De la întrebările puse domnului ministru Fifor încoace, Cuiul Cătării a tot fost luat la puricat fiind nevoie de mai multe intervenții pentru curățire și repunere în funcțiune. Ultima intervenție a fost acum câteva zile când tocmai pusesem niște întrebări și colegei de partid a domnului ministru, doamna Ecaterina Andronescu. Cum sursa atacurilor nu a putut fi identificată, este inutil să mă hazardez să arunc anatema pe cineva, cert este că cineva este suficient de deranjat și are suficiente forțe și mijloace pentru a recurge la astfel de acțiuni, riscante de altfel. Este inutil să fac plângere către ”organele” competente în acest domeniu, atâta vreme cât chiar domnul Fifor se plânge de atacuri cibernetice. Poate îmi spune și mie cum a scăpat sau scapă de ele, că tot suntem colegi de suferință. Poate rușii mă atacă și pe mine, cine știe. Să sperăm că acum, după ce domnul Trump a dezamorsat situația și a construit o lume mai bună întâlnindu-se cu Putin, lucrurile se vor ameliora. Mă întreb dacă nu cumva este cazul să trimit o scrisoare de mulțumire domnului Trump pentru aportul său la decongelarea războiului rece și încălzirea globală.
Dar să revin la oile noastre. Zilele care au trecut au fost marcate, cel puțin în mediul pensionarilor militari. O să mă abțin în a mai spune rezerviști, pentru că cei mai mulți și-au pierdut această calitate și juridic, dar mai ales moral, iar pe de altă parte, rezerviștii vor deveni în curând o anexă nu a armatei sau Sistemului Național de Apărare, ci a Secretariatului Guvernului. Spuneam în ultimele două articole că se discută despre formarea unui secretariat care să se ocupe de problemele rezerviștilor. Explicam acolo și scopul, acela de a subordona mișcarea sau nemulțumirile acestora pentru a nu deveni periculoase și a le dirija printr-un secretariat, după modelul celui al revoluționarilor, care a reușit să facă din revoluționari o ceată de profitori care se băteau între ei pe funcții, drepturi și sinecuri, până când populația, scârbită, nu le-a mai dat nici o atenție. Asta se urmărește și se va întâmpla și cu pensionarii militari, numiți aproape impropriu, dar în scârbă, rezerviști. Acest nou secretariat deși se va numi al rezerviștilor, nu va avea nici o legătură cu problemele rezervei, pentru că nu va avea nici atribuțiuni la mobilizare, (pentru asta ar trebui modificate legile apărării , legea rechiziționărilor, legea organizării și funcționării MApN, MAI, SRI, SPP, SIE și multe alte ordine și legi care țin de securitate, economie, etc) și nici pe linie de instruire și pregătire a rezervei. Ceea ce va face acest Secretariat este să preia și să gestioneze… nemulțumirile pensionarilor militari care în ultimul timp, prin crearea Forumului și adresele către factorii politici, i-au deranjat pe aceștia din urmă și s-au gândit ei să creeze un tampon între ei și militari, astfel încât toate aceste plângeri să fie direcționate către acest for, care va fi condus politic dar împănat cu cozi de topor care să poarte ștampila de ”reprezentanți” ai rezerviștilor.
Dovezile cele mai clare că acest secretariat pentru problemele rezerviștilor nu are nici o legătură cu rezerva armatei și cu problemele reale ale rezervei le constituie următoarele aspecte :
Apropo de comunicate, am văzut comunicatul MApN legat de Aniversarea Zilei Aviației și Forțelor Aeriene, din data de 20 07 și faptul că se fac antrenamente pentru această aniversare, în zilele de 18 și 19. Mă întreb cu ce se mai zboară, că Migurile sunt consemnate la sol, la fel ca și Șoimii. Poate cu șoimii patriei. Sper din inimă să nu mai avem nici un incident, că m-am săturat să îl tot văd pe Fifor în campanie electorală la locul groaznicelor.
Revenind la Secretariat, deoarece o parte din acești ”reprezentanți” ai rezerviștilor au acceptat de facto(unii chiar s-au zbătut pentru a fi racolați sau puși în conducerea ei) și au participat la întâlniri precursoare fără a își informa colegii sau partenerii cu care semnaseră protocoale de sprijin și informare reciprocă, am întrebat-o, așa cum știu mulți, pe doamna Andronescu, ce și cum în problema rezerviștilor. Discuția poate vi văzută, AICI. După cum se vede, doamna Andronescu nu a putut să explice ce caută domnia sa să vorbească despre problemele armatei, spunând că a fost acolo în calitate de parlamentari care are inițiativă legislativă. De ce tocmai domnia sa, de ce în domeniul apărării, de ce pe ascuns, nu mi-a spus, m-a trimis la șefii asociațiilor.
Pe de altă parte, Ministerul Apărării a supus dezbaterii publice un O R D I N PENTRU STABILIREA CRITERIILOR DE SPRIJINIRE A ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR DE UTILITATE PUBLICĂ, CU REPREZENTARE LA NIVEL NAŢIONAL, CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA ÎN DOMENIILE DE RESPONSABILITATE ALE MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE. Ordinul poate fi consultat AICI.
Să fie oare ”întâmplătoare” această coincidență? Se pare că se îmbucă, pentru că întâmplător, la întâlnirea cu doamna Kati au fost reprezentanți ai asociațiilor recunoscute de utilitate publică, deci fidele conducerii de partid și de stat, iar noul ordin umblă la condițiile de acordare a acestui statut. La o sumară vizualizare a condițiilor, numai citindu-le, iți ia mai mult decât i-a luat lui Iohannis să înțeleagă decizia CCR. Nu văd ce asociație va mai îndeplini condițiile de acordare a acestui statut sau cui îi mai arde să ceară să îi fie acordat acest statut când numai comisia pentru verificarea condițiilor este formată din nu mai puțin de 18 membri, toți șefi de structuri și departamente, funcții pe care nu ajungi dacă nu dovedești loialitate față de partid și ministru. Și caporalii ajung mai repede generali și au mai puține condiții și piedici, decât asociațiile care vor să ajungă de utilitate publică. Te doare capul numai citind ce hârtii și prin câte furci caudine trebuie să treci ca să fii băgat în seamă.
Este clar că acel secretariat va fi populat cu reprezentanți ai asociațiilor care au acest statut pentru ca au fost cuminți și nu au urlat la lună, sau ”nu s-au expus”, au participat la toate ”atelierele de lucru” privind ”Strategia apărării” și este la fel de clar că cei care îl vor popula vor face tot ce ține de ei pentru a se păstra în ”elită”. Este și mai clar că în acest fel se taie lămâia asociațiilor mai mici dar cât de cât verticale și că mulți lideri ai micilor ”întreprinzători” se vor grăbi să se suie în căruța celor cu ”ștaif”, pentru a fi și ei prezenți la împărțirea bucatelor, a biletelor la stațiuni, a unor sedii, facilități de transport, și orice mai poate pica sau picura pe ici pe acolo. Astfel, în viitorul apropiat micile asociații vor ajunge ca capra neagră, iar onoarea militară ca floarea de colț, adică imposibil de … obținut.
Una peste alta, Secretariatul pentru problemele Rezerviștilor și O R D I N U L
PENTRU STABILIREA CRITERIILOR DE SPRIJINIRE A ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR DE UTILITATE PUBLICĂ, merg mână în mână, aș putea spune cu noua lege a pensiilor, fiind creația laboratorului PSD în scopul astupării vocii mării mute.
Să nu uit, pe una din paginile sale, domnul Dogaru povestește cum a venit el de mână cu Olguța Vasilescu la Craiova și cei 1500 de ….secemediști au mers din ușă în ușă și au scos-o pe Lia, Primar. De unde 1500 domnule Dogaru că la Craiova filiala a avut cel mai mult 900 de membri. Ați adus dumneavoastră încă 600? Și, să fim serioși, chiar dacă o parte din militarii din Craiova au votat-o pe Olguța în lupta ei împotriva pedelisto-uneperistului Solomon, (ceea ce nu este o crimă) doar câțiva, au mers să facă propagandă ”dor 2 dor ”, aceștia ar putea fi numărați pe degetele de la o mână și verificați prin membri de familie angajați la primărie. Pe de altă parte, LOV câștiga oricum alegerile, cu și fără mânuța de ajutor dată de dumneata sau militari. Asta pentru respectarea adevărului istoric.
Apropo,punem pariu că veți pierde procesele împotriva Olguței și a MApN pe motiv de nedovedire a criteriilor de reprezentativitate ?
Până una- alta însă, își pierd șefii asociațiilor și credibilitatea și onoarea și sprijinul oamenilor, pentru că o dau cotită, se întâlnesc pe furiș ( pe când și noaptea?) cu reprezentanții puterii, sub pretextul că ” vă informăm când realizăm ceva”, adică niciodată, pentru că tot ce vor realiza vor bifa în conturi proprii, nu în contul drepturilor celor pe care îi reprezintă.
Domnule Neacsu,
Sunt destule Asociatii de utilitate publica ale militarilor in activitate, rezerva si retragere (Camarazii, Cultul eroilor, ANCMRR, s.a…) si faptul ca apare un Ordin de ministru prin care se aloca fonduri de la MApN, este foarte bine ! Banii alocati se dau pentru Proiecte aprobate in prealabil si trebuie justificati pana la ultimul leu.
Daca aveti rabdare sa cititi cele 12 pagini ale proiectului puteti veni cu propuneri de imbunatatire, de exemplu 500 de membri poate este prea mare, etc.
@Titi,
Exista deja o lege privind acordarea statutului de utililtate publica pentru asociatiile non guvernamentale. Banii care se dau sunt de fapt… recompense pentru slujirea intereselor organizatiilor guvernamentale… ceva in genul organizatiilor finantate de guvernele soros.Banuiesc ca aveti oarece experienta pentru a sti ca de fapt aceste fonduri se acorda pentru cu totul alte motive, ca si statutul de organizatie de utilitate publica. Acestea ar trebui numite de utilitate… guvernamentale. In ceea ce priveste anumite propuneri, voi face chiar daca stiu ca le fac degeaba, am mai facut si la alte ordine si legi absolut inutil. Nici macar raspuns ca au fost citite nu am primit.
O mână de generali, susținuți de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, vor să înființeze un secretariat de stat pe problemele rezerviștilor, dând la o parte însă adevăratele asociații reprezentative, care însumează peste 80% din militari.Manevra are în spate, pe de o parte, dorința generalilor de a pune mâna pe zeci de funcții înalte, bine plătite (cu rang de secretar de stat, subsecretar de stat, 10 inspectori guvernamentali superiori), pentru a reprezenta, în realitate, cadrele rezerviste din serviciile române de informații (SRI, SPP, STS, DGIPI etc.), iar pe de altă intenția generalilor de a marginaliza adevăratele asociații militare (LMP și AMVVD), pe care știu că nu le pot controla.
Probabil acelasi motiv l-a indemnat pe dl.N.Bahnareanu sa se intalneasca singur cu conducerea mapn.Dovada crasa de ipocrizie,dupa ce nu i-a reusit puciul cu preluarea conducerii Forumului, acum incearca sa se pozitioneze pe o functie ce se va ivi in cadrul secretariatului guvernului ca reprezentant al tuturor asoc.de rez.Rusinica dl. general!!!!
Incep sa fiu uimit de imaginatia talharilor profesionisti( ai hotiei de stat) din ciuma rosie (KGB -fsn -PSD) .Dupa ce au „”ambramburit ” definitiv invatamantul acum se cumpara (la kg ) generali de carton (presat ) si se ”ambramburesc” DEFINITIV si asociatiile militare ultimele redute care lupta cu disperare impotriva mafie politice pur infractionale. .Ambramburica are experienta cu distrugerea invatamantului ASA ca reusi sigur sa le ”ambrambureasca” pana la punctul 0.
Am citit proiectul. Foarte bine, la capacitatea operativă a armatei, încă o astfel de stufoșenie mai trebuia. O structură care dă bani pentru diurnă (mai un mic, mai o bere), pentru un autobuz de plimbat turistic ca la hramuri, pentru repararea unei săli dintr-o unitate militară, pentru telefon, copiator, internet, consumabile…Și ce activități sunt sponsorizate? Păi… 1. Propagandă în licee pentru recrutări în armată 2. Deplasări la Comemorări de genul Mărășești – Pe aici nu se trece 3. Activități media – documentar despre tradițiile regimentului 30 gardă 4. Colocviu între generații- la licee militare, academii de forțe 5. Vizite la muzeele militare și colectarea de donații cu valoare istoric militară 6. Realizarea de interviuri cu personalități militare….Asta ne trebuia? Trăim mai bine? Înregimentarea și deplasarea în coloană ca a copiilor de grădiniță supravegheați de educatoare. Faceți, nene, câte stufoșenii vreți, atâta timp cât onoarea și demnitatea militară dispare din prima zi de trecere în rezervă și politicienii fac legea fără a te consulta cu militarii cu cea mai mare experiență militară și de viață de după ieșirea din sistem, totul e un fetus mort. Drepturile militarilor sunt dobândite într-o carieră și nu din pixul unui neavenit civil vremelnic numit politic după cum bate vântul. Dintotdeauna, armata a fost virusată politic, din frică de forța ei, de valorile ei: onoare, demnitate, sacrificiu- nenegociabile, lucruri absolut inexistente în comportamentul politic. În armată nu există compromisuri cu oamenii ei. Ei sunt și fac ce știu să lupte. Politicienii nu luptă decât pentru ei, adesea împotriva interesului național, militarii au un singur interes-țara!
Din toate ticăloșiile făcute de politicieni asta este bomboana de pe colivă!
Mai trist este că această,,bomboană ” e așezată de rezerviști care în loc să lupte pentru pensiile militarilor se vând, din oportunism și carierism, politicienilor.
Ar trebui blamați și ignorați în ceea ce vor întreprinde în viitor!
FELICITARI PT.,,În cuiul cătări „
Inainte de toate as propune ca doamna Andronescu sa fie avansata la gradul de general locotent in rezerva.
Pe 25 iun 2018 am trimis o solicitare la peste 260 de deputati cu rugamintea de a analiza memoriul din atasament si a ne sprijini in
demersurile noastre pentru ca Legea nr.223/2015 a Pensiilor militare sa ramana
asa cum a fost votata, fara modificarile din OUG 59/2017.Desi eram cam sceptic in a primi vreun raspuns dat fiind situatiile cu memoriile anterioare, astazi am primit raspunsul de la un domn deputat USR:
Birou Parlamentar Cornel Zainea
Deputat USR în circumscripția electorală nr.25 ILFOV
Adresa: Sat Dudu, Comuna Chiajna, Str. Orhideelor nr.35 S
Tel: 0725109743 E-mail: cornel.zainea@cdep.ro
Nr. 59/19.07.2018
Stimate domnule Stanciu,
Referitor la solicitarea dumneavoastră din data de 25 iunie 2018 cu privire la
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2017 privind
modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, aș vrea
să vă asigur că puteți conta pe sprijinul Uniunii Salvați România în Parlamentul României în
apărarea drepturilor dumneavoastră.
USR susține dreptatea și considerăm justă solicitarea dumneavoastră de a trăi în
condițiile în care trăiesc militarii din statele membre NATO, care sunt respectați de către
guvernanții statelor din care fac parte.
În ceea ce privește traseul legislativ al Proiectului de Lege pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte
normative din domeniul pensiilor de serviciu, Proiectul de lege a fost retrimis la comisia de
specialitate din Camera Deputaților – Comisia pentru muncă și protecție socială – pentru un
raport suplimentar.
La reluarea dezbaterilor cu privire la acest proiect legislativ, USR va susține
interesele juste ale militarilor în rezervă, care sunt în prezent amenințate de actuala coaliție
de guvernare, aceasta votând fără reținere pensii speciale pentru parlamentari, pe care USR
dorește să le elimine. Tot fără reținere, se încearcă desființarea drepturilor militarilor care au
depus un jurământ de a apăra cu prețul vieții România.
Dacă proiectul legislativ rămâne în forma actuală, USR va vota împotriva acestuia.
Vă asigur că USR va lupta împotriva discriminării militarilor și împotriva privării
dumneavoastră de drepturile care vi se cuvin.
Cu deosebită considerație,
Cornel Zainea,
Deputat USR, Circumscripția electorală nr. 25, Ilfov
Off topic. Când un președinte spune că promulgă o lege cu care nu e de acord și spune asta public, instigând, trebuie imediat demis. Cât timp o să mai înghițim bufeurile cancelăriței? Cât? Până o să vorbim nemțește? Makensen a zis că într-adevăr, “pe aici nu se trece”! Tataia-l meu a luptat la Mărăști, Mărășești, Oituz și mi-a povestit grozăvia cailor alergând împiedicându-se în propriile mațe, un camarad de-al lui ținându-și în cealaltă mână brațul smuls cu totul de un brand…Oare ce căutau nemții în țara noastră? Că nu pierduseră nimic. Și acum iar vor să găsească? Ce?
Off topic. Ororile istoriei? Cine uită nu merită, a spus Iorga. Ați fost la Ip, Trăznea și Moisei? Mergeți cătane ale asociațiilor și fundațiilor agreate de criteriile viitorului ordin al ministrului, pe banii ministerului, cu nepoții, la Ip! Primarul, cu tricolor pe piept, preotul satului și profesorul de istorie, se vor bucura, ca toți sătenii din Ip, că au venit cătanele române. În bisericuța de lemn, mai jos de monument, așa cum bocesc în cântec religios femeile de acolo, înalță-se durerea unui neam iar voi veți citi, unul câte unul, martirii acelor atrocități… Nu le pomenesc că plâng cum am plâns. Ăsta e adevăratul popor român, chinuit de toți năvălitorii, dintotdeauna, numai pentru simplul motiv că există. Merită asta? Mișculații UE, indicații venețiene, contre johaniste, dar scuze diplomatice nu se practică? A propos, tanti Angelika, când ne dai datoria istorică de miliarde înscrisă în catastifele elvețiene pentru ce ne-ați luat în WW2? Cu acte, nu pe vorbe. Trăim o tragedie cu alți actori. Până când?
Indiferent de ce sentimente si resentimente avem fata de unii politicieni sau camarazii care i-au sprijinit,corect e sa spunem adevărul si sa nu minimalizăm contribuția asociației din care am făcut si facem parte pentru realizarea unor obiective si scopuri asumate.Dogaru nu are nicio contribuție la câștigarea primăriei din Craiova,dar militarii craioveni si asociațiile Romil si filiala SCMD au o contributie importanta,pt ca atunci credeau ca ceva se va schimba.Marine prea repede ai uitat la ce activități ai participat tu si bătrânul Nero.Olguta a recunoscut public ajutorul primit si bunele relații cu militarii….ca acum vede altfel lucrurile e treaba ei.Noi nu uitam ce a facut pt noi atunci,dar nu o vom ierta pt ce face acum.Asta e adevarul adevărat.
@Gerula ” Noi nu uităm ce a făcut pentru noi atunci”. Chiar, ce a făcut, de spui cu atâta patos? Că n-o fi secret. Și dacă a făcut ceva avea interesul unui capital politic. Zi-ne și nouă să mai alungăm resentimentele… Iar Nero era nevinovat și fericit pentru că nu avea motive…
Legea 241 cu toate păcatele ei a fost rezultatul colaborării cu militarii craioveni,actul normativ fiind promovat datorită insistențelor ei la Ponta Dl Neacșu iti poate spune mai .multe.
Gerula,
In 2012, ROMIL nu a avut absolut nici o legatura nici cu alegerile, nici cu PSD, nici cu Olguta, nici cu alt partid. Asta ca sa spunem adevarul. Iar pensionarii din filiala SCMD in afara de faptul ca si-au oferit disponibilitatea sa participe ca observatori independenti la alegeri iar altii sa participe la unele mitinguri anti PDL nu au facut mare lucru. Ca unii dintre rezervisti au lustruit clante si au bagat limbi in urechi e altceva. La fel de adevarat este ca altii s-au grabit sa intre prin partide, ba la finu, ba la nasu, ba la altii si asta e adevarat, dar asta a tinut de optiunea si din nou, scopuri personale bine stabilite. Dar hai sa nu ne impanam cu ce nu ne apartine.
@ Geofreeland,
Da, aici Gerula are dreptate, votarea L 241 se datoreaza Olgutei care i-a inmanat lui Ponta, la Calafat, un protest al filialei SCMD Craiova, iar acesta i-a spus lui Oprea, prezent si el , sa rezolve odata problema pensionarilor. Iar Oprea a rezolvat-o dand legea 241 asa cum a vrut el, adica cu aceeasi inghetare a pensiilor tot pana prin 2022. Acesta e adevarul .Legea 241 era pe tapet la data aceea, dar Oprea o tinea la sertar pentru ca nu prea voia sa o dea. Luni sau marti, dupa intalnirea de la Calafat, legea a fost votata in Parlament la interventia Olgutei si ordinul lui Ponta.
Repetând scenariul, craiovenii o „prind” pe Viorica, ca pe Viorel la Calafat, i-o dă lui Fifor, după ce se codește că avioanele sunt la sol și până înțelege cum e cu OG 59, apoi o „bagă” în dezbatere. Numai că surpriză! Dragnea dă telefon lu’ Viorica și-i zice „Ai vorbit cu Teodorovici?” „Păi i-am dat-o lui Fifor, el trebuia să…” Și închide telefonul, mormăind „Asta mă frământă pe mine acum…” Și gata. Numai că Olguța era p-acolo și auzi supărarea Vioricăi și ca-ntre femei vorbiră. Olguța zise ” Liviu a zis clar, la militari, nu. Să mai aștepte. Când le-o veni rândul. Acum magistrații trebuie „unși”, doctorii, să modifice grila de ciubuc și profesorii s-o punem pe Carmen pe direcție. Militarii pensionari luptă numai cu timpul. Așteptăm rezultatul luptei și apoi mai vorbim”.
Da Marine, ai dreprare unii au lustruit clante au băgat limba in urechi,asa se vede acum dar atunci era bine ca cineva ne asculta si ne dădea speranțe.Sa nu fim ipocriți,datorită lingailor aia tu ai fost prezent la multe întâlniri cu politicienii si tot datorită lor făceai poteca la MAPN pt a discuta cu Dobditoiu.Ei lîngăi se zbăteau sa sa schimbe ceva,reușind in parte dar nu au niciun merit ,azi însă culmea lucrurile fiind văzute si relatate altfel.Eu zic ca si lîngăi alături de toți care au facut ceva pt pensionarii militari au dreptul să bucure de respectul ca marazilor.Pentru adevăr va re omand sa intrati pe pagina SCMD
Craiova si sa vedeti ultima fotografie cu lîngăii.Pacat ca uitam repede cine am fost si nu intelegem cine suntem azi.
Tot respectul meu camarazilor ce au pus umarul la conceperea si aprobarea lui 241.Dupa ce stapanul inelelor m,a ferchezuit de 500 si avand si o rata cumsecade la banca deja era broblem!
@Gerula, stiibine la ce si chiar cine ma refer. Stii foarte bine si de ce am iesit din biroul filialei nu are rost sa dezgropam mortii acuma.Eu am spus ce am spus pentru a lamuri lucrurile pentru ca se forma falsa impresie ca toti membrii filialei Craiova a SCMD au facut propaganda si au mers pe strazi si la oameni in casa fluturand steagul PSD sau al PNL. A fost o optiune personala si fiecare a facut ce a facut din convingere, din dorinta de a scapa de Basescu si oamenii lui dar, unii si din interese pur personale. Acestora din urma, nu le este nimeni dator cu nimic. Iar daca am luat interviuri lui Dobritoiu si inainte de a fi ministru si dupa, nu inseamna ca am facut carare la MApN,pentru ca nu am mers acolo sa imi rezolv probleme personale ci pentru a informa oamenii cu intentiile partidului ce urma sa vina la putere si apoi cu cel ce a ajuns ministru al apararii. Daca ai cumva informatii ca m-am dus pentru alt scop sau ca am obtinut macar un bilet de tren te rog sa spui.In plus eu nu am facut nimic pe ascuns.
In tot ce spui ai dreptate,tu ca mulți altiiai facut totul din convingere fără avea avea avantaje.Implicarea unor camarazi in USL a fost bine venită prin ei dialogand cu cei in care ne puneam speranțe.Si cei implicați politic zi cei neafiliati cei mai mulți au pus umărul la reusita USLfapt recunoscut.Si tu in fiul tau prin articolele scrise ai a ut contribuția ta la mobilizarea ca marazilor si la corecta lor informare.Asra e realitatea .La bună vedere.
@Gerula , nu conteaza ce am facut eu sau altii. Repet, am scris ceea ce am scris, pentru ca din ceea ce a scris Dogaru se intelegea ca daca nu era el si cei 1500 de sindicalisti pe care nu stiu de unde i-a scos, Olguta Vasilescu nu ajungea primar. Asta este o aberatie. Dar da, USL-ul la acea data era singura varianta viabila. Astazi nu stiu daca mai avem una. Pe de alta parte, nimeni nu putea atunci sa prevada transformarea PSD-ului si mai ales a Olgutei Vasilescu, la ceea ce este astazi. Nu trebuie blamati cei care au votat-o in 2012, nici chiar cei care au votat-o in 2016, fiecare cu optiunile si socotelile lui. Dar cel care astazi ii aproba si sprijina declaratiile, faptele, atat ale ei cat si ale grupului din care face parte, e masochist.
OK.
Referindu-mă strict la tema articolului domnului Marin Neacșu și la ce se mai aude prin târg, trebuie să constat că,
MÂȚA BLÂNDĂ …, ȘOARECI MĂNÂNCĂ … !!!
Vai , vai ce se mai plinge LOV de nevinovata ce e, nu intelege de ce e singura acuzata si de ce are proces? SIMPLU, pentru ca ea a fost vioara intai cu aceasta initiativa. Ceilalti ministrii de resort(MI si MAPN), la care face ea trimitere acum sa ne creasca EI pensiile, ce putere aveau? Ce cuvant aveau cand ea reprezenta sus si tare PSD-ul si dreptatea si echitatea? Nu i.am auzit sa aibe vreun punct de vedere in legatura cu inghetarea pensiilor.Pentru ca nu au avut loc de LOV si nici voie….niste jegosi in frunte cu LOV..
Vai , vai ce se mai plinge LOV de nevinovata ce e, nu intelege de ce e singura acuzata si de ce are proces? SIMPLU, pentru ca ea a fost vioara intai cu aceasta initiativa. Ceilalti ministrii de resort(MI si MAPN), la care face ea trimitere acum sa ne creasca EI pensiile, ce putere aveau? Ce cuvant aveau cand ea reprezenta sus si tare PSD-ul si dreptatea si echitatea? Nu i.am auzit sa aibe vreun punct de vedere in legatura cu inghetarea pensiilor.Pentru ca nu au avut loc de LOV si nici voie….niste jegosi in frunte cu LOV..
marine, in articolele pe care le tot scrii in aceasta fituica te plingi ca unii dintre rezervisti tradeaza,ca joaca la mai multe capete, ca mapn-ul manipuleaza si dezinformeaza, ca ministrul apararii face si drege, apoi tu chemi la unitate toate asociatiile rezervistilor si pe rezervisti, ca apoi sa spui niste chestii despre unii rezervisti din craiova care si-au urmarit numai interesele personale in tandem cu PSD, LOV si FIFOR, ca apoi sa ii dai in cap lui dogaru ca si el dezinformeaza si nu spune adevarul desi si el conduce tot o asociatie de rezervisti. Daca dusmanii dezinformeaza si manipuleaza ca sa ne invinga, rezervistii ori asociatiile acestora de ce nu au voie sa dezinformeze si sa manipuleze la rindul lor pentru a-si atinge scopurile ori pentru ai contracara pe acei dusmani ? nu ai observat ca cel care este sincer pierde inotdeauna si mai ales in raport cu politicienii de ieri ori de astazi ? pina la urma tu crezi ca prin atitudinea ta vei obtine ceva ori ii vei putea ajuta pe rezervisti manpulindu-i si tu la fel ca si ceilalti ? alege si tu o parte nu mai sta cu fundul in doua luntrii ca altfel ne faci rau in loc de bine.trebuie sa le raspundem la fel cum ne trateaza si ei.scopul scuza mijloacele.
sunt si eu de acord in totalitate cu punctele de vedere ale lui Gerula,Andra si Geofreeland. asa colegi da, sa auzim numai de bine.