum

    Domnule Radoslovan,achiesez la cele spuse de dvs.Am doar o intrebare :dvs. ati vorbit tot ca destept sauuuuuu…..?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5