DGMRU, al doilea răspuns, al doilea 4

Categoria Despre Armata

 

După primirea răspunsului de nota 4 primit de la DGMRU privind încălcarea de către domnul Ilie Năstase a Ordinului M146/2006 privind portul uniformei militare, am trimis un scurt răspuns arătând că răspunsul nu mă mulțumește și că va veni, spre a se intra în legalitate privind cine poate trimite astfel de sesizări și cui, o sesizare din partea Forumului Structurilor Asociative, trimisese către ministrul Fifor în scrisoare de susținere a întrebărilor mele în care la punctul 35 era trecut și aspectul sesizat.  Voi prezenta această scrisoare într-un articol următor.

Spre surprinderea mea, am primit azi un nou răspuns dar nu știu de la cine. După ce o să vedeți textul, poate cineva mai deștept ca mine mă va lămuri cine mi-a răspuns.

Răspunsul are antetul DMRU, dar este semnat de domnul Nicolae  Nasta, Secretar de stat pentru Relația cu Parlamentul si Calitatea vieții. De ce a semnat domnul Nasta acest document întocmit de o structură aflată e adevărat în structura sa, dar pe care nu o conduce personal ci doar îndrumă și coordonează, nu știu? Oare DGMRU nu mai are comandant șef, oare domnul Călimănescu a refuzat să mai răspundă, sau armata este condusă direct de civili, nu mai există comandanți militari, iar atribuțiunile acestora au fost preluate de civili marca Dăncilă?

O fi crezut cineva că răspunsul unui politician este mai competent decât cel al unui militar de carieră? Hai să vedem. Iată răspunsul:

Ce avem noi aici ? Avem o altă gogomănie marca DGMRU sau MApN. Sunt înștiințat de domnul Nasta, că :

  1. Domnul ministru a aprobat … sesizarea mea. Ce a probat, nu se scrie prea clar dar s-ar subînțelege că domnul Ministru a fost înștiințat că am făcut o sesizare și a aprobat-… ca aceasta să fie trimisă Comandantului Garnizoanei București;
  2. Potrivit art.2 alin 2 din Ordinul M146/2006, Comandamentul Garnizoanei București ar fi structura responsabilă cu rezolvarea acestei probleme;
  3. DGMRU mă va înștiința cu concluziile și măsurile ce se vor trage (poate a vrut sa spună sforile)
  4. O sesizare identică a fost trimisă DGMRU de Forumul Structurilor Asociative ale militarilor din SANOPSN prin domnul general Nicolae Gropan;

 

Ei bine, citind răspunsul domnului Nasta vă spun sincer că mi-aș fi dorit să îmi răspundă domnul Călimănescu, măcar el făcea o singură greșeală. Domnul Nasta a dat trei răspunsuri greșite, deci merită nota 3, plus un punct din oficiu, pentru că s-a aplecat asupra sesizării mele.

Și acum să vedem de ce a luat domnul Nicolae Nasta nota 3.

  1. La prima afirmație, domnul secretar de stat ne spune că domnul Ministru a aprobat … ce? Sesizarea mea? Trimiterea ei către Comandamentul Garnizoanei? Soluționarea ei? Suntem în peștera minții, în Groapa Marianelor. Deci în Ministerul Apărării Naționale, sesizările sunt mai întâi aprobate de ministru, apoi trimise spre rezolvare (numai cu aprobarea sa, pentru că legile nu se respectă fără acordul ministrului, sau pur și simplu nu există alte legi decât voința ministrului), apoi propunerile sunt trimise din nou ministrului, așa cum spune în sfârșit și legea și abia apoi prind viață. Bun așa domnule Nasta. Ne scărpinăm oltenește, sau plimbăm sarmaua prin gură să se răcească. Dacă așa este condusă politic armata, de ce ne mai mirăm că ne atacă Rusia prin toate ungherele?
  2. Art 2 din OM 146/2003 nu se referă la atribuțiunile COMANDAMENTULUI GARNIZOANEI, acesta menționează faptul că, cadrele militare în rezervă și în retragere poartă uniforma militară NUMAI DACĂ ÎN INVITAȚIA PRIMITĂ DIN PARTEA OFICIALITĂȚILOR LA OCAZII FESTIVE, ESTE SPECIFICATĂ ÎN MOD EXPRES ACEASTA. În al doilea rând NU COMANDAMENTUL ia decizii, soluționează și face propuneri în acest sens, ci COMANDANTUL. În toată lumea,  când se trimite o sesizare sau propunere, nu se trimite către o structură, ci către comandantul acesteia. DOMNULE NASTA, AȚI FĂCUT ARMATA? Nu de râs, că asta se vede, eu întreb dacă ați satisfăcut stagiul militar. Aș pune pariu că nu. Aș vrea să văd Comandamentul Garnizoanei București adunat pe platou  sau în Piața Victoriei, să discute sesizarea domnului general Gropan și să facă propuneri la propuneri;
  3. Greșit domnule secretar de stat, DGMRU nu trebuie să mă informeze pe mine cu concluziile, sau ce mai trage Comandamentul Garnizoanei București, eu am cerut să fiu informat cu măsurile pe care le stabilește domnul ministru, care este singurul în măsură să ia decizia. Deci eu aștept răspunsul domnului ministru că m-am săturat să dau lecții de legislație militară  tuturor șefuților de structuri fie ei civili sau militari ”civilizați”;
  4. Aici ați pus bomboana pe colivă. Înainte de a vă spune de ce, vă dau să recitiți sau eventual să citiți până înțelegeți, că se poartă, e în trend, ce spune articolul 6 din OM146/2003, citez din memorie: ” ”Retragerea dreptului de a purta uniforma se face prin Ordin al ministrului Apărării Naționale la propunerile comandanților de garnizoană, șefilor de state majore ale categoriilor de forțe, șefii structurilor centrale, și PREȘEDINȚII ASOCIAȚIILOR ȘI UNIUNILOR CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, prin sesizarea DMRU. ”

De aici ne străbate  ca un fir roșu concluzia logică și naturală, că există câteva structuri, sau entități care au dreptul să sesizeze DGMRU privind încălcarea ordinului mai sus menționat și să PROPUNĂ ridicarea dreptului de a purta uniforma militară unor rezerviști încălcători de ordin. Printre cei menționați de lege se află și Comandanții de garnizoana, NU COMANDAMENTELE DE GARNIZOANĂ CUM TOTAL NEPROFESIONIST SUSȚINEȚI DUMNEAVOASTRĂ, și președinții unor asociații și uniuni ale militarilor. Deci aceste persoane sunt pe picior de egalitate pe  acest aspect iar treapta ierarhică către care se adresează toate este DGMRU care, la propunerea acestora îl sesizează pe domnul ministru iar acesta retrage sau nu dreptul, dacă fapta este dovedită sau nu. Între noi fie spus, există mai multe fapte, nu doar una, deci avem încălcări repetate, recidive ale faptei dovedite, deci nu mai e nevoie de prea multă gândire. Dacă și fotografiile trimise au nevoie de timp pentru a fi înțelese, domnul ministru Fifor are toate șansele să ajungă președinte.

Ce faceți dumneavoastră domnule Nasta și cu dumneavoastră comandantul DGMRU cu locțiitor cu tot? Preluați o propunere deja făcută legal de domnul general Gropan și o redirecționați spre o structură paralelă care nu are căderea să rejudece o propunere deja făcută de o structură egală în drepturi, probabil cu intenția de a ”constata că fapta nu există” și a propune ”NUP” pentru a nu-l supăra pe Iliuță. Greșit domnule Nasta, GRESIT  și ILEGAL. După propunerea făcută de domnul Gropan, trebuia ca DGMRU prin comandantul său sau o comisie desemnată de acesta prin OUZ să constate (o simplă formalitate) veridicitatea celor sesizate și să sesizeze pe domnul ministru privind faptele comise de domnul Năstase și ce prevede legea în astfel de cazuri, dacă domnia sa nu cunoștea sau nu avea timp să citească.

Dar domnul Nasta a considerat că trebuie să dea problema spre a face propuneri, COMANDAMENTULUI GARNIZOANEI. Proastă exprimare, dar și mai proastă  decizie domnule Nasta, mai proastă de atât nu se putea și, așa cum am spus, încep să îl regret pe domnul Călimănescu.

Eu m-am săturat să tot dau lecții de legislație militară șefilor de structuri din MApN și mai nou și secretarilor de stat.  Domnule Fifor, aveți măcar un meseriaș printre profesioniștii ăia din minister sau ne dăm demisia, tu-i mama ei de treabă!?

Apropo,chestia cu cererea ”bătrânilor” să li se mărească vârsta de pensionare ca să aibă timp să îi învețe armată  pe cei promovați cu ordonanța 59 sub căciuli cu 10 numere mai mari, m-a dat pe spate. Dacă ideea i-a aparținut domnul Căprar, faceți ceva și scoateți-l din comisia aia pe unde s-a așezat, că ne nenorocește de tot, de nu o să mai iasă nimeni la pensie.

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

8 Raspunsuri la DGMRU, al doilea răspuns, al doilea 4

  1. Geofreeland

    Dacă ai un grad militar și ai primit aprobarea ministrului să porți uniformă militară la trecerea în rezervă, e absurd să nu știi în ce condiții o poți purta. Mai ales pentru un general. Mâine mergem toți în uniformă la Wimbledon! Poliția rutieră, competentă, școlită pentru astfel de situații, nu l-a menajat pe șoferul general și fost as în tenisul mondial. Deh, poliția nu le are cu tenisul! Dar armata le are, pe vecie. Și cu fotbalul, și cu canotorii, și cu handbaliștii și cu mai io știu cine. Ca atare, din respect pentru o valoare națională, Ilie, și idolul meu, o bâjbâim și îl rugăm pe Ilie să respecte regulamentele militare și o lăsăm moartă în păpușoi, așa că ce tre să nu ne mirăm de rușinea militarilor puși să îl acopere pe civilul fifor, fără nimic kaki în el. Fifore, armata are onoare! Pe frontispiciul UM unde a fost ucis cizmarul, la Târgoviște, scrie că ofițerul de cavalerie e și ofițer și cavaler.Ce cavaler, adică om de onoare militară e Ilie?

  2. NeO

    Comandantul Garnizoanei București este comandantul Comandamentului Garnizoanei București- ordinul M6/2010 art.8 alin.4. Răspunsul acestui domn, colonel probabil, nu poate veni decât în limitele autorităţii cu care este investit, adică „are dreptul să propună sancţionarea disciplinară a militarilor cu grade şi funcţii egale sau inferioare”, pentru abateri diciplinare constatate în limitele garnizoanei Bucureşti şi “în maximum 6 luni de la data săvârşirii abaterii disciplinare”- ordinul M 64/2013 art.16. Solicitarea domnului general Gropan, ca preşedinte al unei asociaţii, va fi catalogată ca “tardivă ”. Ar fi fost interesant ca domnul Nasta să ne spună însă ceva şi referitor la procedura de retragere a dreptului de a purta uniforma militară de către cadrele militare în rezervă/retragere- prevăzută şi de ordinul M 64/2013 art.51 alin.2.

  3. @NeO,
    Din cate stiu eu, M64/2016 se este regulamentul disciplinei militare al armatei si se adreseaza militarilor activi sau celor in rezerva pe perioada cat sunt combectrati.
    Interesant este insa ca acesta este public, desi este al militarilor activi, in vreme ce M146/2003 care este un regulament ce reglementeaza doar portl tinutei de catre rezervisti, este secret De ce? Din acelasi motiv pentru care si ordinele care se refera la calculul pensiei se secretizeaza : PENTRU CA REZERVISTII SA NU ISI CUNOASCA DREPTURILE SI SA POATA FI BATJOCORITI CUM VOR STAPANII.

  4. @NeO,
    Al doilea, de fapt primul aspect sesizat de tine este si mai interesant. Eu am crezut ca domnul Nasta a vrut sa se refere la comandantul Garnizoanei Bucuresti, care trebuie sa fie comandantul militar activ cu cel mai mare grad si functie din Garnizoana. Daca insa a trimis sesizarea la comandandul Comenduirii Garnizoanei, asa cum ai sesizat, a facut-o degeaba, din doua motive: in primul rand pentru ca acesta este mai mic in grad decat Ilie Nastase si nu are caderea sa il judece, si in al doilea rand pentru ca nu figureaza in cei nominalizati de OM 164, pentru ca acolo se vorbeste despre COMANDANTI DE GARNIZOANA nu de comandanti de comenduire. Deci domnul Nasta sau cel care l-a consiliat si i-a dictat raspunsul ori e afon afon si nu cunoaste diferentele dintre comandantul comenduirii si comandantul garnizoanei, ori a dat intentionat un raspuns la misto si intentia este clara, de a acoperi totul.

  5. Am fost informat ca pentru garnizoana Bucuresti comandantul Comenduirii garnizoanei face exceptie de la regula privind sarcinile si atributiunile de serviciu care este valabila pentru toate garnizoanele din tara si:
    1. indeplineste si functia de comandant al garnizoaneI Bucuresti, dar
    2. exista si un comandant al comenduirii de garnizoana pentru unitatile MI. Ma intreb de ce cei de la SRI, SPP, penitenciare sau STS nu au si ei un comandament de garnizoana la lor, asa cum au cei de la Interne. Mi se pare o discriminare.
    Deci in Bucuresti se aplica o alta lege, sau regula, nu cea valabila pentru „restul lumii” sau populimii, iar colonelul este comandant al unei garnizoane in care exista unitati cu generali comandanti de unitate.
    Oare ce spune articolul 16 din Constitutie? Ca toti cetatenii sunt egali in fata legii. Da, dar fiecare in fata propriei legi.
    Baza OM 6/2010. https://lege5.ro/Gratuit/geztmnbvgu/ordinul-nr-6-2010-pentru-aprobarea-regulamentului-de-garnizoana

  6. Geofreeland

    Ce mai e un comandant de garnizoană? Un nimic, poate doar la festivități. Și atât. Mă refer numai la București.

  7. @NeO
    In ideea celos mentionate de tine privitor la competentele comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucuresti a si fost trimisa propunerea catre Comaneduire, pentru a putea constata ca:
    1. Nu intra in competenta sa judecarea faptei domnului general, deoarece are un grad inferior;
    2. Au trecut 6 luni de la comiterea faptelor sesizate;
    3. Pentru faptele comise in afara garnizoanei nu are competenta.
    Si uite asa s-au spalat pe maini iar domnul Ilie Nastase mai participa la un turneu la Wimbledon imbracat tobosar desi nu are acest drept.

  8. Vladimir Putzi

    @ Neacsu,
    una este sa saluti cu, „AM ONOAREA …” și alta S-O AI … !!!