Îngrijorările unui premier cosmopolit

Categoria Actualitate, Politica, Social 1.569 afisari

„Lăsaţi-mă să va explic. Noi îi alegem pe emigranţi. Sunt poliţişti de mai multă vreme în Grecia şi în calea lor, care îi aleg pe sprânceană”. –Julien Dacian  Cioloş

 

REFUGIATUL

Refugiatul de azi, teroristul de ieri si de maine.

Nu e aşa că sunt aleşi pe sprânceană?
Este fără îndoială cel mai cosmopolit premier european. Dacă asta e de bine sau de rău, nu se poate determina nici prin referendum naţional. Că este cel mai cosmopolit premier, este clar, deoarece este jumătate francez jumătate român ( Dacian –Julien), este numit de un preşedinte neamţ, la indicaţiile unui „amfitrion” maghiar cu concursul serviciilor secrete israeliene şi susţinut de un ambasador american. Având aceste ingrediente la baza numirii şi menţinerii în funcţie, cine mai poate spune că domnul Cioloş nu este cel mai cosmopolit premier al lumii şi cine ar putea să ştie ale cui interese le promovează sau urmăreşte. Cred că nici el.
De unde ştie însă lumea, boborul, dacă actualul premier urmăreşte interesele celor în fruntea cărora spune că guvernează? Asta nu poate să ştie nimeni, se poate doar bănui, intui, concluziona, însă fără nici o certitudine.
Pe cine nu slujeşte Cioloş
Dacă urmărim însă declaraţiile şi faptele premierului putem spune cu certitudine că domnul Julien urmăreşte interesele oricui numai cele ale populaţiei majoritare nu, pentru că până la această oră nu am văzut nici un document, nici o lege, nici un act al guvernului condus de premier, care să vină în sprijinul românului. Faptul că cetăţeanul român este furat pe faţă de instituţiile statului şi impozitat fraudulos şi abuziv prin falsificarea actelor de impunere ale primăriilor nu îl interesează pe domnul premier, pentru că acest furt aduce bani la bugetul său şi îi dă fonduri pentru îngrăşarea conturilor celor care se aprovizionează pe faţă sau pe ascuns din bugetul de stat, direct sau prin contracte oneroase. Nici premierul, nici ANAF, nici DNA,nici SRI nu s-au sesizat când s-a descoperit sistemul de impozitare abuzivă realizat de fisc şi primării. Acelaşi premier, prin miniştrii săi încalcă legea şi Constituţia impunând OG care modifică legi organice deşi chiar el declară că se comite astfel o ilegalitate. Toate aceste lucruri nu îl îngrijorează pe domnul Cioloş, el are sarcini clare,, are obiective bine stabilite, tot ce se întâmplă pe lângă ele nu intră în sfera sa de preocupări. El a fost preocupat să asigure punerea în aplicare a planului de musulmanizare a României prin acceptarea şi implementarea sau împământenirea „refugiaţilor” aleşi pe „pe sprânceană”, aşa cum se vede şi în fotografia ataşată textului, refugiaţi care vor contribui din plin la „pacificarea” ţării zbuciumată de atâtea lupte interne de partid. După asimilarea celor câteva mii de refugiaţi, nici nu va mai fi nevoie de un alt val, va fi suficient să le fie reîntregite familiile, şi având în vedere că ei au câte 4-5 neveste cu câte 4-5 copii fiecare, faceţi o socoteală şi vedeţi cu ce ne-am procopsit pe lângă specialişti şi experţi în minări şi explozivi.
Durerea lui Julien
Mai nou însă, în plin boom terorist domnul Cioloş vine cu o ştire care te face să crezi că nu este pus în fruntea guvernului României, ci în fruntea serviciilor secrete ale Germaniei, Franţei, Angliei, Spaniei şi Elveţiei sau a Interpolului. Este absolut de domeniul incredibilului, dar domnul Julien ne anunţă sau anunţă lumea întreagă, din ce surse nu ştiu, pe ce baze sau date nu spune, : ”Înţeleg că România e una din puţinele ţări din UE care vinde cartele prepay fără un control de identitate. Înţeleg că au fost chiar folosite în ultima perioadă cartele prepay din România în pregătirea unor atentate în altă parte în UE, tocmai pentru că există această flexibilitate în România.”
De unde înţelege domnul Cioloş toate aceste lucruri nu ştiu, pentru că eu nu am văzut sau auzit nici o declaraţie a nici unui serviciu secret sau ministru de interne al ţărilor în care au avut loc atentate, care să afirme că în urma cercetărilor şi investigaţiilor ar fi rezultat acest lucru. Nimeni din afară, din cei care au anchetat atentatele nu au spus aceste lucruri, dar asta a înţeles domnul Cioloş. De unde a înţeles el asta? Se găseşte măcar un membru al Parlamentului care să îl cheme pe domnul Cioloş la bară şi să îi ceară să spună de unde a înţeles el aceste lucruri şi cu ce drept face aceste afirmaţii publice care incriminează România ? Este cumva reprezentantul DST şi nu ştim noi? Ştiam că era reprezentantul Franţei în Comisia pentru Agricultură a UE dar nu ştiam că şi al DST. Curios, când în presa externă se vorbea, după atentatele din Franţa, că armamentul celor care îndoliaseră Franţa, este fabricat în România deci cineva din teritoriul naţional lucra mână în mână cu teroriştii, domnul Cioloş nu spunea nimic, nici măcar să infirme zvonurile, dar acuma vine el, doar el, şi aruncă anatema anunţând întreaga lume că datorită Româiei teroriştii nu numai că se înarmează dar mai şi discută între ei. Ale cui interese le serviţi domnului Julien ? De unde aţi înţeles dumneavoastră asta ?
O concluzie cel puţin alarmantă
Bineînţeles că nu putea să facă vorbire despre armamentul ajuns din România pe mîinile teroriştilor ISIS, pentru că asta ar fi însemnat să spună nu doar de unde a plecat ci şi pe ce filieră a ajuns şi asta nu se putea spune. Dar orice om cu scaun la cap se poate întreba dacă nu cumva – dacă e adevărat că teroriştii au folosit cartele pre pay din România- aceste cartele au ajuns la terorişti pe aceeaşi filieră pe care au ajuns şi armele ? Dacă este aşa, şi sunt sigur că domnul Cioloş ştie, pentru că altfel nu s-ar fi trezit vorbind aşa, doar de dragul exersării limbii române, de ce nu se plânge domnul Cioloş şi de armamentul care ajunge în mâinile teroriştilor, că doar aceştia trag în oameni nevinovaţi cu armele, nu cu cartelele pre pay. Din câte am mai auzit şi eu pe surse media, se pare că afacerile cu armamament românesc au intrat şi în sfera de interese a fostei familii prezidenţiale care a fost încurajată de servicii secrete importante. Să se reprofilat “famiglia” pe cartele pre pay? Asta numai domnul Cioloş ştie şi sunt convins că are toate datele la dispoziţie pentru a informa şi Parlamentul cu sursa şi veridicitatea informaţiei pe care a dat-o presei.
Ţinte false
Trecând peste elementele de speculaţie, interpretare şi analiză, ceea ce ne spune domnul Cioloş direct şi fără echivoc este că domnii din serviciile secrete româneşti nu se lasă până nu ne bagă microfoane şi în farmaciile personale pentru a afla dacă avem “hemoro-easy” : ” Ei se plâng apropo de cartelele prepay. Eu cred că, respectând aceste principii de transparenţă în dezbaterea publică, sunt câteva teme pe care va trebui să le punem din nou în dezbatere să vedem unde punem cursorul pentru a nu împiedica serviciile să-şi facă treaba în mod corect fără să facem anumite excese şi exagerări în ceea ce priveşte drepturile cetăţeneşti.
De ce să le punem din nou în dezbatere domnule Julien, nu a fost clar că sunt măsuri anticonstituţionale care atacă drepturile fundamentale ale omului, sau aceste drepturi sunt discutabile daca insista domnii de la SRI la îndemnul celor din CIA?
Eu de aici înţeleg că domnul Julien este presat de cei din serviciile secrete care sunt nemulţumiţi că nu au putut să îşi facă de cap şi să ne spioneze intim cu legea în mână aşa cum primăriile ne impozitează abuziv sub ochii îngăduitori ai celor care fac legile şi legea cum îi taie capul. Nu e atentat în lume să nu se plângă SRI-ul nostru drag, ba că nu are suficiente forţe şi mijloace, ba că legea nu îl ajută, ba că este neajutorat şi neprihănit. Ultima oară a reuşit să obţină fonduri suplimentare de la buget. Acuma vrea cu tot dinadinsul să se aprobe o lege neconstituţională pe care încearcă să o impună încă de pe vremea celuilalt şef, fluturând steagul pericolului terorist, dar nu spune domnul Helvig, iar domnul Julien nu vede că de fapt terorismul este introdus în România de ei, cei care trebuie să vegheze la securitatea acestei ţări şi că adevăratul pericol pentru români îl constituie cei pe care îi primim în ţară şi cărora le ridicăm din banii noştri moschei, nu cartelele pre pay.
Ceea ce vad eu şi nu spune domnul Cioloş este că este la ordinul altor interese, nu cele naţionale, inventează pericole dar nu le vede pe cele reale şi că practic inventează ameninţări şi provpocări la adresa siguranţei naţionale pentru a călca drepturile cetăţenilor în interesul unor experimente şi politici antiromâneşti. Este ciudat că domnul Julien, cel care ştie ce cartele au folosit teroriştii şi cred că şi de la ce magazine le- au cumpărat, nu ştie cine a înfiinţat ISIS, sub al cui ordin şi ocrotire lucrează, cine le finanţează acţiunile. Este la fel de ciudat că domnul Cioloş nu se întreabă ceva ce se întreabă toată lumea: DE CE ISIS, DECLARĂ CĂ LUPTĂ ÎMPOTRIVA GUVERNELOR EUROPENE ŞI AMERICAN, A DMINISTRAŢIILOR POLIŢIŞTILOR LUMII, DAR ATACĂ NUMAI OBIECTIVE CIVILE? Toate serviciile secrete se laudă că au date despre celule, dar doar după ce acestea au lovit, ca şi domnul Cioloş care ştie de cartele abia după ce au fost folosite, dar nu ştie cine le-a cumpărat şi cum au fost date “luptătorilor” ISIS, dar nimeni nu ştie unde sunt aceştia şi unde lovesc inainte de a lovi. Ciudat,  au toate datele despre cei care au iniţiat loviturile, după ce au murit oameni nevinovaţi dar nu există nici o probă că cele declarate sunt reale şi nici nu ni se spune care sunt celelalte legături ale celor despre care se spune că se ştie tot. Aceste lovituri sunt practic folosite pentru a înăspri măsurile împotriva populaţiei nevinovate, oamenii nevinovaţi sunt loviţi şi de terorişti şi de guverne dar guvernele şi guvernanţii nu păţesc nimic, ISIS nu atacă sedii guvernamentale sau ale duşmanului declarat, nici guvernele şi serviciile secrete nu dau peste terorişti înainte de a lovi, parcă ar fi înţeleşi unii cu alţii. Asta înţeleg eu din ceea ce văd şi din ceea ce declară mai marii acestei ţări. Românul de rînd este în fapt adevărata ţintă a măsurilor pe care guvernul le ia în numele ocrotirii lui.
http://www.mediafax.ro/politic/ciolos-au-fost-folosite-cartele-prepay-din-romania-pentru-pregatirea-de-atentate-in-ue-serviciile-cer-instrumente-care-sa-le-permita-sa-monitorizeze-foarte-atent-securitatea-15157281
http://www.mediafax.ro/externe/raport-isis-lupta-cu-arme-fabricate-si-in-romania-14914235
http://www.gandul.info/international/expert-armele-folosite-in-atacul-de-la-charlie-hebdo-ar-putea-fi-fabricate-in-romania-sau-bulgaria-13772314
http://www.evz.ro/peste-100-de-rachete-sol-aer-furate-de-la-o-baza-aeriana-bulgaro-americana-985687.html
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9442034-focoasele-furate-romania-nu-erau-destinate-armatei-bulgare-unei-companii-private-din-tara-vecina.htm

 

http://adevarul.ro/international/in-lume/siria-militii-inarmate-pentagon-lupta-cele-inarmate-cia-1_56f905cd5ab6550cb84fe9ac/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Siria%3A+Mili%C5%A3ii+%C3%AEnarmate+de+Pentagon+se+lupt%C4%83+cu+cele+%C3%AEnarmate+de+CIA+%2F+De+ce+gre%C5%9Fe%C5%9Fte+poli%C5%A3istul+Godin%C4%83+c%C3%A2nd+%C3%AEi+amendeaz%C4%83+pe+pietoni+%2F+Critici+Loteria+Rom%C3%A2n%C4%83%2C+te+d%C4%83+%C3%AEn+judecat%C4%83&utm_content=Newsletter-323643-20160328&utm_medium=email

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

4 Raspunsuri la Îngrijorările unui premier cosmopolit

  1. Iulian

    Inainte de a fi vandute acele cartele au fost verificate de o doamna, blonda prin definitie, posesoare de fanta roz!
    100% au fost acceptate la utilizare! Cum cine?
    Fanta roz!

  2. ONOFRIEVICI Marian

    Analizele prezentate pe la televiziuni, in ultima saptamana, releva faptul ca atentatele din Paris si Bruxelles au fost comise de fapt de progenituri ale fostilor imigranti, progenituri nascute in aceste tari, dar lamentabil educate, aflate sub influenta liderilor religiosi mai mult sau mai putin ostili si evident nemultumite de conditiile din tara in care s-au nascut.
    Sunt bombe cu efect intarziat ce pot exploda la 1-2 generatii dupa ce parintii lor au pasit timid in noile tari de adoptie? Daca asta este regula de principiu, este de asteptat ca acest fenomen sa se intample si in alte tari, ferite pana acum, peste 1-2 sau chiar mai multe generatii? Pentru totdeauna? Asumarea responsabilitatii si efectelor actualei situatii este constienta? O opinie pur subiectiva. Multumesc!

  3. geo

    Chestia cu cartelele pre-pay e bagata de „consilierii” cu interese din zona serviciilor, in scopul de a crea cadrul legal pentru a se „intromisiona” mai usor in viata utilizatorilor. E o zona pe care nu o pot controla cum ar vrea ei si atentatele le-au deschis oportunitatea de a-si acapara instrumentele de care au nevoie.

  4. @Geo, atentatele nu le-au creat nimic, atentatele sunt conduse de cei care i-au inventat si inarmat pe cei din ISISW, dupa ce sperietoarele Sadam si Bin Laden au fost scoase din circulatie .. Dupa Isis va aparea alta marota, alt Bau Bau, iar inventata si crescuta de aceiasi politisti care cauta mereu subiecte de scandal .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5