Scrisoarea lui Traian Brad către Hans Klemm

Categoria Divertisment 2.684 afisari

Traian Brad

Dragă domnule Hans, măi omule,

Prima ‘ntâi, ca un bun creştin ce sunt îţ  zic ziua bună. Mă numesc Traian Brad sunt din Poplaca , poate ai auzât dumneata de mine sau de fratemiu Ion, sau Johny cum îi zice pe limba voastră americănească. Dacă nu îi fi auzit, întreabă pe unu d-al vostru  din neamu lu Ezechiel  Walthrope dă prin Cedar City, că ăia sigur ne mai ţân minte şi acuma.

Măi omule, eu am fo pă la tine prin ţară, pă vremea când la voi nu se învâţa istoria neamului  vostru, că nu prea aveaţi, istoria voastră am făcut-o dară  noi, cu alţ ieuropeni dă veniră să vă populeze. Dragă domnule, să spui sincer,  mie nu îmi plăcu acolo la voi, că voi una două puşcaţi pă orcine nu vă plăcea, aşa că după ce am văzt io cum stă treaba  am venit înapoi  la mine la Poplaca, unde şi băutura are gust de prună, nu de ploşniţă ca a voastră. La noi, măcar dacă te supără cineva mai întâi îl sudui, dă mamă, dă tată, dă Dumnezei, dă ce o avea el prin ogradă, după aia îi dai o palmă după ceafă de îşi aduce aminte cum mergea când era ţânc şi abia a treia oară scoţi brişca la el. La voi nici una nici alta, poc şi gata, muşca ţărâna. Nu-i frumos,  nu-i creştineşte zău aşa. Aud eu că nici acuma nu v-a trecut patima asta cu puşcatu şi pentru că la voi acolo aţi terminat tot ce era de împuşcat, de la bizoni la indieni, aţi trecut gârla şi împuşcaţi peste tot pe cine vreţi voi. Uite asta nu îmi place mie şi de aia mă apucai să îţ scriu.Mi-o zis  mie un nepot, că dumneata  ai fi venit la noi în ţara noastră ca ambasador ceva  şi din plictiseală, sau nu ştiu de ce, te-ai apucat să faci la noi aci, ce faci şi la tine  de parcă ai fi la tactu acasă. Bă  dragă, acu io nu vreau să fiu nepoliticos, da dacă nu îţ spun io, ţ-o iei în cap ca frate-tău Ghittenstein şi nu mai pleci dă la noi.

Uite cum stă treaba. Noi românii suntem oameni primitori, la noi au venit şi alţii, cum spunea conu Mihail Eminescu, d’au cerut pământ şi apă şi le-am dat. La unii doar apă,la unii şi un codru de pâine,  iar la cei care s-au sumeţit şi şi-au luat nasu la purtare, şi un petic de pământ, să aibă ai lui une să-l jelească. Da, să nu uit, când ai venit dumneata prima oară la noi, când ai trecut hotaru, când ai călcat pe prima piatră românească, nu ai văzut cumva ce scria pe ea? Era acolo o inscripţie scrisă de un bun român, Geo Dumitrescu pe numele lui.  Dacă nu ai văzut-o,  ori că ţi-a scăpat din grabă, ori că nu te-a interesat, ia fă matale cale’ntoarsă şi când te întorci, dacă te mai întorci,  ia şi citeşte ce zicea omu ăla,  Geo, că nu vorbea el aşa ca să se afle în vorbă. Ca să nu cauţi prea mult piatra îţi spui io cam ce zice, aşa, un clue cum ziceţi voi:

„Îmi dai un sfat ? Te-ascult cu luare-aminte.
O mînă de-ajutor îmi dai ? Mulţam !
Dar nu cumva să-ţi bîiguie prin minte
că asta-i ţara cailor de ham !”

Asta zicea Geo şi asta zic şi eu şi cu mine toţi românii care auziră că îţi cam bagi matale nasul pe unde nu îţi fierbe ciorba. Nu sunt io un om prea cetit, dar oţâră de carte ştiu, ştiu  şi de Convenţia de la Viena, din 1961, privind relaţiile diplomatice şi ştiu şi ce scrie la articolul 41. Tălică ştii ? Dacă nu ştii, că eşti prea departe de Viena şi poate nu ai ajuns acolo, îţ spui tot io:

“ART. 41
1. Fãrã prejudiciul privilegiilor şi imunitãţilor lor, toate persoanele care beneficiazã de aceste privilegii şi imunitãţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredinţate misiunii de cãtre statul acreditant, trebuie sa fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra cãruia se va fi convenit.”

Apăi mă dragă, dacă aşa scrie la scriptură, ce căutaşi matale să te dai în bărci cu Todiraş, taman când omu ăla nu’ş mai vedea capu de treburi şi să îi schimbi direcţia? El săracu începuse aşa de fain lucrarea dă’ţi iera mai mare dragu, da ai venit dumneata, cum îţi zic io ţie, să-l întrebi dă sănătate,  dă greşi omu sfârşitu. Aşa nu e frumos domnule dragă şi dacă altul nu ţi-o spus apăi îţi spun io că nu e frumos ce ai făcut.Ce ai făcut dumneata nu puşcă cu scriptele şi dacă o ţii tăt aşe, s-o găsi cineva să îţi măsoare spinarea,  nu te teme. Pă de ce nu faci dumneata  aşa prin Rusia, prin China,sau alte ţări mai răsărite să vezi, mai apuci să duci lingura la gură, sau mînânci cu paiul? Ai dumneata mare noroc că ăştia de la noi care ar trebui să îţi dea peste mână, nu au cu ce îţi da, că dacă ridică mâna, nu mai au în ce să sprijini şi  cad în bot, dar să ştii măi Hans  dragule,  că nu sunt toţi românii merg în patru labe, iar ulcioru nu mere la fântână ori de câte ori vrea el.

Io îţi spusăi toate astea din pretinie dar să ştii că dacă nu te potoli, prieteşug prea mare nu faci cu mine şi întorc foaia ca la Verdun. Auzit-ai tu de Verdun? M-aş cam mira că nu te văd prea cetit, da dacă nu ştii pune măi ficior mâna pe buchii şi învaţă că uite nici Romulus al meu,  mucea ăl mic, nu ştia el prea multe când am fo noi pă la voi, da amu vorbeşte americăneşte mai bine decât vorbeşte Klauss româneşte şi vă ştie istoria ca pe Tatăl Nostru. Amu, adevăr e că nici nu e prea mare, că doar nu o aveţi nici cât stăpânirea romană în Dacia, da chiar şi-aşa, se cheamă că a învăţat ceva. Tu măi Hans când pui mâna pă carte?

Amu te las, să auzim dă bine şi ai grijă, mi-s cu ochii pă tine ca pă nevastă. Vreau să aud numai lucruri bune. Ai mare grijă, citeşte-l şi pe Geo, că nu scrie rău.

http://www.monitoruljuridic.ro/act/conventia-de-la-viena-din-18-aprilie-1961-cu-privire-la-relatiile-diplomatice-emitent-consiliul-de-stat-publicat-n-21262.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la Scrisoarea lui Traian Brad către Hans Klemm

  1. geofreeland

    FILMELE NOASTRE
    Daca neica lu’ Klemm nu bunghi cine fi fost acest Brad de prin plaiul Poplacii de infanterie ii recomand noul canal TV CineMaraton numai cu filme de pe la noi, adica romanesti. Sa ia notite.

    SUPARAREA PRES’ULUI
    Bagaretul Klemm ii lua caimacul Merkelikai din bretonul lui Werner. Spre a feri clanta ambasadei de lingai, sa nu oxideze, dihai ambasadorul se duse el la Guvern in fruntea unei armate de basbuzuci de afaceri americani dornici de 10 miliarde de la Fondul Suveran de Investitii al lui Dragnea, pe energie, transporturi si aparare. Numai ca nenea asta diplomatu’ nu zise de hotia lu’Bechtel. Daca tot veni vorba de klemm=clem romanesc, clematis vitalba e o planta agatatoare, cu flori frumoase, urcatoare pe gard. Adica pe gardul Romaniei. Sau clema care prinde fest doua obiecte, sau clementa fata de fecioara anticoruptiei, sau dulcea clementina ca desert. Dar cel mai frumos e clempusul, carligul ala de care se sprijina diplomatic clanta usii. Domne, ce ti-e si cu limba asta romaneasca, nascatoare de sensuri!

    BALCANII, POARTA LUMII
    Turcii ne-au luat haraci, dublat de pesches, ne-au luat flacai pentru ieniceri, fecioare de harem, ne-au dat sarma si halva, sugiuc si baclava, dar ne-au lasat credinta ortodoxa. Chiar au respectat-o, vezi Athos. Noi nu furam pasalac. De ce oare? Acu’ ce sa zic, suntem pasalac european, ne zbatem sa-i insuram pe barbatii fara femei, ne netezim circumvolutiunile de urmele istoriei, umplem cardurile migratoare ca pasarile, experimentam politia juridica ca jug social, traim cu capusa demonstratiilor permanente ca puricele sub camasa de zale, evoluam spre culmile dihotomiei nu spre varf ci spre haul pamantului care nu mai incape. Astia nici credinta nu ne-o lasa. Un neamt reformat ne conduce, un idis ne sereieste, vedem cine ne sieste…

  2. calin

    Calator prin Apuseni, si mult iubitor de natura, m-am aplecat cu nesat si curiozitate asupra vietuitoarelor si nevietuitoarelor dintre stancile amenintatoare ale masivilor golasi la creasta retezata. Am cautat mereu firicelul de apa pentru ca, in mii de ipostaze, m-a uimit cu insistenta lui de a razbi. De a trece peste obstacole, de a le ataca, de a le eroda, de la supune presiunii pana la cedare…de la a le ignora, a le persifla, a le minimaliza si chiar insela. Acel firicel de apa e mereu invingator. Bucuros sa-l cunosc, in vara trecuta mi-am propus sa-l urmaresc…au fost mai bine de trei km. De la baza unei stanci, unde abia susura, unit cu vreo doi frati si-a inceput povestea…tare tumultoasa. Stanci ascutite ii stateau in cale si vegetatie salbatica de netrecut…L-am urmat cu greu si spre dezamagirea mea,l-am pierdut. Nu era nicaieri. Mai jos un pic, pe firul vaii, intre stanci calcate doar de lighioanele padurii, dau de trei gauri verticale, fara fund, in care puteai intra dar speranta sa mai iesi era nula. Mi-am aplecat urechea…am izbutit sa deslusesc, undeva la zeci de metri in adancuri, zgomotul apei.Era acolo! Cu speranta am urmat valea. Dupa sute de metri, de niciunde, in dreapta drumului apare o frumusete de paraias, spumegand, nabadaios si galagios nevoie mare! Dupa alti cativa zeci de metri avea sa se aventureze in a doua sa experienta, transformandu-se intrun adevarat val de mireasa peste o stanca uriasa. De aici, istoria lui devine banala, prin grija unor salbatici. Deturnat, incorsetat, zagazuit, manipulat si poluat, s-a transformat intrun curs de apa cuminte, cam murdar, fara viata…inghite tot ce i se da pe acolo pe unde trece…Uneori, la zeci de km, mai vezi pe margini, pescuitori in ape tulburi, tristi – nu mai trage nimic! Undeva la peste suta de km, apa mea, tulbure si obosita isi revarsa naduful, ca o mare usurare, in bratele unui confrate mai mare, intelegator si iertator…….orice asemanare cu trecutul nu (mai) are sens!

  3. geofreeland

    @ Calin
    Emotionanta efuziune cu natura patriei. Asa ca un dor nebun, chinuitor de dulce pana la tristete. Ca viata noastra, de la izvorul pur al copilariei, la izvorul de lacrimi.

  4. calin

    @geofreeland (ti-am pretuit si invidiat numele din prima postare…si, mai mult, ce scria sub nume!)
    Evadarea in natura (a patriei, caci afara n-am avut putere si curaj)are o motivatie pe undeva – fuga de mizeria ce te inconjoara. Nu poate fi doctor mai bun decat culoarea vesela a primaverii dar si trista a toamnei (paradoxal, culorile ruginii ale padurii mi-au intarit speranta intotdeauna). Vara simt ca traiesc, iarna e timpul feeriilor, in rest ma sustine speranta. Un petec de rai, cu sapte stejari semeti, intr-o poiana larga, insorita si rareori deranjata de grotescul „civilizatiei”, ma incarca periodic pentru ceea ce va fi sa fie… „Motivul” izvorului si drumului firicelului de apa, s-a nascut din cautarile mele pentru o comparatie cu ceea ce ni se intampla. Da, copilaria si tineretea mi-au oferit imaginea unui rau, de la izvoare la revarsare pur, curat, liber, plin de viata. Azi…nici lacrimile noastre nu au puterea sa-l limpezeasca!

  5. geofreeland

    @Calin
    Recunosc ca invidia ma bantuie. Desi in spatele casei la cateva sute de metri padurea e in vegetatia exploziva a primaverii nu am fost decat o data sa ma incarc de linistea aceea plina de zumzet si taina. M-au luat treburile pamantului care te cheama sa-l pretuiesti. Am prieteni prin lumea asta, in afara, si de cate ori le scriu, plang. Plang de dor, plang de bucuria clipei pe care le-o confirm, plang de padurile noastre, plang pana si de praful Capitalei noastre cu un iz aparte. Dorul de casa, home, home, sweet home! nu poate fi inabusit nicicum. E ca o piatra de moara, e ca o arsura, e ca o boala cronicizata dusa pe picioare. Nu mai continui.
    Daca patria mea, mama mea, sangele meu, plange, plang si eu. Patria mea inseamna tot ce am, in rest daca gandim adevarat, patria inseamna sensul lumii noastre, mormintele bunicilor sau al parintilor, copiii nostri, nepotii nostri, papadia din curte prin troscotul infiruit, oracaitul broastelor la garla, la fel ca atunci cand copil adastam cu undita printre salcii, la panda pestelui nevazut. De fapt pandeam sensul clipelor care intrau definitiv in memorie, un parfum de viata, miasma patriei. Izvorul tau, clipocind timid la izbuc, copil in devenire, flacau invigorat mai apoi si ditamai viteazul intre maluri, nu poate fi decat speranta dintotdeauna, singura avere a omului, viata lui izvorata din bucuria mamei. Mamele noastre fac o patrie si noi, fii ai mamelor nascatoare si ai mamei patrii, sange din sangele amandorura, vorbim in cea mai dulce limba, cea a patriei romane. Uneori, numai gandindu-ma la ce e azi, sufar. Asa cum sufera un animal, retras intr-un cotlon izolat si caruia nimeni nu-i plange de mila. Animalele au demnitate si in suferinta.

  6. Magda

    @geofreeland…sunt în asentimentul celor scrise aici!
    Mă cuprinde tristețea pentru toate cele scrise, care oglindesc MULT starea în care ne aflăm, și pe care o simt majoritatea românilor…d-aia și fug din țară sau se lasă doborâți…însă, sunteți nedrept la sfârșit prin ideea că animalele – spre deosebire de noi – au demnitate în suferință, iar noi…NU!
    Afirmația a fost făcută de un sfânt, dar el era plin de Duh Sfânt și deja printre nori!
    Nu e nimic rușinos să suferi FĂRĂ DECENȚĂ, prăbușit de durere, fiindcă noi, spre deosebire de animale, avem conștiință, cunoștința și judecată, anticipare, inclusiv luciditate a ceea ce ni se întâmplă, ceea ce ne și ”omoară” mai tare, înțelegeți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5