Nedumeriri

Categoria Divertisment 1.296 afisari

intamplari

Două întâmplări, minore, pot spune chiar lipsite de importanţă pentru viaţa mea sau mersul înainte al societăţii multilateral distruse, petrecute azi, m-au făcut  să mă întreb dacă nu cumva am petrecut inutil 60 de ani de nu mai înţeleg ce, dar mai ales de ce se întâmplă unele lucruri. Poate o să spuneţi că nu am ce face, dar nu e adevărat, a venit primăvara, mă aşteaptă grădina şi sunt multe de făcut pe acolo. Dar să vă spun despre ce e vorba. Primul subiect l-am abordat deja pe FB dar îl pun şi aici.

De dimineaţă, la ora 8, când pleacă copii la şâcoală, eram cu Nerro la pişarea de dimineaţă, alţii îi spun plimbare dar eu recunosc că nu îl scot afară să îl plimb ci sa îşi golească băşica şi maţele. Ca de obicei, pe lângă mine treceau băieţi şi fete, către liceul de peste drum . Fetele, mai toate cu pantalonii rupţi în genunchi dar rupţi rău, nu doar aşa crăpaţi sau tociţi cum m mai văzut. Pe vremea mea se spunea de unii că au pantalonii rupţi în fund. Azi îi au în genunchi .

Cum eu după pensie m-am retras la ţară în perioada agricolă, m-am gândit că or avea şi ele bunici care au grădini şi după şcoală merg fetele la sădit roşii, ceapă, răpicat, copilit, etc. Le compătimeam dar le şi lăudam în gând deşi unele arată atât de „sănătoase” încât cu greu ar mai putea să se ridice dacă ar sta în genunchi. Cum le priveam eu cu compătimire, o aud pe una, care schimbase brusc direcţia, strigând peste umăr unui coleg ” vezi că azi sunt răcită, sau ceva de genul ăsta, găseşti tu ceva!”. Am realizat că nu mergea la bunici, că dacă ar fi fost aşa, ar fi scutit-o părinţii. Şi atunci singura variantă este că lucrează undeva part – time şi freacă podele sau cam aşa ceva. Doamne unde am ajuns să lucreze copii noştri în asemenea condiţii încă de mici ca să ne întreţină, pe noi părinţii şi bunicii fără minte. Şi ne mai mirăm că frumosul ăla tânăr şi liber lider de studenţi,  Andrei Nuştiucum vrea să ne ţină acasă la referendum pe noi, ăştia cu mintea slabă.  Păi nu are dreptate băiatu ?

A doua întâmplare se petrecu acu o jumătate de oră. Veneam de la tenis şi am dat prin piaţă să iau d’ale gurii. Undeva în faţa mea, o puştoaică de 25-30 de ani aplecată asupra unei alte puştoaice de 5-6 anişori îi tot repeta „ baaaaaaaaau, baaau, baaaaaau” iar aia mică nu o băga în seamă, cum nu ne bagă pe noi preşedinţii, guvernele sau parlamentarii în chiloţi sau cei  cu mitralieră la căpătâi. Probabil  puştoaica aia mai mică mai aştepta şi ceva mai inteligent după bau, dar neprimind nimic, dădea cu flit. Văzând că aia mică nu  răspunde, puştoaica de 25 de ani s-a ridicat demnă, pe principiul că cel mai înţelept cedează şi a plecat. Trecând pe lângă mine, i-am spus şi eu cu acelaşi ton, „BAAAAAAAAAU!”. A întors capul şi mi-a aruncat nişte săgeţi de credeam că o să fac comoţie cerebrală ceva. Acum eu chiar nu înţeleg cu ce am greşit. M-am purtat şi eu cu ea cum s-a purtat ea cu aia mică-mică, am încercat să dezvolt o conversaţie, la acelaşi nivel, având în vedere că diferenţa de vârstă dintre ea şi puştoaica cealaltă era aceeaşi cu cea dintre mine şi ea. Şi atunci de ce s-a uitat aşa urât la mine?

Eu nu mai stau pe aici, plec la moşie, acolo nu se uită nimeni urât la mine, pot să spun şi cuţu-cuţu, celor din curte, nu se supără, dimpotrivă. Gata, am plecat. Baaaauuuuu!

Ca să nu zică cineva că am îmbătrânit şi m-am prostit, vă mai spun una, de pe vremea când eram de vârsta puştoaicei ăleia mici -mici. Eram la Ocniţa, Vâlcea şi părinţii ne-au dus la oraş, la Ocnele Mari  la Teatru de păpuşi să îl vedem pe Ţăndărică, un personaj foarte căutat pe vremea când teatru de păpuşi ţinea loc de desene animate şi  nu aveam superman sau bat-man la aragaz. Pentru că mi-a plăcut dezinvoltura personajului, când am ajuns acasă, nu am mai aşteptat să ne mai schimbe părinţii în hainele de joacă, am luat o foarfecă şi mi-am tăiat hainele, cămaşă şi pantaloni, pentru că aşa îi avea şi Ţăndărică şi cum fusesem duşi să îl vedem am crezut că e un exemplu de urmat. Nici acum nu înţeleg de ce mi-am furat-o, că doar am vrut să fiu aşa ca Ţăndărică la care ei mă duseseră. Deci, nu m-am prostit la bătrăneţe…. am fost aşa de mic.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

19 Raspunsuri la Nedumeriri

  1. dora

    Păi eu zic așa d-nule Neacșu:
    1. Nu tinerii sunt de vină pentru că poartă pantaloni rupți în genunchi ci părinții. Acu ceva ani mergând cu fiul meu în magazinul Unirii (apăruse moda), s-a oprit în fața unei perechi de blugi rupți, zgâriați… I-am spus că îi cumpăr blugi dar nu un asemenea „model”, nici dacă îi vând la jumătate de preț. Când o avea banii lui poate să-și cumpere ce model vrea. Deci, dragi părinți să vă trăiască progeniturile pe care le-ați adus pe lume!;
    2.Se chiulește de la școală? Păi cadrele didactice vor salarii mari! Să primească funcție de performanță, școlile să fie clasificate precum hotelurile. În privința implicării acestora într-o activitate fizică, tot părinții sunt de vină deoarece își protejează excesiv progeniturile nu cumva să-și rupă unghiile și nădragii în cur. Scuzați,în fund. Se vor lovi, în viitor, de faptul că sunt deja handicapați. Dar, vor avea facultate. Una, două, părinții să trăiască!;
    3. V-a supărat atitudinea donșoarei? Ce conversație ați fi putut iniția și, mai ales, dezvolta? Bine că nu v-a dat un cap în gură!
    Cred, că nici un tânăr din zilele noastre nu a auzit de personajul Țăndărică, dar de balena albastră…e altceva. Vai capul lor!

  2. Magda

    :)))) Tare faza cu Țăndărică! V-ați ”luat-o” pen’că ați ferfenițit bunătate de haine…trebuie să le spuneți părinților Dvs.că ați vrut să arătați ca Pinochio, care parcă-i frate cu Țăndărică…poate așa, scăpați!
    Sau să le fi spus că v-ați întors din VIITOR, unde se ”poartă” cam totul cu curu-n sus!

  3. ifrim

    Baaaaaai umblati finuti cu blugii rupti si pustoaicele ca ei ne vor plati simbriile!

  4. dora

    @Ifrim,
    Cu condiția să mai și muncească. Îi vedeți în stare de așa ceva? Nu are România locuri de muncă pentru pretențiile lor.

  5. Neacsum

    &Magda,
    Nu puteam sa le spun ca am vrut sa fiu frate cu Pinochio,ca mi-o furam si mai tare, ca imi reneg ceilalti doi frati, din care unul geaman. Iti dai seama ca nu mai mancam la masa cu ei o luna? M-am gandit si eu la asta, dar era mai rau ca cred ca ma cafteau si ei.

  6. Neacsum

    &Dora,
    Pana atunci se va pune impozit pe prostie ca bun national. Iti dai seama ca vom deveni tara cu cel mai mare venit pe cap de locuitor?

  7. Magda

    @Ifrim…GREȘIT!
    Se vor fi cărat demult din Românica! D-aia urlă și afișează steagul U.E.în Piață! I-am crezut JUSTIȚIARI, până i-am văzut cu steagul UE, și m-am lămurit…
    Pe de-o parte, îi înțeleg – aici, nu au cum să-și cumpere o casă, de-nchiriat nici atât, serviciu nu prea… și total nesigur, pe nisipuri mișcătoare, pentru că au avut/au grijă ăștia să pună la pământ orice…

  8. calin

    Dileme…Tragedii…
    Sa fie peste 15 ani. Sedinta cu parintii. Era randul meu. Doua mame ofuscate criticau ofensiva internetului. Eu, desi mai rusinos din fire, ma mananca in…si cu toata convingerea am sustinut beneficiile acestuia si datoria parintelui de a nu bara accesul copilului la informatie. A fost inceputul! Azi, in parc. Zeci de tineri in grupuri mai mici sau mai mari. Toti tacuti, tolaniti pe iarba, pe banci, in piciore…toti cu mobilul in mana. Butonau de zor. Nu vorbea nimeni! Cred ca vorbeu intre ei butonand…socant! Balena albastra…Parintii sunt linistiti. Nu mai au probleme cu copiii. Acestia stau cuminti si invata pe calculatoare. Au scapat de griji. Scoala a scapat de griji. Copiii se autoeduca…iar daca ecranul le spune sa-si ia viata asta fac! Nu trebuie sa mai gandeasca. Nici macar cat face 2+2. Totul vine de acolo. Ei mai cresc! Unii, deveniti stapani peste limbajul informatic, prind cariere frumoase. Altii, cred ca afara e mai cool, asa cum e mai cool sa ai un VW de 20 ani decat un Logan nou…Varsta imi cere miscare – cutreier orasul in lung si lat. Mii de vitrine au afise la vedere: „Te vrem in echipa noastra”…in presa patronii si marii investitori se plang ca nu mai gasesc forta de munca calificata… Spitalele se plang ca nu au medici…Armata si politia au mii de posturi libere…Bogatii tarii au ridicat sute de mii de locuinte, multe goale…Totusi, milioane de romani prefera afara. De ce? Motivele politice le consider neserioase.

  9. calin

    Am fost la tara. La mama soacra. Comuna mare…numai batrani. Pe ici pe colo cate un barbat, la 40-50 ani, sprijina gardul. 80% din familiile din comuna s-au destramat. El sau ea, cu randul sau deodata au gustat din fructul strainatatii. Copiii au ramas la bunici si cresc cu laptopul in brate…Unii nu si-au vazut niciodata mama decat in ecranul de doua palme…nu au sentimentul de iubire! Vecinul a fost un an pe-afara sa faca rost de bani pentru un cal…Asta a fost acum cinci ani. Nu l-a mai cumparat, desi in fiecare an a repetat escapada, tot mai lunga…de 11 luni nu mai stie nimeni nimic de el. Trei copii il asteapta…degeaba. Sotia acestuia e prin sudul Italiei…se simte bine acolo!!! Dupa o anume data, in comuna e mare agitatie – se dau ajutoare, la un cuantum care descurajeaza orice efort de a castiga un ban prin munca cinstita. Nu au apa, nu au canalizare, drumurile sunt de pamant…primarul nu are cu cine face treaba. De cand au aparut cele cinci magazine, bine dotate, au disparut din gradini legumele si fructele – pe icicolo cate o tufa de trandafiri, in rest buruiana. Animale? Caini…Pamanturile strabunilor? In arenda sau vandute. Noii stapani, cu o mana de oameni si un batalion de motorizate rezolva tot! Toamna, cei din comuna se aleg cu un sac de boabe si-l plang pe arendas pentru recolta”proasta”…Quo vadis, Romania?

  10. geofreeland

    Dintotdeauna spiritul frondist al tinerilor au impins lumea inainte. Pe vremea Beatlesilor, in liceu, ne lasam perciunii mai mari si dirigintele ne inspecta zilnic sa ne trimita la tuns. Cum canta Pittis, „Nu conteaza cat de lung am parul/Important e cat de mult gandesc”.
    Ne vaicarim. Ne surprindem uimiti in fata exploziei unui comportament atipic noua. Oglinda noastra e veche si realitatea din fata ei trebuie sa poarte anuntul „imagini care va pot afecta emotional!”.
    Era internetului, o revolutie similara cu descoperirea focului, a modificat fundamental actiunea umana. Daca natura, primavara, e plina de romantismul concurential al pasarilor pentru procreere, daca pentru a cuceri o fata ii duceai flori, acadele, vorbe mieroase prin scrisorele cat un roman, astazi pe feisbuc, e mai simplu, „cand te fac un sex?”. Ce sa intelegem din asta? Noi de aici intelegem ca Pamantul e rotund si se invarte cu noi odata. Ca ne miram inseamna ca avem capul patrat, plin de rafturi cu carti, indexate pe domenii, carti citite sau invatate intr-un timp din viata noastra, ca sa ne putem exprima social. Adica eram „tocilari” si ne mandrim si azi cu asta. Tineretul lui Goagal nu are timp de carti. E greu sa inveti, iei totul de-a gata si cat iti trebuie. Minimalul cinic existential exprimat intr-un limbaj direct, mistocaresc agresiv, practic. Cu sau fara pantaloni rupti in genunchi, Toparceanu, dat dracului etern prin vremuri „Pe trotuar, alaturi salta/Doua fete vesele/Zau ca-mi vine sa-mi las balta/ Toate interesele”. Agricultura traditionala? Rasaduri, rosii curate, taiatul la vie, o gaina grasa.. Ce vremuri dom’le, ce vremuri… Noi astia, inca ruginiti, cu bataturi in palme si nepotii nostri cu bataturi in buricele destelor pe taste. Cam asta e diferenta. Quo vadis, homine?

  11. Iulian

    Domnule Neacsu,
    Inainte de faptul constat, ca sunteti kiar in urma medei si trendului, sa fim generosii cu pionierii modei „rupti si rupte peste tot”
    Aceasta moda originala, cam mai toate, a fost adanc implementata de militarii nostri cand li s-au taiat, cu mandrie revoluta, 25% din venituri si….ei nemaiavadnd bani de petice au lasat genunkii la vedere! Unii se tund extrem de scurt…oare ca sa faca economie?….persoana ne este f cunoscuta!
    Reamintire!
    Ceva ani….un mare sef logistic, la o conferinta de presa, intrebat de ce ostasii merg in Irak cu tinuta mozaic de culori tip padure si nu desert, a raspuns cam asa:
    -Nu e o mare problema asta, dupa 1-2 spalari se decoloreaza sigur!
    Cei drept ca a si fost skimbat din functie, dar uite ca aplecarea spre moda a mai marilor timpului este constanta!

  12. ifrim

    Sunteti pesimisti, nu sunt copiii ,nepotii nostri? Unde este patina educatiei insuflata de noi? Iar de va fi sa aveti dreptate atunci cucoanele Magda,Dora rapidi la cufarul de zeste lustruiti andrelele( sarme de cca 30 cm.cu carlig in varf) si 2 pe fata 2 pe dos tarlici,cipici,fulare, fesuri, eu sunt la curs de impletit panere din rachita!

  13. dora

    @Ifrim,
    Fiecare cu talentul lui. Dacă vă place să confecționați panere din răchită, spor în ramură! Din păcate sau din fericire când m-am căsătorit nu am primit un cufăr cu zestre. În schimb am muncit și mi-am luat un apartament. N-am avut timp de andrele. Dar am avut timp de învățat. Și nu mi-a părut rău. Și copilul meu a învățat (câteodată și cu palme după ceafă), acum îmi mulțumește. Deci d-nule Ifrim, esența comentariului meu este: dragi tineri ÎNVĂȚAȚI/MUNCIȚI! Dragi părinți: nu vă COCOLOȘIȚI PROGENITURILE! Ah, încă ceva d-nule Ifrim. Dacă vreau fulare, tilpici, fesuri se găsesc din belșug, multe modele, culori variate. Nu-mi stric ochii împletind. Să îmi spuneți unde vindeți coșurile, poate voi fi interesată să le cumpăr!

  14. ifrim

    Daca articolul gazdei are o usoara tenta umoristca am dorit sa fiu in ton, daca nu ma „percep” inseamna ca nu stiu.O seara buna va doresc!

  15. Neacsum

    &Ifrim,
    Nu te supara, ai dreptate, ai prins ideea, chiar am vrut sa mai descreresc fruntile.

  16. Vladimir Putzin

    Ce ti-e si cu diversitatea asta genetica, unii mai superiori (sic) sa faca copii, in timp ce aia mai inferiori (sic) doar progenituri …!
    PS Astept punerea la punct !

  17. dora

    Progenitură: urmaș, copil, pui.
    Deci, nu discutăm de diversitate genetică. Mi-am exprimat punctul de vedere. La punct o să vă pună viața!

  18. Vladimir Putzin

    Celei Care-Le-Stie-pe-Toate
    Folosirea distincta a termenului de copil pentru urmasul dumneavoastra si progenituri pentru ai altora, denota o intentie cel putin indecenta. Acelas lucru si despre oprirea definitiei exact in locul avantajos jenantului demers intreprins.

    PROGENITÚRĂ, progenituri, s.f. Vlăstar, urmaș, odraslă; pui de animal. – Din fr. progéniture.
    Sursa : DEX ’98

  19. dora

    @Vladimir P…
    Mai sunt și alte surse nu numai DEX-ul. Comentariile dvs. îndreptate spre mine au fost permanent indecente, demersul meu nu a fost deloc jenant. Deși, cu ceva timp în urmă am decis să nu mai fac comentarii, de data asta chiar mă voi ține de cuvânt. Nu vă ridicați deloc la nivelul comentariilor d-nului Neacșu, care dă dovadă de mult bun simț. Nu vă strofocați să-mi răspundeți. Nu mă voi întoarce la acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5