Campanie cu căciulile peste ochi

Categoria Opinii 1.471 afisari

dragnea_57124400-nasaud

Hai la campanie

Deşi mai este un an şi jumătate până la alegerile prezidenţiale, unele posturi tv şi analişti sau mă rog, ziarişi, nici ziarişti, purtători de vorbe pe şi de  la ambasade se grăbesc să ne anunţe că a început campania electorală. Deşi ei, ca candidaţi, nescuzată să îmi fie cacofonia, nu au anunţat nimic,  se spune că Iohannis şi Dragnea au ieşit la baie. Culmea e că nici nu e vremea de plajă, dar nu contează, ei fac baie de mulţime. Mai întâi au făcut o baie ungurească, pe la congresele UDMR unde s-au grăbit şi unul şi altul să îi pupe pe buci, pe liderii maghiarilor, unul prin reprezentant, altul pe viu, bineînţeles unul pe stânga altul pe dreapta, dar nu ar fi exclus să se întâlnească la centru. În documentul adoptat de Congres se spune fără echivoc pentru cine are ochi să vadă, că Transilvania este considerată a ungurilor sau dacă nu este, asta se urmăreşte: “Dorim să avem putere de decizie în toate problemele care ne privesc, să nu ne impună autorităţile de la Bucureşti anumite standarde.”

Dacă e cineva care să înţeleagă de aici altceva decât că UDMR doreşte separarea Transilvaniei şi că doresc să o gestioneze singuri, ori e prost, ori  e prost. Domnul Iohannis nu a fost la Congres, probabil o să meargă când Transilvania nu va mai face parte din România, pentru că el merge numai peste hotare, dar a trimis un mesaj pe NV care se lipeşte ca nuca în perete de pretenţiile udemeriste:

„UDMR a reprezentat cu succes de-a lungul acestor ani comunitatea maghiară, participând în același timp la guvernare alături de toate partidele importante ale României. Proiectul de țară va fi un document strategic și mă bucur că UDMR este parte activă a acestui proces”. Păi dacă ceea ce doresc udemeriştii, reprezinta democraţie şi proiectul de ţară la care achiesează şi domnul Iohannis, atunci prost nu este Iohannis, proşti suntem noi că îl mai lăsăm să intre în ţară din vizitele sale.

Dar dacă pe Iohannis îl putem înţelege, el este român doar pe jumătate, ca cetăţean, nu şi ca naţionalitate, ce ne facem cu domnul Dragnea care acum două luni îmbrăcase haina patriotismului pentru că aşa cerea momentul, spunând : „Eu nu am un discurs naţionalist, nu am un discurs de slugă. Am un discurs de român normal care încă speră că în ţara lui poate să vorbească pentru drepturile românilor.”
Asta era opinia lui Dragnea acum două luni, când se discuta despre multinaţionale. Dar acuma, când e vorba de segregare şi regionalizarea, împărţirea României, preşedintele PSD, spune:

“Apreciez că UDMR, alături de partidele democratice din România, poate participa la construcția unui proiect nou, pentru România, pentru următoarea sută de ani.”  Asta a înţeles el din declaraţiile UDMR? Prin reacţia sa pretins împăciuitoare, domnul Dragnea ne duce la concluzia că ori nu a înţeles mesajul transmis udemeriştilor,  ori l-a înţeles şi e de acord cu el, ba,  mai mult,  este gata să pună şi el umărul chiar şi  100 de ani la implementarea lui. Aşa Liviuţule, pupă-i  în dos pe cei care  au sărbătorit Dictatul de la Viena. De ce de data asta domnul Dragnea nu a mai vorbit despre drepturile românilor şi a vorbit despre drepturile maghiarilor, era cumva la Budapesta, sau se gândeşte deja la Deecmbrie 2019 şi crede că va ajunge să candideze la Cotroceni? Uite că eu nu sunt atât de sigur nici că va candida, dar mai ales nici că va câştiga. Nici el şi nici Iohannis.

oglinda oglinjioaraOglindă oglinjioară ….

Dar dacă Iohannis are scuza că a trimis un mesaj pe blind, Liviuţ nu are nici o scuză el  i-a pupat în fose pe revizionişti în cunoştinţă de cauză, cu docomentul în faţă. Aşa tată, aşa te alegi preşedinte, cu voturile a două  milioane de  de unguri. S-o crezi tu! Ce mai e de comentat?  Trebuie să admitem că da, a început campania electorală, cu doi candidaţi iresponsabili, gata să trădeze tot numai să ajungă pe scaun.

Hai la baie neamule !

Şi parcă pentru a ne demonstra cât de labil, instabil politic sau de demagog este,  la o zi după ce îi pupă în fose pe udemerişti, domnul Dragnea, a redevenit român, din nou îi plac tradiţiile şi oamenii din popor. A luat din lada de zestre, o pereche de izmele populare  încă tremurânde în urma articolelor despre moştenirea  familiei Teldrum, şi fuga-fuguţa mascat în haiduc telemormănean  la Năsăud la Ziua Portului Popular.  Acolo, plin de zâmbre le-a  explicat fetelor cu microfonul că el nu este tradiţionalist de azi de ieri, el încă de când era mic a participat la jocuri populare şi că nu a uitat nici acuma că avea o căciulă care îi tot cădea peste urechi. Păi asta nu trebuia să mai spună, şi acuma e vizibil că are o căciulă prea mare, ca şi Iohannis, numai că la Iohannis  măcar capul e pe măsura căciulii,  doar mintea e diproporţionată.  În ceea ce priveşte portul popular, Liviuţ dă dovada vastelor sale cunoştinţe în domeniu. El spune reporterilor : ”În Teleorman, oamenii erau săraci, nu prea aveau costume populare şi nici clopuri ca pe aici. Oamenii nu aveau decât căciuli sau pălării de paie, pentru că atâta ne permiteam.” Ca să vezi domnule ce interesant. Dar în Dobrogea se purtau clopuri doamnule Dragnea? Dar în Bucureşti, unde oamenii erau mai bogaţi? Domnule Dragnea clopul este un obiect de îmbrăcăminte local, purtat în Transilvania, în special în Ţara Oaşului, dar asta  nu are nici o legătură cu gradul de sărăcie ci cu zona. Dar totuşi ceva ceva ştiţi domnia voastră,  aşa e, cei mai săraci …cu duhul nu purtau nimic în cap.Eu cred însă că domnu Dragnea este în confuzie. A auzit el ceva ceva deşpre starea socială şi căciulă, dar aia se întâmpla pe timpul lui Burebista, chestiile alea care se puneau pe cap se numeau  pileus, iar cei care le purtau  erau Tarabostes, nu moţi sau ciobani transilvani.Dar aşa e domnul Dragnea, face un talmeş-balmeş din toate.

Gurile rele spun însă că domnul Dragnea s-a dus la Năsăud pentru că a auzit că se vor strange 10000 de oameni şi nu strica să fie şi el pe acolo, ca Băse pe Găina.

Am să închei îndrăznind să îl contrazic pe marele purtător de impresii Chireac şi să spun că şansele lui Dragnea de a ajunge preşedinte sunt egale sau mai mici decât ale lui Iohannis, dar nu pentru că Iohannis ar avea prea mari şanse, ci doar pentru că are una în plus, serviciile.

Iohannis cu caciula

De fapt pentru amândoi căciula e prea mare.

 

http://www.mediafax.ro/politic/congres-udmr-dorim-sa-nu-ne-impuna-bucurestiul-standarde-16299401

https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/13/iohannis-udmr-a-fost-este-si-va-ramane-un-pilon-principal-al-constructiei-democratice-in-romania-12-25-01

http://adevarul.ro/news/politica/dragnea-eu-nu-discurs-nationalist-sluga-ci-deroman-normal-psd-nu-nimic-multinationalelor-1_58af34205ab6550cb8c00035/index.html

https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/13/dragnea-la-congresul-udmr-va-invit-sa-lucram-impreuna-pentru-proiectul-urmatorilor-100-de-ani-11-41-02

http://www.rasunetul.ro/liviu-dragnea-ziua-portului-popular-inseamna-romanism-am-tinut-foarte-mult-sa-onorez-aceasta

https://www.dcnews.ro/liviu-dragnea-asa-cum-nu-l-ati-mai-vazut-ce-spune-chirieac_542826.html

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

8 Raspunsuri la Campanie cu căciulile peste ochi

  1. Vladimir Putzin

    Marinică tată,
    1. Diminutivul de la LIVIU, este LIVACHE ! Se poate sa uiți tocmai tu invataturile unui clasic inca in viața și inca in libertate ?!
    2. Pe cel la care cred ca te referi il cheamă CHIREAC. Chiriac e ăla din cântecul „Chiriac n-are izmene, Chiriac mamă, are mama doua gheme, Chiriac mamă, sa-i facă lui Chiriac izmene, Chiriac mamă …”. CHIREAC-ul nostru cel de toate posturile TV, are izmene, ce-i lipsește lui este caracterul, afectiune tratată la Spitalul de Psihiatrie A 3*, la ore de cea mai maxima audiență, de însuși medicul pediatru Mugurel Ciuvică.
    (* aici este vorba de Postul TV Antena 3 și nu de Autostrada A 3, pe care, vorba poetului, „azi o vedem și nu e!” deși suntem in UE !)

  2. „Vadimir,
    Nu ştiu cum se spune la voi Livache sau Livadă, dar acolo unde se poarta clopul se spune Livuţ, eu al mai pus un i, ca să sune mai mămos. În ceea ce îl priveşte pe purtătorul de vorbe, da, ai dreptate, am corectat, dar cu izmene sau fără, lumea ştia la cine mă refer. Pentru mine nu numele contează, că dacă aş spune pupinturist, tot la el m+aş gândi şi şi tu lafel.

  3. geofreeland

    Asta e! Ne casuna pe Dragnea. Io zic s-o punem pe turcana prim-ministru, pe plicusor-ban sef la camera si pe hunor la senat. Uite-asa, de-al dreak. Il uitai pe busoiul tatii, poate la sie. Si dulapul national cu caciula lui avramut a lu’ iancu stand cu curu’ pe scaunul brancusian diktand. Da, ar fi o solutie care sa multumeasca cracneii pocnind din calcaie. Asta chiar ca ar fi o solutie constructiva pentru neamul care nu-si mai aminteste de eroi la 9 mai, de proclamarea independentei si face parazi meletare cu onor la nepenali dar totusi penali. Pe stema socialista erau brazi, sonde, spice, acu’ nu mai sunt brazii, sondele si in loc de spice, rapita, de-a-ngalbenit tarina patriei de interesul bio-dieselului si uleiului sub acoperirea etichetei de floarea soarelui. Ce mai, Dragnea asta trebuie bagat la zdup, prea se crede buricul pamantului! Auzi la el, reabilitarea sistemului de irigatii, ce neobrazare! I-auzi, start-up-uri de afaceri, reindustrializare, desfiintarea mafiei fructelor si legumelor, crestere economica prognozata de altii la peste 5%, mariri de lefuri, alocatii, indemnizatii, prag de deduceri la impozitare, scutiri la studenti sa se plimbe cu trenul pana se satura, redescoperirea vocatiei diplomatic-economice romanesti cu Asia si Africa, liniste in tara si tot felul de alte chestii pe care de 27 de ani nu le-am mai vazut…Nu se poa’ asa ceva! Cine se crede el?

  4. Ion Mageanu

    Din 1990 politicienii romani ii curteaza pe maghiari in goana dupa voturi. Dragnea si Iohanis nu fac exceptie.Important este ca liderii actuali sa nu faca nicio concesie,in plan decizional,cererilor liderilor maghiari, iar mesajele rostite in astfel de ocazii, sa ramana doar vorbe de complezenta. In acest sens, nu de Dragnea mi-e teama, ci de Iohanis care e neamt, ardelean si, doar pe locul trei, roman.

  5. geofreeland

    GANDURI 1.
    „Asta e caciula mea si o pot cum se purta…”
    Adica dainuim, suntem, traim in cutume de civilizatie invidiata de multi. Veni Charles, al mariei britanice, facu ceva avere p-acilea ca p’in anglitera nu avu noroc si muri de dorul nostru. Auzi la el: mulsul vacii cu mana, branza facuta in sidila, carnatul facut tot la mana, sarmalele bestiale cu mamaligi pripite, micii aia pe gratar de saliveaza tot satul, muraturile alea de butoi de le mananci numai cu pita, basca o palinca de la mama ei, prunuta, mai si-o coasa pe faneata… Si serile…Serile unice in linistea monumentala izvorata din aerul pur printre dealuri… dinspre padure… Au astia, englezoii, asa ceva? Au pe dracu! Si colac peste pupaza in curand se vor inchina lu’ Allah. Deh, fiecare cum isi asterne… Noi ne-am cam batut cu musulmanii astia, ne-am inteles in final, nu prea le-am facut moschei p-acilea dar le-am lasat pe ale lor ca si ei au credinta si pana la urma si ei ne stiu si noi ii stim si traim in pace. Pai sarma, halva, sarailie, baclava, ghiudem, sugiuc, ciubuc, toate delicatese acceptate…Cred ca nenea Charles veni sa se inscauneze pe sestache cum ca vezi el are radacini p-acilea. O avea, dar ce treaba avem noi cu el? Noi avem caciulile alea de pe columna dintotdeauna si dinainte de columna. Cu caciula am ramas si suntem in istorie. D-aia mor unii, ca noi avem caciuli…Cand o purta ci Charles caciula noastra poate ca m-as indura sa-l cred ca ii place la noi. Dar ca oaspete. Atat.

  6. geofreeland

    GANDURI 2.
    Constantin Dulcan. General d-al nost, o genialitate. Prin ’77 i-am citit cartea „Inteligenta materiei”. Ce scria acolo? Lungimea de unda a viului, tot ce e viu interactioneaza, se apara, protejeaza, comunica. Ceva similar filozofiei tibetane. Sau, creierul este un receptor universal, primeste informatii si le stocheaza in cele 92% din creier nefolosite pentru gandire si nu putem procesa aceasta imensa informatie pentru ca nu suntem evoluati, nu avem skill-urile notionale si capacitatea de descifrare a acestor informatii. Asta era in 1977. Fost sef al sectiei de neuropsihiatrie din Spitalul Militar, general, a trait experiente fabuloase atat cu pacientii, cat si personal printr-o moarte clinica. Cu ce uimeste el azi lumea stiintifica? Prin faptul ca sustine ceva revolutionar si anume: constiinta nu este produsul creierului ci creierul este instrumentul constiintei. Constiinta fiecaruia este conectata constiintei universale. De fapt, nu voalat ci ferm, el defineste constiinta ca fiind lumina lui Dumnezeu, un sumum al tuturor experientelor umane in periplul vietii telurice, un fel de camp energetic, cu o larga gama de frecvente, vietile noastre dupa ce ne ducem. Daca Dumnezeu e deasupra a orice, creator si pastrator, si vietile noastre prin campul informational acumulat trec dupa moarte in aceasta vasta „biblioteca”, inseamna ca nu murim ci numai schimbam locatia, din corpul fizic efemer in corpul astral, divin, vesnic. Suntem parte la aceasta constiinta universala unde ne intalnim toti, cei traitori candva. Daca frecventa campului unui fat nenascut intra in rezonanta cu una din frecventele constiintei universale, Dumnezeu putem spune, acest fat dobandeste prin transfer informatii esentiale inainte de a se naste. Exemple? Sentimentul de deja vu, talentele, harul…
    De ce spun astea? Pentru ca citind in profunzimea gandurilor exprimate in cartile sale de catre Dumitru Constantin-Dulcan, extrapoland alte ganduri, dupa intelegerea fiecaruia, putem spune ca noi nu am trait degeaba si moartea e o eliberare din vehiculul trupesc ajuns la casare spre o alta „viata”. Experientele povestite din moartea clinica sustin lumea de dincolo, o lume de lumina, cu oameni cunoscuti si necunoscuti, fara durere si umilinta. Rugaciunea, umilinta fiintei umane cerand ajutor, e o forma psihica de a transcede spre constiinta universala, spre Dumnezeu sa zicem, in a gasi solutia motivului rugaciunii. In afara de asta, rugaciunea aduce liniste, echilibreaza trupescul si deschide calea comunicarii superioare dincolo de noi.

  7. geofreeland

    GANDURI 3.
    Ma intorc la viata noastra politica.
    Cu un sentiment de neliniste. Democratia, cu toate hachitele ei, e o forma sociala buna teoretic (ca in Elvetia, unde cetatenii sunt intrebati la orice problema majora sau locala) dar practic e un imens camp de lupta. Teoretic, partidele sintetizeaza deziderate cetatenesti numai ca, sub ascunzisul promisiunii electorale se ascund, dupa cum se vede dupa alegeri, interese de grupuri de puteri. Nu le mai nominalizez. Si dezideratele cetatenesti se uita sau se rezolva partial, nu ca se rezolva pentru cetateni ci pentru ca sub ele se fac marile afacere ale intereselor grupurilor.
    Campul de lupta pentru putere nu are ca scop cetateanul ci interesele grupurilor ciocnindu-se violent din care, cetateanul, devine o victima vesnic colaterala, reanimata cu o marire de pensie, de leafa sau o compensatie. Adica un bonus la viata lui curenta si asa precara. Daca cetateanul e umilit si mintit prin nerespectarea promisiunilor electorale inseamna ca democratia, in numele careia e chemat la asa zisul vot, devine o minciuna acceptata ca o boala cronica. O lozinca sub care se aplica perfect divide et impera. „Divide”-Imparte-i pe cetateni in interese coagulate politic si „Impera” -Stapaneste-i si subjuga-i intereselor altora si nu ale cetatenilor. Prin bresele masluirii unui vot general se poate face orice. Prin manipularea alesilor apoi si renuntarea la dezideratele cetatenilor care i-au ales se realizeaza cea mai grava crima sociala, necuprinsa in Codul Penal. Intentionat si fara pedeapsa.

  8. geofreeland

    GANDURI 4.
    „Suntem ceea ce mancam”. Asta cam spun toti doctorii si nutritionistii. Anticii spuneau ca „omul isi baga boala in corp cu gura”.
    Cine nu stie ca la un gratar iti faci o ceafa mare de porc, o garnitura de cartofi si o salata. Bei o tuica inainte, stropesti cu bere sau vin dupa, umfli stomacul si de satul te simti bine si apoi ti se ia vreo trei zile si te miri de ce. Pai de la gratar. Cum de la gratar? Asa cum auzi. Ceafa, impanata cu grasime, acroleinizata la foc, ingurgitata, determina in stomac o aciditate specifica procesarii proteinelor si lipidelor. Apoi mai bagam si niste cartofi, si astia prajiti in ulei acroleinizat, care determina secretii bazice necesare procesarii hidratilor de carbon. Adica ce se secreta pentru carne e anihilat de secretiile pentru procesarea cartofilor. Basca mai bagam si o muratura, tragem o berica si treaba-i gata. Indigestie, gaze, balonare, tranzit greu… Ca asa e la gratar. Si o tot ducem toata viata, mancand in aer curat otravuri combinate. Zic si io, ca unul care s-a conformat lumii si frec gratarul asiduu.
    Citind o carte imi dau seama ca prostia se plateste. Incultura, de regula, inseamna lipsa de respect pentru sine si fata de altii. O mascam uneori prin violenta verbala, prin snobism agresiv sau suparari pe sat.
    Ce s-o mai lungesc… Citind aceasta carte (desi il citisem pe Valeriu Popa, pe Ovidiu Bojor si pe altii) imi dau seama ca astfel de carti ar trebui predate in scoala si rasturnata putin gastronomia impotriva firii.
    Cartea se cheama Vindecarea bolilor incurabile / Mikhail Tombak; trad.: Liviu Mateescu. * Bucureşti: Lifestyle, 2011

    https://www.dropbox.com/s/vzzouf2u4jhye0c/Vindecarea%20bolilor%20incurabile%20prin%20%20%20%20%20metode%20naturale%20%281%29%20%281%29.pdf?dl=0

    Merita citita ca sa putem intelege de ce a zis cineva cand a vazut girafa ca asa ceva nu exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5