La revedere Simona!

Categoria Actualitate, Sport

la revedere Simona

Domnişoara Simona Halep, fosta mare speranţă  tenisului românesc, fosta nr 2, 3,4,5,6,7 ATP, viitoarea mare mică jucătoare,  a anunţat pe facebook, după model prezidenţial, că a decis că nu va participa la Olimpiada de la Rio. Nu ştiu de ce a mai anunţat, ştia toată lumea că după ce a fost desemnată Cătălina Ponor  Port -Drapel al delegaţiei României, Simona nu mai are nici un interes să participe la Olimpiadă, pentru ea România contează doar dacă este ea prim solist. Ţiriac anunţase acest lucru de acum 10 zile, nici nu ştiu de ce s-a mai prefăcut ea că se mai gândeşte. De fapt nu mă mir, la ea era de aşteptat să joace şi puţin teatru, dacă ar fi făcut anunţul în presă ar fi şi lăcrimat în colţul ochiului stâng, dar nu i-a ieşit figura cu lacrima la antrenamente,  aşa că a decis să facă anunţul pe Facebook. Oricum, a aplicat şi ea tactica guvernelor: înainte de a anunţa oficial o veste proastă, se  anunţă “pe surse” prin cineva de încredere. În felul ăsta, pe de o parte  se verifică reacţia publicului la primirea veştii, lăsând loc de întoarcere dacă treburile merg prost, afirmând apoi că a fost un zvon fără nici o legătură cu  poziţia oficială, pe de altă parte  se îndreaptă toate săgeţile către cel care a făcut primul anunţul, lumea trage în pianist, îşi epuizează  şi  interesul  dar şi gloanţele, iar când se  vine cu anunţul oficial, lumea e deja plictisită de subiect,  sau deja s-a obişnuit cu ştirea, nu mai e de actualitate. De câte ori a făcut guvernul astfel de anunţuri, mi s-a acrit mie. Aşa a procedat şi Simona, a anunţat practic prin Ţiriac faptul că nu mai participă, lumea a discutat ce a discutat atunci, acuma deja nu mai este de interes, dar , mai ales, nu i se mai pare nimănui ceva deosebit. Dar oricum ai lua-o este vorba de laşitate.

Motivul pe  care Simona îl invocă, nici nu mai contează. Ea este supărată că nu a fost aleasă port drapel şi basta. Păi cum explică domnişorica faptul că înainte de a fi desemnată persoana port drapel, ea era “în cărţi” pentru Rio, atunci nu se gîndea la familie, nici la Zica, nici la “sănătatea ei”, nici la viitorii copii, nici la carieră, dar cum a fost anunţată că nu va purta drapelul, cum bruisc au apărut toate problemele? Sau dacă purta drapelul, acesta o scutea de .. riscuri? Măi să fie!.  Poate să spună Simona sau admiratorii ei ce vor, pentru mine lucrurile sunt clare. Atât de clare încât îi spun Simonei  la revedere. Se poate retrage în familie, se poate apuca de făcut copii, poate îi face mai bine decât joacă acuma, dar dacă îi va educa să fie aşa cum e ea, mai bine să se lase şi de sportul ăsta. Spune domnişorica Simona: “Motivul deciziei mele este îngrijorarea vis-a-vis de pericolul pe care îl poate implica virusul Zika.
După numeroase discuții cu medici și familia, am ajuns la concluzia că riscurile sunt mult prea mari pentru cariera mea sportivă și pentru sănătatea mea, mai ales ca femeie. Familia este mult prea importantă pentru mine, nu pot risca să nu îmi pot clădi una proprie, după încheirea carierei în tenis.”

Simona, fata tatii, vezi că întri în contradicţie cu iubitul preşedinte Iohannis care nu a făcut copii pentru a se dedica cu trup şi suflet carierei. Tu nici nu ţi-ai încheiat cariera şi te gândeşti la familie? Nu e bine, nu e bine de loc! Îl superi pe domnul Iohannis şi nu mai joacă tenis cu tine şi ştii şi tu, cine îl supără se întâlneşte cu Koco. Treaba ta,  să nu zici că nu ţi-am spus.

Înţeleg eu din acest  mesaj că toţi ceilalţi sportivi  care vor participa la Rio, din România sau celelalte ţări participante, sunt inconştienţi, nu îşi iubesc familia, nu au grijă de sănătatea lor sau sunt toţi sterpi, nu mai pot face copii, nu îi interesează întemeierea unei familii. SAU, CINE ŞTIE, CUNOSC TOATE ACESTE PERICOLE ŞI TOTUŞI  ÎN INCONŞTIENŢA LOR AU DECIS SĂ ÎŞI REPREZENTE ŢĂRILE LA RIO.  Iresponsabili!

Simona, eu îţi dau dreptate, dă-l dracu de tenis. Şi aşa abia reuşeşti să mai câştigi câte un set două la o lună. Vezi-ţi fata tatii de familie, de tigăi, de perete, treci la făcut copii, nu contează cum îi educi, oricum au din ce trăi, şi nu te mai uita în gura celor care te critică sau spun  că faci ţara de râs pe unde de duci şi abia mai câştigi câte un meci cu câte o jucătoare din top 200. Lasă-i  să bată mingea la perete iar tu vezi-ţi de familie. Uite eu promit să nu mai scriu nimic despre tine, chiar dacă vei ajuge să o baţi pe prima tenismană a ţării, doamna Carmen. Eu m-am lămurit şi sunt de partea ta, vezi-ţi de familie că acolo nu te critică nimeni, nu te ceartă nimeni că nu mergi la Rio, nu are nimeni pretenţii şi în plus te poţi plimba cu steagul prin curte până faci băşici în palmă. Ai dreptate, e timpul să te gândeşti la familie, la copii, la retragere!   La revedere!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

48 Raspunsuri la La revedere Simona!

  1. ion

    D-le Neacsu sunteti foarte rau cu Haplea. Ea, saraca, ar merde la Rio dar i-am spus ca seful tantarilor din Rio mi-a transmis ca abia asteapta s-o prinda la JO ca sa i-o traga, asa ca… In plus de asta nici n-au vrut sa-i dea sa duca steguletul. Plus ca banii ce se acorda pentru medalia de haur nu-i ajung nici sa-si faca hornul la vila din Constanta, si-i castiga in doua meciuri la un turneu de Grand Slam, mai ales daca pica sa joace cu jucatoare de la locul 200 in sus. Si, nu uitati, ea e macedoanca, ce treaba are cu Rromanica?”. Macedonu-i macedon / nu-i rroman dar nici nu-i om”…

  2. Dora

    Aştept comentariul „Alinei”. În data de 09.07.2016,vis-a vis de articolul dvs., mă certa că îmi bat capul cu lucruri mărunte, caut chichiţe şi nu ştiu să-mi canalizez energia pentru educaţia copilului şi, mai ales, nu o laud pe DÂNSA. Nu, nu o voi mai lăuda! Trebuie criticată pentru atitudinile ei, prestaţiile slabe, neconforme cu poziţia ei în clasament. Culege, aşa câte puţin, şi adună. Şi atât. În rest……. niciun dram de patriotism. Halal sportiv!

  3. Dora

    Felicitări pentru articol d-nule Neacşu!

  4. Bostin

    Ce aveti cu fata .Tintarul asta rebel demult vroia sa puna mana pe ea si sa o injecteze.De altfel porecla la machedoni e tantari.Si se stie ca se mai inteapa asa in gluma intre ei.

  5. geofreeland

    Io zic s-o lasam in pace pe Simona. Pana la urma ce treaba avem noi? Asta ne freaca grija acum? Face si ea un business si noi neee tot aruncam in ea cu patriotismul. Nu cred ca e bine sa ne inflamam atata. Pentru unii (!) de p-acilea, fara simtul umorului, adica se supara pe sat la o adica mai fina, le-as spune cate ceva din putul de proverbe romanesti: „Cainele moare de drum lung…”,”cine poate oase roade”,”tara arde…”,”scopul scuza…” si cate si mai cate. E ca si cum ne-ar roade invidia. Mai bine am vedea ca ne roade reumatismul dobandit prin poligoane iarna, ca numai atunci musai trebuia sa tragem antitanc, prin Cincu lu’Peste in fiecare mai unde ploua bacovian de nu-ti mai iesea umezeala din haine zile in sir etc. Iar chestia cu steagul la Olimpiada e o chestie asa de anosta incat ma intreb ce cinste o avea ala de-l duce. Putea sa-l duca si unul din fetele alea frumoase din Brazilia. Nu cine il duce conteaza ci steagul in sine. Si terminam povestea, dar noi, nu, adica cum de ce sa-l duca aia si nu ailalta, chestii d-astea care se pierd in neantul uitarii. Vezi Doamne, e o mare cinste pentru cel ce duce steagul. Azi, la inmormantarea cuiva ma intrebam cine e baiatul ala cu „steagul”, c-asa se zice, din capul cortegiului. Nu stiu dac-avea vreum merit special fata de cel disparut. Cert e ca atunci cand moare un om moare o lume. Asa si noi, intr-un viitor imprevizibil inconstient, nu stiu daca am avea vreo preferinta cine ne duce „steagul”. Amagirea unei presupuse recunostinte nationale fata de meritele unui sportiv care a facut sa se intoneze imnul tarii la mondiale sau olimpiade e atat de bine trucata incat starneste ambitii, resentimente, nemultumiri copilaresti, adica „de ce ala si nu io”, de fapt acuzand pe ai de au decis cine sa poarte drapelul tarii…Aici se tradeaza micimea unor caractere care nu se va schimba niciodata. Lucrul acesta e valabil pentru toti. Cred ca ne-ar face bine (cine vrea, sansa 1%) sa citeasca ceva din filozofia Zen. Am fi mai buni si cinstiti cu noi insine, pentru ca minciuna de sine e cea mai mare povara a unui om. Ne cautam scuze la ce am facut, ne dedublam ipocrit, devenim paranoici la infrangerile vietii. Iar a emite judecati despre un om, mi se pare obositor, sa nu zic sacrilegiu, si un mai bun raspuns e ceea ce am sugerat, putul de proverbe romanesti, o filozofie a multor generatii traitoare vremelnic inaintea noastra, noi acum fiind buricul pamantului care ne va gazdui.
    Deci, ca domni ce suntem, or fi si doamne, io stiu?, cum zise si domnul Neacsu, sa n-o mai suparam pe Simona, s-o lasam in grija Lui sa-si faca avere prin cate puteri are ea si sa n-o mai asociem cu Romania decat daca ea vrea.

  6. Iulian

    Domnule Neacsu,
    îmi pare tare rau, dar nu ati prins miezul!
    Simona dorea enorm sa duca drapelul, pt ca domnul Johanis, tocmai ce aprobase modificarea stemei de pe drapel si sigilii!
    Frumusica este, drapel in maini viguroase si coronita aia o ferea total de…..Zica, domnule! De ce sa o fereasca pe alta?
    Vorba cuiva….”Era miezul din dodoasca!”
    Pai nu?

  7. Dora

    Către d-nul Geofreeland,
    Distinse domn, nu am citit nimic din filozofia lui Zen. Mi-aţi dat o idee. Revenim la subiect.Păi cum adică să nu avem treabă cu ce face Simona? Să ştiţi că pe mine nu mă roade invidia, absolut de loc! Chiar sunt mândră (şi nu cred că numai eu, nu îmi tine de cald şi nu îmi aduce mai mulţi bani la pensie), când sportivii români au CONSTANT performanţe, când aduc ţării medalii şi sunt recompensaţi pe viaţă pentru eforturile şi talentul lor. A purta drapelul ţării, este similar cu a asculta imnul ţării (înţeleg că sunteţi pensionar militar, nu-I aşa că atunci când ascultaţi IMNUL ţării vă ridicaţi în picioare şi duceţi mâna la „chipiu”, sau în dreptul inimii?).Măcar că v-aţi mâncat sănătatea în aplicaţii şi misiuni. Simona nu mai trebuie asociată cu ROMÂNIA. Cum adică dacă vrea ea? Păi „contractul” cu ţara este cumva este un spot publicitar? Cu respect!

  8. geofreeland

    1. Se pare ca vorbesc chineza. Ce a investit tara in Simona sa-i pretindem a fi recunoscatoare tarii? Adica sa ne reprezinte si sa avem pretentia a-i face imputatii? Cat aloca tara in sport? In selectarea, cresterea si performanta sportivilor? Ce sunt federatiile astea pe genuri de sport? Rahaturi sau afaceri, spagi, clientelism si nepotism. Ce altceva? Simona reprezinta Vodafone sau cine o plateste sa il reprezinte. O mai sponsorizeaza nea Tiri prin turneute sa mai faca un banut. Ce a facut Simona sa reprezinte Romania? A luat cafteala la Cluj, cum adica sa le bata pe nemtoaice? A primit ordin, fetito, las-o mai moale! Cam asta e.
    2. Numai pentru faptul ca mi-am facut datoria nu e un motiv sa stau cu mana la chipiu cand aud imnul. Dimpotriva, din dragoste de tara mi-am facut datoria. Poate or sa zica unii ca sunt cuvinte sforaitoare. Sunt idioti. Am scris mai deunazi tot aici de ce tara mea Romania e cea mai frumoasa tara din lume si de ce. Lucrurile astea sunt apanajul unei intimitati genetice cu care am sa mor. Restul sunt bla-bla-uri.
    3. Ma uimesc de englezii cu memoria scurta si agresiunile voalate vis a vis de ai nostri de pe acolo. In WW2, aviatia engleza a invins Luftwaffe pentru o performanta exceptionala datorata unui roman, Gogu Constantinescu, confiscat de ei, descoperitorul teoriei sonicitatii, a carei aplicatie directa a insemnat capacitatea de a trage cu mitraliera de bord prin palele elicei. Asta a schimbat tactica aeriana de lupta si a oferit capacitati manevriere facile pentru atac si lovirea avionului german inamic. O simpla cautare pe net ar edifica aceasta lacuna a 99% dintre noi. De ce as fi mandru de asta? Pentru ca e roman? La fel si cu Racovita, Vlaicu, Coanda, cu Paulescu, Odobleja, Marie Curie, Iustin Capra etc etc. Vizitati Muzeul tehnic din Parcul Carol. Nu e scump. Daca acesti intemeietori ai sclipirilor spiritului uman sunt romani e un motiv de mandrie pentru noi, novici fara ideile pornite din munca asidua si scormon arghezian.
    4. Revenind, definitiv, la Simona, personal sunt mandru ca e nascuta in patria mea, e contemporana cu mine si sufar cand pierde un meci. Pentru ca cetatenii acestei tari sunt fratii mei, plangand si bucurandu-ne impreuna in acelasi spatiu de pamant mirific. Dar nu vreau s-o judec, nici sa o acuz de vreo atitudine si cum am spus mai sus, dragostea de patrie e apanajul intimitatii sale si eu cred ca Simona isi iubeste tara si poate sa o reprezinte daca performanta ei sportiva o sustine. Tara inca este incapabila sa mai sprijine sportul de masa, ca asa e in capitalism, si orice pregatire a unui sportiv e deja o actiune privata, motivata ca fiind o afacere de viitor.

  9. Dora

    Păi dacă vorbiţi chineza, vă rog ca data viitoare, să scrieţi în chineză. NU MIE, SIMONEI!

  10. Col.(r.) Vladimir Nussem

    Draga sora de arme intrunite Dora,
    la cate stie si poate colegul nostru geofreeland si crede-ma ca il cunosc bine si stiu ce zic, nu m-ar mira sa scrie si in chineza. Asa macar ai avea justificarea faptului ca nu reusesti sa intelegi ce vrea sa spuna. Si chiar daca atitudinea Simonei il jeneaza ca pe noi toti, nu o acuza ca aceasta s-ar datora faptului ca e aromanca, sperand ca in timp, ea se va redresa alaturandu-se lui Caragiale, Caragiu, Caramitru, Hagi, Zicu … si atat de multi si buni altii de aceeasi etnie, care si-au impartit cu generozitate bucatele, si bucuriile cu fratii lor romani, nu cum a facut cu pachetul primit de acasa, autista dumitale colega, intanplator si ea machedoanca.

  11. Dinu Has

    De data asta stimabilul nostru domn Neasu a cam comis ”o greseala nefortata”
    (c-asa-i in tenis…). Cu spiritul sau critic destul de ascutit, nu iarta niciun subiect la moda…Cred ca sunt de acord cu ”geofreeland” si evident cu dl. col.V.N., iar doamna ( DONSOARA) DORA AR TREBUI SA NU SARA MEREU IN AL LAUDA PE NEACSU, ARE ALTE OCAZII , PE CARE LE-A DOVEDIT CU SUBIECTE CORECT TRATATE, CA SA O FACA….

  12. dora

    Domnului col.(r) Vladimir Nussem,
    Mulţumesc pentru răspunsul dvs. Nu sunt soră de arme întrunite cu dvs.Nu aveţi de unde să ştiti parcursul carierei mele militare. Mă bucur că îl cunoaşteţi pe d-nul geofreeland şi, mai ales, aveţi încredere în capacitatea domniei sale de a învăţa lb. chineză. Îi doresc spor în ramură. O aşezaţi pe Halep pe aceleaşi paliere cu Caragiale, Caramitru şi Caragiu?. Ceilalţi 2, sunt nesemnificativi(pentru mine) în comparaţie cu primii 3. Dacă colega mea ar fi fost autistă credeţi că ar fi intrat în şcoala militară şi, mai ales, să profeseze?. Există machedoni din întâmplare? Ciudat, ei nu se amestecă.

  13. @Geofreeland,
    Daca dumneata vorbesti in chineza, probabil ca eu vorbesc in chirchiza. Pe mine nu ma intereseaza nici valoarea cuconitei Simona, nici locul in tenisul mondial, nici cati bani castiga, nici ce nationalitate are si nici macar daca ma reprezinta sau nu competitii. Pe mine ma intereseaza faptul ca EA PRETINDE ca lupta pentru tara dar de fapt o intereseaza doar banii si fumurile. Caracterul ei este in discutie aici, nu rezultatele sau cariera.Am mai spus si o spun ultima oara, nu ma interseaza nici soarta ei, nici nu vreau sa faca ceva pentru mine sau pentru Romania, dar sa nu pretinda ca e ceea ce nu e. Asa ca nu imi povestiti despre ce a facut Romania pentru ea, sau romanii, sau mai stiu eu cine sau ca face ce vrea cu banii ei. Sa faca ce vrea, e treaba ei, dar sa nu mai vorbeasca despre patriotism, tara, sau drapel. E plina tara de falsi profeti, nu mai avem nevoie de altul.

  14. dora

    Domnului Marin Neacşu,
    Mulţumesc!

  15. Alin Stamatescu

    Frumos articol, domnule Neacsu. Lipseste doar „noi, comunistii cu constiinta treaza infieram…” (vorba lui Dinu Sararu). Luati-va de mana cu doamna Dora, „infierati” impreuna si cantati pe doua voci (sau pe mai multe, daca se mai gasesc adepti ai ideii) strofa despre „contractul cu tara”. Care contract? A semnat Simona vreun contract in care scrie ca pentru meciuri castigate avem cu totii dreptul sa ne insusim rezultatele muncii ei (in baza faptului ca s-a intamplat sa ne nastem si noi pe aici); iar daca pierde au dreptul toti netotii sa o faca „albaneza” si sa o improaste cu noroi la bunul plac? Pai daca tot e „albaneza” si daca tot nu a facut nimic pentru tara pana acum (ca asa a spus d. Dragulescu), pentru ce sa-si mai iroseasca Simona timpul si energia sa „ne reprezinte”, domnilor si doamnelor care „infierati cu constiinta treaza”? Nu e mai bine sa se reprezinte pe sine si sa-si vada de viata ei? Orice om cu mintea sanatoasa asta ar face. Iar dumneavoastra, dati-i inainte, improscati mai departe. Atata stiti, atata faceti si de ceva mai acatarii nu pareti a fi capabili.

  16. Alin Stamatescu

    Promit sa va dau dreptate in momentul in care imi aratati un articol din Spania in care Rafael Nadal si David Ferer sunt balacariti pentru faptul ca nu au venit in acest weekend la Cluj, asa cum o balacariti dumneavoastra pe cea mai valoroasa jucatoare de tenis pe care o are Romania in acest moment. Sau un articol din Canada, in care se spune ca Milos Raonic isi face tara de ras peste tot pe unde se duce… Pana atunci, sunteti penibil, tovarase Neacsu. Suferiti de acelasi sindrom de care sufereau cei datorita carora Nadia Comaneci a devenit cetatean american, Ilie Nastase a fost nevoit sa traiasca in afara Romaniei pana in ’90, Ivan Lendl si Martina Navratilova si-au luat si ei campii…
    Unul din motivele pentru care Romania bate pasul pe loc in timp ce alte natii avanseaza in pas alergator (ca sa ma exprim in termeni militari), e tipul de mentalitate pe care o promovati in acest articol.

  17. ionel

    O analiza de bun simt.Caracterul drei Halepa este de tot rahatul,pentru ea, tara este doar locul in care se intoarce dupa ce mananca bataie,sa se planga de dureri inchipuite,in coate,tendoane….si binenteles la cap.Ca nu pleaca la Rio,paguba-n ciuperci,dar sa-ti ridici in cap sportivii si oficialii din lumea intreaga ce-si vor reprezenta tara la jocurile olimpice prin mesaje ce tin de nesimtire,bun simt,lipsa celor sapte ani de acasa(„eu ma gandesc la sanatatea mea,familie,copii..etc…”Sa-ti fie rusine fatuca.

  18. @Alin Stamatescu,
    Cititi va rog rasunsul dat lui Geofreeland, ca s anu ma mai repet. In ultima instanta e vorba de gusturi. Dumnevoastra va plac oamenii prefacuti, mie nu. La asta serezuma diferendul nostru.

  19. @Dinu Has,
    V-as fi recunoscator, la modul cel mai serios si respectuos cu putinta daca mi-ati spune cu ce aume nu sunteti de acord din ceea ce am spus eu. Imi e foarte greu sa inteleg, din comentariul dumnevoastra, unde anume gresesc si ce amspus gresit. Deci pentru a intelege si a putea sa ma corectez eventual, sau a vedea unde gresesc, in afar de faptul ca ”m-am legat de marea campioana”, va rog sa imi spuneti unde anume am gresit. Va multumesc si va rog sa ma credeti ca nu o spun cu ironie, chiar as vrea sa stiu ce anume v-a nemultumit sau unde considerati ca am gresit. Pe domnul Stamatesc nu l-am intrebat si nu il intreb , pentru ca la domnia sa e clar, domnia sa nu e de acord cu orientarile mele politice pe care se pare ca le stie mai bine decat mine, iar in materie de politica, comentariile sunt inutile, unde e doctrina e doctrina, nu mai incape si judecata.

  20. dora

    Domnului Alin Stamatescu,
    Nu prea folosiţi DEX-ul!. A bălăcări: a împroşca cu noroi, a arunca cu ceva asupra cuiva, a stropi cu apă, noroi. A batjocori: a înjura, a spune cuvinte triviale. Aţi sesizat aşa ceva în răspunsurile mele sau ale d-nului Naecşu?. Suntem educaţi.Mi-am exprimat punctul de vedere. Nadia Comăneci (asta da, sportivă!), a plecat pentru că nu mai suporta regimul, Nasty? Făcea spectacol pe teren se mai maimuţărea, era ceva amuzant pentru străini, noroc cu Ţiriac. Vorbim de seriozitate, dorinţa de a lupta cu elitele.Aţi făcut referire la cei doi sportivi din Spania. Mă umflă râsul!Asta da turneu! Apropo, ştiţi ce a declarant Simona după câştigarea ultimului turneu? „Voi continua să joc şi să reprezint cu mândrie România la cât mai multe turnee…” Păi dacă faci o astfel de afirmaţie nu credeţi că avem de a face măcar cu un „contract moral”?

  21. dora

    D-nului Dinu Has,
    Vă asigur distinse domn, că atunci când nu voi fi de acord cu materialele d-nului Neacşu, îi voi spune, argumentat, folosind un limbaj corect, civilizat. Nu am niciun interes faţă de domnia sa, îi citesc materialele de foarte mult timp şi numai de câteva săptămâni, îmi permit să realizez mici comentarii. Mă gândesc cu seriozitate să renunţ la a mai comenta. Şi apropo! Puteţi să-mi spuneţi simplu Dora, sau d-na (nu ţin neapărat) Dora. Duduie, donşoară….., ţine de alt secol. Cu stimă!

  22. geofreeland

    Dle Neacsu, m-ai blocat?

  23. geofreeland

    Se pare ca da, prin limita de cuvinte la commenturi. Probabil ca avem voie sa spunem numai da si nu. OK!

  24. geofreeland

    O sa incerc postari secventiale.
    1.Si pentru a ma simti roman adevarat amintesc de Smaranda Braescu. Putini stiu cine e si ce a facut. O minune de femeie, ambitioasa, frumoasa, curajoasa, un militar darz, neinfricat. Poate si curajul tine de taria de caracter. Daca i-am spune Simonei despre Smaranda poate ar mobiliza-o mai mult. Caracterul unui sofer il vezi din comportamentul din trafic, caracterul unui tenisman din atitudinea din teren, caracterul unui invatator din rabdarea fata de copii etc. Simtul umorului ar trebui sa fie prima trasatura de caracter. E prea profund a explica asta, implica atitudinea de reflex la realitate, procesare logica, toleranta si perfecta distinctie intre real si ipoteza indusa, cu o solutie de acceptare si endorfine similare bucuriei. Lipsa simtului umorului e boala. Fara leac si trebuie sa evitam pe cat putem disputa la limita logicii.

  25. geofreeland

    2. Il regret enorm pe politicianul cu papion, Ratiu, fie-i spiritul vesnic printre noi, care spunea, „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ Cati dintre noi am inteles asta? Lumea e cum e ea, nu cum vrem noi. Asta putini inteleg si cred ca ei detin adevarul absolut si nimic care nu e conform cu ce stiu ei inseamna ca nu exista. Asa ca olteanul care a vazut prima data girafa si a zis ca asa ceva nu exista. Sau cand Einstein a descoperit teoria relativitatii si marii savanti au replicat surprinsi ca asa ceva nu e posibil. Sau inventiile lui Leonardo da Vinci. Sau descoperirile anticipate de Alvin Toffler.

  26. geofreeland

    3.De ce spun toate astea? Pentru ca dupa ce m-am trait printre oamenii sociali si institutionali am inteles ca sunt doua mari diferente, esentiale, intre oameni, cea de cultura si cea de caracter. Caracterul se formeaza pana la 4 ani, zic specialistii. Cultura se dobandeste prin studiu, prin aplicatie, pur si simplu traind fiecare zi cu ideea ca trebuie sa inveti ceva. Nivelul de accedere al fiecarui om pe o anume ierarhie tine pana la nivelul lui maxim de competenta, de la care incepe, cu regret, incompetenta. O spun cu mare amaraciune ca am intalnit oameni pe functii pentru care ei erau depasiti, adica peste nivelul de incompetenta. Si astazi constatarea e valabila, mai ales in lumea politicului dirijat, manipulat, obedient. Incompetenta e chiar o virtute institutionalizata prin functii de ministri, directori, membri prin consilii de administratie, manageri etc.

  27. geofreeland

    4. Intr-o carte scrisa de Constantin Gorgos si altii, 1985, pe care am citit-o, e cam grea in biblioteca, am inteles unele comportamente din jurul meu ca acesta „interpretarea in maniera proprie a vorbelor celorlalti, cautand si gasind in toate imprejurarile tradarea, subminarea autoritatii tale, prejudicierea intentionata, lipsa de consideratie din partea celorlalti.” Nu mai continui. Poate ca ati intalnit astfel de comportamente. Modul de raspuns al celor cu astfel de perceptii este agresiv, malitios si sententios desi pare organizat, logic si justitiar. Armata a creat si astfel de oameni „noi” tocmai prin constrangerea de a spune „am inteles” si atunci cand nu intelegeam. Conflictul interior creat dedubla personalitatea in ipostaze ipocrite, una spuneam, alta faceam. Dar important era sa taci. Tocmai aceasta tacere de-o cariera, rabufneste cand iesi din sistem, caci ai voie sa nu mai taci si constati, daca poti, ca ai trait intr-o izolare impusa si acceptata. E trist.

  28. @Geofreeland,
    Credeam ca stiti ca personal nu limitez si nu retrictionez comentariile atata vreme cat sunt decente, indiferent de opinie. Daca e ceva ce nu merge, nu e din vina mea, isi mai baga si altii nasul, acum doua zile am gasit niste coemtarii postate in numele meu, cu adresa mea de mail, care nu imi apartineau. Deci daca se va mai intampla ceva ciudat, fie in postarea comentariilor dumnevoastra, fie chiar – aparent- din partea mea, sa stiti ca altii si-au bagat coada, eu nu abdic de la principiile mele.

  29. dora

    D-nului geofreeland,
    Mi-au plăcut ultimele 4 materiale, faptul că aţi amintit de Smaranda Brăescu. Practicarea paraşutismului, implică curaj, dârzenie şi stăpânire de sine. Şi patriotism! Nu trebuie să-i spuneţi Simonei, trebuie să citească, dacă are timp. Mă bucur că îl apreciaţi pe politicianul Raţiu, şi că avem dreptul de a nu fi de acord cu titularul unui articol.Tonul abordat de dvs. în materialul din 17.07. nu prea este corelat cu felul în care vă exprimaţi în materialul cu nr. 2. Referitor la materialul nr.3, formarea caracterului nu cred că se formează până la vârsta de 4 ani, viaţa, experienţa, momentele bune/rele, pot duce încă la modelări ale acestuia. Observaţia dvs. privind modul de dobândire a culturii, tine numai de studiu, realizat constant şi asiduu.Şi să ştiţi că nu întotdeuna în cariera mea am spus „am înţeles”!.Am avut curajul să spun „vă rog, repetaţi”. Ce puteau să-mi facă? Să mă mute, mai bine aşa, decât la puşcărie. Felicitări pentru materiale. Şi ca să închei discuţiile ce o au în prim plan pe Simona, vă spun că am fost extrem de mândră (la început), de rezultatele ei, îi urmăream meciurile, interviurile, indiferent de oră. Dar când am văzut că de fapt, scopul este cu totul altul, am rămas cu mult gust amar.M-am simţit păcălită.

  30. Alin Stamatescu

    Stimata doamna Dora,
    Nu e cazul sa va simtiti singura; mai sunt si altii care „au o educatie” (nu doar dumneavoastra si d. Neacsu). „A balacari” si „a improsca” poate s-ar limita la „trivialitati”, daca am vobi in limbaj de mahala; dar, intre persoane cu un nivel mai ridicat de educatie (dupa cum bine ati subliniat), tot la „balacarit si improscat” se incadreaza si expresiile denigratoare si insultele si afirmatiile false.
    Exemplu: „Şi aşa abia reuşeşti să mai câştigi câte un set două la o lună.” Fals si denigrator! Fata asta castiga mai multe turnee pe an, de cativa ani incoace; nu doar cate un set ici si colo.
    Alt exemplu: „Vezi-ţi fata tatii de familie, de tigăi, de perete, treci la făcut copii, … şi nu te mai uita în gura celor care te critică sau spun că faci ţara de râs pe unde de duci şi abia mai câştigi câte un meci cu câte o jucătoare din top 200”. Din nou fals si jignitor! Aparitiile Simonei Halep pe terenurile de tenis ale lumii arata ca la noi in tara se nasc oameni talentati, muncitori, ambitiosi, capabili sa fie intre primii 10 din lume in domeniul lor de activitate. Prin ce anume „face tara de ras”? Sau poate d. Neacsu considera ca tara noastra trebuie sa fie „reprezentata” doar de politicieni corupti, spargatori de bancomate, hoti de buzunare, si aurolaci?
    E adevarat ca felul cum e scris acest articol reflecta si un aspect emblematic pentru mentalitatea unora dintre cei care traiesc in tara noastra si anume ideea ca „avem dreptul sa jignim la bunul plac pe cei care se ridica in vreun fel”. Ideea „daca nu putem fi ca ei, sa-i tragem in jos, sa-i anihilam”. Asta ne tine in urma, doamna Dora. Cine vrea sa mearga inainte, se bucura de reusitele altora bune si incearca sa invete de la cei care reusesc. De cealalta parte, cei carora li se pare ca sunt „lasati in urma” si nu le convine lucrul asta, se supara pe cei care o iau inainte si incearca sa le puna piedica… asa cum face d. Neacsu in acest articol.

  31. Alin Stamatescu

    Gresiti fundamental, domnule Neacsu. Nici mie nu imi plac oamenii prefacuti; si mie imi pare rau ca Simona a decis sa nu participe la Rio. Ceea ce ne deosebeste e atitudinea si respectul fata de dreptul altcuiva de a decide ce face cu viata lui. Dumneavoastra o considerati pe Simona Halep „proprietatea intregului popor”, in timp ce eu o consider un om liber.
    Daca v-a deranjat faptul ca „e prefacuta”, v-ati fi putut exprima aceasta parere si fara insulte si fara a-i minimaliza si lua in deradere meritele.
    Simona Halep, despre care dumneavoastra spuneti ca „abia reuseste sa castige un set-doua la o luna” a castigat turneul de la Madrid cedand un singur set in 6 meciuri (si pe acela in fata unei alte romance). A ajuns in faze superioare (optimi de finala sau mai sus) in multe turnee si a mai castigat un turneu, chiar a doua zi dupa ce dumneavoastra ati publicat aceasta refulare de invidie si venin.
    Aceasta jucatoare de tenis despre care dumneavoastra spuneti ca „face tara de ras peste tot pe unde se duce” face in realitate infinit mai mult bine imaginii Romaniei in lume, decat faceti dumneavoastra cu asemenea articole, tributare unei mentalitati „de trista amintire”.

  32. @Alin Stamatescu,
    Nu domnule, eu nu o consider pe Simona proprietatea intregului popor, dimpotriva, eu o consider o fata care a decis sa isi castige banii din sport si atata tot. Am obosit sa tot spun asta. Ea se considera ceea ce nu este, ea se declara patriot dar de fapt este un simplu om pe care dumnevoastra si altii il ridicati pe un soclu unde nu are ce cauta si considerati ca trebuie sa ii inghitim toate arerele, pentru ca stie sa dea cu racheta in minge si mai bate din cand in cand cate o jucatoare din top ten. Nu mai vorbiti de turnee castigate, ca anul asta care a trecut deja mai mult de jumatate in afara de Bucuresti, unde a avut culoarul pregatit, si fara nici o participare notorie, si care oricum este un turneu de cartier,AMAI CASTIGAT DOAR tURNEUL DE LA mAdrid, in rest, a mancat bataie de la jucatoare de care nu auzisenimeni. In fine , stati linistit, am promis ca nu voi mai scrie despre ea, asa ca va veti putea bucura de succesurile ei in liniste. Eu am incheiat subiectul.

  33. Alin Stamatescu

    @ Marin Neacsu,
    Aici nu e vorba de meciuri sau turnee castigate, ci de adevar. Am pomenit cele doua turnee, doar pentru a demonstra cat de alaturi de drum sunteti cand afirmati „abia reuşeşti să mai câştigi câte un set două la o lună”.
    Nici de „soclu” nu e vorba, ci de respect si bun simt. Este un om simplu, cum bine ati spus, care nu v-a gresit cu nimic. E de asemenea foarte plauzibil ca nu va datoreaza nimic. Iese in evidenta prin ceea ce face: la turneele la care vrea si poate sa participe, face un serviciu Romaniei, adaugand aspecte pozitive „imaginii tarii”. Asta e patriotism adevarat, prin fapte, nu prin vorbe. Unde nu vrea sau nu poate participa, e libera sa nu o faca si asta nu inseamna nicicum ca e mai putin patrioata. E sportiva, nu e soldat.
    Dumneavoastra ignorati toate lucrurile astea si „improscati”. Numai asa poate fi calificata publicarea unui asemenea articol, in care abunda insulte si afirmatii false, in timp ce respect si adevar nu prea e.

  34. @Alin Stamatescu
    Imiamintiti de basistii care la acuzatiile ca acesta ar fi ”scos bani din tara cu camionul” care era o expresie plastica ce dorea sa exprime amploarea furtului, au inceput sa rada si sa spuna ca e ominciuna sfruntata,pentru ca Basescu nu putea pleca din tara sa conduca camioane cu bani afara si ca era imposibil ca acestea sa treaca granita pline cu bani. La fel reactionati dumnevoastra acuma cand eu am afirmat ca abia mai castiga cate un set. Va dati sema ce penibil sunteti ?Eu foloseam o figura de til, pentru a sublinia faptul ca Simona Halep abia daca mai ajunge prin turul doi al marilor turnee, dumnevoastra o luati mot a mot si o laudati ca a castigat doua turnee in 7 luni, ca sa nu mai spun ca a cazut 6 locuri in 6 luni. In aceste conditii consider ca e inutil sa incerc sa va demostrez ceea ce vede toata lumea, mai putin cei indragostiti de idoli de hartie. Gata, deja ma oboseste subiectul.

  35. Alin Stamatescu

    @ Marin Neacsu
    S-avem pardon, Maestre; dar asta e „figura de stil”? E dreptul dumneavoastra sa umblati cu cioara vopsita, sunteti liber sa incercati sa o vindeti drept papagal, dar sper ca nu va asteptati sa o cumpar! Pai Maestre, luati o carte, la intamplare, Creanga, Eminescu, Caragiale… acolo veti gasi figuri de stil! Ceea ce scrieti dumneavoastra e cu totul altceva. De exemplu, combinatia dintre minimalizarea succeselor si „hiperbolizarea” nereusitelor cuiva se numeste „carteala”, nicidecum „stil”.
    Da, Simona a coborat in clasament, si ce-i cu asta? Toate jucatoarele urca si coboara in clasament (Serena e o exceptie, pana la proba contrara, admirabila). Poate pentru dumneavoastra e important cand coboara, pentru ca pareti a fi unul dintre cei care jubileaza cand ii merge rau; dar eu si altii ca mine o admiram, nu pentru locul pe care il ocupa in clasament, ci pentru sacrificiile pe care le-a facut pentru a ajunge unde este, pentru exemplul pe care il da si pentru faptul ca, datorita ei, se mai aude, din cand in cand, cate ceva de bine despre tara noastra. Pentru ca, fie ca va convine, fie ca nu, atunci cand intra ea pe teren, crainicul anunta: „Simona Halep, din Romania”.

  36. Alin Stamatescu

    Ati afirmat in ultima interventie: „Simona Halep abia daca mai ajunge prin turul doi al marilor turnee”. Si asta tot „figura de stil” e, Maestre? Pentru ca rezultatele ei la „marile turnee” din ultimile 12 luni arata asa:
    Grand Slam: US Open – semifinala, Australian – esec, Roland Garros – optimi, Wimbledon – sferturi. Adica faze superioare la 3 din 4.
    Premier Mandatory: Beijing – esec, Indian Wells – sferturi, Miami – optimi, Madrid – campioana. Din nou, faze superioare la 3 din 4.
    Ca sa va parafrazez: „Va dati seama ce penibil sunteti?” Nu e nevoie sa-mi raspundeti, pentru ca nu am de gand sa mai petrec nici macar un minut pe acest site. Nu pentru ca as fi „obosit”, ci pentru ca sunt dezgustat.

  37. Dora

    Domnule Alin Stamatescu,
    Vă felicit pentru încrederea ce o acordaţi Simonei Halep. Sper, să nu vă dezamăgească niciodată! Să auzim în continuare numai de rezultate excelente ale acestei sportive de excepţie.

  38. Alin Stamatescu

    Stimată doamnă Dora,
    Mai întăi a încercat d. Neacşu să schimbe subiectul, acum încercaţi dumneavoastră… În caz că nu m-am exprimat suficient de clar până acum, reiau ideea în temeni mai direcţi: comentariile mele se referă la articolul publicat pe această pagină (nu la „încrederea” intr-o anume sportivă; nici la „dezamagire” sau rezultate viitoare.)
    Vorbim de un articol care jigneşte şi denigrează, sub pretextul unui fals patriotim al autorului. Spun FALS patriotism, pentru că un adevărat patriot nu şi-ar fi permis să scrie în felul acesta despre preşedintele ţării şi despre o sportivă care, prin efort propriu, a devenit „purtătoarea de drapel” a tenisului feminin romanesc; fiind apreciată şi respectată în întreaga lume. Dacă ar fi vrut să critice sau să ofere sugestii, un adevărat patriot ar fi făcut-o pe un ton respectuos, civilizat, fără să ia în bărdacă persoane care ne reprezintă ţara (fie oficial, fie implicit, în domeniul lor de activitate).
    Daca ar fi fost numai asta, poate aş fi tras concluzia că autorul practică stilul juralistic al lui Eugen Barbu şi atât.
    Dar nu cumva d.Neacşu încearcă de fapt să se promoveze pe sine, publicând un articol cu „elemente şocante” (care „prind la public”, nu-i aşa) şi apoi plasând o trimitere directă la acest articol … unde credeţi? … tocmai pe pagina Facebook a Simonei Halep?!? Ei bine, acest aspect pune lucrurile într-o perspectivă diferită.
    Adică, pe de o parte, d.Neacşu vrea să profite de traficul mediatic generat de numele şi reputaţia acestei sportive, (pentru a-şi atrage mai mulţi cititori, evident); pe cealaltă parte însă, loveşte în imaginea celei pe umerii căreia se sprijină în încercarea dumnealui de „a-şi pune o pană la pălărie” (sau poate de a ieşi din anonimat?).
    Arată altfel, nu-i aşa? Pus împreună cu „reclama”, articolul capătă un anume sens; chiar are o logică. Una care aminteşte de replica unui alt personaj „dornic de afirmare”; care, întrebat fiind „Cine eşti?”, după ce apăsase în prealabil pe trăgaci de mai multe ori, a răspuns: „Ştiţi deja cine sunt. Sunt omul care l-a ucis pe John Lennon!!!” Sigur că din punct de vedere juridic, situaţia nu e similară (d. Neacşu nu a omorât pe nimeni); dar din punct de vedere moral şi etic, ceea ce a făcut dumnealui aici pare să fie tot o formă de atac la persoană cu scop „auto-promoţional”.

  39. neacsum

    @Alin Stamatescu,
    Hai ca clarificam :
    1. eu cand am scrist ceea ce am scris despre Simona, am scris bazat pe faptele si vorbele ei. Ea e cea care la inceput voia sa poarte drapelul la Olimpiada si apoi dupa ce a aflat ca nu a fost aleasa, a schimbat optiunea si nu mai merge din cauza matusii Zica. Deci am tot dreptul sa spun ca are un caracter infect indiferent ce loc ocupa in circuitul ATP.
    2. Nu am cautat si nu voi cauta niciodata popularitate si nici titluri ”bomba” pentru a soca, titlurile mele au avut intotdeauna legatura directa cu textul si au reflectat fara a exagera sau soca, subiectul.
    3. Daca am postat comentariul si articolul meu pe pagina de facebook a Siminei Halep a fost nu pentru a-mi face publicitate cum insinuezi ci pentru a o face sa citeasca sau saafle chiar de la mine ce cred eu si altii despre ea, nu doar laudatorii care o pupa in talpi,si eventual pentru a capata un raspuns sau un a acorda, daca va simti nevoia un drept la replica, o lamurire. Dupa cum ati observat, nu a dat nici un raspuns, nu ma intereseaza motivele, am mai spus ca nu ma mai intereseaza subiectul, orice ai spune, ea face ca domnul presedinte si doamna profesoara.. baga capul intre urechi si merge inainte.
    4. Daca tot ati pomenit si am pomenit de domnul presedinte, atitudinea mea fata de el nu este o urmare a caracterului meu, ci, ca si in cazul simonei, al faptelor sale. Iar eu nu inteleg sa respect un om numai pentru ca este cocotat pe o clopotnita mai inalta. Mai conteaza si cum a ajuns acolo si ce face acolo. Daca ar fi sa ma iau dupa dumneata ar trebui sa ma inchin in fata unei maimute numai pentru ca se poate catara mai repede in copac, si e mai sus decat mine. Eu insa nu pot face asa ceva. Dumneavoastra puteti, va priveste.

  40. Dora

    @Alin Stamaterscu,
    Nu am schimbat subiectul, chiar nu mă mai interesează personajul. Insistenţa cu care dvs. daţi apă la moară acestui personaj, mă surprinde. Chiar aţi făcut o fixaţie.Care este legătura dintre preşedintele ţării şi Simona? Ah, da! Tenisul. Şi apoi care este legătura dintre Neacşu şi John Lennon? Chiar vi se pare că d-nul Neacşu are nevoie de afirmare? Revenim la subiecte. Felicitări pentru încrederea ce o acordaţi Simonei. Şi preşedintelui, fireşte!Sunteţi patriot,sunteţi un cetăţean model,de dat de exemplu generaţiilor. Credeţi-mă, nu îmi permit să vă iau peste picior. Chiar mă mândresc cu dvs. Bravo!

  41. Alin Stamatescu

    @ Dora
    M-am referit si ma refer la articolul aici de fata. Dumneavoastra sunteti cea care tot aduceti „personaje” in discutie, desi v-am explicat deja ca nu acesta e subiectul cometariilor mele.
    „Legatura intre dl. presedinte si Simona” e felul in care acest articol ii ia in bardaca pe amandoi; inclusiv intr-o problema personala, chiar „intima”, in care autorul da buzna, „cu bocancii plini de noroi”. Daca va place, aplaudati. Mie nu-mi place, de aceea obiectez.
    Daca d. Neacsu n-ar fi simtit „nevoia de afirmare”, nu si-ar fi facut reclama in modul mentionat. Deci raspunsul la intrebarea dv e „DA”. Scurt, simplu si evident.
    Nici o legatura intre d. Neacsu si John Lennon. Paralela e alta: asemeni aceluia care l-a atacat pe Lennon, d. Neacsu ataca persoane cunoscute publicului larg. Un alt tip de „atac”; ideea e aceeasi: sa „iasa in evidenta”, producand un impact negativ asupra cuiva care e deja „celebru”.
    „Sa revenim la subiecte”, ziceti? Eu nu m-am abatut de la subiect,deci nu „revin” ci raman la el. Dumneavoastra sunteti cea care il evitati si „reveniti” cu comentarii care au alte „subiecte”. Ori vreti sa deviati conversatia in directii nerelevante; ori nici macar nu ati citit acest articol si doar ii cantati in struna d-lui Neacsu … „din oficiu”.

  42. Alin Stamatescu

    @ d. Neacsu
    Sunt de acord sa clarificam:
    1. Eu bazat pe „faptele si vorbele” dv am scris. Indiferent ce credeti sau ce simtiti, exprimarea si modul de adresare din articol sunt inadmisibile pentru o persona serioasa si responsabila. Familiarisme condescendente, ironii rautacioase (la nivelul unui elev de clasa a IX-a), sarcasm de slaba calitate, baliverne in loc de argumente… Puteti avea ce parere doriti despre cineva, dar asta NU va da dreptul sa folositi un asemnea „stil” in spatiul public daca sunteti un autor serios. (Daca nu, merge si asa…)
    2. Nu am pomenit nimic de titlu. Am spus ca incercati sa socati prin tonul si continutul articolului, care „prind la o anumita parte a publicului”. Concret, textul dv e scris asa incat sa fie pe placul celor care nu ii pot inghiti pe cei vizati.
    3. Daca detinatoarea paginii Facebook ar fi fost intr-adevar destinatara mesajului (asa cum ziceti), ce ati postat pe pagina ei ar fi fost suficient. Dar ati adaugat o „momeala” care duce la articol. De ce? Pentru a atrage cititori, evident. Oamenii pe care ii atacati in articol au foarte multe de facut intre-o zi; doar nu va imaginati ca ei stau sa citeasca ce se posteaza si ca au timp sa caute prin „link-uri”.
    4. Exprimarea civilizata si respectul , nu au nimic de a face cu „inchinatul”. De exemplu, eu folosesc termeni civilizati in comentariile mele; mi se pare o chestie de bun simt sa ii respect pe cei care citesc. Dar nici prin gand nu mi-ar trece sa „ma inchin” in fata cuiva care publica … ce ati publicat dv.

  43. Alin Stamate...

    @neacsum
    Sunt de acord sa clarificam:
    1. iar eu am scris bazat pe faptele si vorbele dumneavoastra. Indiferent ce ganditi despre cineva sau cat sunteti de „dezamagit”, un asemenea mod de exprimare in spatiul public nu cadreaza cu un autor serios si responsabil. Familiaritati condescendente, ironii rautacioase, sarcasm de slaba calitate, baliverne in loc de argumente… s’avem pardon, dar asta e „jurnalism de mahala” chiar daca limbajul e aparent „academic”.
    2. Nici nu am pomenit de „titlu”. Am spus ca incercati sa socati prin ton si continut, care „prind” la … aceia care „nu ii pot inghiti” pe cei vizati in text.
    3. Credeti ca oamenii la care va referiti au timp sa citeasca ce scriu sutele de „postaci” pe Facebook? Bineinteles ca isi vad de treburi, fiindca au destule si (mult mai) importante. Nu toata lumea asteapta sa postati dumneavoastra ceva, ca sa lase totul balta si sa va raspunda (sau sa va aplaude).
    4. Exprimarea civilizata si respectul nu au nimic de a face cu „inchinatul”. De exemplu, eu ma adresez civilizat in comentariile mele, din respect pentru cei care citesc. Dar nici prin gand nu mi-ar trece sa ma „inchin” in fata cuiva care publica asemenea articole.

  44. Alin Stamate...

    @ Dora
    Desi mi-e neplacut, „mai repet o data”: subiectul comentariilor mele e articolul aici de fata; dv sunteti cea care insistati sa vorbiti de „personaje” (si uite asa, din nou incercati sa schimbati subiectul).
    „Legatura dintre dl presedinte si Simona” e acest articol care ii ia in bardaca pe amandoi, inclusiv intr-o problema personala, intima chiar, in care d Neacsu da buzna „cu bocancii plini de noroi”. Daca va place sa cititi asa ceva, aplaudati! Mie nu imi place, de aceea am obiectat.
    Nici o legatura intre d Neacsu si John Lennon. Paralela e alta: asemeni celui care a vrut sa „iasa din anonimat” atacandu-l pe Lennon, d Neacsu incerca sa-si popularizeze acest articol atacand persoane deja „celebre”. Alt tip de atac, ideea e aceeasi.
    „Revenim la subiecte”, ziceti? Eu am ramas tot timpul „la subiect”. Dv il evitati si „reveniti” cu incercari de a inventa alte „subiecte”. Ori vreti sa deviati discutia in directii nerelevante; ori nu ati cititi articolul la care ma refer si ii cantati in struna d-lui Neacsu asa … din principiu.

  45. Alin Stamate...

    Tot din respect pentru cei care citesc, imi cer scuze pentru redundanta. Am incercat sa public doua comentarii; sistemul a dat semne ca nu le-ar fi acceptat. Am incercat din nou, 12 ore mai tarziu, sub un pseudonim foarte apropiat, rescriind comentariile din memorie. Acum vad ca au aparut toate patru.
    Inca o data, imi cer scuze pentru consumul inutil de spatiu si las la latitudinea moderatorilor ca, daca dumnealor considera ca e cazul, sa inlature ultimile doua cometarii ale mele, impreuna cu aceasta precizare.

  46. Dora

    @ Alin Stamatescu,
    V-am citit comentariul pe care mi l-aţi adresat. Am reţinut că nu mă ridit la nivelul exigenţelor dvs., confund personajele, schimb/inventez (deviez) subiectele, şochez prin tonul abordat, alt tip de atac, aceeaşi idee. Deci, sunt o catastrofă! Mulţumesc pentru atenţia dvs. Vă voi citi în continuare diversele comentarii, dar, îmi rezerv dreptul de a nu vă mai răspunde.Nu vreau să vă produc un eventual accident vascular. Vă doresc o seară minunată!

  47. neacsum

    Domnule Stamatescu,
    Daca doriti si va le pot elimina, eu cand am vazut comentariile le-am dat accept. In ceea ce priveste subiectul propriuzis, asa cum am spus, pentru mine a incetat sa mai fie de interes, asa ca nu voi mai raspunde la comentariile privind persoana in cauza.

  48. Alin Stamate...

    @ Dora & neacsum
    Sunt sigur ca am repetat de destule ori ca sa fie clar: „am comentat felul cum e scris articolul; NU persoane”. Dar dv ati ramas blocati pe „persoana in cauza”. Sau poate, pur si simplu, nu faceti distinctia intre cele doua aspecte (subiecte) diferite, caz in care imi cer scuze ca n-am inteles lucrul asta mai devreme si v-am sacait degeaba.
    Acum, dupa ce „in tandem” ati dat (multe) replici alaturi de subiect, tot „in tandem” promiteti sa ma ignorati. Eu m-as fi oprit mai demult; dar mi-am tot zis ca, daca mai explic o data, poate, poate reusim sa legam un dialog (adica sa vorbim despre acelasi lucru)… destul!
    De acord cu „incetarea focului”. Va felicit pentru felul cum reusiti sa fiti tot timpul „pe aceeasi lungime de unda” si va doresc sa aveti parte in continuare de liniste si consens.