Țările

Categoria Actualitate 1.053 afisari

Câți știu, mai știu, au jucat sau au auzit de jocul ”țările”? Copii din ziua de azi sigur nu. Copii noștri,ai  celor ce am copilărit acum 50 de ani, poate mai au idee, au jucat, sau au auzit. Astăzi copii joacă pe calculator, construiesc imperii, caută comori, distrug cetăți, doboară avioane, răstoarnă tancuri, scufundă nave de război, doar cu două degete și așa li se creează impresia că au lumea în vârful degetelor. Ce învață din toate aceste jocuri? Aproape nimic, în afară de dexteritatea de a tasta mai repede, pentru a ajunge la obiectiv sau a omorî pe cineva înainte de a fi el omorât și a pierde o viață. Nici asta nu ar fi o dramă, în jocurile pe calculator ai câte vieți vrea programatorul sau câte îți poți cumpăra. Ce păcat că nu e așa și în realitate, dar copii de zi, tinerii de azi, se comportă la volan și în viață ca și cum ar fi pe calculator și ar avea mai multe vieți.

Poate unii vor spune că acesta e evoluția, că nu ne mai putem raporta la ceea ce aveam acum 50 de ani, că e păcat să jucăm fotbal cu mingi de cauciuc, când toate magazinele sunt pline cu mingi de piele, sintetica, dar piele, sau să jucăm desculț când există încălțări care, e adevărat țin cât o partidă de fotbal, dar sunt ”de firmă” made în China. Da, așa e, dar dacă folosim aceste cuceriri ale tehnicii fără să luăm în calcul efectele, evoluția se transformă în involuție.

Vă amintiți jocul țările? Se desena un cerc pe pământ cu un cuțit, apoi se împărțea în două sau trei părți egale, în funcție de câți jucători erau. Fiecare pe rând intra in porțiunea sa de teren, în ”țara sa” și încerca să înfigă cuțitul în teritoriul unuia din vecini, apoi pe semnul lăsat de cuțit, prelungea linia și astfel cucerea sau alegea o parte din țara vecinului. Cuțitul se arunca pentru a fi înfipt, stând într-un picior, pentru a fi mai greu de atins ”obiectivul”căci  trebuia să îți păstrezi și echilibrul. Dacă nu reușeai să înfigi cuțitul, fie ca îl aruncai strâmb, fie că nimereai o piatră, era rândul vecinului să treacă la ”atac” . Se juca așa până când unul din jucători nu mai avea suficient loc în țara sa să mai stea fără să calce linia de graniță. Îmi amintesc că ne lăsam foarte greu învinși, nu renunțam decât foarte greu,  că ne descălțam și făceam adevărat balet încercând să stăm în două degete, numai să nu ne recunoaștem învinși numai să nu ne pierdem definitiv ”țara”. Doamne,  cu câtă atenție se uitau ceilalți să vadă dacă nu cumva am călcat ”granița” pentru a îmi  lua dreptul de a mai da cu cuțitul. Cel mai dificil moment era când adversarul rămânea cu un petecuț mic-mic pe care riscai să nu îl nimerești că atunci era rândul lui să dea cu cuțitul și pierdeai apoi tot ce câștigasei. Astfel jocul se prelungea aproape până ne plictiseam, dar cea mai mare satisfacție era nu când câștigai terenul vecinului,  ci când acesta greșea sau nu nimerea mica porțiune care îți mai rămăsese, iar tu aveai cuțitul în mână. Poate acest joc m-a învățat să nu mă dau niciodată bătut și să nu cedez, atâta timp cât mai pot sta chiar și doar într-un deget sau două pe pământul meu și să arunc cuțitul în secunda aia de echilibru.

Mă întreb, politicienii noștri care se joacă cu țara și cedează pământul oricui dă cu banul nu cu cuțitul, pentru că și ei au mai multe vieți și mai multe țări în care să stea,  or fi jucat țările, sau nu îi lăsau părinții să se joace cu cuțitul?

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la Țările

  1. Geofreeland

    Așa era, dădeai cu cuțitul și rupeau o halcă de țară. Era o simbolistică, cuțitul putând fi o sabie. Țară, patrie, popor. Eu le spun cuvinte sfinte. Poporul meu român numără peste 30 de milioane în lume: 17 în țară, acasă, 4 emigranți și 9 în alte țări- Basarabia, Cadrilater, Ucraina, Ungaria, Serbia. Toți de-o limbă maternă, simțire și credință. Poporul meu, stejarul meu cu rădăcini se suflet, mândru prin vremi. Patria nu se confundă cu țara, deși e cam același lucru, presupune trăitorii și valorile lor, simțirea și cugetul împreună, idealuri, patriotism, jurământ de ființă a apartenenței în iubire. Normal, o patrie e într-o țară, un pământ care ne hrănește și în care pomenim bunici, părinți. Aici e patrimoniul istoric, cutuma sacră consfințită planetar cu același sânge de strămoșii și moșii noștri și ai copiilor noștri.Țara română e grădina Maicii Domnului, locul sfânt al conceptului de patrie. Pater! Vladimirescul a spus că patria este norodul, nu tagma jefuitorilor. Astfel ajungem la politică. Țara e recunoscută ca stat. Ce stat avem noi? Pe cine reprezintă el? Pe norod? Nu, statul e chiar tagma jefuitorilor, năimiți de străini, pe averi necontrolate de același stat, care de fapt e jefuitorul norodului, a sudorii lui, a muncii lui, a bunăstării lui. De la romani încoace, jaful resurselor noastre, apărate cu vitejie de marile Imperii, puternice prin crimă și rapt, nimic nu s-a schimbat. Trăim în sărăcia pe care ne-o impun alții, diplomatic, ca foste mari puteri și agresive azi prin alt tip de război, dar tot război, din interior, încât tagma jefuitorilor sunt ai noștri, iude vândute. Norodul? Dă-l dracului, să mulțumească umil că libertatea e un lux și atât! Ce bunăstare constituțională? Care Constituție? Un Neamț președinte ieșit ales își bate joc, în mod absolut demențial, de Constituția României, scuzându-se că nu înțelege. E handicapat psihic, ce nu înțelege? o țară întreagă românească înțelege dar neamțul nu. Ce treabă are Mitzu biciclistul cu poporul român? În ce țară trăiește el? Norodul patriei vorbește nemțește? Sau suntem tâmpiți? Jocul ăla cu țările și cuțitul e o profeție. Numai că, dai cu cuțitul, și a ajuns la os. Osul străbunilor.

  2. Geofreeland

    Mă, nene, așa cum în 2012, CCR a zis, cum a zis, că erată, că șmecherii, și noi, prostimea de 7,5 milioane de fraieri am zis că CCR e Constituția am acceptat decizia și ne-am conformat, din respect pentru legea fundamentală, acum, cu preșu ăsta, ce facem? El ne îndeamnă pe noi românii, norodul fraier, să ne pișăm pe Constituție, pentru că el, marele șmecher Neamț, își permite! Adică? Adică ce? Dă un exemplu de “ altă politică” cum behăia în campanie. Ce politică? Asta e politică? E haos, nene, cu toate imunitățile tale! E haos și exemplul dovedit mincinos, prin “neînțelegere” e o sfidare a nației române. Minciună, curvăsărie, slugoism, interes, abuz. Ce tot o tocmim atâta? E altceva? Trăiască UE și profitul ei! Norodul? Cine e norodul? Proștii voștri? Vai de capul românilor, încă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5