La DNA, ca la Ploiești

Categoria Opinii 1.385 afisari

Cearta dintre familia Cosma și famiglia DNA a dat în limbrici. Am mai povestit anecdota cu doctorul specialist în limbrici care la orice boala a pacientului spunea că are limbrici. Ei, cam așa și cu cei mai cinstiți procurori din cea mai performantă secție DNA din țară, secția în care portocalele erau la mare preț.

Prostia ca autoincriminare

După dezvăluirile lui Vlad Cosma cu fabricarea probelor în dosarul lui Ghiță, s-ar fi crezut că va exploda mămăliga și a doua zi vom vedea la prima oră cum sunt duși la DNA doamna Kovesi și domnul Onea, dar nu la serviciu, ci la audieri. Nu a fost să fie. Asta s-ar fi întâmplat în orice țară din lume, dar nu la noi. La noi, a doua zi, după mai multe ore de brain-storming, DNA iese cu un comunicat apoi domnul Onea organizează o conferință de presă. Ce aflăm din comunicatul DNA? Aflăm că domnul Cosma :

1.       ”a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal”. În ce a constat denaturarea adevărului și care este adevărul, doamna DNA nu ne spune, dar aceasta recunoaște că a folosit colaje ALE UNOR ÎNREGISTRĂRI PE CARE LE-A REALIZAT PERSONAL. Și care este problema? Era normal  să prezinte numai acele fragmente care erau de interes, poate erau și informații secrete și au trebuit scoase, sau lipsite de relevanță. Dar Doamna DNA vrea să inducă idea că înregistrarea ar fi ilegală, fără a menționa în ce constă ilegalitatea.Păi dacă domnul Vlad Cosma a prezentat trunchiat discuția cu Negulescu să ne prezinte DNA toată discuția, că sunt convins că există așa ceva, acolo se înregistrează și strănutul.

2.       ”…anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său – inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său).” Aici practic doamna Kovesi confirmă faptul că sunt folosiți anonimi, persoane neidentificate, pe post de martori sau denunțători, sau că se folosesc de unele elemente aflate sub controlul DNA, pentru a depune mărturie împotriva cui dorește instituția. În cazul Ghiță a fost folosit Cosma care a fabricat un denunț al unui cetățean moldovean inexistent, în cazul Cosma sut folosiți fie persoane fictive, fie elemente șantajate sau cărora li s-a propus ceva, pe post de ”cetățeni de bună credință” care își dau în gât prietenii, pentru că cei care l-ar fi turnat pe Cosma că intenționa să prezinte cazul la TV, sunt ”persoane in anturajul acestuia”, care nu mai dormeau de grija DNA.Ce vrea să ne bage pe gât doamna Kovesi, este că Vlad Cosma, care în înregistrările sale se trage de șireturi cu Portocală și cu Onea, la genul ” ce p.. mea”brusc are nevoie de cineva din anturaj care să intervină pe lângă cei cu are era la per p..is. Pe cine crede doamna Kovesi că prostește?

3.       Ceea ce a urmat,  este demn de filmele cu Stan și Bran. După ce la punctul 1 comunicatul doamnei Kovesi incriminează cu mânie proletară prezentarea unor fragmente de înregistrări drept probe, urmează alte ”colaje ale unor înregistrări” realizate de data asta pasămite de DNA, prin care se vrea să se demonstreze că Vlad Cosma ar fi conspirat. Dar înregistrarea DNA nu îl are pe Cosma, și practic nimic din ceea ce ”vomită” persoanele din”anturajul acestuia” nu îl compromite, căci chiar dacă s-ar dovedi că intenționa să iasă pe post cu dezvăluirile, -CEEA CE A ȘI FĂCUT- asta nu este o ilegalitate, este un drept constituțional. Aprecierile personale ale așa zisului denunțător legate de intențiile sau faptele lui Cosma nu pot constitui probe prin ele însele, orice ar fi spus acesta, fără a fi și probate. Dar, pentru DNA acest gen de depoziții sunt suficiente pentru a băga pe cineva la pușcărie sau a-I face dosar penal.

Practic prin acest comunicat doamna Kovesi nu a făcut altceva decât să confirme și să probeze prin însăși ”probele” care ”îl incriminează” pe Cosma, care sunt procedeele și metodele de lucru ale DNA, adică exact ceea ce spune și Cosma cu o seară înainte. Cred că doamna Kovesi are hemoroizi. A mâncat-o undeva și s-a scărpinat fără să ceară sfatul doctorului.

Cum e turcu, și pistolul

Dar nu este singura. La câteva ore după Șefa DNA a urmat o conferință de presă a domnului Onea,   care practic s-a vrut să fie  un comunicat de presă, căci șeful DNA Ploiești a răspuns numai la ceea ce a crezut el că îi cade bine. Am urmărit  cu mare atenție prestația domnului Onea și recunosc faptul că m-a dat pe spate. Îi dau dreptate Piticului Atomic, pe lângă Onea, Coldea cu ale sale ticuri, este un om normal. Nici acuma nu îmi revin și cred că numai disperarea sau limbricii l-au făcut pe domnul Onea să iasă în frunte ca puricele, sau în drum ca șarpele. Întreaga sa prestație îl incriminează și dacă auzi și dacă nu auzi ce spune, doar privind fără sonor. Orice psiholog sau psihiatru, urmărind mimica acestuia îți poate spune că gesturile sale, privirile, mimica feței, limbajul non-verbal, într-un cuvânt, arată că minte. Vă amintiți Pistruiatul? Faza cu Suciu, interogat de Comisarul șef Bălan. Ei, cam așa arăta domnul Onea în fața presei. A nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, nu era în rolul comisarului șef, ci al lui Suciu.

Degeaba a încercat domnul procuror să se comporte cu jurnaliștii cum se comportă cu ”infractorii”, degeaba a încercat să afișeze mina unui om serios, sincer și stăpân pe situație, a fost total dezorientat și cu toată experiența sa în procuratură și interogatorii, încrucișate sau nu, teama și starea de surescitare, nervozitate vizibile l-au făcut să facă gafe, pe de o parte refuzând să răspundă la întrebări care nu îl incriminau cu nimic, pe de altă parte să recunoască involuntar că minte și să confirme spusele lui Cosma.

Astfel domnul procuror, încercând să acopere făcătura de denunț introdus în dosar ca aparținând practic unui cetățean Moldovean fictiv, pe care știa că nu îl poate prezenta nici instanței și nici presei și totodată sî îl incrimineze pe Cosma, a susținut că plângerea cetățeanului  nu a primit-o prim poștă, ci i-a fost dată de către domnul Cosma. Așa a crezut marele procuror că îl culpabilizează pe Cosma și se disculpă el. Păi să îmi fie cu iertare, dar asta dovedește că știa că depoziția și listele nu veneau din partea unui cetățean moldovean și , fără a vedea cine e persoana, fără a-l chema pe reclamant introduce acele documente în dosar, le susține ca probe în fața judecătorului și îl mai și convinge ( sau minte) pe judecător, că proba este autentică. Nu cunosc dosarul, nu am acces la el, dar fiind o plângere a unui cetățean, adresată DNA, această plângere , mărturie sau depoziție nu putea să fie introdusă ca probă de domnul Cosma, pentru că acesta nu avea dreptul să introducă probe în numele acuzării, recte DNA. Deci probele practic au fost introduce de DNA iar domnul Onea tocmai a recunoscut că știa că scrisul nu aparține unui cetățean moldovean ci celui care, singur recunoaște, a adus documentele. Indiferent că domnul Cosma a fost în Moldova să fabrice sau să ia documente de la cineva-el susține că trimis de Portocală-procurorii aveau obligația să ia depoziția de la denunțător, nu să înainteze în instanță niște documente a căror proveniență n a fost verificată și un martor sau denunțător cu care nu au discutat. Chiar și numai asta este suficient pentru a-l incrimina pe domnul Onea și practice s-a incriminat singur.

Ce mai este interesant este că în discuțiile telefonice  cu domnul Cosma, nici Portocală și nici Onea nu I se adresează acestuia cu ” bă inculpatule” așa cum îl prezintă acuma, ci cu Vlade, Vlăduț, prietene. Rezultă că în DNA, inculpat este numai aela care nu convine procurorilor, indiferent ce a făcut sau nu a făcut, iar cei care colaborează și spun ce vor ei, sunt domni.

Ascultând declarațiile domnului Onea, te crucești. Domnia sa declară : ”În toate cauzele pe care le instrumentăm la DNA serviciul teritorial Ploiești, AM RESPECTAT ÎNTOTDEAUNA LEGEA și o să o respectăm în continuare.”  Întrebare: DACĂ ESTE AȘA, PENTRU CE FAPTE ESTE ÎNVINUIT  procurorul NEGULESCU MIRCEA, DE CE  A FOST SUSPENDAT  DIN MAGISTRATURĂ  și în ce serviciu a lucrat?

Mai spune domnul Onea: ”La DNA Ploiești, nu există vreo situație deosebită în care probele să fi fost ”constatate ca neloial sau nelegal administrate.” Domnul Onea a fost șmecher. A folosit sintagma ”constatate ca neloial sau nelegal”. Nu a spus că nu au fost administrate probe nelegale,domnia sa spune ca NU AU FOST CONSTATATE CA NELOIAL SAU NELEGAL ADMINISTRATE. Asta nu înseamnă însă nu se poate să fie constatat acest fapt în cadrul unui control imparțial, sau că nu s-ar fi administrat probe ilegale. Pe de altă parte, chiar domnia sa a admis că a primit presupusa depoziție a unui cetățean moldovean de la o altă persoană, fără să verifice autenticitatea documentelor și nici identitatea celui care  ar fi întocmit denunțul. Asta nu este o ilegalitate domnule procuror? Apropo, CINE A INTRODUS PROBELE ÎN DOSAR? Asta se poate verifica.

Mai spune domnul Onea că încă din luna noiembrie 2017 a fost șantajat (dar nu spune în ce anume a constat șantajul și cine l-a șantajat) fiind avertizat de persoane din anturajul familiei Cosma, dar nu a cedat presiunii și nici nu va ceda. Care este șantajul și la ce presiune nu va ceda?

Ce ne mai spune domnul Onea? Citez: ”Noi la DNA Ploiești lucrăm în echipă, vom lucra  în continuare în același mod….”  Să mă ierte Dumnezeu, dar același lucru l-a afirmat și Vlad Cosma, când a spus  că nimeni nu lucrează acolo de capul lui, totul se face cu știrea șefilor, inclusiv a doamnei Kovesi.Practic domnul Onea a confirmat spusele lui Cosma.  De fapt tot domnul Onea a declarat că vorbește zilnic cu doamna Kovesi, dar a refuzat să spună despre ce, pentru că ”nu vă interesează”. Rezultă că discutau problem din dosare că altfel orice alte probleme nu ar fi secrete. Deci domnul Onea, din nou se auto-incriminează, recunoscând că discută cu doamna Kovesi, aspect care nu pot fi spuse în public, deci nici despre vreme, nici despre dansul fetelor de la Căpâlna, nici despre turneul dela Doha. Ori, dacă discutau problem de serviciu, altele decât cele care țin de dosare, dar care țin de administrarea sau conducere DNA Ploiești, rezultă că domnul Onea este incompetent, căci nu poate mișca nimic fără să ceară sfatul șefei. Sau, mai există variant că doamna Kovesi este un adevărat satrap, nu admite nici o mișcare fără avizul ei. Care e adevărul? Domnul procuror Onea s-a cam băgat în pat.

Amnezie dirijată

Când a venit vremea întrebărilor, domnul Onea nu numai că a intrat în pielea lui Suciu, dar încerca să îi determine pe jurnaliști să îl întrebe ce vrea el, nu ce voiau ei. Și aici a pus bomboana pe colivă. Întrebat dacă vocea din înregistrarea lui Cosma îi aparține, domnul Onea arată că nu este numai un procuror slab ci și un … interogat slab. Iată ce a răspuns: ” posibil să fie vocea mea. Nu știu, sunt înregistrări prezentate trunchia, o să se facă verificări și o să vedet” Oameni buni, ăsta ne crede pe toți proști. Auzi, nu este în stare să spună da sau nu, nu își recunoaște propria voce, dar mai ales, nu știe dacă a avut o astfel de conversație sau nu. Păi ce alte verificări mai vrea? El nu știe dacă a purtat acele discuții ?  Nu trebuie să fii savant să nu înțelegi că îi e frică să spună da sau nu și că speră că va cădea în picioare și, la fel ca și în cazul lui Băsescu cu copilul, se va ”dovedi” că nu e sigur că e vocea lui, că înregistrarea a fost ”modificată” sau mixată, că răspunsurile provin din cine știe ce alte situații. Bineînțeles că știe că nu există încă nici un parchet care să treacă peste DNA și că va fi scos basma curată atâta vreme cât și Koveși va rămâne la putere și va fi găsită nevinovată.

Dar, pe cât de neștiutor și amnezic este privind vocea sa, pe atât de sigur este în ceea ce privește înregistrările cu vocea lui Negulescu, înregistrări despre care declară cu foarte mare certitudine și siguranță”Nu sunt din perioada în care el lucre la Ploiești, sunt foarte sigur” Deci, nu își recunoaște propria voce, așteaptă să vadă probele la dosar, nu poate să spună dacă e vocea lui, dar admite că înregistrările cu Negulescu sunt autentice, și ȘTIE FOARTE SIGUR și când sunt făcute. Dar de unde știe, că e de presupus că a ascultat aceste înregistrări acuma prima dată și nici cu Negulescu nu a vorbit în ultimele 24 de ore, deoarece acesta este suspendat, este cercetat și are interdicție de a discuta cu foștii colegi de serviciu. Nu este simpatic acest domn Procuror? Cum știe el tot despre toți, dar despre el nu știe nimic, nici nu își recunoaște vocea? Cine și pe ce criterii face selecția procurorilor la DNA dacă nu sunt în stare să își recunoască propria voce?

Ne mai spune domnul Onea că la DNA Ploiești cei care intră nu sunt verificați, intră cine vrea, cu ce vrea, aparatură de înregistrat, bombe, armament, totul este transparent, ei nu știu cine cu ce intră acolo. Nu e așa că e bine?

Concluzionând conferința domnului Onea,  pot afirma că întreaga atitudine, mimică, gesturi, ticuri, priviri, ale domnului procuror denotă o stare de nervozitate similară cu a lui Suciu, dar și o lipsă totală de respect față de reprezentanții presei, pe care i-a privit și tratat ca pe niște infractori, pe care îi privea cu superioritate și le lua dreptul să întrebe dacă întrebarea nu îi convenea.

De ce am ajuns și vom rămâne în această stare de fapt?

Atât atitudinea sa cât și reacția șefei sale sunt probe ale aceluiași dispreț , lipsă de respect și miserupism. Ce anume justifică sau îi face să dea dovadă de atâta îngâmfare? Păi nimic altceva decât:

1.       Sprijinul necondiționat al partenerului strategic prin reprezentanții săi;

2.       Sprijinul organismelor UE care nu urmăresc cu adevărat o justiție reală în România, nici măcar în Europa, ci justiția lor, care se schimbă de la țară la țară, de conducere politică la alta. Bunăoară Polonia este pedepsită pentru că polonezii vor să dea președintelui (care nu este prea iubit de Bruxelles, nefiind pupincurist) dreptul de a numii procurorii. Ciudat, la noi sunt blamate legile justiției, tocmai pentru că actualul guvern vrea să ia aceste prerogative din spinarea președintelui (care este un bun puppy și dă frumos din coadă în fața Germaniei). Dacă mai avea cineva dubii că marea Uniune Europeană nu este nimic altceva decât o  dictatură fără principii și fără de lege, care se conduce după interese și simpatii personale,se poate convinge acuma.

3.       Atitudinea președintelui, care sunt sigur că își va prelungi șederea în Tenerife pentru a nu fi nevoit să ia atitudine sau să răspundă în fața lumii pentru actele doamnei Kovesi și ale DNA;

4.       Lașitatea și  trădarea conducerii PSD, a celor care spun că guvernează țara, a Parlamentului, care așteaptă să vină Tudorel și schelălăie impotent ca un câine îndepărtat de la ”nuntă”, pentru că de fapt toți tremură în fața lui Kovesi din cuza dosarelor făcute sau nefăcute care îi pot băga la întristare. Va veni și Tudorel și tot nimic nu se va face, se vor înființa alte comisii, se vor face alte verificări până când nu va mai întreba nimeni, până când vom da toți din mâini a lehamite. Nu mai contează faptul că cele prezentate de Cosma sunt susținute de oameni din poliție, șefi de departamente care spun chiar lucruri și mai grave, cei care trebuie să ia măsuri, așteaptă venirea ministrului justiției. Ce ne facem dacă se întâmplă ceva cu Tudorel, se îmbolnăvește, sau mai rău? Nu ne ajunge cât ne-a dus cu preșul cu rezultatele controlului? Se spune că el săracu ar fi vrut să își prezinte decizia, dar Dragnea i-a spus să mai aștepte, iar Iohannis a râs. Păi în cazul ăsta, ce mai așteaptă Dragnea de la el, că oricum Tudorel va face tot ce vrea el.Nu poate spune de acuma ce vrea? Sau sunt prea fierbinți castanele ?

5.       Românii ies în stradă numai plătiți.

Asta e situația. Dacă românul stă și privește, nimeni altcineva nu va mișca un deget. Chiar dacă eventual va fi demis Onea sau chiar Kovesi, starea de fapt nu se va schimba, procurorii vor lucra la fel, judecătorii vor face ce le spun procurorii, pentru că judecător ridicat de procurori am văzut, dar procuror ridicat de judecător nu. Câtă vreme procurorii vor fi încadrați în categoria magistraților (asta numai la noi există)câtă vreme procurorul intră și iese din sală pe unde intră și iese judecătorul și participă la luarea deciziei, chiar o supraveghează, lucrurile vor merge la fel, indiferent cine va fi în fruntea justiției sau parchetelor.Faptul că până la această oră doamna Kovesi și domnul Onea nu au fost reținuți și DNA Prahova nu a fost sigilat, fiind lăsați să acopere sau să șteargă urmele, arată în ce direcție ne îndreptăm.

PS: Aparent fără nici o legătură cu situația de la DNA, dar de fapt foarte, foarte strâns lipit, este declarația doamnei ministru al sănătății, doamna Sorina Pintea, care întrebată care este situația deceselor din cauza gripei și a vaccinurilor, deși în patru zile s-au înregistrat 4 decese, continuă să afirme că nu e nici o problemă, că ”specialiștii” au informat-o că nu e vorba de o epidemie, ci doar de ceva local. Enervată de insistențele reporterilor și întrebările incomode, ca și domnul Onea doamna Pintea decretează: ”Cred că populația nu e interesată dacă se numește epidemie sau altfel ”. Pentru domnia sa, epidemia este un simplu termen, nu o situație, iar decesul oamenilor, o urmare firească a gripei, nu o tragedie.  Dând dovadă de cinism, nesimțire și lipsă de empatie față de familiile celor decedați, dar și amatorism, doamna ministru afirmă că nu trebuie să ne îngrijorăm, că doar suntem în sezonul gripelor, deci nu e nimic ieșit din comun să moară oameni.  Și asta, numai pentru a nu i se reproșa ei ceva sau a nu i se cere să facă ceva, pentru că nu numai că nu știe ce să facă, dar nici nu poate, lua nici o măsură, declararea unei pandemii ar scoate în evidență situația dezastruoasă din sistemul medical. Ăștia ne sunt guvernanții, aceeași situație sfidătoare, de superioritate, în toate sectoarele.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

4 Raspunsuri la La DNA, ca la Ploiești

  1. geofreeland

    Tanti Luluta zice ca ea cand s-a dus la cina cea de taina la Oprea si nu vrea sa recunoasca, era in timpul liber. Adica in timpul liber ea nu e procuror sef la DNA. E civila cetateanca. Dar io zic ca nu e asa. Ea e procuror sef la DNA si la WC, tot timp liber. Daca nu crede sa ia exemplu de aici
    http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/un-pompier-ajutat-victimele-unui-accident-rutier-era-timpul-liber-felicitat-isu-drobeta-1_5a846e49df52022f758c8100/index.html

  2. Gheorghe Deresu

    Proiectul DNA:
    Cand un proiect nu reuseste, se cauta vinovatii, se pedepsesc nevinovatii si sunt promovati cei care nu au participat la proiect.
    Credeti ca va fi altfel? Ce a fost prin anii 50 se repeta si astazi. Numai mijloacele de transport ale magistratilor ns-au schimbat. In rest, aceiasi Marie cu alta palarie. Atunci era lupta impotriva coruptei burghezo-mosieresti care a supt din vlaga poporului dictata de „rusi”, astazi lupta impotriva coruptilor care au cules firimiturile marii privatizari capitaliste dictata de „americani”. Si o lupta, dar si cealata au un numitor comun „necunoscut”, czre apasa de pe vremea lui Alexandru cel Bun, domn al Moldovei. Altfel era Alexandru cel Rau.
    Ca sa ne fie bine, trebuie sa ne fie rau…

  3. Gheorghe Deresu

    Fratilor, despartiti in silabe Romania sau România. Ce va iese?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5