Secretarul general al NATO la Craiova

Categoria Despre Armata

Marti, 09.10.2017 orele 17, Comandamentul furibundei Brigăzi  2”Rovine” , transformată în Brigada Multinațională (de) Sud Est a fost vizitat de înalți oaspeți din țară și de peste hotare. Prezent în România cu ocazia lucrărilor Adunării Parlamentare a NATO, Secretarul General al NATO domnul Jens  Stoltenberg a făcut o vizită la Comandamentul Brigăzii însoțit de președintele României, Ministrul Apărării domnul Fifor și Șeful SMG generalul Ciucă Ion Nicolae. Așa cum a fost menționat și în Comunicatul nr 337 din 06.10.2017 al MApN, a fost vorba de o vizită de informare cu privire la stadiul gradului de operabilitate al noii Brigăzi Multinaționale. Vizita a fost strictă, scurtă și fără prea multe zorzoane.

Presa a fost invitată la prima parte a activității, respectiv primirea înalților oaspeți pe Platoul unității, scurte mesaje adresate militarilor din cele două contingente,  român (Scorpionii Albaștri abia întorși din Polonia, a căror primire oficială va avea loc Joi 11.10.2017) și polonez(care numără 220 de militari) activități urmate de o trecere în revistă a tehnicii și scurte discuții cu militarii celor două contingente.

A doua parte a vizitei dedicată doar oficialilor și comandanților din structura Brigăzii,  a avut loc în interiorul Comandamentului și s-a axat pe discuții privind evoluția procesului de activare și operaționalizare a Brigăzii Multinaționale.

În deschiderea discursului  său, domnul Iohannis a anunțat că se află acolo pentru ”constituirea” Brigăzii Multinaționale. Acuma eu nu înțeleg, ori domnia sa a fost dezinformat cu privire la motivul vizitei domnului Stoltenberg,  ori s-a grăbit pur si simplu să avanseze ca realizat un obiectiv care mai are mult de lucru pentru a se considera încheiat, așa cum a făcut și cu constituirea forței navale NATO la Marea Neagră.Bulgarii știu de ce.

Sper să nu mai fie demis un nou ministru pentru ”erori de comunicare”. Poate aș fi omis această aparent mică și lipsită de importanță nuanță, dacă nu aș constat că nu e prima oară. Devine obicei și e un obicei periculos de la un anumit nivel, iar domnia sa se află la acel nivel care prezintă riscuri. În plan diplomatic, graba și erorile de exprimare costă, iar în război costă vieți omenești.  A, să nu uit, domnul Iohannis a mai amintit în cuvântul domniei sale și de atacurile cibernetice și războiul  hibrid. Nu a dat exemple dar sunt convins că se referea la modul în care au apărut 700.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook la alegeri, în numai câteva zile. O adevărată amenințare la statul de drept. În continuare,  discursul domniei sale a fost în nota celui deja expus la Adunarea Parlamentară cu 5 ore înainte.

Domnul Stoltenberg în cuvântul său a subliniat aportul deosebit al României la punerea în aplicare a planurilor NATO pentru marginea de Est a Alianței și a subliniat faptul că prezența BMS-E este un mesaj clar că ”NATO is here, NATO is strong NATO is United.”

Deși nu a fost spus aici, ci la Adunarea Parlamentară NATO  de la București, am constat o schimbare față de identificarea potențialului sau iminentului inamic al României. Îmi amintesc aproape involuntar că la deschiderea ”șantierului” Deveselu, domnul Bogdan Aurescu secretar de stat la Externe pe vremea aceea, spunea că scutul oferă ”protecție în fața unor potențiale atacuri din partea Iranului” și că ”Alianţa consideră Rusia ca un partener şi nu ca o ameninţare sau un inamic”.

Nu știu dacă declarația de atunci a fost din capul locului o minciună sfruntată sau o totală lipsă de clarviziune și predictibilitate a experților români sau americani, dar astăzi, domnul Iohannis ne anunță că ”NATO dorește pacea și nu este o amenințare la adresa Rusiei, dar trebuie o negociere de descurajare cu Rusia.” Îmi amintesc cu ”nostalgie”campania anti-înarmare inițiată pe vremea lui Nicolae, când regimentele aliniate, cu militari cu armele la piept cântau ”vom munci și vom lupta, pacea o vom apăra!”…până la 1. Nimic nu se pierde….

A devenit Rusia un inamic așa peste noapte, avem analiști de doi bani, sau mințim cum clipim?

Legat tot de Scutul de la Deveselu și protecția României, îmi amintesc că tot la începutul șantierului se spunea că scutul va apăra România împotriva Iranului, dar  Parlamentarul francez Jean Michel Boucheron a ridicat problema eficacităţii defensive a scutului antirachetă, spunând:” Cred că sistemul antirachetă este ineficient împotriva unei ameninţări care nu există. Prietenii noştri americani au încercat să ne atragă într-un «război al stelelor”. Să fie Boucheron un anti-american sau un susținător al lui Putin ? Mă îndoiesc. Mai degrabă poate fi un analist realist imparțial care spune lucrurilor pe nume fără teama de a fi luat de urechi. Culmea, mai nou, chiar șeful Administrației SUA spunea despre Scutul de la Deveselu că eficiența acestuia  ”nu a fost încă dovedită și, în plus, nu sunt cunoscute potențialele consecințe neintenționate pe care acestea le-ar putea avea asupra populației din zonă motiv pentru care recomanda Congresului înghețarea subvențiilor americane destinate Scutului.

Spuneam că la început am fost aburiți  de  clasa politică românească, fidelă   intereselor industriei americane de armament,  că Scutul ne va apăra de Bau- Bau deși se spunea că are rol numai de detecție, fiind defensiv, nu ofensiv. Acum câteva luni ni s-a spus că avem nevoie de Rachetele Patriot pentru a apăra Scutul de la Deveselu care apără România. Aștept ca mâine să ni se spună că avem nevoie de arme nucleare care să apere rachetele Patriot care apăra Scutul de la Deveselu, care apără România care nu apără pe nimeni pentru că nu are cu ce, că doar de aia se înființează Brigada Multinațională, ca să apere flancul de Sud-Est al alianței împotriva…Coreei de Nord, sau …. mai vedem a cui, ca să nu greșim din nou.

Apropo, văzându-i pe colegii polonezi alături de cei români nu am putut să nu mă întreb dacă perioada cât sunt detașați în România li se înjumătățesc soldele și dacă pensiile le vor fi actualizate după modelul românesc sau polonez.

Cam atât deocamdată.

Nu știu cum vor evolua treburile, conflictele, relațiile, alianțele, deocamdată românii se bucură că au venit trupele NATO în România. Îmi amintesc că pe vremuri românii plângeau când trupele rusești au intrat în România călare pe tancuri. Trupele americane au intrat în România călare pe .. noi  și nu plânge nimeni.

Una peste altă, trecând peste comentariile adiacente, activitatea a fost una reușită și  și-a atins scopul propus.  Multă, foarte multă presă, nu ca la depunerea de coroane de pe data de 06.10 de la Statuia Eroilor, semn că până și presa a devenit cosmopolită și nu mai dă atenție tradițiilor și  valorilor naționale, dar se reped la ”strini”  ca altădată chivuțele la meciul Craiova-Keiserslautern  să prindă o ”ciunga” aruncată pe geamul autocarului.

PS: Da așa cum spunea un comentator pe articolul trecut, a existat intenția de a se încerca înmânarea înaltului oaspete a memoriului depus de Forumul Asociațiilor Militarilor pe data de 06 la Adunarea Parlamentară NATO,dar aflând care este programul și admițând imposibilitatea modificării programului înalților oaspeți, nedorind să se creeze o situație jenantă,  ideea a fost abandonată, mai ales că documentul ajunsese la președinție și la Secretariatul Adunării. Mi s-a părut un act de decență, ca și marșul organizat, să se renunțe, pentru că un eventual scandal nu ar fi ajutat nimănui și ar fi închis definitiv orice deschidere la discuții față de inițiatorii demersului. Ca participant la vizita înalților oaspeți pot confirma că orice altă activitate era practic imposibilă având în vedere timpul scurt și programul vizitei.

http://www.mediafax.ro/politic/scutul-antiracheta-criticat-de-franta-rusia-si-ucraina-la-adunarea-parlamentara-nato-de-la-bucuresti-8847975

Deveselu între minciună și adevăr- Minciunile

http://evz.ro/iohannis-rusia-presedinte-Romania.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la Secretarul general al NATO la Craiova

  1. Iulian

    Eu nu am înțeles ceva…la brigada asta sunt și forte speciale, de au berete verzi, sau fiecare se ekipeaza cum poate?
    Că de mânjit pe față și pus mănuși pe mâini am înțeles că dă bine pe sticlă!
    Tot batrânul Ag-7 este la modă!
    PS-sa nu spui că Dusa le-a trimis beretele, că mor de râs! Verde 18, forestier!

  2. @Iulian
    Beretele verzi sunt ale polonezilor, e treaba lor si hai sa nu intelegem ca culoarea verde la berete ar fi neaparat semn de „trupespeciale”. Pot fi si vanatori de munte, asa cum rosu galben si albastru sunt culorile nationale pentru Romania si alte cateva tari, nu pentru toata lumea.

  3. Vladimir Putzin

    Avand in vedere ca „Ei” stie … , să nu credem noi ca „Ei” nu stie ce-a mai ramas din noi, totul, dar absolut totul, a devinit o gretoasa mascarada, un autentic film SF cu prosti, facut pentru prosti.

  4. Geofreeland

    Planul viitoarei Europe, cică unite, devoalat public la tv națională a Poloniei, presupune, conform gândirii globaliste a lui Macron și Merkel, că nu vor mai conta granițele, că statele nu vor mai avea bănci naționale, moneda va fi euro, sistemul de justiție va fi unic, ghidat de Bruxelles, țările nu vor mai avea armate naționale. Ne mirăm de ce nu mai avem armată decât pentru părăzi și misiuni de patrulare? Americanii în viitor out of Europe. Cam asta e gândirea celor iluminați. Toate vor ține de Bruxelles. Noi? Care noi? Cetățeni de mâna a doua, resurse la discreție, piață de consum controlată. Dulapul național, Neamț cu firman, recte mister prezident, care sigur va fi noul-vechiul nostru tot președinte va dezlănțui în cinstea a 100 de ani de la Marea Unire, cel mai feroce atac asupra voinței poporului român și-și va impune o guvernare ” a lui” pe modelul #Colectiv, adică un prim- ministru tot ciupitul Csallas. Rezerviștii militari de azi sunt militarii din fosta armată „comunistă” cum declamă unii, de-aia sunt șuntați zilnic pe micile ecrane.Ce eroi? Ce respect pentru veterani? Ei au murit pentru ca teritoriul românesc, integral, să fie jefuit de alții. Așa că mai moale cu eroii. Zile bune nu vom mai avea, ca nație. Provincia românească a Europei, plină de cultură milenară și resurse, va fi explioatată, după cum se vede acum, și mai puternic. Noi? Care noi? S-a terminat cu acest cuvânt „noi”. Englezii au știut de acest plan, de-aia Brexit. Deci ce ne mai rămâne de făcut? Nu știm încă. Și nici nu vom ști decât trăind, pur și simplu, văzând. Alternativă? Nu există.

  5. Iulian

    Geofreeland,
    Extrem de fatalist!
    Nu-i vorba, caci pe rand, Fr si D au incercat singure sa-si supuna Europa si nu numai, esuand in final; sa fi inteles ca un imperiu bicefal este mai rentabil? Posibil!
    Au mai fost imperii, s-au mai naruit lumi si noi tot aici am ramas!
    Si mai trist ar fi, ca in valtoare, sa ramanem, dar separati….sau exclusi de forta centrifuga a malaxorului…
    Nici nu stii cum e nai bine, dar uit mereu melodia si cred, inca, ca nu va fi cea a cantecului sfasietor de lebada singura!

  6. @Iulian,
    Imperii biceface au mai fost si au esuat mai repede decat celelalte tocmai pentru ca erau bicefale. Nici acuma nu va fi altfel, ba, mai mult, nici macar nu va fi pentru ca nici unul din capete nu vrea sa se lase condus de celalalt, acuma doar doar se folosesc unul pe/de altul cu intentia ca atunci cand le va fi bine sa scape unul de celalalt. Oricum soarta tuturor imperiilor e aceeasi. Scrie undeva in istorie, nu mai stiu unde. Mai scria undeva, nu stiu unde, dar tot legat de o istorie, ca cine ridica sabia, de sabie va pieri. In privinta noastra, soarta e scrisa intr-o carte pe care nu toti stiu sa o citeasca. Pacat de atata frumusete ajunsa pe mana unora care nu stiu decat sa distruga. Ca si omenireaa intreaga de altfel.