Hai Firea
Ziua de azi a a dus ceea ce toată lumea știa dar nimeni din cei care erau implicați nu voia să recunoască, un nou chiuretaj la nivelul conducerii și guvernului PSD. Astăzi s-a lucrat în PSD la nivel Hi Fi, pentru că două nume grele din PSD, ambele începând cu Fi, Firea și Fifor au fost chiuretate. După cum era de așteptat, pentru a confirma parcă tradiționalul proverb cu gura care bate curul, doamna Gabriela Firea, cea care s-a afirmat cu gura,plecând de la funcția de purtător de cuvânt al partidului, s-a rașchetat tot datorită ascuțimii limbii. Așa se întâmplă când ai limba despicată. Este însă uimitor cât de uimită și deranjată se arată doamna Firea după declarațiile și desele încercări din ultimul timp de a-l faulta pe șeful de partid. Trebuie să fii naiv sau să faci pe prostul ca să nu știi ce urmează după ce sari la gâtul șefului, mai ales la un partid ca PSD-ul în care regula numărul unu este ”ciocul mic dacă vrei să fii la putere”. A crezut doamna Firea că dacă declară că ea nu are nimic cu partidul ci doar cu stilul de conducere al lui Dragnea, va câștiga sufragiul pomanagiilor din conducerea CEx? Nu pot să cred că e chiar atât de… naivă. Dar dacă nu este atunci ne crede pe noi naivi. A fost ciudată evoluția declarațiilor sale în ultimele zile, plecând de la intransigența și încăpățânarea deja proverbiale și terminând cu ”supunerea” față de deciziile ”colegilor” , ba chiar pașii înapoi făcuți prin înaintarea demisiilor din două funcții de partid. Deci până la urmă a învins ”disciplina de partid”, iar doamna Firea declară: ”am rămas simplu membru, sunt onorată să fiu simplu membru. Am pierdut toate funcțiile, pentru două din ele chiar eu le-am oferit pentru a demonstra că nu mă agăț de funcție. Este greu să pierzi toate funcțiile dar este și mai greu să înșeli așteptările oamenilor.” Ține-mă Doamne, că mi se face rău.
Dacă tot vorbim de așteptările oamenilor, atunci să vedem ce face doamna Firea cu banii bucureștenilor? Ce să facă, cumpără bunăvoința Dumnezeului din cer, dacă pe a celui din partid a pierdut-o. Pe data de 22 Noiembrie se va vota în CGMB o rectificare bugetară prin care se vor da alte 10 milioane de lei către groapa mânuirii banilor, respectiv buncărul preafericitului Daniel, care cu fiecare danie devine din ce în ce mai fericit, asta în condițiile în care în proiectul înaintat Parlamentului în anul 2005, în Ordonanța 19 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului la articolul 1 punctul 2 se prevedea: „(2) Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.”
Minunea asta a durat doi ani, apoi, parlamentarii au votat prin articol unic, pe șest, schimbarea articolului respectiv, după cum urmează: ” „(2) Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu aceasta destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale.”
Așa își câștigă guvernanții sprijinul electoral și propagandistic al popilor.
Conform noii rectificări bugetare, Catedrala Mântuirii Neamului va beneficia de un sprijin de 10 milioane de lei. De unde aruncă doamna Firea acești bani în gaura cu 5 niveluri, din care 3 subterane?
– 4,1 milioane lei de la diverse lucrări de modernizare şi reabilitare a sistemului de termoficare
-de la Protecţia mediului se taie 28,6 milioane de lei a bugetului (dintre care 27,5 milioane de lei de la Canalizarea şi tratarea apelor reziduale).
-de la capitolul Ordine publică şi siguranţă naţională urmează să se taie 8,8 milioane lei, dintre care 2,1 milioane de la Poliţie locală şi 6,6 milioane de la Protecţie civilă şi protecţie contra incendiilor (se elimină achiziţionarea achiziţionarea a 15 costume de protecţie pompier tip Nomex şi a 16 echipamente individuale alpinişti-salvatori).
– de la Administrația Spitalelor
În ceea ce privește informația că Administrației Spitalelor şi Serviciilor Medicale, i-a fost tăiat din buget, doamna Firea declară că nu e adevărat, că sunt răutăți ale dușmanilor. Ea declară că ”nu a fost tăiat bugetul alocat de Primăria Capitalei pentru spitale, ci au fost rectificate sumele provenind din finanțarea acordată prin Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, întrucât anumite achiziţii de materiale consumabile nu s-au realizat, având în vedere faptul că spitalele administrate de PMB deţin stocuri suficiente pentru astfel de produse, astfel încât suplimentarea acestora nu a mai fost necesară.” Deci când se ia înapoi ceea ce era destinat spitalelor, (indiferent la ce capitol și pentru ce cheltuieli) pentru doamna Firea asta nu e tăiere de buget, este doar rectificare. Cred că doamna Firea are un defect profesional, rămas de pe vremea când era purtător de cuvânt sau jurnalist, are convingerea că poate da orice sens cuvintelor iar noi suntem obligați să înghițim.
Așa se respectă așteptările oamenilor în viziunea doamnei Firea, luând bani de la spitale, termoficare, pompieri și dând celor care conform lui Ion Creangă, fură și de la vii și de la morți.
Fifor l-a luat la mișto pe Dragnea
Al doilea chiuretat, despre care se vorbea de mult, a fost fostul ministru al Apărării, Brânzoi, pardon, Mihai Fifor, cel despre care unii spuneau că ar fi fost unul din cei mai performanți miniștri ai doamnei Dăncilă pe care chiar doamna Viorica l-ar fi dorit în continuare în guvern, dar faptul că a încercat manevre ”firești” încă de la Congresul extraordinar al PSD, din Martie 2018, l-a pierdut. Vi-l mai amintiți? Încă de atunci se profilau schimbările de azi și mutarea lui Fifor. Vă mai amintiți cum a fost mutat din bancă de Irinuca? De data asta a fost mutat de Daddy. Din primul rând, undeva pe rândurile din spate. Ce este însă de mirare –cel puțin pentru mine, care credeam că totuși Fifor este mai vertical un pic, este poziția de ghiocel total pe care a luat-o acesta și modul în care a decis să se facă de râs. Considerând probabil că este mai umilitor să fie demis, decât să își dea demisia, și să declare că s-a sfătuit cu niște ”colegi” și a ajuns la concluzia că trebuie să își dea demisia pentru a lucra în cadrul unui departament important în partid, a decis să își se umilească singur. Dacă și-ar fi dat demisia spunând că i s-a cerut demisia sau că i s-a impus, iar el ca om de partid fidel intereselor de partid a acceptat, poate ar fi fost cât de cât demn, dar să apari pe post,abia ascunzându-ți supărarea și nervii și să spui că ai decis să îți dai demisia pentru a lucra la partid, că urmează doi ani grei, este o lașitate și o umilință pe care, sincer să fiu,nu le vedeam la Fifor. Îmi făcusem totuși o altă impresie legată de nucile domnului Fifor, dar a pierdut și una din puținele calități pe care credeam că le are. Este adevărat, în interiorul MApN va fi regretat, pentru ca a avut totuși o atitudine condescendentă, respectuoasă față de militari, a avut o abordare civilizată, a mai aplecat urechea, chiar dacă practic a făcut tot ce îi cereau Olguța sau Dragnea, uneori chiar Abramburica, dar față de alți miniștri care au fost și bătuți în cap și lipsiți de respex, Fifor a avut totuși decență. Rezerviștii nu îl vor regreat, nu au de ce, ei nu au primit de la el, decât ce au primit și de la ceilalți, aburi și minciuni. Modul în care a procedat și a înțeles să rezolve Fifor acest moment, mi-a adus aminte de una din poantele celor de la Vacanța Mare, de pe vremea când mai aveau și poante bune, nu numai porcoase. Era pe vremea embargoului impus Iugoslaviei, embargo care a făcut mulți români fericiți, chiar și prim miniștri. Cei de la Vacanța Mare explicau cum se derula traficul de frontieră:
Cam așa i-a luat și Fifor mișto-ul din gură lui Dragnea, și-a dat demisia de bună voie, ca să nu-i dea lui Dragnea ocazia să spună el că i-a cerut-o, și să pară că el are mândrie. Mare șmecher Fifor ăsta! Doamne ce frumos stătea Fifor la conferința de presă ce umil și inutil, așa cum a intrat în partid. Umilință totală, adus acolo, cum și-a adus țăranul la târg calul ăla bătrân, bolnav, chior, șchiop, nu ca să îl vândă, ci ca să îl facă de râs. Mie mi-a făcut impresia că a venit de bună voie, pentru a se da singur exemplu negativ, ceva de genul ”priviți-mă eu eram cu Firea. Cine face ca mine, ca mine va păți!” Fifor a fost la Conferința de presă pe post de gazetă de perete.
Gambitul damelor
Mulți vor crede că așa a vrut ea sau pentru că ”a obținut rezultate foarte bune la muncă” și e nevoie de o mână de fier și la transporturi care să facă, să dreagă. Greșeală. Olguța a fost mutată la transporturi datorită pretențiilor și mai ales acuma, reclamațiilor doamnei Firea legate de Centura capitalei. Dragnea spunea că nu recomandă nimănui să intre în gura Firuței. Da, orice alt ministru la transporturi nu ar fi putut să o contracareze pe Găbița. Singura persoană căreia nu îi e frică de Firea și o poate ”acoperi” este Olguța. Este un gambit forțat un pic, pe care în alte condiții Olguța nu l-ar fi acceptat, pentru că ei îi place să simtă frâele în mână, să aibă cât mai mulți armăsari sub ea, iar la transporturi a trecut vremea când se putea călări pe deșelate. Numai că având în vedere problemele pe care a început să le aibă la muncă, unele din ele provocate de ordonanțele ilegale privind pensiile militare. Prin schimbarea ministerului, speră să scape printre altele și de dosarele trecute, prezente și viitoare privind amestecul în pensiile militarilor. A lăsat bombele, de acuma nu mai răspunde ea de viitoarele explozii.
http://www.in-cuiul-catarii.info/2018/03/13/trei-minute-care-au-decis-ierarhia-in-psd-13752
Dle Admin, in articolul din Martie, ai o poza cu Fifor si Codrin, unul langa altul stand pe scaune, iar acum sunt tot impreuna, dar in picioare..!
Si Codrin a avansat din Secretar adjunct la Secretar general PSD, iar Mihai ..ditamai Presedinte al Consiliului National !
Inca n-ai aflat ca dna Andronescu este din nou ministru la Educatie ?
@ Titi,
Uite ca sunt defazat. Saptamana trecuta nu am vazut-o depunand juramantul cu Ciamba si nici nu a aparut in grupul de azi. Sincer, saptamana trecut am fost mai putin atent la viata politica.
Voi face corectura de rigoare.
@Titi,
Vineri a fost semnat decretul de numire. Am totusi o scuza… a fost weekend…
Asa este, la Cotroceni se respecta cu sfintenie fiecare weekend, si dna Kati vine a 4 a oara la ministerul Educatiei, cf.Decretului nr.909 publicat in MO nr.973/16.11.2018..!
Culmea ipocriziei. Fifor, fost Ministru al Apararii: „As vrea sa multumesc in mod special camarazilor din toate structurile militare, active, in rezerva sau in retragere, veteranilor de razboi, veteranilor din teatre si familiilor acestora pentru faptul ca mi-au permis sa le fiu alaturi si mi-au oferit posibilitatea unei colaborari oneste si productive.” Vorbe de vorbe, da’ io nu inteleg cum e cu colaborarea asta onesta si productiva. Cum adica productiva, ca n-a produs ni’ic pentru pensionarii militari carora le multumeste ca i-au dat posibilitatea. Ce camarazi buni, pensionarii astia! Fifor o fi mancat fasole la cazan? Pacat, a ragait numai pe legea pensiilor militarilor impreuna cu Olguta care a vomitat pe aceeasi lege. Probabil ca, in subsidiar, isi cere scuze ca nu a ragait mai mult. Bye!
Bombă!
KVI,după ce a emis Decretul de eliberarea din funcție a numitei LOV de la Ministerul Muncii,refuză acum numirea acesteia la Ministerul Transporturilor.
Asta da surpriza!
Și zici că nu există o Divinitate pe lumea asta!
Ce Divinitate, Nicolae !
Presedintele citeste cu atentie acest blog si vazand criticile permanente la adresa lui M.Fifor si L.O.Vasilescu( cam singurii din Guvern care stiu sa vorbeasca ) i-a revocat..!
Si uite cum, nea Marine,azi-dimineata avusaram doi craioveni in Guvern si acum nu mai mai avem niciunul…!!
Uitai sa pun, la sfarsit semnul asta: :))).
@Titi,
Care e drama? Amandoi au lovit in pensionarii militari si i-a durut in duda de problemele reale ale armatei, singura lor grija fiind de unde sa faca rost de bani pentru ei si pentru partid. De ce as plange eu acuma? Ca nu mai avem olteni in guvern? Am scapat de o grija, nu imi mai sare in cap nimeni acuma, sa imi spuna: Olguta voastra, Fiforal vostru” .
@Nicolae,
Faptul ca nu a acceptat-o pe Olguta, nu e o lovitura, e o ambitie. Legea spune sa isi motiveze decizia, dar ceea ce a spus el nu e motivatie. El nu este in masura, ba ar fi chiar ultimul in masura sa dea califiative privind competentele cuiva. Abia a invatat sa mai deschida si el gura. Pe langa el, Olguta e profesor universitar, iar Fifor e Alba ca Zapada. Dar nesimtirea cea mai mare si ilegalitatea consta in refuzul de a constata demiterea lui Stanescu. Nici Constitutional, nici moral, nici macar din greseala nu poate sa ignore o realitate, faptul ca premierul, sau chiar partidul care a facut propunerea, poate retrage un ministru din echipa guvernamentala daca nu aplica politica guvernului. In acest sens presedintele nu are nici o atributiune. Asta e pur si simplu nesimtire si ignorae a prevederilor Constitutionale. Nu ca ar fi prima, dar , deja ma intreb de ce mai spunem ca avem Consttutie.
D-le Neacșu,cu acest cal troian,Stănescu,pentru mine lucrurile sunt destul de clare.
Semnatar al scrisorii celor șase trimisă lui Dragnea,nu este o glumă după cum ziceau unii.
Este tot mai limpede că în partidul roșilor s-a încercat un puci,care a fost repede înăbușit.
Cine a fost în spatele lor este lesne de înțeles.
Dovada este evenimentul de ieri de la remaniere.
Cum draku să nu revoci un ministru la care guv.din care face parte nu vrea sa mai lucreze în cabinet?
Mult circ!
Nu că m-ar interesa,dar nici nu vreau să mă(ne)creadă prost(i).
Bănuiesc ce la determinat pe acesta,coautor alpuciului,dar mă abțin,deocamdată.
@Nicolae,
De fapt Stanescu, si nu Firea este capul rautatilor, Firea a fost doar trompeta si sunt convins ca pe undeva regreta ca s-a lasat dusa de nas, pentru ca stie ca fara partid e pielea… si risca sa fie data afara si din partid. Stanescu a cantat de la inceput la alta masa iar dovada cea mai concludenta este refuzul de a-si da demisia… merge ana in mana cu Iohannis urmarind sa puna bete in roate guvernarii. Nu ca ar fi o guvernare buna, dar ceea ce fac ei este nu doar lupta de partid ci si lupta impotriva romanilor.
Lucian Sova,si-a depus Demisia !
Paul Stanescu, asteapta un semn de la Cotroceni..!
Ca niciodată, anul ăsta parcă a fost un an de blestem. Un an gri, fără mulțumiri, făr’ de bucurii. Și dacă n-au fost astea cum a fost? Mai degrabă un an tensionat, cu știri despre crime, cu boli întâmplate, cu accidente, cu scandaluri politice, un an de parcă am uitat să râdem, să facem haz de necaz. Un an trecut degeaba clipelor noastre. Ce împliniri să fi avut? Ce zâmbet ascunde-ne ridul? Câți ne-am mai rămas prieteni? Bilanțul de an se anunță trist. Ca și noi. În spatele casei am un măr. Cred că are peste o sută de ani. Un măr strâmb, scorburos, cu ramuri întinse pe acoperișuri. Mărul ăsta face mere din doi în doi ani. Verzi, mere de vară, când dau să se coacă, de viermi, cad de umplu curtea. Aproape de pârg, cele sănătoase sunt dulci. E un măr din care de peste patru generații toți au mâncat savurându-le. Nu mă îndur să-l tai. Nu stă în calea nimănui iar vara ține umbră. Anul ăsta l-au desfrunzit de tot omizile, cu toate eforturile mele. Desfrunzirea a declanșat înflorirea și acum are mere deși nu era anul de rodit. Mărul a intrat deja în noul an, anul în care face mere. Cum să-l tai? Bătrân și totuși și-a revenit. Privesc merele lui cu căciulițe de zăpadă și mă înviorez. Și noi, ca merele ce trebuiau să fie la anul, să ne înflorim speranțele și să rodim bucurii înainte de an. Diminețile, eu și mărul, pândim răsăritul unor zile senine.
@Titi
Semnul de la „Cotrocel”a venit.
Despre remanieri,după 01.12,a declarat primul excursionist al țării.
Pe primul plan distracția,pe urmă interesele țării.
Bine,treburile merg și fără șefi!Adică,ori cu ei,ori fără ei,tot așa se mișcă treaba.
După cum spunea cineva:
„Șefii vin la serviciu ca să nu zică subalternii că merge treaba și fără ei”
Bataie de joc la cel mai inalt nivel. Si unii si altii isi fac ambitiile pe spinarea romanilor.
…multumesc Geo! Pentru tine si nu numai:
https://www.youtube.com/watch?v=360ifQNURos
@Călin Mulțumesc. Orga, spre înalt, flori de măr în toamnă târzie, voci virile, temeinic avântate…Uneori te surprinzi profund și te ridici peste mocirla lumii cuprins de o bucurie cu sens. Ești!