România-SUA, paralele inegale

Categoria Divertisment 1.261 afisari

trunmp iohannis

Că Statele Unite ale SUA au început să dea cu copy-paste la obiceiurile românilor am spus-o de ţ ori. Cel mai evident a fost cu ocazia ultimelor alegeri pentru casa aia din Washington dece, când serviciile şi presa au făcut toată treaba pentru desemnarea norocosului unii de o parte, alţii de alta,  izact ca la noi cu 2 ani mai devreme.

Astăzi norocosul de la Casa Albă este uns, i  se pune coroana pe cap. Am auzit că unii au plătit bani grei ca să fie acolo, sau mai bine spus ca să fie văzuţi acolo. La alegerile noastre de acum doi ani  simpatizanţii au plătit înainte de instalare, iar invitaţiile s-au făcut de 1 decembrie 2016. Ce să facem, birocraţia e de vină că altfel  s-ar fi decontat şi la noi mai repede. Mă întreb  dacă nu cumva şi-o fi cumpărat şi Ghiţă bilet.

Apropo de Ghiţă, ca să vezi până unde merg americanii ăştia cu plagiatul, cum au auzit de Ghiţă că a trecut la spovedit cum au căutat şi ei unul dar neavând unul proaspăt dispus să de ape goarnă, l-au readus în prim plan pe Bradley Manning, devenit Chelsea Manning după schimbarea  bijuteriilor de familie  din cercei in verighetă care a fost graţiat de Obama pe când avea un picior ridicat de pe cal. Reamintesc că persoana Manning a fost condamnată şi şi-a recunoscut vina  de a fi furnizat către Assange informaţii despre operele de “binefacere” ale SUA în Irak, Afganistan şi Guantanamo. Şi ca să nu fie singură proaspăta fetiţă, domnul Barack Obama l-a amnistiat tot marți și pe generalul său favorit, James Cartwright, care fusese condamnat pentru declarație falsă dată FBI, în legătură cu scurgerile de informații despre un atac informatic al Statelor Unite asupra Iranului, în 2010. Ia uite domnule, şi la ei turnătorii sunt scăpaţi de pedeapsă şi la ei inamicii statului sunt eliberaţi, în condiţiile în care  America e mama democraţiei mondiale, conform declaraţiilor scumpilor noştri conducători. Păi atunci de ce e fugărit Ghiţă şi de ce sar în sus pupinturiştii Marelui Mut că Dragnea vrea să graţieze nu ştiu ce pârnăiaşi amărâţi, că pe lângă ce au făcut cei doi cu America, faptele de abuz, mită şi evaziune fiscală, sunt ca fulgii de porumb pe lângă carnea de porc. Cred că până la urmă americanii îşi vor revizui atitudinea şi se vor alinia la politica adevărată.

Apropo de legea asta cu Graţiela, se aude pe surse că Dragnea şi-a propus să depolitizeze instituţiile statului. Graţierea este primul pas, se începe cu depolitizarea puşcăriilor. Aşa băieţi plecaţi de unde aţi venit, înapoi la Parlament, că nu meritaţi să staţi lângă găinari, voi aveţi stofă. Şi degeabă se agită atâta Mutu,  Kove şi Lazăr, că legea va trece în Parlament pentru că frăţia corupţilor nu are graniţe de partid. UDMR-ul va vota oricum la două mâini că doar plânge şi suspină Marko Bela după scumpul nepoţel sinistrat prin Buda, de i se rup chiloţii, cum spunea vărul Tavi.

Să mergem mai departe cu copiatul. Nici nu ieşeiră bine în stradă peneliştii să se plângă de Graţiela, că hop şi Madonna în America, ameninţă cu mişcări de stradă împotriva lui Trump. Acuma, să fiu sincer, îi dau dreptate fetei. Păi vă daţi seama că dacă nu câştiga Trump,  Madonna avea hrana asigurată pe tot restul vieţii? Cum să nu fie fata supărată pe el, când i-a luat bucăţica de la gură? Ruşine să îi fie, dar ce crede el,  că toată lumea are banii şi buzele lui ? Aşa Cicionne, nu te lăsa, pe el şi pe mama lui! Se aude că cei care au votat cu Trump s-au oferit să ia ei locul celor care au votat cu Hillary, chiar dacă aceasta a pierdut, dar nu ştiu cum a reacţionalt diva, încă mai studiază oferta. Ea cont ape locuitorii de culoare la aspectul ăsta, că cică ar fi mai performanţi.  Oricum,  a furat-o, ca să mă exprim mai neacademic, aşa că nu cred că  ar mai avea nevoie. În fine, ce credeţi că  au iarăşi în comun protestele din România cu cele pe care vrea să le organizeze Madonna? Banii lui Soroş. Nu e aşa că nu ştiaţi?

Şi o ultimă apropiere între cele două state nevecine, dar pretine: modul în case se poartă preşedinţii lor: Iohannis zâmbeşte ca capra în vie şi  priveşte ca curca în lemne, Trump îşi ţuguie buzele ca Madonna când era virgină şi se uită ca lupul după Scufiţa Roşie. În rest cred că sunt gemeni. Amândoi au aceeaşi pregătire în ale diplomaţiei şi politichiei, amândoi funcţionează pe cutume personale, amândoi consideră că ei deţin adevărul absolut, amândoi sunt fuduli, pentru că fudulia şi prostia merg mână în mână pas cu pas, amândoi cred că îşi  vor termina mandatul. Nu că m–aş bucura că a câştigat Trump, dar acuma au ocazia românii din SUA să vină acasă, că măcar îl pot vedea pe Iohannis în original, nu în copie.

Nu ştiu până unde va merge cu copiatul America asta, dar dacă o ţinem  tot aşa,  o să se vorbească despre America Ogarului Cenuşiu şi  România Măgarului de Sibiu.

Şi acum să ne mai şi destindem cu fraţii noştri necuvântători care până la urmă ne vor lua locul,  pentru că ei vorbesc ca noi, iar noi ca ei.

http://www.evz.ro/obama-a-gratiat-o-pe-spioana-transsexuala-a-wikileaks.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

8 Raspunsuri la România-SUA, paralele inegale

  1. Marin Constantinescu

    Bun, bun, bun! Cu o singura remarca… Trump chiar o are pe Scufita Rosie langa el, in pat!

  2. geofreeland

    Dupa atata finessuri e cam timpul sa ne gandim si la treburi serioase. Daca vrem. Si chiar vrem? Io cred ca strutul s-ar simti jignit. Traim azi si aici si maine nu vom mai fi. Ce alegem? Sa ne giugiulim sau sa fim inca in conexiune cu lumea in care traim? E drept ca lumea face ce vrea. E dreptul ei dar la Olimpiada trebuie sa treci o stacheta pusa la un anumit nivel minim pentru inceput. Adica nu de la zero, de la susanele. Si nivelul asta e olimpic, nu comun. E valabil si p-aici. Daca vrem…Fac si io un apel la o minima implicare de opinii. E o intrebare care ma framanta.
    1. Poate vorbim de legea asta a amnistiei si gratierii. Multi din banii tarii se duc in norma de intretinere a detinutilor, a infrastructurii, plus ce se fura. Si oamenii aia, detinutii, traiesc in conditii mizere. Vine UE, cum vreti, si ne trage o amenda pe care tot noi o vom plati. Barem de i-am baga in infrastructura.
    2. Relatia SUA-Romania intra pe un alt fagas. Ce castigam noi de aici? KWI e cu Merkel, Dragnea e cu SUA. Daca in februarie Putin se intampla sa fie cu Trump la Budapesta, e normal ca si Romania sa fie consultata. Asta a fost mesajul american pentru invitarea lui Dragnea. Si sa mai si stea la masa cu el. Ca unii latra, o fac pe la uluci, ca maidanezii cu chip sorosist. De ce o fi stat la masa Trump cu Dragnea si nu cu altii? Ce i-o fi casunat lu’ Trump, tam-nisam? Bineinteles ca unii vor scuipa si pe evidenta, ca olteanul care a vazut girafa si a zis ca asa ceva nu exista.

  3. @Geofreeland,
    Mai documenteaza-te, mai vezi si matale la ce masa a stat fiecare si apoi pune intrebari retorice.

  4. Iulian

    La masa….mai lunga a lui Trump!
    Eu nu vreau sa nai platesc pt procesele pierdute la CEDO si nici 80 mil € amenda pt binom! Sa plateasca ei….SRI, DNA, ICCJ si semnatarii hotararilor CSAT! Nu cu….unii ne dam cu US si ceilalti cu paraiul!

    PS- de ieri, Klem este istorie! Lingaii ajuta la facut bagajele? Va fi un kef de adio? Lulutza nu-l rata….ca este institutional!

  5. @Iulian,
    Sa ii fie drumul presarat cu flo.. Cica Luluta a schimbat cateva batiste . Iti dai seama pleaca toti oamenii importanti din viata ei, Florica, acuma Hans. Ce se face ea cand va pleca si Klauss?

  6. ifrim

    Nu e musai ca gulerele albe sa faca puscarie ci aducerea din banii lor a cati mai multi la buget iar pt. fiecare an de pedeapsa sa aibe varianta de a plati o anumita suma, ca e bagat la drepturi pe banii mei nu ma-ncalzeste!

  7. Vladimir Putzin

    Stimate Domnule Marin Neacsu,
    daca va uitati cu doar putina atentie la cursul dolarului, vedeati clar ca paralele de pe malurile Dambovitei sunt cat se poate de inegale cu paralele de pe malul Potomacului,ci in raport de 1 dolar / 4.2279 lei … Fir-ar a dracu’ si geometria asta mondiala de piata…!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5