Câtă prețizie ….

Categoria Opinii

Nu știu dacă e român care la o anumită vârstă să nu fi fost cel puțin amuzat de bancul cu băbuța din sala unui tribunal care asistă la judecarea unui proces de viol care se săvârșise, dar nu era recunoscut de făptaș.  La întrebarea judecătorului adresată violatorului dacă a comis fapta, acesta răspunde că nu i-a atins nici un fir de păr. O băbuță care nu auzise răspunsul întreabă ce a răspuns inculpatul și cineva îi spune: ” a zis că nu i-a atins nici un fir de păr”, la care băbuța comentează ” câtă prețizie domnule, câtă prețizie!”. Poate nu era cazul să mai repet anecdota, e arhicunoscută, dar mai sunt și unii care poate au uitat-o.

Bancul este oarecum copilăros, deși are farmecul lui, dar a devenit foarte actual încă de pe vremea atacului american asupra Belgradului, când președintele american (altul, nu cel de acum, dar cu aceleași obiceiuri), a declarat că va lovi țintele cu precizie chirurgicală. Când a fost lovită ambasada Chinei, exact așa mi-am spus și eu, ”câtă prețizie domnule, câtă prețizie!!” Acuma, prețizia rachetelor americane a revenit pe tapet, președintele Trump s-a lăudat cu armele sale noi și inteligente, atât de inteligente încât nici el nu le înțelege  și a anunțat din nou lovituri ”chirurgicale”. Nu mă interesează comentariile celor din afară, dar poziția politicienilor, analiștilor, moderatorilor din media românească este pur și simplu grețoasă. Toți au căzut pe spate și laudă ”prețizia” bombardamentelor americane care după o salvă de 90 de rachete au omorât doar 3 oameni, distrugând însă nu știu câte instalații. Eu nu știu cât de normali sunt oamenii ăștia. Păi în orice conflict armat, un asemenea bilanț ar fi considerat un eșec total. Dacă lansezi 90 de rachete și mor doar 3 oameni, asta nu înseamnă că rachetele tale au  ferit oamenii, că au față umană(că așa ai vrut tu) și au lovit doar în cărămizi sau la 500 m de orice persoană care se găsea acolo.  Asta înseamnă:

  1. Fie că rachetele tale au căzut aiurea, și nu acolo unde era de presupus că va fi și  personal care să deservească instalațiile de producere a armelor chimice;
  2. Fie că acolo nu erau decât paznicii de noapte sau simpli trecători prin preajmă, ceea ce poate duce la concluzia că de fapt acolo nu era ceea ce se spune că ar fi fost;
  3. Fie că de fapt nu au fost lovite acele instalații care ar fi trebuit să colcăie de sisteme de apărare deservite de oameni;
  4. Fie că cineva, nu spun cine, ca și în cazul atacului de acum un an asupra Siriei, sau a atacului israelian asupra unui reactor atomic iranian în construcție în 1981, personalul ”auxiliar” a fost anunțat și astfel,  printre victime nu s-au găsit ”specialiști” de altă naționalitate, deși bazele erau împânzite. În sprijinul acestei idei, vine și o informație lansată de Reuters, care pretinde  că oficialii sirieni au spus că Rusia a avertizat din timp asupra loviturii americane și că toate bazele militare siriene au fost evacuate înainte de atac;
  5. Fie că rachetele au fost distruse în aer și doar câteva au căzut pe undeva prin zonă.
  6. Fie o combinată a mai multor variante.

De fapt mă mir că cei care s-au lăudat cu prețizia loviturilor lor, nu au oferit lumii fotografii cu obiectivele înainte și după ce au fost lovite în condițiile în care se lăudau că există în aer sateliți care pot fotografia o monedă de un penny ca să nu mai spun că Google Earth poate da niște fotografii destul de aproape de adevăr, dar cu un decalaj de timp.   Dar nu ar trebui să mă mire, pentru că nu au fost prezentate nici un fel de probe nici privind gazele folosite la presupusul atac chimic, nici în ceea ce privește natura sau denumirea substanțelor folosite, nici asupra efectelor acestora, nici asupra modului în care au fost folosit, nici cine le-a folosit. Tot ce am văzut din filmările acuzatoare, a fost câțiva oameni spălându-se pe față, exact ca în văzul folosirii gazelor lacrimogene și persoane, copii, transportate în brațe. Atât. Asta este tot ce au prezentat agențiile (nu le mai spun de știri, ci de manipulare) și astea sunt probele care au condus la declanșarea unui nou conflict în care un stat presupus democrat  atacă alt stat presupus suveran împotriva și în disprețul tuturor normelor de conviețuire internaționale.

Demn de plâns este faptul că la noi (și nu numai la noi), oameni care ne conduc, așa ziși experți în sociologie, politică, democrație, drept umanitar, scot apriori  din discuție fără nici o jenă motivul sau justețea atacului, care nu este justificat de absolut nimic și nu se bazează pe nici o probă concretă, discutând cu frenezie despre precizia loviturilor. NIMENI, NICI UN LIDER POLITIC NU POMENEȘTE NIMIC DESPRE GROZĂVIA CONFLICTULUI ȘI DREPTUL SIRIENILOR LA AUTODETERMINARE, FĂRĂ AMESTEC DIN AFARĂ, SAU DESPRE INDEPENDENȚĂ, SUVERANITATE ȘI ALTE CUVINTE DIN ASTEA SCOASE DE MULT DIN UZ.

La politicienii români  nu mă miră această atitudine, în condițiile în care scaunele lor sunt obținute cu acordul și sprijinul celor care se consideră bisturiul universal toți șefii de partide fac vizite la ”clinică” înainte și după alegeri pentru a găsi ”doctori” iar puterea în țară se păstrează prin afaceri cu echipele ”medicale” ale felcerilor universali. Ceea ce fac acești felceri în lume, fac și politicienii noștri cu noi în țară, ne taie pensiile, salariile, sporurile, grefându-le pe veniturile lor, ale aleșilor, cu prețizie chirurgicală. Păi cum să nu se bucure? Cu cât sunt ei mai umili și mai   ghiocei, orbi și muți la toate crimele comise de ”doctori” în diferite puncte ale lumii, cu atât mai îndreptățiți și mai vocali vor fi când vor avea nevoie de sprijin să își  recucerească și păstreze scaunele. Așa că să nu mire pe nimeni dacă lupta împotriva corupției la noi este făcută de portocale și efectul este înlocuirea unui corupt cu alt corupt. Corupția la noi pleacă din sistemul juridic, căci dacă acesta nu ar fi corupt, celorlalți corupți le-ar fi frică de justiție. Dar lor nu de justiție le e frică ci doar de cei care sunt puși în fruntea ei și nu sunt pe listele lor de plată. Nu poți face luptă anticorupție cu o justiție portocalie.

Revenind la prețizie, parcă aș vrea să îi văd pe cei care slăvesc acuratețea loviturilor  fără a ține cont de justețea lor, în instanță, pe post de victimă a unui atac, în momentul în care avocatul ”diavolului”trecând peste fapta în sine va pleda  plin de admirație: ”Priviți ce ciomag frumos a folosit  clientul meu, priviți cât de bine este lucrat, nici un nod, e de nuc sănătos, și știți ce fructe inocente sunt nucile. Priviți ce frumos este sculptat ciomagul, ce motive naționale are, care dovedesc înclinarea spre artă și patriotismul celui care l-a folosit, dar mai ales priviți ce lovitură măiastră, câtă prețizie, nu a rupt decât tibia, peroneul este intact! ” Iar când judecătorul va da verdictul apreciind inteligența ciomagului, florile sculptate pe mâner și precizia loviturii, ei, cu piciorul în ghips, să aplaude furtunos.

Așa să îi ajute Dumnezeu?

Notă: să îmi fie cu iertare, dar ceea ce am văzut la meciul Steaua Rapid nu a fost cu nimic mai cuminte decât imaginile prezentate în atacul de la Duma, ba chiar mult mai violente: bătăi, loviri, capete sparte, intervenții în forță, folosirea gazelor, copii luați în brate și evacuați, persoane acoperindu-și fețele și ochii pentru a se proteja de gazele folosite…De ce nu intervine cavaleria americană de la Kogălniceanu? Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, sunt huliganii echipei noastre, nu ai echipei adverse. Am înțeles……

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

13 Raspunsuri la Câtă prețizie ….

  1. Ifrim

    Bun bancul cu babuta nu,l stiam,nu sunt obligat sa cred pe cuvant comunicatul cu nr. victimelor,sirienii au si ei dreptul la viata chiar daca unii au alta parere!

  2. Marius P.

    Persoanele spălate pe cap nu aveau nicio legătura cu atacul chimic. Erau niște pusti, in marea lor majoritate, care se ascunseseră într-un canal, de frica unor atacuri și care in urma unor bombardamente se astupaseră. Ei au fost scoși cu greu de acolo și erau in faza de a se sufoca din lipsa de oxigen și nu din prea multa substanță chimica.

  3. @Ifrim,
    Gandul ca exista cineva care ascunde o crima sub numarul redus al vitimelor, este infricosator. Crimele au devenit simple cifre si sunt apreciate sau catalogate in functie de cine le -a comis. Si mai grav este ca cei care le comit sunt si cei care le pun etichete iar lasii le adopta definitiile si declaratiile.

  4. Sergiu

    D-le colonel, cateva precizari:
    1. Ambasada Chinei: Pentagonul a sustinut ca a fost o erore. Tot Pentagonul a precizat ca a fost singura lovitura ceruta si coordonata(?) de serviciul usandez de informatii, KGBUS, scuze, CIA, in Serbia. Tinta, zic gurile rele, a fost o anumita camera unde se odihneau ramasitele unui avion usandez invizibil fara pilot, doborat de sarbi cu doua saptamani inainte.
    2. Siria: din 103 rachete usandezo-britanico-franceze lansate au lovit tinta 32. Si doar rachetele siriene (se zice) au iesit in intampinarea lor.
    3. Dreptul sirienilor la autodeterminare – sau al oricarui altcuiva – este direct proportional cu numarul rachetelor nucleare detinute. Cei care nu au invatat lectia (Iraq si Libia) au aflat cat costa lipsa obiectelor amintite. Sirienii au fost cat pe ce sa afle si ei. Nord-coreenii au pornit mai din timp – cu ceva ajutor, presupun. Cu siguranta, felcerii de care amintiti au predat lumii o lectie pretioasa.

  5. @Sergiu,
    Daca dreptul la autodeterminare este dat de numarul de focoase nucleare atunci Statele Unite ale SUA ar trebui scoasa din circulatie.

  6. @Marius,
    va referiti la cei de la stadion ? Ca despre cei di Siria, ma indoiesc ca aveti informatii, pana acuma nu stie nimeni ce gaz lacrimogen s-a folosit, cine si cum l-a livrat, ce efecte a avut. Exista doar declaratii ale unor cascati sau cum li se spune celor cu casti si, bineinteles, ale celor care au „operat” si vasalilor lor.

  7. Sergiu

    D-le colonel, abia asta nu se poate – pentru ca usandezii au oarece focoase si sub stratul de sticla vitrificata intins peste glob autodeterminarea ramane doar un cuvint. Fireste, chinezii au o solutie, dar lucreaza cu… picatura chinezeasca.

  8. Sergiu

    Am mai dat peste o stire care zice ca, la fel ca si atacul de acum un an in Khan Sheikhoun, atacul cu gaze din Douma a „venit” imediat dupa ce Trump a cerut retragerea trupelor usandeze din Siria. Copie la indigo, rezultat: presedintele usandez nu mai retrage trupele usandeze din Siria.

  9. Vladimir Putzin

    @ Marinicăăă …,
    dar ce zici mătăluță de atacul ăla de ieri cu ciorapi nespalați de la Federația Română de „fotbal”, care facu victime cam prin toata țara si colateral chiar si pe unu’ de-afara, zis Fier-beton, sau cam asa ceva.
    Pai, oare o fi bine sa folosesti o asa nosocomiala arma chimică, in plina tara euroatlantică si sa nu se ia niscaiva masuri nici macar de catre partenerul nostru strategic, ca tot le face el pe toate peacilea ?! Nici macar o salva de praștie …??
    Și (h)am mai aflat pe scurse ca sunt indicii certe (vezi procentajele votului) ca Burlanu asta, ar mai fi folosit si niscaiva chilotei tot nespalati, de prin vestiarele fotbalului feminin, un adevarat varf de lance in domeniul folosirii armelor chimice.
    Ori cum, iti promit ca te tin la curent, ca o pot face, chiar de s-a scumpit, ca sunt cu platile la zi, achitand ieri si ultima piperată factura …
    O zi buna cititorilor tai, care sunt muuult mai destepti si mai informati decât ai altora si tie care ne pui capac la toți !
    Pa !
    PS Cele de mai sus nu se vor decat o incercare de spirit de gluma cu caracter hazliu.
    Că_cam asta ne-a mai rămas, să facem haz de necaz !

  10. Marius P.

    Sunt informații destul de credibile, de pe un site pe care îl urmăresc de mult timp și care s-a confirmat ca este destul de bine informat. Nu vi se pare ciudat că după lansarea rachetelor povestea a luat sfârșit?! A fost o grabă determinată se pare de faptul că o echipă de observatori/cercetători se deplasa spre locul cu pricina și ar fi putut constata …nimic. Deci locul trebuia curățat.

  11. Vladimir Putzin

    @ Marin Neacșu
    NE MÂNDRIM CU TOT CE FACE, PARTENERUL PENTRU PACE !!!

  12. Stima noastra si mandria, Werner vinde Romania.

  13. geofreeland

    Cs sa intelegem noi de aici, cu ploaia de rachete din stocurile aproape de expirare? Pai noi de aici intelegem ca usandezii, britii si galii vor sa reinnoiasca stocurile ca doar n-or muri de foame firmele lor de armaiament, nu? Combustibilii expira, explozivul expira si softul deja e depasit. Unde sa le caseze? In poligonul Siriei. Asa ca fratii. Acu intrebarea e care fu motivul? Care… Ca asa vrea muschii lor si ONU. Si cine e ONU asta? Siria nu e in ONU? Nu zise trumpitza ca le taie banii dati lu’ ONU? Da’ rusii, rusii ce zisera? vorba lui Guica. Pai ce sa zica? Ca nu e frumos ca inventezi chimice, ca asa cum zisera si laboratoarele engleze ca neurotoxina militara de-l ameti pe Skripal nu se dovedeste a fi de la rusi, ca Statul Islamic fu o inventie usandeza sa justifice prezenta lor after Iraqi war, ca mai stati potoliti, nene, ca altfel ne suparam tare de tot. Numai vrajeli, la cel mai inalt nivel si noi ne dam de ceasul mortii cu cucuveaua justitiei. Care justitie? Justitia pumnului in gura care este si va fi justitia viitorului. Dupa cum se vede. Si ca sa fie si mai clar, marele nostru pres, zise ca nu o demite pe doctorita dreptului ca nu e o oportunitate politica. Pai asta face politica? Ca n-are voie. N-are, pentru prosti. De ce nu se agita sirienii ca turcii zburda cu tancurile pe teritoriul lor? Aici e de inteles, ca rezervele de apa ale sirienilor vin de la turci si cum turcul se intelese cu rusul pe petroductul dinspre Mossul spre Mediterana, treaba e rezolvata. Deci, marea demonstratie de muschi cu rachete nu fu decat un mare fas, un cartonas galbeni dat de arbitrii delegati de ONU cum ca Siria trebuie impartita intre multinationale, adica privatizata, ca la ei totul e de stat, de la banci, medicamente, comert, industrie, transporturi, invatamant si pana la petrol. Cert e ca Siria exista dinainte de usandezi dar i-a venit randul la globalizare. Cum traiesc sirienii? Bine mersi, cum traiau si libienii, si tunisienii, si egiptenii, intr-un fel de socialism, in state suverane cu aspiratii catre Vest. Ofensiva capitalismului multinationalelor, de rapt al resurselor si impunere a „democratiilor” continua incat noua forma de colonialism se defineste in era internetului prin stapani si mujici la nivel global.Ce tot o lungim? Al mai tare, ala e! Ma mir ca astia cu drepturile omului nu se iau de alde Boko Haram.