Logică de preşedinte

Categoria Opinii 1.395 afisari

iohannis-targu-jiu-1Din cate se poate observa, domnul preşedinte nu cunoaşte nici limba română, nici engleza şi nici franceza, altfel nu s-ar fi cocoţat,  ca o cioară pe gard, pe scaunul lui Brâncuşi. De acuma ar trebui să se pună anunţ şi în germană ca să ştie tot .. sasul.

Parul şi şarpele

Se spune că ajunge un par la un car de oale. Dar un alt proverb spune că şarpele când îl doare capul iese în drum, doar doar s-o găsi ceneva să îl scape de durere cu o piatră bine ţintită. Acuma eu ce să fac dacă pe unde merg dau numai de târâtoare? Apropo, dacă la feminin este târâtoare, la masculin cum o fi corect ?

Luat cu circul din SUA, cu alegerile din Moldova, cu sindromul Daum de care suferă domnul Burleanu, am trecut peste declaraţia domnului Iohannis, din data de 02.11 vizavi de aşezearea posteriorului prezidenţial peste un exponat de muzeu, o operă de artă. Că Masa Tăcerii, cu scaunele ei cu tot este o operă de artă  cred că nu se îndoieşte nimeni, poate cel mult domnul Iohannis. Că este un exponat de muzeu, este de asemenea de necontestat, chiar dacă datorită mărimii şi greutăţii lucrării, nu poate fi mutată sau expusă şi în alte locuri. Având aceste caracteristici, ansamblul în sine este protejat de lege, de legea bunului simţ şi ar trebui şi de autorităţi. Peste toate astea domnul Iohannis şi-a pus “ştampila personală” printr-un gest deopotrivă imoral şi ilegal, pentru că atâta vreme căt exista o interdicţie privind atingerea ansamblului, conform Constituţiei, care spune că NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE, domnul Iohannis ar fi trebuit să facă ce fac toţi cetăţenii de bun simţ. Sunt convins că nu era atât de obosit încât să nu se mai poată deplasa, deci gestul lui a fost unul deopotrivă jignitor, ostentativ şi lipsit de bun simţ la adresa cetăţeanului de rând cât şi ofensator la adresa culturii naţionale. Dar de unde  nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Recidiva

Dacă gestul lui s-ar fi oprit aici, sau, ruşinat, ar fi admis că a greşit dar a vrut să se dea şi el “mare”, totul ar fi trecut, incidental ar fi fost uitat, dar el nu, el nu numai că nu îşi recunoaşte vina, dar vrea să ne facă pe toţi să admitem că a avut dreptate şi că nesimţirea prezidenţială trebuie acceptată. Aşa că aduce în continuare argumente în sprijinul nesimţirii sale. Iată ce a declarat domnul Iohannis vizavi de acest subiect întreţinând astfel aprins un subiect pe care pretinde că l-ar vrea închis:

„Am fost împreună cu primarul (din Târgu Jiu – n.r.), care a fost foarte de acord şi nu a găsit nicio problemă. Discuţia vă asigur că are substrat electoral. Am citit câteva comentarii, cred că cineva care a comentat aceste lucruri a avut dreptate. Dacă Brâncuşi nu ar fi vrut să se aşeze nimeni pe acele scaune, probabil nu le-ar fi pus într-un parc public, ci într-un muzeu închis. Toată discuţia mi s-a părut exagerată, pur şi simplu, şi cred că putem să o închidem aici”

Ei ce spuneţi? Domnul preşedinte spune că domnul primar A FOST FOARTE DE ACORD ca el să îi aşeze dosul pe unul din scaune. Ba, cred că dacă se gândeşte bine chiar domnul Primar l-a rugat să “sfinţească” ansamblul cu cotrocenescul fund. Păi domnule preşedinte, cu atâţia sepepişti pe lângă el, cine ar fi îndrăznit să spună  nu  ? Pe de alta parte, opinia oficială a primarului era scrisă pe pancarda pe care dumneavoastră v-aţi făcut că nu o vedeţi cu atâta dezinvoltură. Vă mai trebuia şi altă opinie a primarului atâta vreme cât acea pancardă era pusă  acolo de primărie în urma unui vot al Consiliului Local? Poate la mintea dumneavoastră ar fi fost nevoie, dar orice român cu bun simţ ar fi spus că e suficient.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea argument, cum că dacă Brâncuşi ar fi dorit ca oamenii să nu se aşeze pe scaune, nu ar fi pus-o acolo, cu asta m-aţi făcut praf. Şi unde consideraţi dumneavoastră că ar fi  putut să o pună, în buzunar, sau în dormitor? Sau poate ar fi trebuit să construiască şi un zid împrejurul ei, ca să nu ajungă toţi câinii comunitari să îşi marcheze teritoriul pe ele? Oricum,  logica şi justificarea dumneavoastră sunt demne de Gâgă şi totodată un îndemn pentru toţi hoţii din România să treacă “la muncă”. De acuma acest argument va putea fi folosit de orice hoţ care va sparge un magazin, sau orice casă fără paznic la uşă, sau fura o maşină lăsată în parcare, pentru că, nu e aşa,”dacă omul nu ar fi vrut să fie jefuit, nu ar fi lăsat maşina în parcare, bunurile în casă nepăzite, sau marfa în vitrină ci le-ar fi pus într-un muzeu închis, cu paznici la uşi şi la geamuri”. Logică de preşedinte. Ce ziceţi, schimbăm codul penal ?

Conform aceleiaşi logici, femeile ar trebui să îşi pună centură de castitate, altfel e vai de ele, se dă liber la viol dacă nu îşi sigilează bunurile.

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

14 Raspunsuri la Logică de preşedinte

  1. geofreeland

    A incerca sa indrepti o gafa e o alta gafa. Logica unui „foarte de acord” rascheteaza nu numai notionalul lingvistic romanesc dar frizeaza si absurdul. Cred ca onorabilului nostru ii scartaie ceva la dulap. Poate are si ceva cu vazul, altfel distingea mesajul din panoul in trei limbi straine, poate si ceva la coloana, la sale si a simtit nevoia de a sta pe o banca, poate ceva probleme de echilibru, se mai intampla si simti ca trebuie sa te asezi pe ceva, sau reflexul pavlovian s-a manifestat in apropierea „mesei flamanzilor” si l-a doborat o omeneasca senzatie de foame, aciditatea din stomac a crescut rapid si a urmat ritualul asezatului la masa. Cine poate sti? In comunicatul Primariei nu sunt date detalii. Oricum lectia e invatata. Unde merge seful si exista o opera de arta, ea trebuie ingradita, pazita si prezentata dupa un geam.

  2. @Geofreeland
    Se pare ca s-a rezolvat problema. Vizavi de .. ingradirea biectelor de arta, cred ca asa si-au spus si Rusii cand au oprit tezaurul: „Pai daca ni l-ati dat, inseamna ca nu mai aveati nevoie de el”.

  3. Mai Marine si draga colegule! Iti multam fain ca ma luminasi! Acum inteleg si eu cum sta treaba! Tat scandalu’ din mass-media de la TV (sic) fu in gratis! Pai nu favoritul tau e de vina in chestiunea cu scaunu’ (pe prafu’ asta n-o fi racit pe jos, saracul) ci insasi coana primarie din Tg.Jiu! De ce nu au scris, macar preventiv si in caz ca … si in limba germana!? Adica de ce sa fie obligat un sas german sa stie si sa scrie in romaneste!? Nu ajunge ca stie sa vorbeasca, tare, clar si ritmat? Sau poate ca scrie pe verso, nu stii?

  4. @Tavi,
    Pe verso- ul pantalonilor?

  5. Pannduru Lunetistu

    cred că ne agităm de pomană… intrusul de la Cotroceni aplică tactica înaintașului său: câinii latră, ursul trece(valabilă peste tot, mai puțin la Sibiu, unde ursul moare!), după principiul – dacă a mers la Băselu, de ce n-ar merge și la mine.
    Nenorocirea e că unii l-au votat tocmai din cauza lipsei de bun simț a predecesorului, sperând că vor avea parte de un președinte civilizat (sas, nu?).. dar au „luat-o în freză” și trebuia să știe asta de la celebra frază (într-un cuvânt!!!) GHINION !!!
    Mare ghinion am avut ! dar, vorba românului, fiecare țară are conducătorii pe care-i merită. Iar noi ne merităm soarta, poate și numai pentru faptul că stăm pe blog și „combatem”, în loc să ieșim și să le dăm peste nas „minerilor” lui Ciolanis !
    Am zis

  6. geofreeland

    Si pentru ca vorbim de logica de presedinte, este util sa vedem si care este logica altui presedinte de tara. Am mai scris despre asta si Jose Mujica e presedintele Uruguayului. El spune si face. Pentru poporul sau al carui presedinte este. Al nostru are o alta logica. Nu spune public ce are in cap, vrea un lucru bine facut, dar care lucru nu-l spune, decat „vreau puterea!” Si nu pentru popor ci pentru altii, oricum nu pentru cetatenii acestei tari al carui presedinte inca este. De cetatenii tarii nu vorbeste deloc. Ghinion e singurul lui raspuns la traumele acestui popor. Minunati-va de alt presedinte. Poate cel mai adevarat.

    http://www.alternativenews.ro/2016/11/interviu-incredibil-presedintele-uruguayului-jose-mujica.html

  7. Croitorul cu....ac

    Domnule Neacsu,dumneata ai fost vreodata intr-un muzeu militar? Ai vazut ce fac pe acolo unii dintre vizitatori? Poate ca ai vazut,dar nu te-a interesat ,ca deh,aia nu erau ……Presedinti de tara.Te-as intelege si ti-as accepta laturile pe care le debitezi la adresa lui Klaus Johannis,daca ai da dovada de echidistanta politica ,corectitudine si principialitate in tot ceea ce scrii.Dar asa,ramai si dumneata doar o persoana partizana politic” cu un „pedigree” cam……rosu.

  8. @Croitorul cu .. ac
    Sa inteleg domnule Croitoru, ca dumneata cand te duci prin muzee, te sui pe socluri, te tragi de mustati cu statuile, saumai stiu eu ce iti vine mai la indemana, te iei de gat cu personajele feminine, sau te sui calare pe cai. Probabil la muzeul muilitar ai pus mana pe exponate sau te-ai imbracat in tinutele expuse. Nu m-ar mira. La Antipa ai fost ? Dumneata cand vezi afise sau pancarde pe care scrie ca nu ai voie sa atingi exponatele, te duci si te freci de ele? Daca e asa, esti la fel ca domnul presedinte, pentru ca nesimtirea nu are culoare, doar grad.Apropo, cu .. Terente ai dat mana … ?

  9. geofreeland

    @ croitoru cu…teapa
    Daca unii calaresc statuile prin muzee, mai ales copiii care vin cu bunicii „cam… rosii”, ca asa am fost toti, probabil si dumneata, asta nu inseamna ca o mitocanie puerila poate fi savarsita tocmai de „farul” tarii, presedintele. Si nu trebuie sa fii „echidistant politic”, i-auzi? ce-o avea prefectura cu…, „dovada de corectitudine”, adica sefu’ nu si-a pus bucile pe scaunul brancusian, „principialitate”, i-auzi braul! ce-o avea principialitatea? are, pentru ca, din principiu, operele de arta trebuie pretuite, protejate si respectate pentru valoarea lor si tot ca principiu, respectul fata de ele, inseamna respectul fata de tine ca persoana cel putin cu o anume cultura.
    „Te-as intelege si ti-as accepta laturile” daca… Nu pot sa cred, cum sa accepti laturi, culmea! sa mai si intelegi pentru ce le accepti.
    Domnule, spune-o p-a dreapta, cu pedigree-ul matale johannist, sorosist, colorat in mov, galben, portocaliu, sau mai bine, rogvaiv, ca ne indemni sa „ciocu’ mic” ca e vorba de ditamai fonctia, nu? Nu e nicio problema, sustine-l sa stea pe unde poate, sa scuipe pe operele romanilor de valoare mondiala, sa faca ce vrea muschiul lui, ca d-aia e mare, fa spume, treaba fiecaruia sa faca ce vrea. Una e functia unui presedinte, si o respectam toti, ca asa am invatat, dar omul din haina functiei nu are voie sa greseasca. Ca d-aia ii platim consilierii, tocmai sa-l invete regulile de bun simt si diplomatice. Noi avem o vorba, nu inveti un cal batran in buiestru. Mai ales cand buiestrul e functia de presedinte. Altii fac scoli grele, si militare chiar, sa aiba capacitatea de a candida la o astfel de functie. La noi, cu „aparatori” ca dumneata, care „intelege si accepta laturi” e posibil si de aclamat statul cu bucile pe opera marelui Brancusi, un taran din Romania eterna, dintr-un sat unde „vesnicia s-a nascut” pre nume Hobita. Do you understand?

  10. Dora

    @ croitoru cu …ac,
    Domnule, am citit de câteva ori comentariul dvs. Înţeleg că aprobaţi atitudinea d-nului preşedinte, aceea de a se aşeza cu curul, cu fundul, pe o opera de artă, deşi, acest lucru este interzis, fără excepţii. Personal, de câteva ori, am fost în vizită, la Muzeul Militar Central (dar şi în câteva muzee din Europa). Păi dacă scrie că nu te aşezi, nu atingi… Cum ar fi fost să ating exponatele din Luvru, sau Ermitaj? Înţeleg că îl apreciaţi pe preşedintele ţării, dar de ce îi apreciaţi derapajele? Când vă veţi mai duce în vizită în muzee (în ţară, că în străinătate ăia nu ştiu de glume), vă rog să vă aşezaţi pe operele de artă (nu pe bănci), doar deh, cum e „turcu, şi pistolul”. Să aveţi o seară minunată!

  11. Vladimir Putzin

    @Croitorasului cel Viteaz
    Taticuuu…., chiar in asa hal si asa lipsita de lovele sa fi ajuns cancelaria cotrocenina incat sa apeleze la un amator ca matale in ale propagandei si ala lipsit de un minim talent ?!

  12. geofreeland

    „KazMunaiGas a donat pentru SMURD un sistem de ECMO, care permite oxigenarea membranei în afara corpului. Totodată, proprietarul Rompetrol susține echiparea voluntarilor SMURD. Până acum sunt selectați 734 de voluntari. Ei sunt oameni simpli, cu diferite profesii, care vor lucra alături de echipajele SMURD în timpul liber.”
    Poate si nenea Motoc se gandeste la sistemul paramilitar de voluntariat. Ca polonezii. Romania este inconjurata de rosul rusesc, armata e sub necesar la toate, economia de razboi desfiintata, guvernul maghiar finanteaza paramilitarii din Romania, bulgarii scriu cu litere rusesti etc. Logica presedintelui? Cel de raspunde de politica externa? Ce ne spune el? Nimic, nimic, nimic…Meseria lui e alta. Preda despre pendulul lui Foucault, ala cu devieri. Cred ca la o mobilizare va lupta cu DNA-ul.

  13. @CSJ Daca esti „meserias de exceptie” nu introduci doi jucatori ca sa le verifici talentul si potentialul in ultimele 3 minute de prelungiri ale meciului. Dar daca esti un papagal, ii introduci, ca sa le dai si lor sansa sa ia prima de meci si sa te pui bine cu cei care ti i-au „recomandat”. Sa nu spui ca herr Cocaina este meseriasul ala care ar vrea sa faca bici din rahat dar nu il lasa rahatul.Pai el in rahat traieste, cu rahatul a semnat contractul, de rahat s-a facut, cum sa nu ii placa materialul. Un meserias de exceptie, ia niste jucatori necunoscuti, ii invata fotbal si scoate din ei campioni, cum a facut Teasca cu Craiova si Lucescu Mircea cu Corvinul, sau cu Sahtior. Herr Daum nici nu merita amintit sau pus alaturi de sintagma meserias. Am zis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5