Detalii care va pot afecta emoțional

Categoria Opinii

În România funcționează, -e adevărat după ureche- o lege , 504/2002, căreia îi spune a audiovizualului. Legea a fost modificată până acum de 25 de ori, adică aproape de două ori pe an, ceea ce ne arată seriozitatea, competențele dar și interesele celor care au făcut-o … praf.

Pe lângă acestea, există și o decizie a CNA  Decizia nr 187/2006 care adaugă la lege și practic reglementează modul în care trebuie prezentatele  programele media. Astfel, la Cap 3 art 27 (2) , această decizie prevede că ”avertizarea verbală a publicului, în cazul difuzării unor scene de violenţă sau cu posibil impact emoţional negativ, este obligatorie; radiodifuzorii vor evita prezentarea repetată a scenelor de violenţă.” În continuare, punctele 3, 4 și 5 ale articolului precizează care informații intră sub incidența articolului :” (3) Imaginile care prezintă execuţii, oameni ucişi sau voluntari ai morţii, indiferent de motivaţia acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate şi în conformitate cu deontologia jurnalistică.
(4) Subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate înainte de ora 22,00 numai în situaţia în care imaginile şi comentariile care le însoţesc nu afectează copiii.
(5) Este interzisă ilustrarea unei informaţii cu imagini de natură pornografică.”  

În aplicarea acestei prevederi, programele de știri abundă în precizări de genul ”vă informăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional”. Asta se întâmplă pentru că toate televiziunile, toate programele de știri, toți știriștii caută cu disperare astfel de evenimente pe care să le prezinte, mergând pe prezumția  că românul vrea să vadă cât mai mult sânge. Nu știu câți români se dau în vânt după astfel de știri care să îi ”afecteze emoțional” dar știu că unele persoane din media, (din care unele ajunse chiar primari) se dau în vânt după astfel de informații. Dacă luăm în calcul că o maaaaaare parte din femeile noastre urmăresc cu gura căscată și ochii în lacrimi telenovelele indiene, turcești sau sud-americane, am putea spune că nu au nevoie de astfel de știri pentru a se sensibiliza, deci știrile cu anunț sunt inutile și chiar pot produce excese emoționale, pentru că mamele, nevestele și fetele noastre pun batista la ochi și dacă lui Salman Khan îi curge nasul, nu e nevoie să curgă sânge. Dar știristele și știriștii noștri nu au de unde să știe asta, ei sunt de partea cealaltă a televizorului în acele momente.

Și totuși cred că Legea audiovizualului  sau directiva CNA mai trebuie modificată sau completată odată. Trebuie redefinită sintagma ”informații sau detalii care vă pot afecta emoțional”,  eventual  completat articolul 27 și interzise  următoarele ”știri cu impact emoțional negativ”:

  1. informații privind legea pensiilor, legea salarizării;
  2. informații privind taxele și impozitele;
  3. informații privind creșterea prețurilor carburanților, alimentelor ;
  4. informații privind legile justiției;
  5. discuții și imagini din Parlamentul României;
  6. Interviuri sau declarații ale  președintelui țării, președinților de partide, (politicienilor în general), miniștrilor. Pentru unii din aceștia se poate chiar extinde pericolul nu doar privind  conținutul ci și forma și corectitudinea din punct de vedere gramatical al conținutului, care poate afecta și educativ nu doar emoțional;
  7. Anumite activități sportive, cum ar fi meciurile de fotbal ale naționalei sau derbiurile FCSB-Dinamo, ca și comentariile și intervențiile unor conducători de cluburi și federații;
  8. Talk-show rile cu analiști, experți, juriști, părerologi care se chinuie ore întregi să ne convingă că un hoț, imbecil, gângăvit, agramat, trădător, este de fapt cinstit, inteligent, orator, erou intergalactic, savant de renume mondial,

De fapt cred că având în vedere evoluția politico-economică a României, evoluție  care face ca orice informație să aibă impact emoțional negativ, ar trebui  ca încă de la începutul fiecărei emisiuni de știri, să se anunțe  că vor urma informații cu un foarte puternic impact emoțional negativ sau, și mai corect și ”benefic”,  să se interzică toate programele de știri, pentru că oricum nu conțin nimic bun, nici ca formă, nici ca informații. Păi să îmi spună mie cineva, un singur român că nu i-a venit cel puțin odată să spargă televizorul privind la aceste emisiuni și acestea nu au avut un efect negativ asupra sa, nu l-au făcut să arunce telecomanda, să înjure de mama focului, să își certe nevasta sau copilul fără motiv, să iasă la o bere cu prietenii să își verse focul, să plece la pescuit sau de nebun pe străzi. Dacă este unul singur care să nu fi trecut prin asemenea stări urmărind aceste emisiuni, să îmi spună, îl propun la decorare.

Eu propun să fie interzise toate emisiunile cu impact emoțional, pentru că așa am ajuns o țară de emo, în care magistrații încep să plângă și se emoționează pe ei când cineva comentează deciziile lor aberante sau se enervează și ies pe scările tribunalelor când cineva le cere să răspundă pentru dosarele pe care le întocmesc și soluționează. Cred că toate relele pleacă din audio-vizual. Păi vă dați seama ce ar fi dacă nu am mai avea astfel de programe?  Iată care ar fi urmările:

  1. Lumea ar merge la muncă senină, neștiind că nu mai au loc de muncă;
  2. Pensionarii ar merge la piață zâmbind, sperând și crezând că le vor ajunge banii de coșniță;
  3. Politicienii vor ieși din casă fără să se uite după mascați;
  4. Iohannis nu ar ști ce a spus Dragnea despre el, Dragnea ce a spus Tăriceanu, Tăriceanu ce a spus Băsescu, Băsescu ce a spus Elena Udrea și așa mai departe;
  5. Procurorii nu ar ști cui trebuie să facă dosar penal, judecătorii nu ar ști ce dosare să claseze;
  6. Românii nu ar ști cine câștigă alegerile înainte de ziua votului;
  7. Pe fluxul de știri al B1Tv nu ar apărea ”ZIUA LUPTEI ÎMPOTRIVA FERTILITĂȚII”.

Lista poate fi completată. Cine e de acord cu completarea art 27?

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

3 Raspunsuri la Detalii care va pot afecta emoțional

  1. Titi

    Este suficient daca cel putin doua televiziuni ar inceta sa mai emita: Romania Tv si Realitatea Tv, chiar daca au acelasi parinte..!
    PS. Cred ca Presedintele nostru merita aceasta …Decoratie…:)).

  2. Titi

    Si Vicepremierul Paul Stanescu si-a prezentat astazi Demisia !
    O fi adevar sau manipulare..?

  3. @Titi,
    Manipulare nu e, dar manipulat da…