Ba io p-a ta !!!

Categoria Despre Armata

 

Circ? Ar fi circ dacă ar avea ceva hazliu sau nemaipomenit în el, dar ceea ce se întâmplă înRomânia zilelor noastre la nivel de stat în puncte strategice de importanță deosebită pentru statul român, este deja dramatic, nimic nu e de râs.

Omul cu grenada

Că domnul Iohannis și-a propus să se pună de-a curmezișul a tot ce face guvernarea PSD, cu sau fără motiv, cu sau fără argumente, cu sau fără logică, știe toată lumea. Aproape că nu a fost lege, sau numire în guvern care să nu fie întoarsă, amânată, uneori schimbată, nu neapărat pentru că era ceva rău ci pentru că așa voia domnul președinte, asta nu poate nega nimeni. Cred că nu au fost atâtea conflicte instituționale create de administrația prezidențială în toată istoria ei, câte au fost pe timpul lui Iohannis. În cele mai multe cazuri, dacă nu chiar în 90% din ele, cazurile judecate de CCR au fost defavorabile președintelui. Cel mai răsunător caz a fost al demiterii lui Kovesi. Cu toate astea el a continuat să își vadă de faulturi, piedici, grosolane, nici măcar ”de joc” dacă se poate spune așa. El nu s-a pus niciodată de-a curmezișul pentru că era ceva rău într-o numire sau lege, el s-a pus de-a curmezișul pentru că voia să pună piedică guvernării PSD, să bulverseze tot, să răstoarne tot, să arate el lumii că PSD nu poate guverna că tot ce face, face prost, indiferent de consecințe, indiferent dacă avea dreptate sau nu, indiferent dacă până la urmă pierdea sau nu. El arunca grenada și ieșea din cameră. Ăsta e stilul lui. Când a putut, a introdus, condus, dirijat, chiar premierii numiți de Dragnea pe care serviciile i-au ”întors din drum” deturnându-le direcția, când nu,  s-a mulțumit cu manevrarea diferiților miniștri pe sub mână, prin aceleași servicii. Dacă a putut să facă asta, se datorește și liderului PSD care a trecut peste orice, pe el interesându-l doar soarta sa personală, a dosarelor sale, în rest, aleagă-se praful.

Este oricum clar pentru oricine că actuala guvernare cu actualul premier este printre cele mai slabe din câte am avut și cu Iohannis sau fără Iohannis ar fi dat în gropi și neîmpinsă de președinte. Și să zicem că nu moare lumea dacă întârzie o lege la promulgare, chiar dacă unii le așteptau ca pe sfintele moaște, să zicem că nu conta dacă doamna Olguța Vasilescu este sau nu ministru (că doar nu s-a născut ministru) dar să lași în coadă de pește  pentru că așa vrei tu, fără un motiv temeinic și chiar împotriva prevederilor constituționale funcția de Procuror general al României sau numirea șefului SMAp, este ceva ce afectează nu doar activitatea guvernului, ci chiar siguranța națională pentru că sunt funcții, poziții  unice care dacă nu sunt conduse cu competență și nu beneficiază de sprijinul tuturor factorilor, structurilor  cu care interacționează, se poate distruge ceva mai mult decât cariera sau reputația unui om. Soarta lui Lazăr trebuia rezolvată, clarificată încă din octombrie de când Toader a  prezentat raportul prin care a propus demiterea acestuia.

Numai că unora nu le pasă. Refuzul lui Iohannis de a-l demite- la propunerea ministrului justiției- pe procurorul general, pe motive doar de el știute, a creat o bătălie în justiție cum nu am mai avut. Săracii procurori nu mai știu de cine să asculte, de cine să se teamă, dacă să îl mai bage în seamă pe Lazăr sau nu. Taberele stau față în față și se scuipă și înjură. ”Pe mă-ta”, se aude de o parte a barcadei. ”Ba io p-a ta!” se aude din cealaltă parte. Și uite așa se fac dosare de o parte și de alta.

Acuma, la finalul mandatului șefului SMAp, deja începuseră speculațiile, că acesta va fi schimbat, ba că nu va fi, ba că va prelua șefia PNL, ba că va fi consilier la lui Iohannis, variante și variante. Ministrul Leș a anunțat, ca să risipească ceața, că nu va prelungi mandatul generalului Ciucă și că deja a trimis propunerile pentru noul șef al armatei și se părea că lucrurile se calmaseră. Și a venit și ziua nominalizării câștigătorului și… surpriză, domnul Iohannis arătând că pe el nu îl interesează nimic decât faultul, l-a faultat și pe Leș, dar nu doar pe Leș ci întreaga armată și a refuzat –fără explicații sau argumente- noua propunere, a plecat și apoi a semnat decretul de prelungire a mandatului actualului șef al SMAp deși această propunere nu a venit –cum era totuși normal- din partea ministrului și nici nu a fost discutată în CSAT. El a respins propunerea ministrului, apoi motivând că nu poate lăsa țara fără șef militar al armatei și că PSD este iresponsabil, incompetent, a semnat decretul. Nu e treaba lui să dea explicații, de asta se vor ocupa consilierii și purtătorii de vorbe, după sărbători. El ”a rezolvat situația” în stilul personal și are și convingerea că a avut dreptate. Dacă ar fi avut dreptate, le explica și proștilor care erau adunați acolo, care sunt motivele refuzului său, dar a considerat că nici ei, nici armata, nici țara nu merită o explicație. Ăsta  e Iohannis.

Da de ce mă Voineo?

Încercând să explic totuși decizia lui Iohanns , se poate spună că are și nu are dreptate să îl refuze pe Scarlat. Legea spune că șeful SMAp trebuie ales din rândul șefilor de categorii de forțe sau locțiitori și  să aibă cel puțin gradul de general locotenent. Generalul Scarlat are trei stele nu este șef al unei categorii de forțe, dar a fost, deci este calificat să ducă funcția. Dar Iohannis probabil s-a legat sau se va lega de faptul ca NU ESTE. Asta se întâmplă când legile sunt făcute cu curul și nu vede nimeni diferența dintre ”a fost” și ”este”.  După refuzarea lui Scarlat, Leș a încercat cu șeful SMFT, generalul Uifălean, dar acesta nu avea trei stele. A mai fost o propunere dar nici a treia nu avea gradul cerut așa că aparent, Iohannis ar avea dreptate să refuze, dar ar fi putut spune de ce, mai ales că primise propunerile dinainte și știa că va refuza, deci trebuia să vină cu lecția învățată. Probabil însă că acum se va retrage în Mărginimea Sibiului să citească decretul de prelungire a mandatului lui Ciucă, până îl va înțelege.

Avea Iohannis dreptul să refuze propunerile lui Leș? Dreptul da, nu știu dacă și motive. Avea Iohannis dreptul să prelungească numirea lui Ciucă fără ca propunerea să vină de la ministru și fără să aibă acceptul CSAT? Asta va stabili CCR.

Pe lângă certurile, înjurăturile și faulturile cu care ne-am obișnuit, la ”reușita” aceste situații stă și clarviziunea conducătorilor noștri politici și militari, care deși știau de acum 4 ani care sunt condițiile privind numirea șefului SMAp, NU AU LUAT NICI O MĂSURĂ NICI SĂ CREEZE CONDIȚII PENTRU PREGĂTIREA (CU ÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR LEGII) A UNUI ÎNLOCUITOR AL LUI CIUCĂ, NICI –EVENTUAL- SĂ SCHIMBE CONDIȚIILE ȘI SĂ LE FACĂ MAI FLEXIBILE. Această conducere ”în perspectivă” este cea mai mare lipsă a armatei  și politicii noastre. De când ne știm conducem după ureche, pe principiul ” lasă bă că merge-așa” fără să încercăm să netezim drumul pe care mergem. Ne poticnim, dăm înapoi, așteptăm să ne scoată cineva din șanț, sunăm un prieten, țipăm, ne plângem, dar nici de ai dracu nu vrem să vedem un pas mai în față.

Viitor de aur

Ce va urma acuma? Nimic, fiecare va urla că el are dreptate, vor apela la ”toașa” CCR, care va râgâi după sf. Ion și se va trezi după Ziua Unirii prelungind situația,  ca și în cazul lui Lazăr, încă un an. În timpul ăsta militarii se vor uita când în stânga când în dreapta. Se aude că Scarlat va face rocada cu Dumitru   Uifălean pentru a putea fi numit apoi de pe funcția de șef al SMFT la SMAp. Numai că pentru asta va trebui ca Iohannis să își anuleze propriul decret de prelungire, iar fără motiv temeinic nu o poate face. Indiferent ce va decide CCR, nimeni nu poate anula  decretul, decât însuși emitentul iar eminentul (a nu se citi eminentul) nu o va face pentru că nu vrea el. Deci Ciucă va mai sta un an, cu asta trebuie să se obișnuiască și Scarlat, și Les și armata. Dar rețineți că oricât de corect ar fi, Scarlat este și el om și se va uita poate un pic chiorâș la Ciucă. Iar militarii, în special cei care sunt obișnuiți să lustruiască gradele și nasturii de la vestonul șefilor, vor face cărare între cei doi până îi va expira mandatul actualului. Urâtă situație, dar pe cine credeți că interesează? Pe ei îi interesează contractele, afacerile, banul. Armata? Ce ne mai trebuie armată, ne apără americanii, deja ”avem supremație aeriană”, avem scut, o să avem și o navă de luptă americană în Marea Neagră, avem militari canadieni, englezi, polonezi, ce să mai facem cu armata română? Ce mai contează că aproape toate contractele de înzestrare sunt oprite sau cercetate de DNA? Lasă că trece și asta. Ce afacerea EADS nu a fost cercetată și acum este clasată de DNA pentru lipsă de probe? Așa va fi și cu Piranha și cu coorvetele, și cu platformele auto și cu torpilele, și cu F-16 și cu……. Ba iop-a ta, vor spune  toți și timpul trece.

Din toată această afacere cu șefia SMAp cel mai mult vor pierde generalul Ciucă și ARMATA. Ciucă pentru că a ajuns în zona de interes a politicienilor, ARMATA  pentru că ea mereu pierde   în fața politicienilor iar oamenii ei tac.  Deja se auzise prin media online că ar fi omul lui Iohannis, că face jocurile nu știu cui cu contractele de achiziții, că l-a omorât pe Mihai Viteazu, că a violat-o pe mama lui Ștefan Cel mare și pe Doamna Chiajna, că va fi consilierul lui Iohanns sau șeful PNL. Acum, după ce Iohannis  i-a prelungit mandatul, toți vor spune: ”aha, au avut dreptate, e vândut, e omul lui Iohannis, face jocuri politice”. Așa cum îl cunosc eu, a nimerit la mijloc în foarfeca ambițiilor și jocurilor politice și sunt convins că dacă nu deja de acum, cândva îi va părea rău că a ajuns pe acea poziție, pentru  că acest joc i-a făcut mai mult rău decât bine. Dar cui îi pasă? Malaxorul politic macină destine, vieți, cariere, destine, cultură, tradiții, suveranitate, tot ce intră în dinții politicii românești

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

29 Raspunsuri la Ba io p-a ta !!!

  1. Geofreeland

    Dacă are ceva ce nu are, adică un pic de coloană din aia vertebrală, nenea Ciucă, ar trebui să-și dea demisia. Rămânerea lui, în pofida opțiunii justificate a ministrului său, conform regulamentelor militare, culmea! Prelungită politic, demonstrează că acest Ciucă face politică în armată. De fapt eu nu știu cu ce s-a afirmat acest șef al armatei în afară de a da săru’ mâna unor politicieni. Ce e sub el nu îl interesează. Poate doar un scaun care i-a deformat caracterul deși inițial era credibil.

  2. @Geo,
    De aia am spus si eu ca va pierde. Pentru ca pe de o parte va trebui sa actioneze sub sicu un ministru care nu il agreeaza, cu un sef de structura care se va uita chioras la el, cu o gramada de oameni care vor crede ca si tine si ca altii ca este vandut, sau subordonat politic lui Iohannis, deci marioneta,cu structuri ale rezervistilor care ii reproseraza deja ca nu a facut nimic pentru ei, desi poate a facut sau a incercat dar nu a reusit. Nu as vrea sa fiu in locul lui, dar daca as fi, da, mi-as da demisia pentru a-mi pastra demnitatea si imaginea nepatate.O functie obtinuta din ambitia unora si altora care suscita atea controverse si banuieli la adresa ta, nu poate fi acceptata si nimeni nu l-ar condamna daca si-ar inainta demisia. Dimpotriva.

  3. Geofreeland

    Toate ordinele în armată se dau, conform regulamentelor militare de ministrul apărării prin șeful SMAp. Unitatea de comandă. Președintele nu poate da ordine și dispune peste ministru doar dacă CSAT unde e membru îl obligă, dar tot prin el. Acest individ distruge unitatea de comandă a armatei și obligă militarii să încalce regulamentele militare. E periculos ce face acest soldat care a învățat numai în armată să coasă nasturi. E capabil să bage și justiția în armată că soldații în luptă omoară oameni sau distruge mediul. Ce face acum președintele e o ingerință politică în armată. Grav. E foarte grav. Ăsta își bate joc de tot. E inadmisibil.E un atac la siguranța națională.

  4. Păi,dacă,omul,a zis că pentru el armata a fost o”pierdere de timp”ce pretenții aveți de la el?

  5. raul

    Pentru motivele expuse intr-o postare anterioara ,Ciuca duca-se ca nu a facut nimic pt oamenii din armata!Pa!

  6. NeO

    Nu mă pronunţ asupra prelungirii – legale, pentru cine ştie să citească o lege, a mandatului gen. Ciucă. Asupra catindatului propus, iar nu mă pronunţ, despre valoarea lui ca militar s-au exprimat online cei care i-au cunoscut supercalităţile şi au lucrat cu el în D. 4 . Nu pot totuşi să nu mă întreb, ce a fost în capul său atunci când a plecat la post la Bruxelles din funcţia de şef SMFT? Păi dacă vrei şef SMAp, nu te du nene la post pentru vremelnice avantaje financiare, stai pe poziţia de şef SMFT şi măcar aşa eşti un posibil candidat, după cerinţele legii. Pentru cei care nu ştiu, la post nu te trimite cu forţa, ci dimpotrivă tu eşti cel care te zbaţi să fi admisul. Dacă Leş era omul care respectă numai valorile militare şi legale, de ce nu l-a propus pe Uifăleanu, ce avea Scarlat în plus? Chiar dacă preşedintele se opunea, motivul nelegalităţii propunerii nu mai stătea în picioare. Ce se ascunde în spatele jongleriei ăsteia, Scarlat să facă schimb cu Uifăleanu de funcţii şi, în aceeaşi zi, să fie numit şeful SMAp? E oare vreun Sun Tzu al armatei şi nu l-am văzut noi până acum sau e doar obedientul pe care îl doreşte PSD?
    Pe de altă parte, s-a trezit un pic cam târziu preşedintele. Acapararea armatei de oameni nu în primul rând fideli PSD, ci mai mult, gata să încalce legile pentru PSD a început mai demult. Plecarea lui Duşa de la Departamentul pentru Armamente (fără motive reale), dispariţia în decor a lui Fifor la prima ocazie, zicerea lui Leş despre uniforma de oraş fără burtă, astea au fost semne clare despre ce urmează. Cum naiba în tot PSD nu mai sunt oameni, trebuia să vină Leş, cel care era secretar de stat la Departamentul pentru Armamente atunci când licitaţia cu corvetele a fost atribuită olandezilor şi apoi anulată de PSD când a venit la putere? Miroase de la o poştă a mânărie ieftină, mai ales că acum licitaţia următoare pentru corvete a intrat într-un impas- zic francezii în presa lor că ei erau cîştigători după cerinţe şi preţ, dar pentru că nu erau cei care trebuiau să iasă pe locul 1 conform dorinţelor politice, nu s-a mai dat un rezultat final. Vom vedea dacă am(au) dreptate pe 10 ian 2019.

  7. NeO

    @raul,
    Te înţeleg, după atîtea luni cât ai protestat la guvern, după ce ai atacat OUG în instanţă şi chiar la Curtea Constituţională şi ulterior la CEDO e normal să te nemulţumească faptul că Ciucă nu şi-a dat demisia. Ba nu, stai puţin, matale nu eşti persoana de care vorbeam în prima frază, matale umpli blogurile şi lupţi doar pe internet. Ieşi frate şi luptă pe bune dacă vrei să emiţi pretenţii, nu cu floricele, din fotoliu. Dacă Ciucă ar fi demisionat, OUG 59 mergea înainte, lumea ar fi zis despre el că vrea să profite de ultima şansă pe vechile reglementări(aşa cum au şi făcut unii generali). A, dacă ziceai că la apariţia OUG 59 toţi generalii activi (eventual şi toţi coloneii) , dar toţi, să-şi fi dat demisia, aşa da, OUG 59 aproape sigur avea soarta OUG 13, adică se abroga.

  8. Vladimir Putzin

    Si totuși !
    Orice om cu scaun la cap aflat intr-o functie de conducere, daca are respect pentru acea functie, si pentru sine insusi, își pregateste din timp si cu mare atentie unul sau chiar mai multi inlocuitori valabili. Si intreb si eu ca prostul, ca prost trebuie sa mai fiu daca nu mi-a dat prin cap sa ma intreb pana-n noaptea asta, CUM SE POATE ASA CEVA ?
    1. Oare acest general ajuns intr-o situatie pe care o putea evita si-a indeplinit aceasta nobila si necesara indatorire de gasi si a pregati cel mai bun nlocuitor ?
    2. Oare acelasi personaj nu stia cu ce propuneri vine in CSAT seful lui politic ?
    3. Cum a putut sa-si lase ministrul in ofsaid in fata dusmanului lui politic de moarte si in fata intregii tari ?
    4. A facut-o intentionat, din razbunare, din interes personal, din prostie ?
    5. A procedat si pana aum asa in relatia cu ministri apararii nationale ?
    6. Va proceda si in continuare asa ?
    7. Cum se va uita in ochii celor doi generali carora le-a lut-o inainte furand startul ?
    8. Ce greutate vor avea ordinele date de el acestor doi generali si altor subordonati cand toti stiu cum si-a ptelungit cu un an, voit sau „nu”, sederea in functie ?
    9. Cum accepta decizia cotrocenianului Gică contra, care la randul ei este lovita de nulitatea incalcarii legii, ea nevenind din partea ministrului apararii si nefiind vizata de premierul tarii ?
    10. Cum si ce va raspunde copiilor si apropiatilor sai cand acestia il vor intreba din ochi daca nu este strain de acest dezonorant si nemaiîntâlnit episod din istoria armatei romane ?
    …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
    Uitati doar 10 intrebari din sutele care trebuiau sa-i provoace o noapte alba acestui general si care ar trebui sa-l determine ca la primele ore ale diminetii sa-si dea demisia. Nu de onoare, ca aia de onoare trebuia data imediat dupa declaratia talambului personaj care prin decizia sa la facut de ras atat pe el, cat si armata care nu a reusit sa-l invete mai mult decat dum sa-si carpeasca camasa plesnita-n cur si sa-si coasa un nasture la prohab.
    Si o ultima intrebare:
    OARE CÂT DE STRĂIN ESTE GENERALUL NICOLAE CIUCA DE TOATĂ ACEASTA MARSAVA MANARIE ?????
    Si singurul raspuns corect care l-ar exonera de atatea si atatea indreptatite intrebari, ramane tot D E M I S I A !

  9. Vladimir Putzin

    Si inca o intrebare:
    CREDETI CA RISCA IOHANNIS UN REFUZ SAU O DEMISIE DE ONOARE DIN PARTEA GENERALULUI NICOLAE CIUCA, FARA O INTELEGERE PREALABILA CU ACESTA ???

  10. Asa cum am spus, din toata aceasta balacareala cea mai dezonotrata si mai murdarita va iesi haina militara, a lui Ciuca si a ARMATEi.

  11. Da.Asa este!Din tot ce se întâmplă acum,armata va ieși cea mai șifonată.
    Este făcută preș de politic.Asta din cauza orgoliilor unora care atunci când au venit sau mai bine zis numiți pe funcții sau prins de scaun cu o soluție de lipit,zicând că acel scaun este numai al lui și pe viață,că este de neînlocuit.
    Păcat,că unii cu grade și funcții înalte intră în jocul politicianist,sunt folosiți în lupta aceasta surdă între partide,în lupta pentru putere,că ăsta este și scopul acestora,să vină la putere,la ciolan,nu?
    Cred,că demisia de onoare sau poate să o numească oricum,este cea mai bună variantă.
    Acum,vedem destul de clar de ce am fost umiliți de politic,de sau pi..t cu boltă pe noi de atâtia ani.Pentru că cei care trebuiau să ne apere au stat în poziția ghiocelului,făcându-mici,mici în fața politicului,lăsând trupa la cheremul lor și Violata din orice poziție de niște trepăduși jalnici aflați vremelnic în fruntea obștii.
    Unde este onoarea,Demni
    tatea ostășească?

  12. Dan

    Armata de ospatari exact ca uniforma actuala .

  13. Dan

    Macar de rezervistii ospatari supravietuitori ar avea pensia cat o ospatarita de avion civil adica cat ostewardesâ.

  14. Vina este comuna, nu putem sti cine este mai vinovat si cine mai putin vinovat, dar este clar ca s-au urmarit cu totul alte scopuri decat cele de siguranta national. Mai mult ca sigur totul a plecat de la contractele armatei pentru diferitele sisteme aflate si la aceasta ora in stare de imponderabilitate. Este clar ca (poate chiar in interiorul PSD, nu numai intre Guvern si presedinte)) sunt diferite interese in alegerea firmelor si produselor, ca in definitiv e vorba de 10 miliarde de euro, nu de 10 lei. Este la fel de clar ca Fifor a fost schimbat pentru aceste motive, spunandu-se si despre el ca e omul lui Iohannis. Este posibil ca insusi Fifor sa fi actionat cu intentie pe scopul pastrarii lui Ciuca, si el sa fie cel care sa se fi opus creeri conditiilor (asa cum spune si NeO) pentru nevalidarea actualelor propuneri sau mai bine spus imposibilitatea schimbarii lui Ciuca. Este la fel de posibil ca Ciuca sa fi stiut de aceste intentii si sa nu fi facut cu buna stiinta, sau sa nu fi reusit sa schimbe ceva, stiindu-se ca nu el e factorul decizional, sa i se fi spus> stai linistit, nu iti fa tu probleme, asta e problema noastra noi o rezolvam si s-a decis sa mai ramai un an. Dar este posibil si sa nu i se fi spus nimic, avand in vedere modul in care e tratata armata in toate problemele ei, si sa i se fi spus mai mult sau mai putein elegant: „stai in banca ta, nu e treaba magarului pe unde se pisa oile”. Toate aceste ipoteze si variante sunt posibile, dar vina principala este categoric a factorului politic, ei au decis, au manevrat sau pur si simplu din prostie au ignorat acest aspect.Este exclus ca Ciuca sa fi manevrat el ca sa isi pastreze functia si sa ii duca pe toti de nas. Ca nu a avut ce face sau i-a convenit conjunctura este un lucru care poate fi discutat, si poate fi adevarat intr-omasura mai mica sau mai mare, dar eu exclud posibilitatea ca el safi pus totul la cale.Raman la convingerea ca a fost prins la mijloc, el nu are putere de decizie, (nu stiu daca nu cumva nici de propunere) privind schimbarile la nivel inalt, el ar putea da un aviz, dar avizul conteaza mai putin, e consultativ oricum.

  15. Chiar daca nu am subliniat indeajuns, titlul articolului spune totu: de acuma in armata, la nivelul conducerii armatei stilul de lucru intre minister si SMAp, sau intre ministru si Ciuca va fi la modul ” ba eu pe-a ta” adica contre, asa cum se pun intre premier si presedinte.Nu stiu daca SMAP, Ciuca va pune contre, el nu e genul si nici nu are posibilitatea, dar Les va pune contre oricaror initiative ale lui Ciuca si ii va restrange drepturile. Deciziile in armata vor si si mai politice decat pana acuma, iar cine a sperat sau pera ca Ciuca sa mai faca ceva pentru militari, ar fi bine sa nu mai spere, pentru ca orice ar incerca el va fi refuzat de Les, asa ca ar fi mai bine sa nu se exprime, ca sa nu faca mai mult rau.

  16. Iata ce spune Les, pe pagina lui de FB:
    ” Am sperat că Armata română poate fi ţinută în afara disputelor de natură politică.

    Nu este prima instituţie pe care Presedintele României încearcă să o blocheze, având chiar decizii ale CCR în acest sens, însă observ că rivalitatea cu PSD este mai importantă decât funcţionarea unor instituţii vitale, mai ales în contextul preluării Preşedinţiei Rotative a Consiliului UE.

    Astăzi, în şedinţa CSAT, Președintele a invocat motive de nelegalitate, fără însă a aduce un singur argument de natură juridică.

    Conform legii 346/2006, “Șeful Statului Major General este numit de Președintele României, la propunerea Ministrului Apărării, cu avizul Premierului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an.” Așadar, din punct de vedere legal și cutumiar, mandatul se încheie fără echivoc la finele celor patru ani.

    Consider că orice abordare distinctă de cea în spiritul şi litera legii transmite un semnal negativ, sugerând prin eventuala prelungire a mandatului actualei conduceri că există elemente imperative care să reclame o astfel de măsură excepțională, ori că Armata română este într-o criză de leadership.

    De când am venit în minister nu am îndepărtat persoane ci am întărit echipa. Vreau să fie bine înţeles faptul că eu nu discut despre persoane. Nu am simpatii şi antipatii. Evaluarea personalului se face exclusiv pe baza rezultatelor şi a obiectivelor îndeplinite. Astfel, propunerea SMAp s-a făcut exclusiv în baza unui CV, a unui profil care să corespundă exigenţelor funcţiei.

    Am dorit ca transferul să se facă în condiții optime, succesorul întrunind toate criteriile pe care le presupune ocuparea unei poziţii de acest nivel. Prin propunerea generalului Dumitru Scarlat, actualmente reprezentant al Armatei Romane la NATO si UE, am vizat cooptarea în conducerea ministerului a unei persoane cu experiență substanțială la Bruxelles, și fin cunoscător al profilului României în NATO și UE.

    MApN va avea un rol important în exercitarea Preşedintiei Consiliului UE şi tocmai de aceea am optat pentru un profesionist acomodat cu temele europene şi euroatlantice, și al cărui CV este dincolo de orice suspiciuni.”
    Auziti domnilor? Domnul ministru Les, numit politic, adus la conducerea ministerului in urma unui joc de umbre si lumini in interiorul PSD, a sperat sa tina arata in afara disputelor politice, desi stie ca de 29 de ani armata este jucata la ruleta politicienilor, supta, furata, batjocorita, violata in toate drepturile ei, exploatata, folosita si pusa la munca in locul altora, de lasa politica din care domnul ministru face parte. Dar el nu vede asta, el spera ca armata sa fie tinuta in afara jocurilor politice. Asta chiar ne crede prosti, chiar mai prosti decat el.

  17. NeO

    Minciuni leşiene, rămân la părerea că vinovat pentru această situaţie este individul Leş şi gaşca sa. Să vedem ce ne spune el cu guriţa din dotare : că a hotărât să nu i se prelungească mandatul lui Ciucă („Hotărârea mea a fost să nu prelungesc”) , că a avut mai multe opţiuni („Ori, cel pe care îl propun acum, pentru că am două sau trei variante, conform legii”) şi în final l-a propus pe generalul Scarlat(„este unul care, după ce-şi va termina mandatul, va merge direct acasă pentru că va face vârsta de pensionare”). Uluitor, om mai slab la capitolul logică ca ăsta, greu găseşti! Cu prelungirea sau nu a mandatului: nu ministrul ia decizia, el poate legal să aibă o propunere de numire, care poate fi aprobată sau nu în CSAT; apoi dacă mergi pe ideea unui nou şef la SMAp înseamnă că eşti gata să propui pe cineva care îndeplineşte condiţiile legale: locţiitorul sau unul dintre şefii de categorii de forţe. Ori domnul Leş a propus o persoană care nu are calitatea prevăzută de lege pentru a fi numit şef SMAp. Băi căpăţânosule, păi prin propunerea ta ai recunoscut implicit că nu ai (sau nu ai vrut să propui) opţiuni legale pentru un alt şef SMAp şi atunci preşedintele nu avea ce să facă decât să constate că e obligat să prelungească mandatul actualului şef. Văd că cotcodăcesc mulţi, inclusiv ministrul, că aşa ceva nu e legal, că trebuia să propună ministrul apărării şi să avizeze Veorica, şi că oricum aşa ceva nu e admis decât în situaţii excepţionale. Prostii de adormit publicul. UNDE, în ce lege sunt trecute aceste alegaţii ? La propunerea de numire da, la prelungire legea nu prevede EXPRES că e nevoie de propunerea ministrului şi avizul primministrului. Ori, altă interpretare, ar fi eronată, sau aplicând logica leşiană ar putea să propună pentru prelungirea mandatului altă persoană decât cea care e în funcţie? Nu, deci prelungirea nu este obligatoriu supusă procedurii de numire.Aşa e legea, nu e perfectă dar trebuie aplicată. Referitor la faptul că prelungirea e specifică doar unor situaţii speciale, iar e nesusţinută de prevederi legale: legea face referire doar la excepţia DURATEI mandatului,care poate fi diferită de 4 ani-sau prin prelungire maxim 5 ani, în condiţiile prevăzute de lege ca excepţie.
    Concluzie: Bucuria nebunilor că e o situaţie similară cu revocarea Kovesi- decizia CCR 358/2018, e greşită. Recomand să studieze şi decizia CCR nr.384/2006, care a dat câştig preşedintelui-legea nu poate excede prevederilor Constituţionale, prin obligarea preşedintelui la acordarea gradului de general unei persoane care îndeplineşte condiţiile legale de acordare, lucru ce contravine dispoziţiilor art.94 lit.b) din Constituţie, referitoare la atribuţiile Preşedintelui României. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu prevederile constituţionale, atribuţia de a acorda gradul de general nu are impunerea “în condiţiile prevăzute de lege”, care e prevăzută de constituţie la alte atribuţii, deci a susţime că prevederea că preşedintele e obligat doar la formalitatea respectării numirii conform legii a persoanei propusă de ministrul apărării e lipsită de temei constituţional, generând practic lipsirea preşedintelui de dreptul de a exercita fără restricţii o atribuţiune constituţională.

    PS Pentru rigoare, redau textul din lege- forma actualizată şi republicată în 2017(nu cea de pe blogul huhurez – veche, nemaifiind în vigoare)
    L346/2006 “Articolul 39
    (5) Șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Președintele României, la propunerea ministrului apărării naționale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcția de șef al Statului Major al Apărării poate fi numit locțiitorul acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forțe ale armatei.
    (6) Prevederile alin. (5) referitoare la durata mandatului nu se aplică în caz de mobilizare sau de război, precum și pe timpul stării de asediu sau de urgență.”

  18. Geofreeland

    @Neo Cu respect, întreb, de ce dracu’ mai avem ministru al apărării? Să- l desființăm ca funcție. Dacă încă mai citești în toate regulamentele militare te izbești de ministrul apărării care taie și ….Numai în RG-2 președintele poate inta în cazărmi, depozite etc fără a fi somat. În rest, liniște. Armata e altceva decât bordelul politic. Cine vrea să se prostitueze, în public european, în afara cutumelor din toată lumea militarilor, n-are decât. Ce se întâmplă e grav. Ministrul apărării, indiferent ce decizie ia, e a lui, și toți „culcat”, că d-aia e ministru, e umilit în cel mai înalt grad, e scos din atribuții. Indiferent cine e ministru și cum e numit, e ministru și cu asta basta. Nu judecăm un ministru, umilindu-l, luându-i sau refuzându-i atribuțiile. Lupta așa zis politică e o porcărie de care armata nu are nevoie. Dacă un șef de categorie de forțe, respectând ordinul ministrului, poate nega o decizie politică peste capul ministrului lui, ăla din toate regulamentele militare. Ce se întâmplă? Un șef prelungit peste cutuma militară, fără motivația recunoscută a armatei, e o îndoială periculoasă. Criteriile de numire sunt de altfel o altă mare porcărie comunistă moștenită.Nu mai detaliez că mă enervez. Istoria noastră militară, cu războaiele făcute, nu cu „fugărit” talibani pe drumuri și rute cunoscute, cu ore fixe de patrulare, a demonstrat că un șef al armatei are o minte sclipitoare, cu nerv, cu inițiativă și forță în fața oricărui de bășinos politician. Concluzie, gestul președintelui e unul de forță, punabil legal, impunabil prin șantaj. În orice țară din lume, cu republică parlamentară, ministrul apărării e ministrul apărării, ca și al justiției. Ce face azi președintele e o manifestare tipică în a impune o republică prezidențială. Momentan Constituția spune altceva. El a jurat să o respecte. Ce face? Jurământul lui? Rahat. Mi-e silă. Și nu sunt decât un cetățean care nu are de unde a-și cumpăra uniforma de înmormântare și cu nicio speranță la gloanțele alea de manevră trase de niște băieți în kaki și ei sătui de multe. Așa că nenea ăsta Neamț din deal nu iubește nimic din ce e cazon: forță, planificare, moral, înzestrare, pregătire, logistică, tradiții (aoleooo, să n-audă că i-am bătut pe nemți!). Neo, am citit ce ai postat, cu atenție. Poate…

  19. Geofreeland

    La munte ninge. Leș neiges d’antan… Ninge ca în copilărie, brazii i-a împodobit Dumnezeu cu beteală. Liniștea fulgilor de nea e terapie. Sufletul își acordează frecvența de optimism, declanșând izbucul din zăgaz într-o dinamică a viului. Refuz orice măgărie maculată a intereselor meschine și fac pârtie în zăpadă. Departe de lumea dezlănțuită. De fapt, intru în lumea ancestral normală. Nici unde nu mă doare de freamătul de hazna politică. Refuz acel zoon politikon. Sunt un om simplu și dansez printre fulgii de zăpadă, ca bobii, nesfărșiți, turnați ori sita Lui. Mă bucur, uit de lume, ma simt, chiar mă simt, rupt de patimi și prostie. Viața e una, nu are alternativă și cred că liniștea e panaceul oricărui trup din matricea ADN. Ninge și ninge, ninge peste gânduri, ninge încât par ca brazii din jur, cu sprâncene de zăpadă, cu căciulă peste căciulă, totul e alb, pur, imaculat… Ninge și mă trezesc, îmi vine să cânt imnul țării mele. Aici în zăpadă? E zăpada țării mele.

  20. @Geofreeland,
    Sa fiu sincer, cu riscul de a te supara, din 89 incoace nici un ministru al apararii nu prea a dovedint ca isi intelege rolul, ca respecta armata si mai ales ca isi merit onorul si .. recunoasterea prerogativelor. Toti au executat ordinele politice, DE CELE MAI MULTE ORI IMPOTRIVA INTERESELOR AMATEI SAU ALE APARARII TARII. Ca atare, de ce atatea… plecaciuni in fata lor. De ce sa nu fie somat cata vreme el este un om politic ca oricare alt deputat ? Ai uitat ca erau propozabili Caprar sau deputatul mitraliera pentru aceasta functie? Pai eu daca as fi in post, pe unii dintre ei, daca ar incerca sa intre in cazarma, i-as impusca fara somatie… asa cum spunea si mitraliera ca ar face cu protestantii.La cate rele au facut armatei, nu mi-ar garanta nimeni ca nu ar incerca sa intre in cazarma cu gand rau, asa ca nu as ezita. Numai ca eu nu am mitraliera acasa, nici macar pistolul nu mi l-am luat. Da, as da voie sa intre in cazarmi fara somatie, sefului SMAp, PENTRU CA ESTE MILITARUL CEL MAI MARE DIN ARMATA. Dar ministrii, nu merita nici onorul pe care il primesc. E drept ca nici presedintele….

  21. Vladimir Putzin

    Vă recomnd sa cititi articolul „ONOAREA generalului Ciuca intre Armata si functie” din publicatia on line „Qmagazine”.

    @ Marin,
    și daca ministrul apararii este asa cum sunt cu mici si neînsemnate exceptii cam toti ministrii ultimilor 29 de ani, hai ca macar noi militarii „trecuti”, prezenti si viitori, sa ne ridicam cu ONOARE si DEMNITATE deasupra lor si, cu orice risc, sa nu le mai måncăm din palmă.
    Stiu e greu, foarte greu, dar nu imposibil sa aratam acestei declaste clase politice ca armata nu este nici Circul de Stat, nici creun spital de urgența, nici Compania Nationala de Drumuri, nici Ministeru’ lu’ Peste, si nici macar Primaria țaței Pandele, ci un organism stapan pe sine si pe soarta sa, care nu se vrea impins in degradante jocuri politicianiste.
    Si dupa cum se vede, cel putin pana acum, generalul N.l. Ciuca, nu este dispus sa faca pasul inaine, pentru „a da tonul la cantec”, lucru care il dezonoreaza si amana un gest de trezire la realitate a corpului de cadre al armatei.
    Să nu se uite ca, acum demolata garda a armatei populare, armată din popor (sic), a avut taria de a risca in involburatele zilele ale anului ’90, aruncandu-l peste bord pe neavenitul ministru Nicolae Militaru, impus de presedintele FSN Ion Iliescu.
    Si daca ministrul Les este asa cum este, asa zisul presedinte al Romaniei, dupa ce a facut si nu a facut de la intronizarea sa in Dealul Cotrocenilor, este ultimul din aceasta tara care ar trebui sa-i dea peste mâna, cu care semneaza primul, ne place, nu ne place, „Ordinul de Zi al Armatei”, stirbind grav, in mod deliberat prin ceea ce face autoritatea acestuia si respectul pe care ar trebui sa-l acorde macar formal institutiei conduse de el.
    Faptul de a intra in teren de partea unei echipe ca jucator cotonogar, cand tu ai fost ales in mod democrat arbitru, te scoate din joc, constituind si un motiv arhisuficient pentru a fi suspendat si demis din inalta functie pe care o necinstesti.
    Dar, sa intampinam noul an cu speranta ca va fi mai bun, ajuntandu-ne ca la sfarsitul lui sa lasam in urma macar o parte din necazurile prezente, fapt pentru care urez cititorilor tai Marinica si tuturor fratilor nistri de arme intrunite, activi, in rezerva si in retragere, UN REVELION DE NEUITAT, URMAT DE MULTE, MULTE ZILE, FERICITE SI IMBELSUGATE SUSTINUTE DE O SANATATE DE FIER !

  22. Dan

    CADA a incercat demult sâ readuca onoarea si demnitatea in armatâ.Politicul plin de vânduti și mafioti i-a spulberat.Game over.

  23. @Dan,
    Politicula vrut, dar nu ar fi reusit fara sprijinul unor oameni dinauntrul CADA , care au vandut interesele militarilor. Se stie cine..

  24. @Vladimir,
    Nu contest ceea ce ai pus.Sieu am spus, chiar in articol, de la bun inceput ca daca as fi fost in locul generalului Ciuca, mi-as fi inaintat demisia din functie. De Iohnnis nu mai comentez, aproape ca nu merita sa itipierzi timpul cu el, pentru ca oricum o sa ii trebuiasca o viata sa inteleaga ce rost prepresedintele unei tari.

  25. Ifrim

    Omul Ciuca poate gandeste astfel: Am rate la banci copii de tinut in facultate deci luati-o ca pe o afacere si lupta pentru existenta.Cand te obisnuiesti cu un standard de viata ridicat masina la scara,onoruri mai putin il intereseaza ca urmeaza la rand Scarlat,Uifaleanu…..

  26. Vladimir Putzin

    @ Marin,
    in tot ce am scris am tinut cont de parerea ta, care prin forta imprejurarilor este mult mai aproape de realitate si cu mult mai bine expusa.
    Indemnat de articolele tale am cautat sa-l citesc si pe acest sef al SMAp in cheia propusa de tine, dar pana acum nu am gasit nimic care sa-l avantajeze, ci doar m-au napadit o multime de intrebari din care pe cateva le-am inșirat mai sus, si care, daca generalul N.I. Ciuca si le-ar fi pus in mod serios, l-ar fi ajutat sa taie nodul gordian al dilemei in care se afla cu sau „fară” voia sa, si care îi face atat de mult rau lui dar mai ales institutiei careia îi datoreaza mult mai mult decat îi datoram noi toti ceilalti care poarta sau au purtat haina militara.
    Din pacate pentru el si mai ales pentru Armata, dar si pentru toti cei amintiti mai sus, timpul unei reactii rezonabile din partea lui a trecut, fapt care iar ne pune in gura targului, care s-a saturat de marii nostri comandanti de osti care si-au dat cinstea pe rusine.

  27. Dan

    Daca ar pleca curvele masculine majoritatea ospatari sinecuristi imbrâcati in kaki, birocrati cu cotiere si grade mari luate pentru pupincurism politic am ramâne fâra mare parte din asa zisa armata colectionara de fier vechi luat la pret de armament nou .De onoare si demnitate nu are rost sa pomenesc multi ospatari kaki nu ar intelege.Rusii au o vorbâ despre politicienii români și slugile lor kaki .Nu avem noi atatia bani câti tradâtori de colonie aveti voi.

  28. raul

    Mai Neo ia fugi mata in Matrix si lasa-ne !Ori o-i fi Ciuca in persoana????

  29. ion vasile

    Onoare,,,,demnitate….patriotism…loialitae… principii…constiinta profesionala…eu nu i-mi tradez camarazii…. daca nu ar fi doar simple cuvinte care le-am auzit din gura marelui sef situatia ar fi cu totul alta.