Dan minus Dănuţ

Categoria Actualitate, Divertisment, Stiri Interne 2.171 afisari

dan minus daniel

 

Zi de vineri într-un oraş care se laudă că a fost condus de colegul lui Zgonea, repetentul de la Camera Deputaţilor. Cum care oraş? Cel din care au ieşit şi ajuns pe cai mari chiar dacă încă nu de bronz,domnul Berceanu, făcătorul de avioane cadou, sau domnul Vişan violagogul de la Vuia.  Aţi înţeles, este vorba de Craiova, cetatea banilor şi a stâlpilor plantaţi în mijlocul şoselei. Cu asemenea specimene  crescute şi educate , numai la Craiova se putea întâmpla ce am văzut  sau mai degrabă auzit azi. Mă aflam într-o bancă să depun un leu pentru contul meu. Nu spun ce bancă,  nu vreau să se supere preşedintele meu că mă iau de banca lui care îi plăteşte chirie.  Nici nu contează, se putea întâmpla în orice bancă, în orice oraş dar,  în mod cert, nu în orice ţară. Asemenea probe de incultură sunt cultivate cu grijă de 25 de ani, numai pe fundul democraţiei de Dâmboviţa.  Să trec la subiect.

Intru în bancă, mă aşez la rând, era deschis un singur ghişeu, aveam 5 – 6 persoane  înaintea mea. În faţă o doamnă care cerea să fie recunoscută ca posesoare de drept de semnătură, ea şi încă cineva, dar lucrătoarea de la ghişeu nu o găsea sau nu îi găsea în baza de date. Doamna spune că trebuie să fie acolo, lucrătoarea că nu o găseşte şi se duce pe alt calculator la o colegă care lucra la contracte. Acolo se uită şi şuşotesc amândouă şi până la urmă o găsesc pe doamna dar nu şi cealaltă persoană, să zicem Dudu Dan-Daniel. Cred că toată lumea ştie de ce este pusă o liniuţă  sau cratimă, cum îi spun unii, între Dan şi Daniel. Da, aşa credeam şi eu. În fine, doamna de la ghişeu se întoarce la ghişeu să o rezolve pe clientă. În timp ce ea rezolva problema, colega cealaltă strigă la ea şi o anunţă victorioasă că l-a găsit şi pe domnul  Dudu, Dan. Şi îi spune:

–          Ştii de ce nu îl găseam ? Era cu minus.

M-am gândit,  auzind ce spune, că o fi ceva codificat, sau domnul o avea ceva restanţe sau un credit neachitat şi figura în baza de date la datornici sau cam aşa ceva, dar doamna m-a lămurit imediat:

–          Era Dan minus Daniel.

Vă spun sincer că mi-a luat ceva timp să înţeleg ce înseamnă asta, Dan minus Daniel şi mă uitam la ceilalţi clienţi să văd dacă sunt eu prost, sau sunt prost. Nici ei nu prea înţelegeau. Apoi brusc m-am luminat. Aha . Între Dan şi Daniel era semnul Minus. Dar ce să caute semnul minus acolo ? Apoi mi-am amintit că eram într-o bancă, unde se lucrează cu operaţiuni matematice  şi era normal să se găsească o grămadă de semne minus sau plus acolo. Dar, mi-am zis eu, totuşi acela nu era minus, era cratimă. Şi bucuros că am desluşit misterul i-am spus doamnei respective:

–          Doamnă, nu vă supăraţi nu e semnul minus, e liniuţă de despărţire, îi mai spune şi cratimă.

Domnişoara, sau doamna, că nu am văzut dacă apucase să fericească pe cineva, având undeva între 20 şi 30 de ani, se uită la mine, cam ca caracaleanul ăla care e întrebat de un călător în gară dacă e Caracalul, adică „ bine că eşti tu deştept”  şi  îmi răspunde:

–          Da de unde ştii dumneata?

–          Doamnă, îi spun, semnul minus se foloseşte în matematici, în scris, acela e cratimă.

Nevrând să cedeze, dovedind că românii  nu sunt degeaba pe aceste pământuri de 2000 de ani, doamna se uită şi mai chiorâş la mine şi îmi spune:

–           Dar poate foarte bine să fie şi minus.

Ce poţi să mai spui în faţa unui asemenea argument? Am întrebat în disperare de cauză:

–          Aveţi cumva în baza de date şi pe cineva cu plus doamnă ? Un individ pe care să îl cheme de exemplu   Klaus plus Werner  sau măcar Dacian plus Julien ?

–          Aţi putea să vorbiţi mai frumos, suntem în săptămâna…

–          Doamnă, indiferent în a câta săptămână suntem, de vorbit trebuie să vorbim corect. Puteaţi măcar să lăsaţi capul în jos şi să vă admiteţi greşeala. Văd că tot dumneavoastră continuaţi să  vă faceţi de râs.

Am decis unilateral să închei subiectul, nu pentru a dovedi că cel mai înţelept cedează ci pentru că nu aveam cu cine vorbi şi un bun amic al meu mi-a spus să nu mă cobor la mintea prostului că mă bate cu armele lui, fiind mai experimentat. Aşa e Mir ? Dar nu pot să nu mă întreb, oare „mă-ta”se poate spune şi „mă minus ta”? Dacă o întrebam asta pe domniţa de la bancă, sigur chema mascaţii să mă salte şi ăia nu mă întrebau multe, că lor mereu le dă cu zecimale.

Update: Cineva mi minus a pus o ghicitoare : Cum se spune corect

1.  Am găsit o capră’n vie.

2.  Am găst-o capră ‘n vie.

3. Am găsit minus o capră ‘n vie.

4  Am  găsit   o capră vie.

Aştept variante.

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

15 Raspunsuri la Dan minus Dănuţ

  1. calin

    Ei, domnule Marin, generatia tinerilor frumosi si liberi…pentru ei nu mai conteaza intregul, zecimalele sa traiasca si sa fie traite intens, cat mai intens posibil. Traieste clipa !!! Nu conteaza geneza ei, nu conteaza locatia ei, nu conteaza calitatea ei, nu conteaza ce clipa poate sa genereze, nu conteaza decat sentimentul, de multe ori inecat in superficialitate, ca o traiesti. Ne-am usurat nepermis ambitia de a performa in cunostinte, fie ele si de cultura generala. Ne aruncam, inconstienti, cu capul inainte, in ceea ce am vazut ca e „coooool”, e rupt de traditii…trebuie sa bravezi! Si, nu e nici o suparare, chiar e „cooool” prin incultura. Media, of, media cea puternica, care a facut pact cu dracul…scoala, of, scoala cea care s-a ratacit, stinghera si pusa la zid ca produce tampiti. Da, a ajuns sa produca tampiti !!! Iar parte din tampitii astia ajung din nou in scoala ca sa produca alti tampiti…(cum se rezolva consilierea unui elev cu probleme comportamentale – motiv de mare mandrie intr-o scoala neaos romaneasca: elevul se introduce intr-o incapere cu o saltea cu apa si un fotoliu cu masaj. Dupa un timp de zbenguiala elevul se linisteste si iese senin si calm pentru a continua procesul instructiv – profesorul consilier si-a facut pe deplin datoria si, pentru ca este in prag de pensie, gandeste liber si fericit la cei 80% promisi de guvern)……..O tara plina de vinovati! Nici nu mai stim care e mai vinovat unul decat altul. Lasitatea noastra e fara margini si punem neamul asta pe drumul pierzaniei!

  2. Eh, lasa ca si la noi absolventele de la Babes se uita pe cutia de sare sa vada cand expira …. N-ai cu cine ba, na-i cu cine!

  3. Pepi

    Domnule colonel, „monsieur se scrie,monsieur se citeste”.Ati uitat ca „tot ceea ce nu este vers este proza si tot ceea ce nu este proza este vers” Are dreptate Mir.

  4. Mir

    Asa e Marine, asa e, fira(minus)as al dracu’ !!

  5. Mir

    Asa e Marine, asa e, fir(minus)as al dracu’ !

  6. Don Corleone

    doi profesori discutau:Domnule asa nu se mai poate lucra
    -De cee??
    pai profesorului ii e frica de director,acestuia ii e frica de inspector si inspectorului ii e frica de ministru…..ministrului ii e frica de partid si partidului ii e frica de parinti(ca ei voteaza nu-i asa?) iar parintilor le e frica de copii…..copiilor nu le mai e frica de nimeni…QED :):)

  7. Vasile

    D-le Neacsu,
    Tara asta e vraiste! Unde te de duci, unde te intorci dai peste tupeu, nepasare si indraznesc, cu putina jena, nesimtire ! Pentru ca sa nu spuna cineva ca fac afirmatii gratuite am sa dau un exemplu: ma duc sa-mi schimb cartea de identitate. Cu o zi inainte merg la biroul de evidenta a populatiei, imi notez cu atentie cu ce documente trebuie sa ma prezint iar a doua zi sunt la ghiseu. Functionara imi ia documentele, imi face poza si apoi imi spune: C.I este gata peste 10(zece) zile lucratoare. Intreb: de ce 10 zile? Acum in perioada asta cand totul este computerizat, automatizat pentru tiparirea unei carti de identitate trebuie sa treaca efectiv o jumatate de luna? Nu mai redau explicatia functionarei cu nu are rost. Totusi, eu m-am prezentat de doua ori inainte de implinirea celor 10 zile intrucat ca imi trebuie C.I. pentru o activitate similara cu cea descrisa de dumnevoastra mai sus. De fiecare data mi s-a raspuns cu o evidenta nepasare si chiar ceva tupeu: peste 10 zile! Astept sa vedem daca va fi gata in cele 10 zile.
    Ceea ce m-a deranjat cel mai mult a fost atitudinea evident plictisita a functionarelor, de parca nu pentru asta sunt platite!

  8. geofreeland

    Deci, sunteti de acord cu Base care zicea ca scoala produce tampiti?
    Tare va inselati. Ca Internetul, una din marile inventii ca roata, ofera facil informatii e una si educatia e alta. E drept ca semidoctismul, urechismul si snobismul au triumfat prin promovarea la puterea eligibila prin nepotism, santaj, cumparare cat si prin obtinerea banilor prin oportunism, furt, inselatorie si delapidare. Si sigur, unul de la putere se vrea a fi ascultat si urmat, daca nu de buna voie, prin forta, incat ce zice el e adevarul. Am uitat prostia, care e genetica. Si uite-asa, omul nou al capitalismului, isi pune cratima intre prenumele multiple, sau nu si-o pune, o boteaza ca fiind un minus, nu underline ci liniuta, ca la adresa de mail. Nu cratima e problema, ci agramatismul jurnalistic, cacofoniile politice, scalambaielile cu neologisme aberant distribuite, cuvintele rongleze etc. Asta e scoala si nivelul ei. In Elevul Dima dintr-a saptea, a lui Drumes, un corigent merge mai pe toamna la profesor acasa, e poftit in gradina, doamna ii da si o dulceata si profesorul ii da problema, cu toate cartile pe masa. Nimeni nu se indoia de deontologia profesorului, cum nici elevului, din respect, nu si-ar fi cumparat nota. Problema e la profesori. Nu ca ei nu sunt buni sau nu au metoda ci pentru ca sunt corupti din cauza lipsei de recunoastere sociala si atunci cedeaza si fac compromisuri, mai un cinci, mai o nota in plus, ca ala e baiatul prefectului, ca aia deja e prin ziar etc etc. Cultura vine din dragoste de a sti, din scormonul arghezian, din curiozitatea nativa intretinuta inca din familie, din savoarea blagiana a minunii lumii. Daca niciuna din astea nu determina drumul scolar al copilului el devine o marfa ieftina in moara cutumelor sistemului capitalist, o marfa violenta, manipulabila, fara vertebralism, intoleranta si fanatica. Incultura este un atentat la siguranta sociala, prezent in institutiile publice ale statului. Nimeni nu isi pune problema ca incultura este de fapt un atentat la siguranta nationala, ca sanatatea, painea, criminalitatea, tradarea. Simplul exemplu dat de autorul articolului e o fateta emblematica de agresivitate, samanta unei paranoie agravate in viitor de deliruri inoculate propriilor copii. Gravitatea problemei e atunci cand admitem ca urechistii, vezi gen Basescu, sa ne pacaleasca si sa ne stapaneasca destinele ca paiele in cocina.

  9. geofreeland

    Nu stiu de ce, ma bantuie chinul de a nu avea liniste in tara mea. Sa ne amintim ca viata e frumoasa, ca e una singura si drumul nostru prin ea nu e o condamnare s-o traim ci o bucurie a unui spirit liber intr-o minune universala a raiului numit Pamant. Ce frumos poate sa sune trilurile inalte ale pasarilor, fosnetul ganganiilor prin ascunzisul ierbii, unduirea salciilor ca plete celeste, ceata pufoasa a diminetilor peste campurile verzi promisiuni de grane. Sa ne traim viata frumos, cu prieteni, cu iubirile de smarald intre ape vii, sa intinerim de bucuria copiiilor uimindu-se de lumea nedescoperita, sa ne ocrotim parintii vii ajunsi intelepti dupa arderea lor pentru noi, sa ne amintim cu drag si respect de cei care ne-au lasat o mostenire unica in care ne cuprindem toti. De ce nu avem liniste in tara mea? N-am un raspuns al pertinentei si dau fuga la emotiile unui roman ca mine, cu gandul de a fi cel putin demn sa-l iubesc.

    „A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.”

    „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.” (Nichita Stănescu)

  10. @Geofreeland,
    Basescu a avut dreptate cand a spus ca scoala romaneasca scoate tampiti, avand exemple in propria casa.

  11. nicu suciu

    Pai varule draga, nu-ti spusei odata ca „nu trebuie sa te dai la prosti ca au mintea odihnita”? Vezi , ti-ai stricat ziua ..poate. Dar sa nu te superi deoarece unii(poate foarte multi) trec prin asa -zisa scoala romaneasca ca gasca prin apa. NU UITA CE TI-AM SPUS ODATA: ‘NOI CEI CARE NE-AM SCOLIT LA TIMP, INTOTDEAUNA VOM AVEA DE LUCRU CU CEI CARE UMBLAU CU SLANINA IN BUZUNAR SA UNGA SCOALA PENTRU A SE DARAMA”(bineinteles daca o lingeau cainii. Hai ca m-am distrat…

  12. pedro

    Eu am patit asa ceva cu un politist(plt.adj) de la permise auto cu dosarul de sofer al fiului meu.Pe avizul psihologic era trecut 12.VII. si stampila cu luna avea V -ul jos cracanat si el a inteles ca e luna a” IIII-a”si il considera expirat.Am incercat sa-i explic numerotarea cu litere romane dar nu am avut cu cine si la sugestia unei cunostinte am depus dosarul direct la seful lui care nici nu a comentat ,probabil de rusinealui visa-vis de rusinea subordonatului!!!
    Sa aveti o zi buna!!

  13. Sau, vorba caracaleanului, credeți că în București e altfel? Noi suntem români!
    https://www.youtube.com/watch?v=ALFH3OWCvcc

  14. Don Corleone

    Ca tot veni vorba:
    pe strada se intalnesc doi politisti

    -Salut Gica de unde vii ?
    -Pai am fost trimis la cabinetul psihologic ,sa dau un test de inteligenta
    -Baa e super! …si cum a iesit?
    -Slava Domnului!!….. negativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5