Cu numărul…..

Categoria Despre Armata, Sport 1.580 afisari

Armata mângâiată pe creștet

Ne aflăm în preajma a trei evenimente de interes pentru un anumit segment al populației. Primul este Ziua Armatei. Ca de fiecare dată, această zi este o ocazie pentru ca cei cărora  eu le spun salahori ai țării, care sunt chemați să rezolve toate incompetențele, ambițiile, și chiar dorința de înavuțire a dragilor noștri politicieni și protejaților lor, să fie ușor mângâiați pe creștet, să fie priviți de unii –din ce în ce mai puțini- cu mândrie, admirație,  de unii cu dispreț și frustrare și de alții cu indiferență. Armata a prezentat și prezintă din nou în școli și locuri publice activități de popularizare dar și de ”entertainment” la care lumea asistă cu plăcere pentru că deși ciclice, aceste activități sunt frumoase și merită văzute. Sunt singurele zile în care Olguța Vasilescu și gloata de realizatori tv nu pot sau de fapt se tem să vorbească despre ”pensiile nesimțite” ale militarilor și ”căpcăunii” din armată care sug sângele poporului. Acum dacă ar întreba-o cineva pe această sugativă, (asta apropo de supt) ce părere are despre armată, ar vorbi la superlativ, la fel cum ar vorbi și Chirieacii care de obicei nu au loc în propriile jilțuri de pensiile sau salariile militarilor. Bine că nu îi întreabă nimeni. Chiar dacă pentru politicieni acest moment va fi folosit pentru a-și lustrui imaginea, unii chiar gradele și decorațiile primite pe nemeritate de la fabrica de grade Oprea, sau se vor bate care să stea mai în față la ceremonii și să se ”patriotească” un pic, măcar de suprafață, militarii nu mai sunt puși la zid. În plus, se așteaptă iarna, se anunță o iarnă grea, cu zăpezi și ger, ceea ce înseamnă lopeți, deszăpeziri, intervenții, șenilate, situații de urgență, deci uniforme militare. Așa că stimați militari, pe lângă ”la mulți ani”, eu vă spun și să vă pregătiți cârca, veți trece iarăși la lopată, pentru că autoritățile vor fi luate din nou prin surprindere iar companiile care sug (alte sugative) bani grei de la buget vor avea nevoie de voi, ca să nu se întrebe lumea de ce îi plătesc de pomană. Culmea este că unii cetățeni spun că armata e plătită prea mult, că nu face nimic, nu duce nici un război, dar nu se întreabă nimeni pentru ce sunt plătite, tot din bani publici, firmele private, clientela de partid care câștigă licitațiile privind deszăpezirea. Kașai românul!

Hai Simona, luptă măcar pentru tine !

Al doilea eveniment ar fi oportunitatea ”campioanei noastre” Simona Halep de a câștiga turneul campioanelor de la Singapore și de a rămâne numărul 1 Mondial acest an. Îi doresc să joace la nivelul ultimului turneu și să ajungă acolo unde,- să fim rezonabili- nu are cine altcineva să stea pentru că la această oră nu există cineva, sau altcineva la feminin cel puțin, care să poată fi numită NR 1. Este adevărat că modul de punctare sau depunctare, ar avantaja un matematician, nu un jucător de tenis cu adevărat  meseriaș să ajungă  numărul 1 mondial, dar asta este altă poveste. Oricum succes Simonei, vrea nu vrea, vrem nu vrem, ne vom simți mândri să știm că o româncă, indiferent cu ce scop a jucat, a ajuns nr 1 în lume !

Un copil….

Și acum ajung la al treilea eveniment, nu la fel de fast și nu la fel de frumos. Am citit că domnul Marius Copil  a refuzat să participe la meciul de Cupă Davis al României. „România nu m-a ajutat cu absolut nimic. Când eram junior, la 16 ani, tatăl meu plătea tot doar ca să pot participa pe tabloul principal, să nu mai joc în calificări. N-am fost ajutat cu nimic. Totul a fost obţinut pe barba mea şi cu ajutorul părinţilor mei. Dacă trăiam într-o ţară care m-ar fi ajutat total în carieră, atunci da, aş da şi eu înapoi României ceea ar merita. Mi-aş dori să văd oamenii din tenisul românesc că se ocupă mult mai mult de tinerii care vin din spate. Mie mi se pare că jucătorii tineri nu sunt ajutaţi cu nimic, nu sunt îndrumaţi bine, chiar nu mi se pare normal” a declarat sportivul Copil.

Deci a refuzat să reprezinte România, de dragul unor puncte în ATP, pe care oricum nu se știe dacă le va putea apăra dar asta a decis, pe banii lui, pe barba lui cum spune singur, nu avem ce face. Este adevărat că jucătorii de tenis, și nu numai ei, profesioniștii în general, nu sunt sprijiniți de statul român, pentru că în primul rând statul, ministerul nu prea au fonduri pentru sportivii individuali,  dacă au,  conducătorii federațiilor și funcționarii îi ”repartizează” strategic, și nu e nimeni cu adevărat interesat de sportul românesc. Aici pe undeva le dau dreptate acestor jucători, pentru că dacă cei care sunt plătiți să ajute sportul românesc mai mult consumă decât să producă, de ce ar da o mână de ajutor unul care își pune propriile fonduri și propria sănătate în pericol ? El are datorii față de sponsori, nu față de Federație. Este de înțeles sub acest aspect și să fiu sincer, nu ai cum să comentezi asta. Totul ține de modul în care fiecare se simte legat cu ceva de drapel, însemne naționale, datorie, patriotism, etc. Din cauza asta și comentariile vizavi de acest gest al lui sunt diferite și vor fi exagerări de fiecare parte, dar este vorba de ”gusturi” reacționăm diferit la filme patriotice, la manele sau telenovele, unii plâng, alții râd, alții asistă indiferenți. La fel și cu sportivii. Când ești numărul 74  în lume, adică ”ofițer cu numărul” cum se spunea pe vremuri în armată, nici nu poți avea pretenții. Să îi fie de bine. La așa Federație, așa sportiv. Dar, apropo de ”profesioniștii” de la Fanatik, cei care titrează că Marius Copil atacă România, eu i-aș da în judecată, pentru că el nu a atacat România, el a spus doar că România nu a făcut nimic pentru performanțele lui, pentru ca el să poată reprezenta România. Ceea ce a spus este adevărat, deci care e problema? De ce am ascunde purtarea oficialilor de la MTS sau ai FRT? Ei sunt cei care atacă România prin incompetența, miserupismul, modul neprofesionist în care gestionează problematica sportului românesc și devalizarea sistematică a fondurilor, fără a fi deranjați de cineva.Dar, pe de altă parte, parcă ar avea dreptate și MTS și Federațiile care spun că ei se axează pe echipe și sportul neprofesionist, pe pe dezvoltarea sportului în școli(dacă o fac și nu doar vorbesc despre asta), că prioritatea lor este ajutarea sportului de masă, pentru că profesioniștii, dacă sunt buni se întrețin din rezultate și câștigă mai mult decât bugetul MTS. Cum patriotismul nu se cumpără, nici nu se primește cadou, face fiecare cum simte.

Mujicul …

Dar gestul lui a dat ocazia unui alt jucător de tenis, nimeni altul decât marele campion Ilie Năstase, mare ca performanțe și atât, să se dea în stambă(a câte oară?) și să arate cât de mojic poate să fie. Acesta a sărit să ”îl apere” pe Copil, deși nu l-a pus nimeni la zid și nici nu îi ceruse cineva,  dar așa e el, apără toate gesturile dubioase și spurcă tot ce atinge, pentru că el  e nasty. În încercarea sa de a justifica gestul lui Copil (apropo, dacă era un gest normal și nu era nimic de condamnat în asta, de ce ar fi fost nevoie de apărare?) mujicul căci eu așa îl consider ca om, un om de rând, spune: „Să știți că eu am jucat toată viața mea tenis nu pentru România, ci pentru mine, familia mea, antrenori și atât. Nu pot spune că mă gândeam la România când jucam tenis, de aceea nu îl critic pe Copil în vreun fel. E adevărat că veneam cu mândrie la națională, dar erau alte vremuri, așa eram noi atunci educași. Nu îi învinovățesc pe cei care vorbesc acum precum Copil”.

Ei, aici ar fi enorm de multe de spus, unele din ele deja spuse și cu alte ocazii. Ceea ce trebuie spus neapărat este că Năstase este ultimul care ar putea să facă scandal, pentru că:

1.       El a jucat  și ca jucător  neprofesionist, deci a fost nu doar ajutat ci sponsorizat și plătit de statul român, de Federație, de Clubul Steaua, de Armată pe timpul cât a jucat. El a participat la  turnee cu acceptul și trimis de Statul Român, el a reprezentat Statul Român, România, culorile României, numele României.

2.       A avut tupeul să șantajeze statul român pe vremea cât era în plină glorie sportivă și a cerut casă, amenințând că dacă nu i se dă casă, nu va mai ”reprezenta România”

3.       Acum un an a amenințat că va merge la Federația internațională de Tenis să ceară să i se scoată din anale toate meciurile jucate ”pentru România”Vreau chiar să-mi şteargă toate victoriile pentru echipa României. Să mi le șteargă! Să nu se mai spună că am jucat tenis pentru România. Nu mai vreau! Mâine mă duc la Federația Internațională, ca să-mi șteargă toate victoriile pentru România. !”Păi ori a jucat pentru România, ori nu?

4.       În 2015 o acuza pe Simona Halep care decisese să nu joace în Fed Cup, spunând: „N-aş vrea să comentez mai multe, dar nu e normal. Întrebaţi-o pe Halep de ce nu vrea să joace pentru România. Nu vreau să spun mai multe, dar să ne lămurească de ce se duce la Stuttgart şi nu joacă la Fed Cup. Eu m-aş fi dus să evoluez pentru Cupa Davis, pentru ţara mea, ea merge la Stuttgart…”

5.       A primit pentru ”performanțele sale în slujba României” distincții și onoruri, inclusiv gradul de general. În anul 1971 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.La 19 iulie 2016 președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat cu Ordinul    Național „Steaua României” în grad de Comandor.

Dar, dacă ceea ce spune acum este adevărat, dacă el nici în sufletul lui, nici în mod real nu a jucat pentru România, de ce a criticat-o acum doi ani pe Simona Halep că a preferat Stutgard-ul Montreal-ului și mai ales, în ce bază i s-au acordat și a primit, apoi chiar milogit distincții naționale și grade de general ? Chiar acum o lună șoca iarăși când se plângea că Cehia l-a desemnat Consul Onorific , iar România nu. Păi dacă nu a jucat pentru România, de ce să fie consul al României? Poate a reprezentat Cehia. Eu am mai întrebat odată de ce nu i se ia dreptul de a mai purta uniforma militară, după ce a batjocorit-o în nenumărate rânduri, dar de data asta,  dacă nimeni nu s-a sesizat, o să înaintez eu o sesizare către conducerea ministerului cu argumente reale privind scoaterea acestui clown din categoria celor care fac cinste Armatei Române și au dreptul să îi poarte uniforma. Prin circul și ieșirile sale, declarații, suspendările pe care le-a primit pe merit privind participarea ca spectator sau oficial  la turneele de tenis  internaționale, acest personaj a pierdut dreptul de a mai fi considerat reprezentant nu doar al armatei ci chiar al românilor. A devenit nu ofițer cu numărul ci soldat de rând dar nici măcar în armata României, pentru că el nu a reprezentat niciodată România, ci în armata celor fără țară.

Apropo de armată, din nou se încearcă culpabilizarea armatei pe spinarea altora, prin atacuri directe și insinuări total lipsite de suport real. Iată ce scrie Cotidianul: ”majoritatea politicienilor noștri sunt absolvenți ai unor instituții de învățământ militarizate. Iar acest fapt creează o situație extrem de periculoasă: discret și fără ca noi să băgăm de seamă, statul se militarizează cu ajutorul oamenilor politici care sunt dirijați și controlați exact prin intermediul diplomelor oferite de astfel de instituții de învățământ”. Fără a fi în stare să facă diferența între armată și SRI, autorul,  un Surcel neinstruit, face și induce confuzia și concluzia că armata ar conduce țara. Nimic mai fals. Dacă cei din SRI sau MI poartă grade de orice fel ei nu sunt ARMATĂ, iar faptul că unii politicieni sunt primiți(e adevărat în număr prea mare și prea ușor) la cursurile UNAp, NU FACE DIN ARMATĂ UN ELEMENT DE FORȚĂ CI O UNUL ABUZAT, NU UN EXPLOATATOR CI UN EXPLOATAT.

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/decizie-radicala-luata-de-ilie-nastase-ma-duc-la-federatia-internationala-sa-mi-stearga-toate-victoriile-pentru-romania-nemultumirea-fostului-lider-mondial-15104214

http://www.fanatik.ro/marius-copil-ataca-romania-declaratii-surprinzatoare-1022721

http://www.digisport.ro/Sport/TENIS/In+toata+viata+mea+nu+am+jucat+tenis+pentru+Romania+Nastase+surp

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/ilie-nastase-critica-atitudinea-simonei-halep-fata-de-romania-de-ce-nu-joaca-in-fed-cup-eu-m-as-fi-dus-sa-evoluez-pentru-tara-mea-ea-se-duce-la-stuttgart-14108098

Este România țara democrației militarizate?

Cine ne scapă de circari?

 

 

 

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

16 Raspunsuri la Cu numărul…..

  1. Vladimir Putzin

    Marinca,
    scriu si eu bancul asta nu stiu nici eu de ce, pentru ca nu are nicio legatura, dar absolut nicuna, cu cele de mai sus.
    Cica pe o strada, nu conteaza care si de pe unde, erau doi frizeri.
    Pe firma mare, frumos colorata si din belsug luminata a unuia, scria cu litere mari, mari de tot, „CEL MAI BUN FRIZER DIN LUME”, in timp ce pe firma celuilalt, mult mai modesta, luminata cat sa se vada de pe vizavi, cu litere cat sa se poata citi tot de acolo, scria: „Cel mai bun frizer de pe strada asta”

  2. ifrim

    Si atentie cand va intâlniti cu cu pestisorul de aur ce indeplineste o dorinta ,vorbiti tare,clar, raspicat unii sunt cam surzi.Pe mine m,a facut tare in tenis eu cerusem altceva!

  3. Vladimir Putzin

    @ Marinică
    Pai nu-l citisi, sau tie ti se pare ca ce scrisei eu mai sus nu seamana a banc si e ceva serios ?

  4. @BA CITII MIRULE CITII, DAR CE, NU AM VOIE SA MA GLUMESC SI EU ?

  5. @Ifrim,
    Cred ca a incurcat comenzile. ca uite eu chiar am cerut sa fiu tare in tenis si cred ca am primit comanda ta….

  6. ifrim

    E clar.Mai sunt pescari pa-ciulea.Crezui un moment ca sunt singurul!

  7. ESOEL

    Ceea ce scriu nu este ceva critic la adresa articolului sau a d-lui Marin Neacsu.Vreau doar sa fac o precizare asupra sintagmei ,,OFITER CU NUMARUL…,,folosita in articol si in titlu,ceea ce nu ar schimba cu nimic sensul articolului,dar merita sa fie folosit si inteles cum trebuie.
    1)Forma corecta a expresiei este,,OFITER CU NUMAR,,;
    2)Expresia este folosita si este valabila si reala si astazi,nu cum se spune in articol ca ,,se spunea o data,,.
    Sa explic: OFITER CU NUMAR ,este expresia cu care se raspunde la intrebarea -ce functie ai avut in armata in perioada cutare- si asta inseamna ca respectivul a fost incadrat intr-o sectie sau intr-un birou,fara a fi sef de sectie sau de birou.Asta deoarece in aceste structuri birocratice,functiile celorlalti ofiteri ce decurg dupa sef,au denumiri generice in raport cu gradul functiei,si anume-OFITER 5(pt.colonel),OFITER 4(lt.col.),OFITER 3,OFITER 2,OFITER 1.Acesti lucratori de birou,ofiteri cu numar,au atributiile stabilite de sefi,nu de denumirea concreta a functiei lor,ei nu se subordoneaza unul altuia in functie de gradul functiei sau de grad,ci fiecare da socoteala pentru atributiile lui direct sefului de birou sau de sectie.
    Intrucat acest gen de functie nu iti confera decat raspuneri limitate,de specialist in birou,neavand subordonati directi nu iti confera nici satisfactia de fi sef al cuiva,de aici decurgand si drepturi salariale fara indemnizatie de comanda,expresia ,,OFITER CU NUMAR,, adica ,,am sau am avut functia de OFITER 5 in biroul cutare sau in sectia cutare,, ,este una mai degraba AMARA,dar nicidecum nu este injositoare,decat daca vrem intr-o discutie sa evidentiem neaparat ca ofiterul cutare nu a fost cine stie cine in armata ,chiar daca a fost colonel,fiindca era OFITER CU NUMAR.
    Sper ca nu am suparat pe nici un ofiter cu numar si iar sper ca autorul articolului a inteles el insusi cum e cu aceasta expresie,pentru o mai buna intrebuintare a ei pe viitor.

  8. ESOEL

    Comentariul de mai sus l-am scris fiindca articolul mi-a placut tare mult si este atat de limpede incat era pacat sa se strecoare o mica inexactitate in el,fiindca citesc destui ofiteri care stiu bine ce inseamna a fi ofiter cu numar.
    Sunt si eu de acord ,si am scris-o de multe ori cu retragerea dreptului de a purta uniforma acestui mascarici incult ,fost nr 1 mondial.De fapt ar trebui anulat decretul de avansare la general,si ordinele de avansare in grad dupa ce a trecut in rezerva cu gradul de locotenent major de graniceri ,in armata.

  9. @ESOEL,
    Multumesc pentru precizari, asta pentru cei ce nu stiau, este corect ce ati spus, doar ca in extensie,termenul era folosit in jargon pentru a desemna pe cineva care era folosit pentru munca, indiferent de care, neavand functie de decizie, un fel de om lipsit de importanta, unul dintre cei multi, sau uneori pentru cei ce fusesera selectionati undeva ca sa se faca numarul…

  10. pedro

    Ptr. stiinta tuturor:of.1=gradul functiei de colonel;of.2=gradul functiei de lt.col.;of.3=gradul functiei de maior;of.4=gradul functiei de cpt. si of.5=gradul functiei de slt.-lt.maj.!!!!Asa ca sa traim in realitate!

  11. Vladimir Putzin

    Domnilor ESOEL & Neacsu.
    Initial eu am inteles ca dl. Neacsu prin „ofiter cu numarul” s-a referit la ofiterii care erau ca sa fie sie ei acolo pentru a umple golurie din state, buni la de toate si mai ales la nimic legat strict de meseria armelor, de rasul unor subofiteri cu „armata la ei” si uneori chiar si al unor „obraznicaturi” de militari in termen. I-am avut printre noi si le-am carat noi ranita din care mai tarziu prea multi dintre ei au reusit sa-si impodobeasca bastonul scos dintre „ciorapii murdari” si „nespalatele izmene” ale nepriceperii lor profesionale, cu multe nemeritate stele. Erau buni sa faca rost de ce se gasea cu greu pe piata, sa organizeze mese festive, sa linga bombeurile sefilor si cand se pleca pe la cele munci sa fie si ei in sfarsit folositori la ceva.
    Cum si de ce au ajuns sa manance painea armatei este o alta chestie cunoscuta si recunoscuta mai de toata lumea. Ca ei au existat si dupa ’89 si mai ales ca ebpoeibil sa se apele din nou la serviciile unor potentiali „ofiteri la numar”, este de neînteles si de neiertat.
    „Ofiterii cu numar”, o porecla absolut demna de toata stima sunt cu totul si cu totul altceva, cum a spus-o de fapt si domnul ESOEL (eram cat pe ce sa scriu „eSOS” !). V-o spun si eu, care mai toata cariera militara am fost numerotat, incepand cu „pistolar 5” in Scoala Militara superioara de Ofiteri Inferiori, pana la „ofiter 2”, ca de „1”, n-am avut loc de ceva maiori acolo cu „expertiz” mai pe placul sefilor. Astia cu numar, erau sarea si piperul comandamentelor unde lucrau, si munca lor se regasea absolut fara exceptie, in toate avansarile, gradele si decoratile primite de toti sefii lor, in tim ce ei, ofiterii cu numar, ramaneau anonimi, furnici harnice care dospeau rodul aplicatiilor, tragerilor, controaleor, inspectiilor si cate au mai fost ele, carand de multe ori cu harnicie poveri cu mult peste volumul prevazut in fisa postului …
    Si ca sa ne intoarcem in realitate, tot ei, ofiterii cu numar, au fost „cel mai bine” rasplatiti in urma calcularii, rascalcularii si paracacuoarii pensiilor militare.
    Nu credeti, intrebati-i !
    Celor care au avut rabdarea sa ma citeasca pananla sfarsit si s-au straduit sa ma si inteleaga, o zi buna si un pahar plin cu tihnita sanatate pentru ZIUA NOASTRA DE MAINE si inca multe ce-o vor urma !

  12. @Putzin ,
    Ca de fiecare dată, ai sesizat sensul. Vad insa ca unii vor nu stiu ce, legându-se de acele funcții ofițer 1, 2, 3, care da, existau și încă există în structuri, cei care fac toată treaba pentru ca sefii sa fie promovati fără a avea însă putere reală. Știi ce e culmea? Am cunoscut un astfel de ofiter, f bine pregatit, chiar bun la toate, care avea un sef de birou de doi bani. Cand l-am vazut cu cat sarg ii facea documentele inclusiv cele de partid, l-am intrebat de ce nu il lasa sa si le faca singur, ca si asa e un sef de doi bani ”CU NUMARUL” adica de umplutura. raspunsul lui m-a dat gata. A zis: Pai asta e singurul mod de a scapa de el, ajutandu-l sa promoveze, ca pile are, acum trebuie sa se afirme.

  13. Vladimir Putzin

    Marine, decat ofiter „n”, suna mult mai onorabil functia de subofiter, „Specialist 1 si sofer”, denumire de care te radeai mai deunazi (zau daca stiu cum se scrie corect si vorba asta), cu postacul Tavi, daca nu ma-nsel, care nu mai aparu pe-acilea cam de multicel si care, tareee… hatru mai era si el ! Iar daca il intrebi pe un civil oarecare pe care dintre cele doua functii ar prefera-o, in mod sigur ar fi spus ca pe a doua.
    Aici la Bucuresti, in tara bascilor cu stele multe, de unde pana mai ieri rasarea soarele pentru toata tara, s-a dat codul „Bacovia” … , la voi, care ati nascut-o pe zvapaiata Olguta, cum e vremea ?
    Pofata buna !

  14. ESOEL

    @Pedro Ce ati postat dv referitor la corespondenta dintre numarul functiei(of.1=gradul functiei de colonel;of.2=gradul functiei de lt.col.;of.3=gradul functiei de maior;of.4=gradul de cpt etc)a fost valabil pana in 2004,la intrarea in NATO.De atunci incoace este asa cum am postat eu.Oricum nu are importanta pentru ceea ce discutam,ofiterul cu numar este exact cel descris si mai bine decat mine de dl. V.Putzin.Numai bine!

  15. @Vladimir,
    La noi s-a dat codul demisia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5