Demisii Pascale

Categoria Actualitate, Opinii, Politica 1.737 afisari

Imagine de arhiva: Iohannis, precum Pilat din Pont, s-a spălat pe mâini de pedepsirea protestatarului de la Patriarhie cu ajutorul multimii…mute.

Iohannis face baie

Inaintea, pe timpul şi după sărbătorile Pascale, am asistat la evenimente specifice. Specifice României.

O să le prezint pe scurt, aşa cum îmi vin mie în cap, asta numai aşa, ca să arăt celor din conducerea de partid  şi de stat, că şi noi, muritorii, facem uneori ceva aşa de capul nostru, nu numai ei.

Dragnea, Zgonea şi demisiile

Domnul Dragnea a decis că un om condamnat este mai bun decât unul în stare de cercetare penală, aşa că a decis că nu este nici necesar mici de bon-ton să demisioneze din fruntea PSD, nici după ce a fost condamnat definitiv şi irevocabil. Îmi amintesc că în momentul  în care Ponta a fost chemat la DNA, Dragnea îi cerea, dar mai ales îi dorea demisia de pe funcţia de şef de partid, pentru ca imaginea de cercetat să nu o  mânjească  pe cea de partid corupt a scumpului PSD. Acuma însă, imaginea sa de condamnat nu face altceva decât să întărească imaginea partidului. Singurul care s-a arătat deranjat de încăpăţânarea  lui Liviu, a fost scumpul său om de echipă, cel care l-a susţinut la demiterea lui Ponta şi care credea că acuma a venit momentul ca el, repetentul de partid, colegul calului lui Mihai Viteazu, să ajungă nambăr oan în partid, cu sprijinul serviciilor .. pe care le-a adus celor care l-au vrut jos pe Ponta. Pentru încercarea sa de a deveni  ceea ce nu avea cum,  Zgonea s-a trezit demis din partid şi în curând şi de la şefia Camerei Deputaţilor,  deşi Dragnea a făcut tot posibilul “să îl salveze”. La demiterea lui Dragnea a încercat să  pună  umărul şi ambasadorul SUA, domnul Klemm, care dovedeşte,  ca şi precedentul ambasador, că nu ştie care îi sunt atribuţiunile funcţionale.  Ce treabă are coada vacii cu ştampila primăriei, nu ştiu. De când ne aleg ambasadorii,  preşedinţii de partide nu ştiu. Domnule Klemm, nu vă puteţi limita la preşedintele de la Cotroceni?

Demisie culturală

Ministrul culturii, domnul Vlad  Alexandrescu a anunţat cu câteva zile înainte de Paşte că va demisiona din guvern, mărind lista începută  doamna Costea. Aş putea spune că nici nu mai contează motivul demisiei, nici cine are dreptate, important este că marii tehnocraţi încep rând pe rând să plece din guvernul lui Soloş, dovedind că totuşi nici “experţii“nu mai pot salva România şi că peste declaraţiile de imparţialitate, sau interese,  guvernele, indiferent de culoarea sau imaginea afişată, rămân în siajul preşedinţilor şi că nu interesele ţării primează, ci altele, personale sau de grup. După câteva zile domnul Alexandrescu anunţă că nu va mai demisiona … înainte de Paşte, dacă nu cumva îşi va depune demisia la Paştele Cailor, dar inutil, Cioloş, cu toată faţa sa de om împăciuitor, nu mai poate da înapoi, el îi va aproba demisia chiar dacă nu o cere, pentru că Marele Mut a apucat să spună că e nemulţumit de el şi deci nu este cale de întoarcere.  Pe domnul preşedinte nu îl interesează ce se întîmplă prin sănătate, sau prin agricultură,  cum sunt distruse firme autohtone de lactate din cauza unui ministru cu gura mare sau cum se face dezinfecţia şi dezinsecţia prin spitale, el suferă  din cauza certurilor de la Operă şi îl găseşte vinovat pe ministru pentru că nu a ştiut să gestioneze cearta balerinilor cu conducerea instituţiei. În fapt ministrul culturii va fi demis pentru că s-a apucat să dea pe goarnă şi să afirme că s-au făcut diverse presiuni asupra sa, ceea ce nu dă bine la imaginea guvernului de tehnocrăcănaţi.  Se pare că domnul Alexandrescu nu a citit Patul lui Procust.

Demisie tămâiată

O altă demisie, cerută în chiar noaptea de Înviere, a fost cea a protestantului Iohannis. Acesta a fost întîmpinat la Patriarhia română în noaptea de Înviere de un protestatar care i-a cerut demisia. Ceea ce a urmat a dovedit că România se află pe “drumul cel bun”. Plecând de la “măi animalule” , trecând prin capete în gură şi “ ţigancă împuţită”, reacţia cotroceană  a ajuns la ridicări şi amezi date celor care îndrăznesc să conteste drepturile şi puterile alesului neamului. Cum nici reacţiile precedenţilor preşedinţi nu au fost taxate legal, sau juridic, mutu  merge mai departe, trimţându-şi haidamacii să îl ridice pe protestatar, pentru a arăta lumii că el nu vorbeşte, dar nici nu glumeşte când e vorba să ia măsuri. Sunt curios în ce articol de lege a fost încadrat amendatul,  pentru că nu cred că a fost schimbată legea şi că nu mai avem voie să cerem demisia unui conducător de partid sau de stat, oriunde s-ar afla el. De asemenea,  nu cred că există o lege care să interzică oamenilor să vorbească în biserică, deşi pe vremea lui Ceaşcă se spunea despre mulţi că au fost ridicaţi de băieţii cu ochi albaştri pentru că “au fluierat”  în biserică. Ştiam însă că s-a dat liber la fluierat mai ales de când a fost premiat filmul “Eu când vreau să fluier, fluier”. Iată  însă că ne întoarcem sau continuăm vremurile de  controversată amintire şi domnul Iohannis ne aminteşte că este preşedintele românului  bine ridicat.

Trecând peste  oportunitatea protestului, sau momentul sfânt,  se poate spune că dacă cererea protestatarului a fost nepotrivită sau necreştină, reacţia oamenilor preşedintelui a fost şi necreştină, dovedind că preşedintele nu suportă şi nu iartă nici în Ziua Învierii,  şi nelegală, pentru că ceea ce a făcut acel om nu face obiectul nici unui articol de lege, chestia cu perturbarea liniştii publice fiind prea trasă de păr. Păi dacă e aşa, toate protestele, mitingurile şi grevele perturbează liniştea “publică” a celor contestaţi.Culmea este că şi domnul Iohannis a recomandat demisia lui Dragnea deşi şi el a fost găsit vinovat de instanţă, pentru dobândirea frauduloasă a unui bun,  în urma unor declaraţii şi înscrisuri  false. Despre ce vorbim ?

Armata salvării .. prezidenţiale 

Ca să se mai .. liniştească, imediat după Înviere, preşedintele s-a deplasat în Afganistan. Mulţi au rămas sideraţi, nu ştiau de ce s-a dus acolo, dar răspunsul e simplu. Orgoliul domnului Iohannis necesita o mângâiere, aşa că s-a dus în singurul loc în care nu se aruncă cu caschete, nu se fac greve, nu se protestează, nu îndrăzneşte nimeni să cârâie, pentru că îşi pierde pâinea.. în rândul armatei. Şi cum singurul loc în care armata nu era liberă de sărbători, comandanţii   putând să adune militarii în orice secundă,  iar el  putea sta în mijlocul oamenilor fără a fi huiduit,  era în teatrele de operaţii, Santa Klauss a plecat în Afganistan. În felul  ăsta putea să se laude şi el pe FB că a fost în rândul oamenilor de Paşte şi a fost întâmpinat cu “căldură”. Se poate spune că s-a dus acolo, ca să arate ce ouă tari are el, pentru că sunt convins că  oul cu care a ciocnit era de lemn, în aşa fel încât să nu păţească ruşinea să îl spargă vreun soldat. Pe pagina sa de FB domnul Iohannis nu spune nimic despre Patriarhie, dar ne arată imagini din Afganistan. Mai are cineva dubii cu privire la scopul vizitei? Păi ce, voiaţi să prezinte fotografii de la ridicarea turbulentului?

În foto: Iohannis bucuros ca nu a îndrănit nimeni să îi conteste.. ouăle.

Iohannis si ouale

Sper ca la Paştele următor să ne întâmpinăm cu sintagma “Klauss a demisionat.. Adevărat că a plecat! “

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/video-presedintele-klaus-iohannis-huiduit-la-slujba-de-inviere–126611.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la Demisii Pascale

  1. geofreeland

    Suuuper! Concurs de hai sa ne intrecem la spart oua, obicei crestinesc din nu’s ce strafunduri istorice. Plesnitul de oua, probabil ca are semnificatia sa. Chiar prin aceasta propaganda dusa de un sef de stat pe meleaguri straine incita la a initia chiar o proba olimpica. Plesnitul oualelor. De strutoaica, de curca, de serpoaica, de colibrioaica sau de fluturasi. De la al mai mare la al mai mic. Pentru oricine gestul sefului a fost pare-se unul normal, adica in sanul armatei in campanie, sub amenintarea atacului, nepromitandu-le ca Ciolos le poate mari lefurile sau la multi pensiile, barem sa faca un selfie sa ridice moralul baietilor nostri in lupta pentru propasirea pacii. Nu stiu cum se face dar aducerea de aminte a armatei se face numai in criza de imagine, ca un recharge adrenalinic necesar, cu onor la drapel si zambete la gura tevii. Oricum gestul de mare curaj al „presedintelui meu” de a fi in linia intai de front, m-a mangaiat in zilele curatarii sufletesti, ca un fel de antrenament pentru „marea curatare” politica ce va urma in preajma altei batalii pentru alegerile de „jos” de la talpa tarii, gaurita, fara flecuri si vax la opinci. In curand vom auzi „V-aliniaaaaaaaati! Drepti!” (muzica e oprita)” Cu onorul spre DREAPTA, peeeeentru defilareeee, iiiinainnnnteee MARS!” (MUZICI DE CIMBALE, TOBE BUM-BUM, SACADAT, BOCANCI MUSCAND DIN ASFALT, OBRAJI TREMURAND, FESE INCORDATE, PRIVIRILE SPRE dreapta (politica, bineinteles)ARME STRALUCIND IN MAINI CU MANUSI INCA NEPATATE,BUM,BUM,IN TRIBUNA UN VAL DE EMOTIE, DE PUTERE, DE SUPERIORITATE, ACELOR DE ACOLO LI SE DA ONORUL, LA COMANDA,SPRE A DA DE STIRE LUMII CA ARMATA E CU EI, VENERATII ZILEI DE MAINE).Undeva, prin multimea ovationand, cu steaguri tricolore si NATO,langa un castan, o batranica imbracata ca pe vremea lui Ceasca, cu un fulgarin gaurit si o sacosa „de un leu” priveste bland efuziunea tinereasca a festivitatii, o injunghie un genunchi, pare o statuie perpetua, la margine de drum. Zambeste din priviri, pentru sine, amintindu-si ca a fost profesor universitar. Strange de punga aceea de plastic, ca pe o traista cu povesti, gandindu-se la cei doua sute de lei pe care ii mai are pana la pensie. Si mai sunt inca doua saptamani. BUM, BUM, BUM, tobele bat, asfaltul e cald, militarii au plecat, in tribune se face curat. Ea e inca acolo, cu ochii umezi.

  2. geofreeland

    Traim in mileniul trei.Informatia circula rapid, lumea a depasit pana si previziunile lui Alvin Toffler. Conspiratii, globalizare, lupta pentru resurse, controlul fiintei umane, clone, zboruri spre Marte. O dinamica nebuna peste puterea de adaptare. Reflexul la excesul de informatie ne determina spre un paranoia social, elucubrant si manipulabil, plin de deliruri maniacale, incrancenari care, in ultima instanta, defriseaza sufletul omenesc de ultimele rezerve. Ce solutii mai avem? Uneori, uitand de noi, de griji, de timp si boli, ne surprindem cat de mult ne-am indepartat de origini si adevarul sacru, biblic, al iubirii de aproape. Nu numai noi, ci fiecare generatie, in pragurile de trecere ale epocilor, valurilor toffleniene, a suferit acest soc al viitorului si a renuntat la valorile consacrate adoptand valori mutante. Intamplator, facand un bilant al anilor post-decembristi, mi-au rasunat versurile din scoala pe cand invatam poezia eminesciana. In criza identitara a romanilor dupa comunism nimic nu e diferit de cea descrisa de Eminescu, in prevalul industrialismului maturand epoca feudalismului agrar. Pentru exemplificare, fara a apela la scrierile politice ale Luceafarului, mai actuale ca oricand, citez putin din Imparat si proletar:

    „…Spuneti-mi ce-i dreptatea? – Ce-i tari se ingradira
    Cu-averea si marirea in cercul lor de legi;
    Prin bunuri ce furara, in veci vezi cum conspira
    Contra celor ce dansii la lucru-i osandira
    Si le subjuga munca vietii lor intregi.
    Unii plini de placere petrec a lor viata,
    Trec zilele voioase si orele surad.
    In cupe vin de ambra – iarna gradini, verdeata,
    Vara petreceri, Alpii cu fruntile de gheata –
    Ei fac din noapte ziua s-a zilei ochi inchid.
    Virtutea pentru dansii – ea nu exista.
    Insa V-o predica, caci trebuie sa fie brate tari,
    A statelor greoaie cara trebuie-mpinse
    Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
    Caci voi murind in sange, ei pot sa fie mari.
    Si flotele puternice s-armatele faloase,
    Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
    S-acele milioane, ce in gramezi luxoase
    Sunt stranse la bogatul, pe cel sarac apasa,
    Si-s supte din sudoarea prostitului popor.
    Religia – o fraza de dansii inventata
    Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,
    Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,
    Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,
    Ati mai purta osanda ca vita de la plug?
    Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
    Si v-a facut sa credeti ca veti fi rasplatiti…
    Nu! moartea cu viata a stins toata placerea –
    Cel ce in asta lume a dus numai durerea
    Nimic n-are dincolo, caci morti sunt cei muriti.
    Minciuni si fraze-i totul ce statele sustine,
    Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi sustin;
    Averea sa le aperi, marirea s-a lor bine,
    Ei bratul tau inarma ca sa lovesti in tine,
    Si pe voi contra voastra la lupta ei va man.
    De ce sa fiti voi sclavii milioanelor nefaste,
    Voi, ce din munca voastra abia puteti trai?
    De ce boala si moartea sa fie partea voastra,
    Cand ei in bogatia cea splendida si vasta
    Petrec ca si in ceruri, n-au timp nici de-a muri?
    De ce uitati ca-n voi e si numar si putere?
    Cand vreti, puteti prea lesne pamantul sa-mpartiti.
    Nu le mai faceti ziduri unde sa-nchid-avere,
    Pe voi unde sa-nchida, cand impinsi de durere
    Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti.
    Ei ingraditi de lege, placerilor se lasa,
    Si sucul cel mai dulce pamantului i-l sug;
    Ei cheama-n voluptatea orgiei zgomotoase
    De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
    Frumsetile-ne tineri batranii lor distrug.
    Si de-ntrebati atuncea, voua ce va ramane?
    Munca, din care dansii se-mbata in placeri,
    Robia viata toata, lacrimi pe-o neagra pane,
    Copilelor patate mizeria-n rusine…
    Ei tot si voi nimica; ei cerul, voi dureri!
    De lege n-au nevoie – virtutea e usoara
    Cand ai ce-ti trebuieste… Iar legi sunt pentru voi,
    Voua va pune lege, pedepse va masoara
    Cand mana v-o intindeti la bunuri zambitoare,
    Caci nu-i iertat nici bratul teribilei nevoi.
    Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta,
    Ce lumea o imparte in mizeri si bogati!…”

    Si tot citind adevarul acelor vremuri, de cate ori trec pe langa Cosereni, locul unde s-au stins prematur Doina si Ion Aldea Teodorovici, intr-un accident stupid si poate chiar provocat, parca aud melodia lor despre dor de Eminescu…

    Cred ca inca fiind in zilele pascale, o lumanare ca o speranta sa aprindem pentru natia romana si viitorul ei. La multi ani, Romania mea!

  3. Pannduru Lunetistu

    putem aprinde liniștiți o lumânare pentru România. Pentru viitorul ei? Care viitor? Nu vă luați după baba Vanga ! Nimic din ce a prezis pentru perioada după 90… nu s-a împlinit ! Probabil că era ceață mare ! Ca și la noi în politică și în case și în familii și în sănătate și învățământ și…Prietenii știu de ce !

  4. Trei dintre titluri au la baza cate o demisie sau un subiect de demisie, unul prezinta soldatii care isi petrec sarbatorile intr-un astfel de loc.

  5. csj

    Da.Fara sa neg asemanarea sitauatiei prezente cu cea din Imparat si proletar nu-l uitati pe Caragiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5