Ordine şi precizări ale MApN – partea a treia

Categoria Actualitate, Despre Armata, Opinii

MACIU PICIU
Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
Întâlnirea din 24 Ianuarie este din ce în ce mai necesară. Mi-am făcut obiceiul să iau la bani mărunţi “binefacerile” trâmbiţate de MApN şi am constatat că oricine ar fi la conducerea ministerului sau a SMG-ului, lucrurile merg spre aceeaşi direcţie, batjocorirea militarilor fie ei activi sau pensionari. Toate legile “reparatorii” sau “drepte” care se se dau de 5 ani încoace privind armata, luate la puricat, conţin pe lângă aşa zisele binefaceri şi inechităţi sau furturi, încălcări ale legii, normelor constituţionale strigătoare la cer. Asta în cazul în care unele articole nu se bat cap în cap.
Cineva, nu spui cine, persoană importantă, m-a atenţionat că pe pagina MApN abureşte de o zi o altă pleaşcă cu care mai marii ministerului ne fericesc, un document dat spre studiu public şi cuvenite propuneri, numit HOTĂRÂRE privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor art. 121 dinLegea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Ia uite, mi-am zis, ce repede se mişcă băieţii când e vorba să ne dea ceva avem 10 zile să ne spunem părerea iar ei apoi 10 luni să se facă că îl pun în aplicare, dacă nu cumva între timp mai apare o OUG care să îl abroge. Nu ştiu cum or fi alţii, dar eu când văd prevederi din astea care azi se aprobă dar se pun în aplicare după câteva luni, mă gândesc imediat la modificări şi ţepe. Aceasta a devenit o lege în MApN în ultimii ani şi mă întrebam de unde ştiu miniştrii ăştia care se schimbă la fiecare 2 ani cum să îşi bată joc de noi, toţi la fel. Apoi, privind pe ce pagină a apărut docomentul mi-am dat seama că ei nu ştiu săracii, ei semnează ce le pune sub nas şeful DLAJ,  el e cel care ştie ce are de făcut, el a fost instruit odată şi bine, cei care semnează primesc la investire îndemnul ”contaţi pe tovarăşul Maciu, ştie ce face” aşa cum era dat în primire pe vremuri domnul Gherghină la finanţe.
Studiind documentul supus dezbaterii aşa la mişto, pe 10 zile, pentru că bănuiesc că militarii activi luaţi cu treburile cotidiene habar nu au că a apărut, am constatat lucruri bune dar şi aspecte puse pieziş şi bineînţeles şi încălcări flagrante ale normelor Constituţionale.
Părţi bune:
1. Actul în sine, faptul că totuşi cineva s-a gândit să îl facă, deşi la nivel MApN este o nebuloasă, încă nu se ştie dacă HG-57 se aplică sau nu aşa că „specialiştii” stau cu peniţa în călimară, nu pot scrie, neştiind ce.
2. Actul clarifică, chiar dacă lungeşte nejustificat şi neîntemeiat procedura de înapoiere a banilor cuveniţi celor loviţi de reparaţiile L-241/2013. Aflăm în sfârşit cam când ne vom primi banii înapoi, – dacă nu cumva până în Noiembrie 2016 se schimbă modificarea şi se anulează şi acest articol 121 din L223- şi cam cum.
3. Aflăm că cei care au depus cererile în 2015 îşi vor primi banii ca şi cei care le-au depus sau le depun în perioada Ianuarie-Noiembrie 2016, deci nu le-au depus degeaba. Numai că trebuie să verifice dacă au fost luate în evidenţă, pentru că nu ar fi exclus ca cineva să le fi aruncat la coş.
4. Vor primi banii şi membrii familiilor celor care trec în nefiinţă după ce au depus cererile de restituire, indiferent dacă şi cât au primit. Dar atenţie celor care le vor întocmi de acum în acolo, nu uitaţi să specificaţi ceea ce spuneam în articolul anterior privind legi şi instrucţiuni, respectiv menţionaţi pe cerere cui doriţi să revină sumele dacă vă calcă trenul. Nu strică să scrieţi că faceţi această menţiune în spiritul art 15 din documentul menţionat mai sus.
5. Conform art 14, „În situaţia persoanelor care, la data efectuării plăţilor unei tranşe, nu mai sunt în evidenţa caselor de pensii sectoriale, suma de restituit se plăteşte prin mandat poştal”.
6. Pe talonul de pensie, când vor primi sumele pensionarii vor primi informaţii privind suma respectivă.
Părţi negative:
1. Nu prea înţeleg eu cum e cu Art. 3. – (1), care spune: „ Prevederile art. 121 alin. (1) din lege nu se aplică persoanelor care, deşi depun în termenul prevăzut de lege cererea de restituire şi, la data respectivă, se află în evidenţa casei de pensii sectoriale, ulterior acestei date se constată că nu îndeplineau condiţiile legale pentru acordarea acestora, fiind scoase din evidenţă din cauza încetării calităţii de pensionar.”
Poate cei de la CPS vor explic ce înţeleg ei prin „la data respectivă, se află în evidenţa casei de pensii sectoriale, ulterior acestei date se constată că nu îndeplineau condiţiile legale pentru acordarea acestora”, dar mai ales ce înţeleg ei prin „încetarea calităţii de pensionar” pentru că nicăieri în lege nu se precizează ce înseamnă asta, nici legea 223 nu scrie şi nici Statutul Cadrelor Militare. Prin Legea 223 la art. 71 1 se specifică situaţiile în care se încetează acordarea pensiei deci când ar înceta şi calitatea de pensionar şi una din situaţii ar fi când pensionarul a decedat.Păi atunci ce facem, că art 3 se ceartă cu art 15. Ar fi preferabil ca cineva să explice concret care sunt situaţiile la care se referă art 3 din actualul document suspus dezbaterii.
2. Şi acum, marea palmă dată cu străşnicie şi ură proletară de către chiar slujbaşii şi conducătorii militari, umililor şi batjocoriţilor lor ghiocei. La art. 5, punctul 3, se dă un răspuns clar şi fără echivoc întrebărilor şi problemelor ridicate de mine în articolul anterior vizavi de plata dobânzilor şi indexărilor furate prin L-241. Iată ce spune respectivul articol: ” (2) Sumele ce urmează a fi restituite pensionarilor nu se actualizează cu indicele de inflaţie şi nu sunt purtătoare de dobânzi, penalităţi sau majorări de întârziere.”
Păi eu nu aşa vedeam lucrurile, eu credeam că de vreme ce ministerul, guvernul, parlamentarii au înţeles că s-a comis o discriminare prin acel punct 4 al art 2 din L-241 şi că mi s-a făcut o nedreptate, acuma, venind cu o reparaţie, îmi vor da înapoi tot ce mi se cuvine, că aşa era frumos, şi indexările şi dobânda la banii mei care au intrat în buzunarul ministerului, sau statului. Nu se părea fair ca statul să dea toţi banii înapoi, nu doar o parte, ca Băsescu lui Bercea, că dacă e să fiu tratat ca ţigan, atunci mă ţigănesc până îi las fără păr pe cap pe toţi, de la Maciu până la Piciu. Poate domnul Maciu, marele jurist al armăsii o să spună că nu îl interesează punctul meu de vedere. Poate, nici nu m-ar mira, ştiu că domnia sa este foarte zgârcit când e vorba să îţi acorde drepturi, suntem deja ciocniţi, îi cunosc modul de a interpreta şi aplica legea. Dar aici nu e vorba numai de punctul meu de vedere ci şi de al Curţii Constituţionale, pe care nu ştiu dacă domnia sa îl cunoaşte, dar în mod cert îl încalcă.
Îi amintesc şi poate o să studieze modul în care a fost pusă în aplicare – cu aceeaşi întârziere prevederea privind salariile profesorilor şi cum aceştia au primit înapoi sumele cu toate dobânzile şi indexările aferente. De ce la ei se poate şi la noi nu ? Ce au în plus profesorii sau ce nu au militarii? Aaaaaaaaaaa, militari nu pot face grevă. Am înţeles.
Dar, ca să nu spună domnul Maciu că profesorii au constituit o excepţie, îi supun spre vizualizare şi studiere cazul celor care şi-au primit înapoi banii plătiţi statului ca taxe de înmatriculare, cărora legea iniţial nu le restituia şi dobânzile la banii respectivi. Printr-o decizie a Curţii de Casaţie şi Justiţie, apoi prin Decizia 694/2015 a CCR, aceasta din urmă a decis că oamenii sunt îndreptăţiţi să primească nu doar banii daţi ca taxă ci şi dobânzile ce au revenit sumelor respective prin depozitare, pentru că -spunea CCR- „se pune problema îmbogăţirii fără justă cauză a statului, prin diminuarea patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani percepute nelegal şi lipsirea de dreptul de a se bucura de acoperirea beneficiului nerealizat.” Ei, ce spuneţi domnule Maciu, nu e aşa că nu e bine? Păi nu e bine domnule Maciu, nu e bine ! Iar dumnevoastră pe lângă faptul că produceţi documente împotriva intereselor militarilor, nici nu cunoaşteţi jurispudenţa în cauză şi mai şi învaţaţi pe domnul ministru şi pe şeful SMG să dea legi strâmbe care apoi să fie supuse unor procese din care ministerul pierde, pe lângă bani şi timp, încrederea şi respectul militarilor. Eu pentru aşa ceva v-aş demite. Scurt pe doi, pentru că de fapt dumnevoastră sunteţi numit pe funcţia aia exact pentru a evita astfel de situaţii dar dumnevoastră prin girul dat acestei ilegalităţi, nu numai că nu le evitaţi, dar chiar le provocaţi. Citiţi vă rog, stimate domn Maciu şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014, care a introdus alin. (11)la art. 124 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în care se spune: “În cazul creanţelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal.”
De reţinul că în legea 207/2015 care este în vigoare în acest moment, la art 182, “Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget se prevede”:
Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.
Deci MApN este obligat de legea fiscală să restituie pensionarilor nu numai sumele datorate ci şi dobânzile care se calculează, conform art 168. Aici este interpretabil de când anume decurge termenul, dar pentru cei care au contestat art 2 alin 4 din – L241 şi mai au acasă copie după contestaţie, dobânda decurge din momentul depunerii contestaţiei respective cererii de recuperare a sumelor. Cei care nu au făcut contestaţie sau cerere la aceste sume, CÂND VOR FACE CERERE DE RESTITUIRE, SĂ CEARĂ ÎN CERERE ŞI SUMELE DATORATE CA DOBÂNDĂ ŞI CELE OPRITE PRIN NEINDEXARE, CĂCI LE VOR CÂŞTIGA ÎN INSTANŢĂ DACĂ MINISTERUL SE ÎNCĂPĂŢÂNEAZĂ SĂ NU LE PREVADĂ ÎN ORDIN.

În fapt OG 29/2003 fusese supusă atenţiei CCR pentru că dobânda stabilită era prea mică, nu decurgea de la momentul opririi sumelor, iar CCR a dat câştig de cauză petenţilor.

În finalul deciziei, Curtea precizează :În fine, Curtea reţine că forţa obligatorie a actelor jurisdicţionale, deci şi a deciziilor Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Aşadar, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

În limba română asta înseamnă că decizia trebuie considerată obligatorie nu doar în ceea ce priveşte cele ce le impune ci şi prin argumentele şi fundamentarea ei. Tradus sau aplicat la legi asta ănseamnă că nu doar prevederile legii au fostţă de lege ci şi notele de fundamentare şi motivările acestora ceea ce prectic confirmă ceea ce spuneam vizavi de motivările legiloe 241 şi 223 PENTRU CĂ SE SPECIFICĂ DISTINC CĂ  SE IMPUN CU ACEEAŞI FORŢĂ TUTUROR SUBIECTELOR DE DREPT.
La noi însă MApN dirijat de DLAJ condus de domnul Maciu, sare şi peste art 182 din Codul Fiscal şi peste decizia nr 694/2015 a CCR, ceea ce face art 3 şi mai penal.
În baza celor enunţate mai sus, a art.52 alin (1 ) din Constituţie şi a prevederilor art 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a), p) şi r) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice pensionar lovit de prevederile art.3 din actul supus dezbaterii, va avea dreptul să deschidă proces împotriva MApN, proces pe care îl va câştiga fără prea mare bătaie de cap, jurisprudenţa fiindu-i favorabilă. Dacă MApN doreşte din nou procese cu pensionarii, având în vedere cele arătate mai sus înseamnă nu numai că juriştii săi nu cunosc legea ci că urmăresc cu tot dinadinsul batjocorirea pensionarilor.
Poate touşi există şi un cap mai Limpede prin minister care să convingă pe domnii Ciucă şi Motoc, că nu tot ce spun juriştii pe care îi au în subordine este legal şi îi mai schimbă, căci aşa cum spunea cineva, puterea corupe iar dacă nu corupe, ia minţile.

UPDATE:

3. Mie mi-a scăpat, dar am fost atenţionat că şi art 4 este făcut la baătaie de joc, deoarece cere ca cererile pentru returnarea drepturilor cuvenite să se depună DOAR personal sau prin mandatar, dar musai la sediul Direcţiei Financiare, CPS din Bucureşti şi nu altfel, adică nu prin mandat poştal sau mail. Să mai spună cineva că nu ne iubeşte conducerea ministerului.

„Restituirea diferenţelor, se face doar la cererea depusă de titularul dreptului de pensie la casa de pensii sectorială în evidenţele căreia se află sau de tutorele ori curatorul acestuia, de către persoana căreia i s-a încredinţat ori i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială.”

Cum legea- 223 la art 121 nu prevede expres cum se trimit cererile, MApN nu poate da vina pe lege , deci prevederile art 4 din actul emis de MApN este opera  iubiţilor noştri colegi care vor să ne vadă aşteptând pe la porţile lor, să mai dăm bani pe drum şi să ne îndreptăm către Bucureşti.DOMNULE  MINISTRU, SĂ FIŢI ÎN BUCUREŞTI PE DATA DE 24 IANUARIE, VENIM CU CERERILE!

Să nu trec prea uşor peste acest proiect legislativ, este interesant de citit şi salvată până nu dispare, şi motivarea din nota de fundamentare a proiectuului în care se spune că pensionarii loviţi de OG1/2011 ŞI l241, „au suferit o serie de inechităţi determinate, pe de o parte, de renunţarea de legiuitorul din anul 2010 la principiul specific dreptului asigurărilor sociale de menţinere în plată a cuantumului mai avantajos al pensiei în ipoteza recalculării acesteia ca urmare a modificării cadrului legal. Pe de altă parte, inechităţile au fost generate şi de imposibilitatea identificării documentelor care dovedesc veniturile obţinute în activitatea profesională cu prilejul recalculării pensiei potrivit Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, respectiv a revizuirii pensiilor potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare.”

4. Deloc lipsit de importanţă este art 6 care spune că sumele ce trebuiesc calculate fac obiectul compensării cu cele ce au fost graţiate prin-L-241 şi-L -125, cu alte cuvinte, mai pe româneşte, cei care au fost scutiţi de plata unor diferenţe cauzate de neglijenţa, prostia sau oboseala  lucrătorilor care le-au calculat greşit pensiile, „scapă de graţiere” şi sumele pe care nu le-au plătit deşi nu le erau imputabile, acuma le sunt şi se vor deduce din sumele pe care ar trebui să le primească. Frumos lucrat. Ca la carte. Când trebuie li se ia pensionarilor, li se ia cu două mâini, când trebuie să li se dea, li se dă cu ţârâita până mor. Pun pariu că la sumele debitoare către stat se vor calcula şi dobânzi.

Armata e cu noi!
http://www.mapn.ro/legislatie/index.php
http://dlaj.mapn.ro/
http://lege5.ro/Gratuit/ha4demjugq/decizia-nr-694-2015-referitoare-la-admiterea-exceptiei-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-prevederilor-art-124-alin-1-raportate-la-cele-ale-art-70-din-ordonanta-guvernului-nr-92-2003-privind-cod
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_cu_norme_2016.htm#__RefHeading__3307_1651101228

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

11 Raspunsuri la Ordine şi precizări ale MApN – partea a treia

  1. karadeniz

    Şi articolul 4 este extrem de benefic celor în cauză care vor fi obligaţi ca personal ori prin mandatar desemnat cu procură specială să facă o vizită de lucru în capitală ca să depună cererile de restituire la CSP.
    Pentru a nu face cheltuieli suplimentare cei care participă la mitingul din 24 ianuarie pot profita de acest prilej şi trece prin Drumul Taberei să lase cererile.

    Art. 4. – RESTITUIREA DIFERENŢELOR între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr.119/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, SE FACE DOAR LA CEREREA DEPUSĂ DE TITULARUL DREPTULUI DE PENSIE LA CASA DE PENSII SECTORIALĂ ÎN EVIDENŢELE CĂREIA SE AFLĂ sau de tutorele ori curatorul acestuia, de către persoana căreia i s-a încredinţat ori i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, DEPUSĂ PERSONAL SAU PRIN MANDATAR DESEMNAT PRIN PROCURĂ SPECIALĂ.

  2. ifrim

    Foarte bine, pt. a nu face mai multe drumuri cei din provincie luam cererile cu noi si le depunem pe 24 ian. la OSU , iar daca zice ca e nelucratoare atunci intrebam daca sunt platiti cumva la zile calendaristice recte 24 h/ zi, sau es. sup.transmite niste munti de arama( echivalentul acestora) si gata lucreaza toti din CPS ,cereri depuse petitionari multumiti!

  3. @Karadeniz,
    Ai dreptate, nu observasem acel „doar” care obliga militarul sa se deplaseze la Bucuresti pentru ca asa vor muschii lui Maciu. Dar, Se pot depune si prin posta cu confirmare de primire, sau prin mail chiar daca legea nu prevede deoarece sunt forme de contact/corespondenta acceptate legal.

  4. pedro

    Referindu-ma strict la dobanzi,acest maciu aplica in domeniul pensiilor compesarea, daca se greseste de csp si-ti da pensie mai mare cand iti stabileste debitul si trebuie sa inapoiezi nu-ti calculeaza si dobanda!!Si asta e discutabila deoarece au intervenit alte amnistii fiscale care spun ca daca nu e din vina contribuabilului nu se inapoiaza!!!La juristi totul e interpretabil!
    La rambursarea diferentelor ,nu inteleg ce calcul ar sta la baza sa dea pe 2 luni in ani diferiti sumele restante!!!

  5. Viorel Bolohan

    Domnule Neacsu,
    Va supun si atentiei dumneavoastra un punct de vedere, subiectiv ce-i drept, asupra propunerii de aplicare a art.121 din Legea 223/2015 prin Normele emise de Guvern la inițiativa M.Ap.N.. Fac mențiunea ca nu suma în discuție ma face să mă exprim pe subiect ci percepția că suntem în continuare priviti cu manie proletară de către juriștii și finanțiștii din structura centrală a M.Ap.N.

    Ce ne spune art.121 din Legea 223/2015
    Art. 121
    (1)Diferenţele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se restituie titularilor, la cererea acestora, în mod eşalonat, pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (2)Modalitatea de aplicare a prevederilor alin. (1) se va stabili prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului, emise în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    Ce ne spune art.1 din Normele pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat aflate in dezbatere publică
    Art. 1. – Prevederile art. 121 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, denumită în continuare lege, se aplică titularilor drepturilor de pensie aflaţi în evidenţele Caselor de pensii sectoriale aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii la data recalculării şi/sau revizuirii pensiilor şi care depun, în termenul prevăzut de lege, cererea de restituire a diferenţelor între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    Cum se face excluderea, de catre Ministerul nostru, al Apararii Nationale, printr-un act de rang inferior, a unei categorii de pensionari militari care au fost primii „pedepsiti” de Guvernul Boc prin vestitul Capitol IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International ? Foarte simplu: introduce în art. 5 (1) din norme sintagma “efectiv plătite”! Și cum există niște pensionari militari care nu au mai primit pensia militara începînd cu luna ianuarie 2010 pâna în luna noiembrie 2014, de ce sa nu-i excludem și de la diferențele rezultate din aplicarea art.121 din Legea 223/2015!
    Art. 5. – (1) Fac obiectul restituirii sumele reprezentând diferenţele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele efectiv plătite în baza Legii nr.119/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

  6. @Mos Alecu
    Matale uiti un lucr: Atat legea salarizarii cat si celelalte documente care stau la baya calcului pensiei nu mai sunt cele de pe vremea L164. Bunaoara OUG 57 prevede la art 109 ca baza de calcul folosita la actualizare se face ” conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Deci te rog eu, uita de L164 si toate prostiile astea. In plus, MI a dat un comunicat prin care a anuntat ca datele primite in baza OG1/2011 nu sunt valabile pentru c[ nu corespund prevederilor L223. CE VREI MAI MULT?

  7. mos alecu

    @Marin Neacsu 14 ianuarie 2016 – 12:05
    La : „Atat legea salarizarii cat si celelalte documente care stau la baya calcului pensiei nu mai sunt cele de pe vremea L164.” .
    presupun ca te referi la acel comantariu in care prezentam modul de calcul a soldei/baza de calcul pentru recalcularea soldei …

    La : „Deci te rog eu, uita de L164 si toate prostiile astea.” .
    Bine ! Uit de „prostiile astea” dupa ce tu vei citi legislatia in vigoare in prezent privind salarizarea … Aia definita de art.109(1) … asa cum este el prezentat in oug 57/2015 : ” şi baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.” .

    Ia , de-aici , si-nvata :
    Pentru cei care nu stiu cum de salariile din 2015 sint la nivelul lunii dec.2009 …
    – pentru 2010 s-au limitat salariile la niv. lunii dec.2009 (l.330/2009)
    —– tot in 2010 s-au redus salariile cu 25% (l.118/2010)
    – pentru 2011 s-au majorat salariile cu 15% (l.285/2010)
    —– majorarea s-a aplicat la acele salarii diminuate cu 25% .Deci salariile au ramas sub dec.2009
    – pentru 2012 s-au limitat salariile la cuantumul din 2011 (l.283/2011) . Deci tot sub dec.2009 .
    —– in 2012 s-au „recuperat” diminuarile din 2010 (oug 19/2012) . Salariile „revin” la dec.2009.
    – pentru 2013 s-au limitat salariile la cuantumul din 2012 (oug 84/2012) . Deci tot la dec.2009 .
    – pentru 2014 s-au limitat salariile la cuantumul din 2013 (oug 103/2013) . Deci tot la dec.2009 .
    – pentru 2015 s-au limitat salariile la cuantumul din 2014 (oug 83/2014) . Deci tot la dec.2009.
    – pentru 2016 s-au limitat salariile la cuantumul din 2015 (oug 57/2015) . Deci tot la dec.2009 … cu o majorare de 10% (l.226/2015) .
    Curiosii pot citi actele normative respective …

    Ia si mai citeste si http://www.armyacademy.ro/biblioteca/CARTI/adm_publica/floristeanu/a4.pdf
    Vezi ca-i cartea dupa care sint pregatiti ofiterii care stabilesc soldele (actuale) ale celor in activitate …
    O sa vezi ca soldele , in prezent , se calculeaza asa cum spuneam eu … dupa legislatia salarizarii valabila in dec.2009 .

    Ia si mai citeste si https://www.facebook.com/groups/309415019148703/947490618674470/
    Vezi ca-i ultima varianta a ordinului comun referitor la recalcularea pensiilor militare … si-o sa vezi ca-i asa cum spuneam eu in acel comentariu …

    Dupa ce afli si tu cum ii cu soldele actualizate … da un semn de viata … folosind cuvintele lui Postelnicu (acel ministru de interne din ’89) …

  8. One

    Am zis eu se ca urineaza cu bolta pe militari .Vedem noi pe 24 .

  9. Pentru cei care nu stiu cum de salariile din 2015 sint la nivelul lunii dec.2009 …
    – pentru 2010 s-au limitat salariile la niv. lunii dec.2009 (l.330/2009)
    –– tot in 2010 s-au redus salariile cu 25% (l.118/2010)
    – pentru 2011 s-au majorat salariile cu 15% (l.285/2010)
    –– majorarea s-a aplicat la acele salarii diminuate cu 25% .Deci salariile au ramas sub dec.2009
    – pentru 2012 s-au limitat salariile la cuantumul din 2011 (l.283/2011) . Deci tot sub dec.2009 .
    –– in 2012 s-au „recuperat” diminuarile din 2010 (oug 19/2012) . Salariile „revin” la dec.2009.
    – pentru 2013 s-au limitat salariile la cuantumul din 2012 (oug 84/2012) . Deci tot la dec.2009 .
    – pentru 2014 s-au limitat salariile la cuantumul din 2013 (oug 103/2013) . Deci tot la dec.2009 .
    – pentru 2015 s-au limitat salariile la cuantumul din 2014 (oug 83/2014) . Deci tot la dec.2009.
    – pentru 2016 s-au limitat salariile la cuantumul din 2015 (oug 57/2015) . Deci tot la dec.2009 … cu o majorare de 10% (l.226/2015) .
    Curiosii pot citi actele normative respective …

  10. eugen

    normele de aplicare a art 121 nu contin indexarile din 2014 ,2015 mai mult in luna iunie 2014 am primit decizie cu grupa speciala pentru cativa ani care a fost adaugat la pensia scazuta .Se comite din nou o mare nedreptate.

  11. Pingback: Ordine şi precizări ale MApN-partea a şasea | In Cuiul Catarii