Mediatorul păcălit de hamster

Categoria Divertisment

După povestea ursului păcălit de vulpe, editura biblioteca pentru tonți va scoate pe piață o nouă poveste din traista cu povești, intitulată ”mediatorul păcălit de hamster”. Astăzi, 03.05 2018 în biroul ovul al președintelui Camerei Deputaților a avut loc o întâlnire. Unii spun că întâlnirea ar fi fost între doamna prim ministru Viorica Dăncilă și Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Din câte am văzut însă eu la tv și pe internet, doamna Viorica a luat parte la discuții la fel ca și fetița din Argeș, făcând exact același  lucru, adică stând frumos așa cum i s-a spus. Asta este tot ce se poate spune despre întâlnirea dintre cele două persoane sau instituții public0/juridice. Dacă această întâlnire ar fi avut loc la Cotroceni poate că doamna Viorica, întrebată de gardirobul național ar fi vorbit de două ori mai mult, dar nu știu cât de coerent. În fine astea fiind spuse, subiectul este epuizat.

Acum să vorbesc despre întâlnirea dintre  Dragnea- Teodorovici- Vâlcu pe de o parte și Isărescu- Georgescu pe altă parte a mesei. La întâlnire, nevăzut dar deloc absent a fost adevăratul mediator al ”conflictului”, nimeni altul decât Bibi.  Pe scurt, Dragnea a venit la întâlnire ca să transmită un mesaj, Teodorovici ca să explice în termeni de specialitate ceea ce ar fi vrut să spună domnul Dragnea, un fel de interpret din limba  teleormăneană în financiară iar Vâlcu a fost acolo pentru a-i transmite gardirobului național,  prin prezența sa absolut inutilă dar și sfidătoare, că în România ”penalii”pot face orice atâta vreme cât pot ajunge președinți. De partea cealaltă a mesei, domnul Isărescu a venit să primească prin viu grai mesajul dirijorului financiar, al celor cărora Iohannis le spunea ”niște evrei” , iar domnul Georgescu a fost acolo ca să nu lase domeniile Isărescu nepăzite, rolul său fiind exact ca cel al doamnei Dăncilă, dar este adevărat că domnia sa a tăcut mult mai inteligent.

După transmiterea mesajelor și concluziilor ”înțelegerii cu evreii” cum spunea același domn președinte, fără nici o legătură cu israelienii, domnii Dragnea și Isărescu au plecat împreună zâmbind, apoi Hamsterul a ieșit pe post declarând că nu a existat și nu există nici un diferend între Guvern și BNR, MAI ALES CĂ CEI DOI NICI NU VORBISERĂ UNUL CU ALTUL, DAR SĂ SE MAI ȘI CERTE. Cât se poate de adevărat, iar presupusa mediere între Guvern și BNR sugerată sau propusă de Iohannis era o întâlnire inutilă, pentru că practic Dăncilă și  Isărescu nu au nimic una cu altul, nici măcar un interes, cât de mic. Dacă a existat ceva conflict, a fost între Dragnea și Isărescu, dar nu între guvern și BNR deci Hamsterul adevăr a grăit când a spus că nu a existat nici un conflict între cele două instituții, ca și Teodorovici care a spus că medierea de la Cotroceni ar fi fost inutilă, că oricum întâlnirea aceasta fusese planificată mult mai înainte. Nu știam că Teodorovici are barbă, dar cred că are.

În acest fel cele două părți i-au dat o răsunătoare palmă domnului Iohannis care  a greșit și când s-a băgat să facă pace între două… instituții care nu aveau nevoie de medierea lui dar și când s-a grăbit să ceară demisia Vioricăi, pentru că nu s-a prezentat la mediere sau pentru că a fost în Israel fără să îi ceară voie. Îmi amintesc desele momente când gardirobul lipsea din palat și nu exista nici un comunicat, nici cea mai mică informație de nicăieri, pe unde ar putea fi. Se ajunsese până acolo încât televiziunile puneau pariu încercând să ghicească  unde se află președintele. În fine să trec peste asta. Discuțiile dintre Dragnea și Isărescu, deși comentate doar de Dragnea, arată că, așa cum spuneam încă de acum câteva zile, Dragnea în deja celebra vizită în Israel a fost să ia nu numai lumină și să stabilească sau informeze cu privire la pașii mutării ambasadei ci și să ceară sprijin de la cetățeanul evreu Netanyahu privind problemele financiare ale guvernului și politico-financiare ale sale, inclusiv în relația cu Banca Națională care nu mai e națională de mult, pentru că tezaurul și aurul național nu mai sunt în România, în România sunt numai sediul Băncii și domeniile viticole pe persoană fizică. Fără a pune pariu, eu bănuiesc doar că odată cu planul de discuții, în mapa întâlnirii, domnul Isărescu a primit și un mesaj cu un final fericit, de genul ”de abia aștept să ne întâlnim  curând în Ierusalim.” Acesta a fost tot. În rest, discuțiile au fost de umplutură, chiar dacă Livuț a declarat la final că ”s-a vorbit despre toate subiectele care trebuiau abordate”.

Și uite așa au trăit ei fericiți până la adânci bătrâneți iar mediatorul a rămas fără coadă. Pe moment e 1-0 pentru Hamster. Dar să vedem cum va reacționa Walhalla, pentru că varza de Bruxelles s-a înfoiat și a declarat că nici un stat European nu își va muta ambasada la Ierusalim. Ei, aici s-ar putea ca varza să o pună de o salată a la grec, pentru că pe de o parte, chiar dacă presa românească se face că nu știe, Cehia deja a anunțat că a stabilit haltele, dar nu și orarul schimbării ambasadei sale, iar Guvernul României a stabilit deja în secret ce și cum în problema mutării. Va sancționa UE și pe cehi cum i-a sancționat pe polonezi –pe care îi doare în polcă de sancțiunea lor-  sau va aproba tacit, cum se aprobă legile în parlamentul românesc? În ceea ce privește România, s-ar putea ca după ce Dragnea va muta ambasada, așa cum s-a angajat, contra sprijin din Ierusalim și Washington, să aflăm și noi oficial că oricum România nu intra în planurile UE, pentru că România nu a fost, nu este și nu va fi niciodată o țară europeană, din nici un punct de vedere, a fost este și va fi întotdeauna o colonie a celui care dicta în zonă la un moment dat.  Deci liber la mutat. Deocamdată să vedem cum va muta Iohannis, pentru că e în pat.

http://www.aktual24.ro/intalnirea-lui-dragnea-cu-isarescu-luat-sfarsit-atitudine-surprinzatoare-celor-doi-inainte-de-despartire-infractorul-valcov-prezent-la-discutii/

http://www.obiectiv.info/e-pentru-prima-data-dupa-25-de-ani-cand-un-pre-edinte-dispare-unde-se-afla-acum-klaus-iohannis_80218.html

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

3 Raspunsuri la Mediatorul păcălit de hamster

  1. Iulian

    Frumoasa Merkel i-a dat un OA fără CONOPS, iar ‘mnealui a tradus in românește așa cum se pricepe mai bine!
    Ei, dacă era în engleză, atunci profa traducea mult mai bine!
    „Într-o viață anterioară” câte-n lume nu s-ar fi întâmplat!
    Când ore auzi băieții cine-i urmașul legitim al GEG,… ei da, atunci nici germana, engleza sau rusă nu mai ajută la nimic!
    Parcă totul este împietrit „într-o viață anterioară” și Poartă Stelară nu-l poate aduce în prezent!

  2. Bostin

    Politistii operativi si militarii ( de rand ) au fost deja ”recompensati ” prin salarii mizere rani grave si de multe ori pierderea vietii . De ce mai vor si pensii speciale ( singurii care au pensii speciale in U.E. sunt DOAR militarii si politistii ) cei care au supravietuit vietii infernale ? Sa zica mersii, fraierii astia ca inca mai trâiesc dupa o viata de chin .Oricum speranta lor de viata e sub 50 de ani ce le mai trebuie. pensie militara ( si aia cam de mizerie ) ? Daca sunt bolnavi sau raniti sa se duca la cersit asa pot indupleca mai usor politicienii care isi ”merita ” pensiile speciale de zeci de mii de lei pentru furt de la buget si tradarea tarii acum ajunsa colonie de sclavi lasi .La fel si altii ”merita ” pensiile speciale uriase pe care le au acum .Adica magistratii imulti chiar nterlopi , grefierele, stewardesele , cei de la curtea de conturi , sparlamentarii si consilierii lor , cei din consiliul concurentei care aproba hotiile la curent, gaze, petrol , apa etc etc ale corporatiilor straine evazioniste .Astia da ”merita” Stiti deja ce merita….Daca credeti si voi ca e corect ce spun distribuiti si voi eu sunt zilnic blocat si raportat la facebook de sute pupincuristi politici ca „”deranjez „” mafia politica indiferent de culoarea ciumei.

  3. Sergiu

    D-le Neacsu, sunt oarecum ingrijorat (oarecum deoarece nu am suficiente informatii) de legarea Romaniei de Israel, tinand cont de sitautia Israelului, strans inconjurat de „prieteni” care toti ii vor „binele”. Dupa 50 de ani de razboi perpetuu, statul Israel se mira ca are probleme de securitate – asta de cand Marele Hegemon, cu natiunea in-dispensabila atarnata de grumaji, se clatina ca o masea de lapte, ceea ce da fiori pe sira spinarii israeliene. Si cum amintitii cetateni sunt recunoscuti pentru pragmatismul lor, e randul meu sa ma infior, deoarece prevad un exod masiv al populatiei din zona, iar exodul respectiv ma duce cu gandul la oarece planuri pentru Romania si Ucraina prin anii 1800 si 1900 (interbelic) de creere a unui stat israelian in zona pe care se odihnesc, intre alte talpi, si ale subsemnatului. De ce ma infior, poate va intrebati? Pentru ca deschid dosarul Israel de la infiintare si pana in prezent si citesc: sosirea populatiei de rit israelian in Palestina a debutat cu violente impotriva populatiei bastinase (arabi palestinieni), iar cand Imperiul Britanic a intervenit, a incasat cateva lovituri sub centura din partea unor luptatori pentru independenta israelieni cu niste mijloace azi denumite teroriste – dar nu atunci. „Convingerea” untermensch-ilor palestinieni sa cedeze pamanturile in special si alte resurse in general s-ar numi azi genocid – atunci s-a numit „eliberare” si „civilizare” a populatie locale. Dupa ce au rezolvat cu localnicii – pana azi palestinienii raman talpa tarii poporului ales – si-au indreptat privirile spre mai-bine organizatii lor vecini, pe care i-au tapat de ceva teritorii cu resursele aferente, tapare efectuata cu avioane si tancuri, toate efectuate in numele „apararii nationale”, fireste, desi palestinienii nu cerusera asa ceva, dar nu despre ei era vorba. Si de atunci isi bat capul cum sa ii convinga pe cei din jur ca ei doar vor binele lumii in general si al arabilor in special. Ma mir ca nu ii crede nimeni. Dar: istoricul posibililor vecini nu ma lasa indiferent, ca atare urmaresc cu ingrijorare „inhamarea” tarii mele la caruta israeliana. Pentru ca nimic din comportamentul lor social si politic la ei acasa nu ma linisteste.