Sărut mâna PSD!

Categoria Opinii 2.628 afisari

Trădare să fie, dar să știm doar noi!

În armată era o vorbă, că tactica este o curvă care zâmbește tuturor, dar se culcă numai cu șefii. Cam așa este și politica, sau cei care o practică și câștigă bani de pe urma ei, se  întind(e) cu toți dar de câștigat câștigă doar cei de la putere. Iar când se întinde, politica asta, se întinde prin toate cotloanele, azi e acolo, mâine dincolo, că nici nu știi unde să o găsești, sau dacă mai e acolo unde a spus că merge.

Bunăoară, uite, politica PSD. Până acum două zile ai fi jurat că PSD-ul se întinde doar românește, tradițional, numai în familie, că în vecii vecilor nu se vor pidosnici și nu vor accepta relațiile inverse și că ei, creștini ortodocși din pașopt, cu sufletul la Dumnezău și privirea la tablău, vor apăra familia tradițională până în pânzele albe. Nu trecură bine pașopt dă ore și gata, clociră un proiect de lege la 180 de grade de ai zice că nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase. Nici nu a prezentat BEC-ul bine rezultatul referendumului, nici nu s-a pronunțat CCR pe rezultatul Referendumului, că hop și proiectul.  Domne, din cei mai înverșunați tradiționaliști au devenit cei mai aprigi ioropeni,  fiind gata să își deschidă toată ușile și intrările partenerilor.. sociali.

S-a mai văzut o așa de rapidă schimbare de politică până acum în istoria omenirii ? Acum două zile, pesediștii susțineau că trebuie să respectăm tradiția și să votăm pentru familia formată din femeie și bărbat. E adevărat, campania a semănat cu ultimele meciuri ale Simonei Halep, adică așa cu dureri de șale, mai beșeaua, iar meciul a fost pierdut prin neprezentare. Ai fi zis că a fost cotat la casele de pariuri și nimic altceva. Acum nici nu se răci bine mortul și hopa, deputatul PSD Florin Manole sări iute să pună primul pumn de țărână pe sicriul familiei tradiționale și propuse, nu de capul lui că doar nu e prost, un proiect de lege pentru legalizarea legăturilor pidosnice dintre elemente de același sex. De ce ? Oficial pentru că CEDO a spus de mai multe ori, ”că acolo unde statele decid căsătoria între bărbat și femeie, cum este și-n Constituția României, atunci, e nevoie ca ele să ofere o formă de protecție juridică alternativă pentru cuplurile care nu sunt acoperite de instituția căsătoriei, cum sunt cuplurile între persoane de același sex.” Foarte ciudat, până sâmbătă pesediștii nu auziseră de aceste recomandări ale CEDO, le-au descoperit săracii exact duminică noaptea,ca hoții,  după ora 21 și  închiderea urnelor. Cum s-au închis urnele, cum le-au căzut recomandările în cap. Neoficial, domnul Manole făcu propunerea, ca nu cumva să vină alt partid cu proiectul și să le ia cireașa  să o pună pe tortul celor din  UE,  care stau cu pistolul la tâmpla PSD. Acuma o să poată și doamna Viorica să strecoare printre răspunsurile la cele 18 întrebări și un alt răspuns, al 19-lea la o întrebare nepusă, dar care va ridica –zic ei- nota.  Așa crede Livache că va drege busuiocul și  rupe gura târgului. Mare curvă… politica asta.

La loc comanda Todiraș

Tot o astfel de politică se pare că face și cel mai tehnocrat ministru al doamnei Viorica, e vorba de Tudorel Toader. Ieri, înainte de audierea doamnei Adina Florea în CSM, Todiraș se lăuda în gura mare că indiferent ce vor decide procurorii din CSM, el va înainta propunerea cu doamna Florea domnului Iohannis. Chiar voiam să îl felicit pentru .. consecvență, gândind că dacă  a spus așa, el așa va face, că e jurist, nu gurist. Ete canci, că a devenit și el un gurist de partid.

Pe 13 septembrie, data de 13 septembrie, nu Calea 13 Septembrie, Todiraș anunța cu gura până unde îi permit urechile:  ”Aştept momentul când doamna procuror va fi audiată, voi fi prezent, voi aştepta să dea avizul cel mai adecvat. Personal, cred cu toată convingerea că avizul va fi unul negativ, dar eu imediat ce-l primesc, trimit la preşedinte candidatura doamnei procuror”. Bun așa mi-am zis, băiatul ăsta are antigel în instalație. Dar ieri, după primirea verdictului, Tudorel o dădu cotită:  „Aştept să văd considerentele avizului pentru că avizul este consultativ, iar considerentele vin să adcă argumente decidentului. Vedem considerentele şi vedem ce vom face mai departe. Aşteptăm considerentele. În momentul acela vă comunicăm Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaoleo, păi ce facem, -vorba lui Giani din Las Fierbinți,- o dădurăm pe blat  frate? Păi nu ziceai matale că imediat ce îl primești pac la președinte ? Todiraaaaaaaaaaș, te-ai prostit sau te-a speriat Dragnea că te dă afară din clasă? Nu e bine Tudorele, nu e bine de loc!

Fără îndoială, poți pune bază pe politicienii noștri exact cât pe o giruetă. Și îmi spunea mie tata mare, ”Mărinică tată, când intri într-o adunare cu oameni mulți, chiar dacă sunt numai bărbați, indiferent de vârstă, tu să dai cu sărut mâna, că nu se știe care din ei e curvă.”

Sărut mâna PSD!

 

https://www.dcnews.ro/parteneriat-civil-cand-va-fi-adoptata-legea-florin-manole-initiator-explicatiile-momentului_617239.html

https://www.mediafax.ro/politic/toader-nu-trimite-propunerea-sa-pentru-sefia-dna-la-iohannis-pana-nu-vede-avizul-negativ-de-la-csm-vedem-ce-vom-face-video-17549444

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

19 Raspunsuri la Sărut mâna PSD!

  1. Stelian P.

    Felicitari si multumiri ca mi-ai permis sa-mi incep ziua cu hohote de ris.

  2. Bostin

    M-ai blocat ?

  3. Bostin

    Psd nu e orice curva ci o curva care o suge oricui borfas cu tupeu (vezi Drac -nea ) care ii da voie sa fure tot ce apuca de la populatia romanistana de sclavi lasi
    ( care se crede si se vede popor doar la zile festive cu defilari si discursuri pompoase ). Si aceasta curva psd are o acerba concurenta de la celelate curve ( grupurile infractionale din sparlament) si de la ospatarii kaki cu functii de conducere care o sug mult bine si si-o baga peste tot mult mai adanc in aplauzele ajutorilor ospatarilor kaki, ascunsi in genunchi dupa mese .

  4. @Bostin,
    Nu te blocasem, dar acum te blochez pentru limbajul folosit. Stiai care sunt regulile, ai depasit limita… Daca iti face placere sa descrii anumite activitati, sunt pagini specializate pe net.

  5. Titi

    In interviul publcat de DCNEWS, deputatul PSD Florin Manole sustine ca pe site-ul CNCD se afla de aproape 2 luni,in consultare publica, proiectul privind partenariatul civil. Eu nu l-am gasit publicat !
    Socialistii europeni s-au aratat multumiti de rezultatul referendumului !
    Da, aveti dreptate, partidele politice n-au facut deloc campanie; pe strada mea, singurul care mi-a batut in poarta a fost reprezentantul bisericii din localitate..!

  6. Ifrim

    Daca trebuie sa bem,bem ,daca trebuie sa dormim,dormim,daca trebuie sa muncim ,bem si dormim!

  7. Dacă vrem să fluerăm,
    fluerăm,dar numai a pagubă!

  8. Sursa:site,pro tv.
    Dragnea:”În primul rând este un eșec al nostru,al celor care am votat”
    Spunea,tov.Dracnea,cel mai iubit fiu al partidului!
    Eu,aș spune că,ei,politicienii în general sunt niște eșecuri!

  9. Geofreeland

    Nu mânăria cu rezultatul măsluit al referendumului mă doare ci faptul că milioane de români au fost păcăliți votând, bani cheltuiți aiurea, mai bine dotau niște spitale orășenești cu RMN, renovau câteva școli fără aviz de funcționare, asfaltau vreo 10 sate… Un blat impardonabil și mizer, o jignire cruntă, o minciună astrală… Scârba e o stare biologică de apărare cu reflexe psihice intense. Mai vreți voturi, politicienilor colorați?

  10. Titi

    Si uite cum sta linistit KWI la palatul Cotroceni, fara teama unui referendum de demitere..!
    Mai are curaj Parlamentul sa-l suspende ?

  11. Ifrim

    @Titi.Ma gandesc ca daca alegem un presedinte jucator ca cel de trista amintire sa nu ne suflam in degete,macar asta din comoditate nu deranjeaza prea mult ,el cu bicicletele,schiurile,naveta deci e ocupat,noi cu guvernul avem treaba!

  12. @Ifrim,
    Asta poate tace, dar nu sta degeaba. Pe unde merge semneaza hartii si nu spune nimic despre ele. O sa auzi despre ele, dupa ce nu o mai fi…

  13. NeO

    Nu stă degeaba KWI, duminică se duce în plimbare la Roma. Ar putea să oprească un minut maşina şi să vadă situaţia unui rezervist militar român- plt.(r.) de tancuri, craioveanul Marian Roncea care doarme pe sub poduri.Dar, omul e patriot şi aşa cum propune MApN în proiectul de modificare a legii 446/2006, în caz de concentrare pentru situaţii de urgenţă se va prezenta pentru a îndepărta zapada de pe autostradă. Că tot a zis tanti Veorica că s-a umplut ţara de calamităţi.
    https://www.ziaruldecraiova.ro/craioveanul-care-se-ingrijeste-de-gradinile-publice-ale-romei-desi-nu-are-un-acoperis-deasupra-capului-barbatul-ajuns-vedeta-presa-italiana-dupa-ce-un-ziar-i-publicat-povestea

  14. Geofreeland

    E liniște…O toamnă frumoasă, soare, fără ploi. Oamenii se pregătesc de-o iarnă ca-n povești, zic meteorologii. Cu zăpezi cât casa. Lumea are timp de toate: și-a numărat bobocii, și-a terminat de făcut zacuștile, Murăturile, gemurile, vinul, țuica de tescovină. Lemne, curățarea curților, săpatul grădinii. Mai e de pus arpagicul, usturoiul, mazărea. După rățoirea Vioricăi la UE, pe șestache, in referendum ca să nu se schimbe nimic, ne apucarăm deja să cârpim legile justiției aprobate cu scârbă agresivă de cel mai înalt penal, îi pricopsirăm pe ricani cumpărând arme, noile autobuze turcești zburdă prin Capitală, politicienii își fac socotelile de păsări migratoare, drumarii taie iarba din Șanțuri că n-au bani de asfalt, se culeg merele, perele și varza vândute pe la porți că în hipermarketuri n-au loc, Bibi de la Jerusalem așteaptă decizia cotropenalului, Dragnea așteaptă și el cu valiza făcută, poporul belește ochi de seară la tv și înjură mutește…Vine ziua de Centenar, fără bucurie, fără fast, fără nimic, nici nu mai știm ce e patria, o poveste frumoasă din cărțile de istorie uitate pe un raft prăfuit. Revoluția, nu vă speriați, mișcarea de revoluție a pământului ne obligă viețile s-o trăim ciclic, ba în palton, ba în pantaloni scurți, cu toamna între ele, numărând zilele, anii, gândurile… Uităm că trăim Trăind…Un imn de slavă ne mai ține ca o ultimă speranță, un imn de iubire, de aproape, de neam și țară, ca dintotdeauna…Gaudeamus!

  15. ion alexandru

    domnilor am onoarea sa va salut.cu respect va rog ce cunoașteți despre pensiile noastre pentru ca de la casa de pensii nu aflam nomic.imi cer iertare dar cred ca acest lucru contează mai mult decat ce fac altii cu …..dosull si cu gura.in fond e a lor… nu.

  16. Titi

    Ioane, citeste ultimul Comunicat de presa al CPS a MApN din data de 08.10.2018 !

  17. neacsu marin

    @Titi,
    Nu il intereseaza, aia e pentru militari angajati, si in al doilea rand, de ce sa citeasca acolo, cand poate primi mura in gura de la altii? Pai el iti cere peste si tu il trimiti la pescuit? Hai mai, ce dracu, nu puteai sa ii dai cateva kile ?

  18. Titi

    Nea Marine, am si o informatie proaspata (gratis): zilele trecute mi-a raspuns la TelVerde o doamna foarte amabila care mi-a confirmat ca Decizia de Actualizare este emisa( inca n-a ajuns in Craiova) si are o „majorare” de MINUS 3% fata de ce am in plata..!
    Dansa presupune ca neadaugarea la Decizie a
    indexarii/majorarii de 5% din anul 2016 este corecta la MApN si posibil gresita la MAI !
    Om trai si om vide..!

  19. bazil

    @titi. Legea trebuie aplicata asa cum este nu dupa ureche(fie el chiar cronicarul) ori dupa presupuneri. Ori Legea 223 spune f klar „in anul in care sunt si indexari si cresteri ale soldei de functie….se aplica varianta cea mai favorabila” .Cu alte cuvine aplicarea e grestia(nu posibil gresita)la MAPN si corecta la MAI!

    Cam la fel cu contributia pentru pensia suplimentara. Chiar definitia spune klar ca este vorba de un supliment la pensia deja calculata(functie de anii efectivi in care ai kontribuit) dupa o lege valabila la momentul calcularii/recalcularii/actualizarii, nicidecum un „zero barat” strecurat cu „acuratete” intr-un algoritm de calcul (cam necunoscut ca sistemul de ecuatii cu 3 ecuatii si 5 necunoscute)favorizant pentru unii(de regula cu vechime militara modesta) si total defavorizant pentru multi rezervisti cu multi ani de catanie! A se vedea primele articole din L223 care enumera principiile de baza ale Legii 223 , principii de care s-*a ales praful de pe toba in urma OUG 57, OUG 59, M25, MS 60 …..algoritmului de calcul….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5