Niște frustrați

Categoria Despre Armata 2.382 afisari

 

Am primit de la un bun amic, se știe el cu musca pe căciulă,  un link ce ducea la o fază a concursului ”Vedeta Populară”. Să fiu sincer, mai văzusem oarece secvențe ale acestei emisiuni de descoperire sau promovare a folclorului, pe când butonam telecomanda cu diferite ocazii, dar nu am rămas niciodată să urmăresc, gonit de prezența dizgrațiosului Dinescu care efectiv îmi provoacă mâncărimi în palme la fiecare contact vizual dar și de infatuarea celui care se crede singurul rapsod al României, trecut prezent și viitor, se(re)ni(sim)lul Grigore Leșe.

Dar ceea ce am văzut în linkul trimis de prieten au provocat mâncărimi și în palme și în vârful pantofului deși nu aveam pantofii în picioare. Domnule, mă mâncau bombeurile de numa-numa și se auzeau pantofii jucând step în căutarea pantalonilor celor doi distinși membri ai juriului, ceva de speriat. Uitai să vă spui că cei doi fac parte din juriul acestei emisiuni cu care sunt sigur că se vor lăuda toată viața la toate bețiile lor. Ei bine, ce mi-a provocat mâncărimile?

În filmul pe care îl veți vedea, concura o tânără de 16 ani,Oana Elena Vențel, care pe lângă vocea cu adevărat de excepție, mai este și frumoasă, și mai este și elevă a Colegiului Militar de la Alba Iulia. În mod normal nu ar fi trebuit să pomenesc nici de calitățile ei fizice și nici de haina pe care o purta. Fiind un concurs de muzica, nu unul de miss Litoral sau Cupa Tragerilor Precise, cele două calități ar trebui excluse din cadru și judecate doar talentul muzical, vocea și interpretarea. Da, așa aș fi făcut eu dacă eram membru al juriului, dar nu la fel au procedat și cei doi ”profesioniști”. Priviți clipul și ascultați ”criticile” aduse de cei doi, interpretării muzicale a fetei. În loc să vorbească despre voce, interpretare, prezență scenică, vorbesc,despre frustrările lor din tinerețe. Dinescu vorbește despre faptul că pe vremea când a făcut el armata –un an și patru luni la șmotru- cântecele de cătănie erau tragice că erau trenurile de blană și acum vine fata asta să cânte despre armată și să plece în Afganistan și săracu de el, nevricos ca Mița, nu s-ar plimba cu ea de mână prin parc, nici dacă ar fi tânăr și nici acuma la vârsta asta. Dar cine l-a invitat pe el la o plimbare prin parc ?  Era oare o propunere mascată, sau am înțeles eu greșit? Grețos, absolut grețos. Celălalt, domnul Leșe, marele doctor în muzică, mai mare decât Enescu cel care a fost doar un amărât de compozitor, are ce are cu patriotismul. După ce a făcut praf cântecul Noi suntem români dovedind o minte complet distorsionată domnul Leșe recidivează și se leagă  de faptul că pe vremea lui (cam aceeași cu a mutantului Dinescu) fetele ”nu tare se duceau în armată”, deci, iată un defect major de interpretare. Al doilea defect găsit de domnul Leșe este patriotismul de camuflaj. Domnia sa nu iubește patriotismul, nici pe al lui Furdui Iancu, nici pe al celorlalți români deci nici al tinerei fete în uniformă. Probabil,  ca și alți indivizi ajunși sus din mărginimile bunului simț, și domnul Leșe crede că doar el are dreptul să fie patriot, doar patriotismul lui este autentic, doar muzica lui este autentică, toți ceilalți se camuflează. Biete orgolii și minți nesăbuite, ajunse pe unde au ajuns din greșeală sau speculând vremurile de decădere morală și valorică  a națiunii, cei doi nu sunt decât niște frustrați care refuză să trăiască în prezent și judecă totul la nivelul anilor lor de grădiniță.

 

Inițial am crezut că a fost ceva de moment și nu am făcut decât un scurt comentariu pe Facebook, dar m-a împins necuratul să ascult pe facebook  și alte cântece ale Oanei la aceeași emisiune, dar altă fază a concursului,  unde nu mai era îmbrăcată militar, dar a pomenit despre cariera sa și familie.  Și acolo, calitățile muzicale au fost dovedite din plin, și acolo cei doi frustrați au comentat orice, numai  interpretarea sau calitățile vocale, muzicale ale fetei, nu.  Domnul Dinescu perversul s-a luat din nou de înfățișarea elevei, cu un grobianism rar întâlnit, spunându-i că este cam grăsuță, (deși nu este) de parca  Oana venise la o probă de casting pentru rolul lui Olive din filmul Popeye Marinarul sau vocea îi era împiedicată de numărul kilogramelor. Este clar că libidinosul a jucat la intimidare pentru că a văzut-o plângând când a vorbit despre frățiorul ei și a avut și nesimțirea să îi reproșeze că ea ca artistă nu trebuie să plângă, trebuie să îi facă pe alții să plângă. Așa l-a învățat pe el Caramitru.  Celălalt, Leșul, neavând ce să îi reproșeze, dar nevrând nici să o laude, că minteni-minteni l-ar putea întrece, îi recomandă să cânte hore, că dacă el cântă hore tre musai ca toți să facă ce face el, că cine nu horește, nu îi patriot. Văzându-i mi-am amintit recenta replică a  fotbalistului Băluță la meciul Craiovei cu Viitorul, când portarul Craiovei a avut o intervenție exact ca a celor doi jurați. ”CINE L-A PUS PE ĂSTA ÎN POARTĂ?”

Pe ăștia cine i-a adus la emisiune să dea note, când ei mai degrabă se uită sub fuste decât ascultă cu urechea? De aia nici nu le-a plăcut ținuta militară a Oanei, pentru că era în pantaloni și nu se puteau ei uita sub catrință.  Frustrații!   Nu puteau să stea ei, unul la cârnați, celălalt la slană și să mănânce și să bea și pentru anii din tinerețe când au făcut foamea și șmotru?

Am mers mai departe cu căutările și am urmărit și jurizarea finalei primei ediții pe care o câștigase Oana și m-au dezgustat privirile iscoditoare ale celor doi masculi în fișele colegelor de jurizare. Domnul Dinescu în loc să își vadă de foaia lui de arbitraj trăgea cu ochiul în fișa Corneliei  Lupu, încercând chiar să o convingă de ceva, iar domnul Leșe (de ce îmi vine așa greu să îi spun domnul?)  se uita către Dinescu încercând să transmită ceva, căci era clar că ei mergeau pe aceeași mână). Ce caută domnilor aceste elemente  să jurizeze? Cine stabilește viitorul tinerelor talente, Dinescu și Leșe? Păi cu ei ajungem înapoi la anii în care Dinescu făcea șmotru. Apropo de anii de armată, nu cred eu că a făcut șmotru un an și patru luni, dar admit că ar fi meritat să facă doi ani. La secu se făcea șmotru? Acolo știu că se formau gorniști. Probabil asta este legătura lui Dinescu cu muzica.. profesia de gornist învățată în armată.

Domnilor de la TVR 1, scoateți papagalii din emisiune, că strica imaginea folclorului românesc. Dacă au fost scoși din juriu Laura Lavric și Constantin Enceanu, e floare la ureche să îi scoateți pe cei doi misogini frustrați. Ambii ar putea fi chiar dați în judecată pentru discriminare și hărțuire sexuală, pentru că au comentat și adus aprecieri legate de sexul, profesia și fizicul tinerei cântărețe, în loc să jurizeze și să aprecieze valoarea ei artistică. Oare cei de la combaterea discriminării nu au fost sesizați? Poate se sesizează acum. Cine dă o mână de ajutor? Poate ceva asociații ale militarilor.

https://www.youtube.com/watch?v=EDB9_gFTaeQ&feature=share

https://www.youtube.com/watch?v=H02JrVTYGxE

https://www.youtube.com/watch?v=Y5Gith3UQg8

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

11 Raspunsuri la Niște frustrați

  1. COL(R)CIUPERCA COSTEL

    ASA ESTE-SUNT IUBITOR DE FOLCLOR ,DAR DIN CAUZA CELOR 2 LIBIDINOSI PLUS IULIANA TUDOR CARE VB MULT SI PROST AM RENUNTAT LA EMISIUNE! DINESCU LA CIRNATI ,LA CONAC SAU LA CARAMITRU -POATE MAI FAC O REVOLUTIE SAU SA-SI CITEACA POEZIILE PUBLICATE IN OLANDA IN TRECUT
    (UNDE ERAU ,,MILIOANE ” DE ROMANI INAINTE DE’89)!!!!!!!!!!!

  2. Vladimir Putzin

    Ostene Marin Neacșu, toate-s bunte și tăioase in articolul matale, dar peste scuipatul tras de acesti doi mari ‘telectuali ai melosului popular aruncat pe blazonul armatei romane si lipsa de reacție a acestei institutii, trecusi cam prea usor, deaceea ma intreb eu si aici, cum o facui si pe facebook-ul unde jucasi in deschidere, ce Doamne iarta-ma fac aia de se ocupa cu comunicarea in cladirea aia bengoasa din Dl.Spirii cu tricolorul la catarg, dislocata vis a vis de Palatul Parlamentului si viitoare Catedrala a Mantuirii Neamului.
    Pentru ce oare sunt platiti, oamenii aia, ca sa taca ?
    Olguta ne-o trage in rafale, Fifor, colegul ei de partid si de stat langa ea la sedintele de guvern, tace la foc continuu, in timp ce tot mai multi ne injura nu numai pe la colturi, ci si in public, iar cei care ar trebui sa sara primii pentru a trece „prin foc si sabie” necuviintele din ce in ce mai dese si mai grosiere la adresa armatei noastre tac, si cand vorbesc doar la foc cu foc, ne spun ce frumoasa este armata cand nu este urata si ce bine ii este ei, cand nu-i este rau. Si pentru asta facura scoli, cursuri, convocari si alte forme de pregatire necesare tacututlui din gura, stand ca niste dresați pesti decorativi in acvariul neputintei de a pune doua vorbe capa la cap, macar pentru asi merita cat de cat solda primita.
    Si daca nesimtitii astia din cucurigul armatei tac, asteptam o nota oficiala de protest macar din partea conducerii Liceului Militar din Alba Iulia, care in mod sigur a sfatuit-o pe mandretea lor de eleva sa se prezinte in fata doamnelor din juriu (pentru ca ceii doi maidanezi handralai de la extremele mesei de jurizare faceau parte din grupul de golanasi care privesc cum „Violeta duce galeata la gunoi” – din cantecul omonim), in tinuta militara, tocmai pentru a imbunatati imaginea armatei.
    Dar si ei tac malc, zicandu-si ca, tacerea e de aur. De asa aur sa le fie si obrazul si rusinea de a nu-si apara copii trimisi chiar de ei pentru a ridica prestigiul institutiei ce cu rusine o pastoresc. Nu au facut-o nici la primele aparitii la concursul amintit, nu o fac nici acum. Sa le fie de bine, dar o spun aici apasat ca, nu si-au inteles menirea si in consecinta ar cam trebui daca nu dati afara, sau zdruncinati bine, trasi de urechi macar de parintii ce le-au incredintat acest adevarat bulgare de talent, frumusete si candoare.
    Si ar mai fi o institutie platita nu doar sa amusineze prin gunoaiele rostogolite prin cele canale de stiri, numita CNA (cu „N”-ul zmangalit invers in sigla ei, luat probabil din scrierea disparutilor incași) ci sa puna la punct si excesele de marlanie ale acetor doi autentici ghiolbani, unul cu studii muzicale la nivel de „Mambo Siria”, inecat in tamaioasa si unsuroase priptane de porc mancate cu labe nespalate pe „Plaiul cu boi” al nemului prost de la „Cetate” si celalalt cult la cap nevoie mare, cu conservatorul facut pentru a le da EL lectii de „ce si cum” profesorilor sai, care si-a inlocuit basca de tractorist rudimentar intepenit iremediabil in țepoasa-i gandire cu palaria pe care nu si-ar scote-o nici in fata bunului Dumnezeu. Un perpetuu constipat, gata oricand sa-si retraga fara demnitate parerea, cum o facu si cu melodia „Taxiului”, in care o multime de personalitati prestigioase împartășeau in comun iubirea Lui Dumnezeu pentru lemn si spatiile mici.
    Stimate autor, stiindu-te bataios forte, te rog fa-mi bucuria de a trimite prezentul articol si la ORBservatoru’ Militar si daca le ajunge si parerea mea, sa fiu al dracu’ daca nu bag o palincă cat cuprinde si cat cuprinzi, chiar si de lucru pentru acasa.
    Si daca tot mi-ai excitat bulbul rahidian din cutia-mi ucraineana, cu acei doi romani verzi dar rascopti, lasa-ma sa le mai pun numele peacilea si maestrului (aici in termeni strict arghezieni) Mircea Diaconu, inca europarlamentar, oripilat mai demult tot printr-un canal TV, de jignirea adusa lui actoraș deja cunoscut la timpul satisfacerii obligatiilor militare catre tara si ai altor colegi de armată, unii dintre ei chiar directori si mari mahari de toate felurile, cand in Scoala de Ofiteri de Rezerva au fost pusi sa-si mature sectoarele si sa curete scarnele eliminate de nobilele lor trupuri de ‘telecuali rasati. Curata blasfemie. Ce sa-facem daca n-a gasit alta rimă, fu buna s-o flatuleze maestru’ si pe asta.
    Si a mai baletat pe aceeasi melodie, melodia inutilitatii, stupizeniei si injosirii demnitatii umane de catre armata romana si alti mari teatrălăi, dintre care ii reamintesc doar pe megainsecta Dan Puric si pe numitul Claudiu Bleonț, cel care si-a arata pe scena adevarata sa fata, cand si-a data nadradii si budigaii in vine.
    Si armata a tacut si atunci, tace si acum si o sa taca la toate atacurile care mai neroade, care mai imbecile, mai interesate, mai deSinteresate, care erodeaza din ce in ce mai adamc imaginea ei.
    Sa-mi traiesti Marinică, pentru ca iar imi pusesi sangele in miscare, ridicandu-ne ca de obicei la fileu, o tema fierbinte, fierbinte, fierbinte … si hai sa vedem, cati dintre cititorii gandurilor mai au de gand sa taca.
    Tuturor o zi placută !

  3. @Vladimir Putin,
    O sa incerc sa fiu cat se poate de obiectiv. Este clar pentru toata lumea ca cei doi prieteni de pahar si colegi de suferinta sau frustrari nu prea inghit armata si haina militara, dar asta este o optiune persoala, tine de educatia, experienta, umorile si tumorile fiecaruia, nu avem, ce face.Poate s-au folosit de aceasta ocazie ca sa mai aminteasca suferintele lor din armata si sa isi descarce naduful, nu zic nu, dar obiectul refularii lor a fost aceasta fata cu adevarat cu glas minunat, pe care au incercat sa o intimideze si sa o opreasca cu lasitate, folosindu-se de cu totul alte criterii decat cele care faceau obiectul prezentei ei. Este exact ca in bancul cu basca si motul de la basca. Pentru ei nu a contat cum a cantat, nu au spus un cuvintel despre asta, ci despre cum arata sau cum este imbracata, de parca ar fi fost la emisiunea aia de tot rahatul cu fufele alea care cica au stil. Aici nu armata a fost jignita, caci in lasitatea lor s-au ferit sa spuna ceva rau despre armata, chiar daca s-au referit tangential la anii de armata, ci interpreta. De aceea zic eu, ar trebui ca cei de la CNA si CNCD-ul trebuie sa se sesizeze si sa ii amendeze exemplar pe cei doi. Intrebarea este daca Armata are onoarea de a lua apararea acestei fete, elev al unei instituti de invatamant militar si de a sesiza macar cele doua „organe” daca nu chiar de a da ]n judecata prin departamentul juridic pe cei doi frustrati, pentru discriminare si hartuirea unui militar, pe criterii profesionale si sexuale.

  4. Ifrim

    Nește țarani!

  5. Ifrim

    TVR-ule da afara slugile perverse!

  6. gurita

    Si uite cum ies la iveala motivele pentru care multi tineri cu adevarat valorosi incep sa se gindeasca la alte meleaguri. Cum bai Lese si Dinescule aveti neobrazarea sa vorbiti pe linga subiect? Altii isi ridica in slavi nulitatile, iar voi ingropati talentul si munca adevarata. Din cauza ca unii ca voi fac o mistocareala ieftina, ne dispretuiesc strainii. O sa-ti cinte bietul cuc „domnule taran” Lese pina ti-o sta ceasul si tot nu vei intelege…….

  7. Geofreeland

    Vine o vreme când bărbații merg cu capul în jos și îi împiedică la mers. Pe unii. Cei doi, gândaci negri de balegă, din neputința fizică, delirează (termen medical) specific condiției, printr-un misoginism mascat ilar și arțăgos, exhibând buruienosul caracter frust al unei copilării refuzate. Ce poți comenta? În evidența talentului, impostorii neagă. Nu direct, dar deplorabil autoflagelând unde ch amintiri ca sarea pe rană. Bravo, fețița tatii, o minune de pui, dar nouă! Ce spun boii despre armată e că fânul era uscat, ca sufletul lor chinuit de neputință.

  8. Geofreeland

    Vine o vreme când bărbații merg cu capul în jos și îi împiedică la mers. Pe unii. Cei doi, gândaci negri de balegă, din neputința fizică, delirează (termen medical) specific condiției, printr-un misoginism mascat ilar și arțăgos, exhibând buruienosul caracter frust al unei copilării refuzate. Ce poți comenta? În evidența talentului, impostorii neagă. Nu direct, dar deplorabil autoflagelându-se public cu amintiri ca sarea pe rană. Bravo, fețița tatii, o minune de pui, dar, nouă! Ce spun boii despre armată e că fânul era uscat, ca sufletul lor chinuit de neputință.

  9. Geofreeland

    Sorry repetiția.Net aiurea.

  10. nicu

    Este un concurs. Ce se apreciaza? Amintirile unor jurati? Pacat. Aveam pretentii de la astfel de oameni care se cred formatori.

  11. Ionel Bîgea

    Dacă asta știa să facă la șmotru la pus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5