Este a treia oară când mă văd nevoit să îl bag în seamă pe acest personaj care se crede, ca și domnul Adelin Petrisor, sau Radu Tudor, mare expert, specialist în problemele armatei, numai pentru că a fost invitat, de când scrie despre armată, la multe porții de fasole cu cârnați la cazan.
Că biliardistul Tache de la Național lovește cu manta și dacă cade un popic bine, dacă nu nu, se știe. Ce nu știu mulți este că el chiar e habarnist și pe lângă faptul că se informează de pe margine șanțului sau de pe capra vizitiilor, își mai și prezintă știrile drept dovezi irefutabile când de fapt sunt aberații, așa cum a fost și cea privind preluarea PNL de către generalul Ciucă. Cum pe lângă asta a mai spus și că i se va prelungi mandatul, la pachet, unii s-au grăbit să spună ”uite bă că a avut dreptate”. Numai că nimeni nu s-a uitat că în același articol, domnul Tache dăduse două informații care se băteau cap în cap iar din două, una se putea.. confirma. Păi ori i se prelungește mandatul, ori ajunge președintele PNL, una din două, că amândouă nu se putea, sau poate el credea că se poate. Șmecheraș, dar mic, de cartier acest Tache. Doar biciușcarii se lasă însă îmbrobodiți de el.
Recent, foarte recent, Tăchiță a ieșit pe strasse cu altă gogoriță, cum că are el dovada că Fifor a trădat și că acea dovadă s-ar găsi în ”COMPUTERUL MApN”. Care computer, domnul Tache nu spune, lăsând să se înțeleagă că MApN are un singur computer la care el a avut acces, sau succes și a găsit acolo dovada că Fifor a trădat. Pe cine sau cum a trădat Fifor, nu spune Tache și nici nu are cum, pentru că nu are ce. El a preluat doar o variantă pe care și eu am prezentat-o și eu ca pe o ipoteză, dar eu am specificat faptul că lipsa de acțiune a MApN până în Decembrie, ca instituție responsabilă cu nominalizarea înlocuitorului generalului Ciucă, poate să fie opera sau vina lui Fifor, care ar fi căzut de acord cu Iohannis asupra prelungirii mandatului lui Nicolae Ciucă. Numai că domnul Tache susține că el are dovada că Fifor a trădat. Pe cine, cum ? Mister. Ăsta este stilul lui, e deja consacrat și probabil se crede un fel de Andronic mai mic sau în devenire.
Printre alte informații de radio șanț, Tăchiță mai aruncă și șopârla privind intenția generalului Ciucă de a-l pune în locul său pe tânărul general Petrescu Daniel, actualul comandant al DMNSE, pe care numai că nu îl prezintă drept copilul său. Din nou domnul Tache joacă la două capete și aruncă informații aiurea sperând să șocheze și să atragă atenția asupra sa. Unul novice ar spune: ”ia uite mă ce spune ăsta, o ști el ceva..”Știe pe dracu, joacă la cacealma, din 2-3 ”informații” neprobate dar trâmbițate drept ”dovezi” speră și el să iasă ceva ca să se poată menține la suprafață. Bineînțeles că mai speră el, sau cei care îl alimentează cu gogoși, să îi învrăjbească pe Ciucă și pe Scarlat, doi ofițeri cu capul pe umeri, pentru a face cât mai plină de asperități activitatea în cadrul ministerului sau chiar legătura SMAp cu Bruxelles. Slabe șanse! Acest lucru poate a fost urmărit, dar având în vedere relațiile dintre cei doi generali și caracterul lor, varianta rămâne la nivelul ipotetic. Am spus-o și o repet, îl cunosc pe generalul Ciucă, am mai spus, nu e perfect, dar jocuri de genul celor în care îl bagă sau bănuiesc unii sunt excluse din partea lui. Cine l-a cunoscut și îl cunoaște nu îl vede jucând necinstit față de un coleg, indiferent de gradul acestuia.
Și eu, ca mulți comentatori mi-am pus întrebarea de ce nu pune stop acestui circ în care a fost băgat fără voie din cauza ambițiilor sau intereselor politico-financiare ale altora, prin demisie. Eu am spus că dacă aș fi fost în locul lui aș fi refuzat prelungirea mandatului chiar dacă chiar prin acest act de onoare, aș fi făcut fără să vreau jocul uneia din parți și poate chiar a primei … vinovate de toată această situație, pentru că totul a pornit de la MApN, așa cum am spus încă de la început. Având în vedere însă implicațiile privind o eventuală decizie antinațională legată de înzestrare, poate aș fi ezitat. Dacă zvonurile (mai mult decât confirmate) că se fac jocuri mari cu înzestrarea, pe interese care depășesc sau mai bine spus încalecă interesul ARMATEI ROMÂNE sunt reale, iar plecarea lui Ciucă ar duce la o variantă dezavantajoasă pentru armată, atunci da, și eu aș rămâne pe funcție până m-aș convinge că riscul este înlăturat.Și spun asta, pentru că între generalul Ciucă și oricare dintre politicieni, fie el ministru sau președinte, eu îi acord credit generalului Ciucă în ceea ce privește fidelitatea față de interesele apărării țării. Nu știu dacă este așa, dar dacă acesta ar fi motivul rămânerii, îl susțin. Dar eu nu sunt nici expert militar și nici în buricul subiectului să știu care este situația reală, eu pot doar să analizez variante în funcție de datele cunoscute. Nu știu dacă este cineva care să susțină că cunoaște toate detaliile, discuțiile, interesele, gândurile celor implicați ca să poată afirma că deține adevărul sau să dea un răspuns corect la ceea ce se întâmplă. Ba nu, este cineva, domnul Tache. El are dovada în calculatorul MApN. Lăsând gluma la o parte, deși toată lumea declară că cunoaște adevărul și are soluția problemei, ba chiar că ”doar el are dreptate”, de fapt fiecare cunoaște doar frânturi de adevăr sau gogoși și însăilează pe marginea subiectului, mulți fără a ajunge vreodată la miezul problemei.
Poate ar fi potrivit ca ministrul apărării și președintele să se întâlnească, să stabilească de comun acord persoana care să îl înlocuiască pe generalul Ciucă, să stabilească pașii care trebuie făcuți în acest sens fie că e vorba de avansare, fie de numire pe post, să stabilească un calendar al pașilor și să anunțe că la nivel principial problema este rezolvată iar când condițiile sunt îndeplinite să se semneze decretul de înlocuire pentru a nu mai da ocazia unora din afară să se întrebe ce țară se află la conducerea Consiliului UE.
Că veni vorba de UE, ce figură e și Donald Tusk ăsta, cum știe el să rupă gura târgului. Cuvântul lui Tusk rostit într-o română mai frumoasă decât a lui Iohannis și mai corectă decât a Voricăi, a plăcut românilor, chiar și celor care știau că la fel procedase și cu slovacii și cu bulgarii și cu estonienii. Oricum cel puțin politicos și de efect gestul și efortul acestuia de a ține discursul în limbă țărilor gazdă. De ce a vorbit Tăriceanu în engleză, nu știu, că de fapt cuvântul său, protocolar, oficial ca al tuturor, trebuia să fie către națiunea română care urmărea evenimentul și mai puțin pentru oficialii care oricum abia așteptau să se termine și să treacă la șprițane, mai ales Junker. Lipsă de orientare! Mulțumesc lui Iohannis că nu a mai acceptat-o pe Lia în guvern, că ar fi fost în stare să ia cuvântul și să vorbească și ea în engleză, nu de alta, dar acolo unde a răsunat muzica Ciocârliei, nu avea ce căuta engleza Liei.
Acestea fiind spuse sper să nu mai fie cazul să mai revin asupra subiectului prelungirii indiferent ce vor decide madistrații.
Pentru colegii militari, atenție mare, se amplifică acțiunile celor care au ca semn de arma ochiul și timpanul, activi sau în rezervă, iar sforile trag către groapa lui Gigină. Se dau telefoane factorilor de influență și liderilor de asociații pentru a sui în căruța reevaluatului. Unii s-au botanizat deja. Să nu ziceți că nu vă spusei.
http://www.national.ro/dezvaluiri/dovada-tradarii-lui-fifor-e-in-computerul-mapn-646255.html/?fbclid=IwAR3XZwhRsZF4InIxlyCxyy5h3q1y2bwcJIJyhH023QU0wD9XwYjSQKId8Sc
Ar putea Tachita sa ia isi faca un ceai din niste AZP-uri nicotinate? Cred ca pot sa ii dau o sursa :). Honi soit qui mal y pense! Sa fiu al popii de stie ce inseamna asta fara Google Translate 🙂
Ar putea avea legatura cu anuntul MApN din aceasta seara ca a fost suspendata procedura de achizitie a celor 4 corvete militare in valoare de 1,6 miliarde de euro..!
Păi tu Franță și Olandă nu ne vrei în Schengen da’ vrei bani pe corvete! Tu, Austrie nu ne vrei în Schengen și io zic de ce să te mai las să-mi tai pădurile? P-ale tale nu le tai,nu? Te pomenești că vom lua corvete nemțești! Ce bătaie,nene,pe ăștia!Cu contestații, cu dosare penale,cu licitații șmecherite politic! Băteți-vă, frate, oricum gazul e al vostru! De fapt e o bătaie pe banii noștri. Bag seamă că e ceva cu iz de corupție, da’ la ei nu se pune, ei e cu valorile ioropene! Strategii noștri marinari fac cerințele operaționale,și aici ricanii e șefi prin marea noastră și apoi facem un caiet de sarcini transparent, cine vrea să câștige cinstit, ce-o fi așa de greu? E greu că politicul își bagă coada. Aha, care vra să zică!De Ne A să vină să vă iaa! Da’ la ei nu se pune. Prelungirea lui Ciucă o ști ceva?
@Geofreeland,
Impotrivirea Olandei la intrarea noastra in Shengen era tocmai pentru a ne convinge sa ii alegem. Ne dati noua contractul, aveti aviz pentru shengen, nu ni-l dati… canci shengen. Santaj pe fata.
@Titi,
Se pare ca unii s-au dedulcit la cascaval inainte de termen… a intrat DNA-ul pe fir, asa ca pauza…
@Titi,
Taaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare mi-e teama ca va fi gasit tap ispasitor…. unul nevinovat….
Io v-o zic, da’ nu mă spuneți. Aș prefera ca o corvetă de probă s-o facă Mircea Băsescu, la Agigea. E român și e și marinar și are bani și el și frati-su și relații și de toate.A făcut el ditamai platforma de lansare conducte subacvatice marine de hidrocarburi. Cu armamentul și radarele avem prieteni peste Mediterana. Ce e greu? Și cu bani mai puțini. Da’ e da’l nostru și bravo lui că ar face, nu?
@Geofreeland
Basescu poate să faca si o flota…. sa dispara, dar nu sa construiasca.
Situaţia cu achiziţia corvetelor ne plasează lîngă alţi buni achizitori de tehnică militară, indienii. Aşa că anul ăsta în loc de spargerea şampaniei la lansarea la apă avem servită o suspendare. Da ,o suspendare pînă cine ştie când, abia apoi va veni anularea licitaţiei şi abia apoi o noua licitaţie. N-aş vrea să „devastez”alte evenimente şi nici nu-mi place să cobesc, dar marile achiziţii ale armatei române scârţiie şi a inceput deja să se audă public. Or fi multe cauze, poate că ;i guvernanţii nu se mai mulţumesc cu cei 0,2-0,4% pe care îl dosesc şi îl redirecţionează în fiecare an din aşazisul 2% buget armată. Aş vrea să vedem pedepse pentru toţi cei vinovaţi, dar în România dacă ai participat la o infracţiune cu valoarea mai mare de 1 mil. E, ai toate şansele să scapi.
A propos de corvete. În scandalul ăsta io le-aș spune curvete. De la ălea 3 submarine, 1 operativ, unul în reparație și unul de școală, ajunserăm la corvete. De ce 4 și nu 6 e o altă problemă. Că banii. Vrăjeală. Miliardul,nene,asta e prețul lu’Schengen, deocamdată. Ce misiuni or avea corvetele astea marinarii știu. Da’ numa’ 4? Mă rog, e un început. De fregatele alea nu mai zice nimeni nimic. Și uite-așa. Da’ io zic altceva. De ziua lui Ion, luai la baleiat agenda. Când dădui de un Nelu Poponelu am rămas mască. Cine o fi ăsta la mine în agendă. O noapte mă frământai,și p-o parte și p-ailaltă, cine-o fi? Habar n-am, concluzie. Da’ vezi, subconștientul, de veghe, mă trimise la o întâmplare. Într-o zi,sună telefonul o dată, ca un bip, nici nu apucai să răspund. Un număr necunoscut. Nu băgai de seamă, mai greșește lumea. Cu treabă la grădinița de la poartă văzui o mașină neagră cu număr de B, și un nene, costum James Bond, privind ulița, ba în stânga, ba în dreapta. Cine-o fi ăsta, pe cine-o căuta? ziceau babele vecine și ele toată ziulica pitulate, cu treabă, după garduri, să vază ce mai e pe drum, cine trece, cu cine,un’ se duce. C-așa e la țară. Mă arătai la drum și chiar voiam să-l ajut pe James și să-l întreb pe cine caută. Ostentativ, văzându-mă că ies, s-a urcat și a demarat în trombă. Praful uliței era martor. Probabil că într-o asociere profesională am legat acea prezență cu acel bip telefonic. Aiurea, i-am zis Nelu Poponelu, salvând acel număr. Rima cu colonelu’ văzând perciunii înspicați de fire albe ale lui James. De atunci, tot timpul am avut probleme cu netul, un brum la telefon, polifonie și click-uri. Ce legătură or avea astea cu corvetele? Poate, da’ io nu știu. Când eram mic, dormeam pe prispă,sub o cergă, vara și la crăpat de ziuă bunicul meu se trezea, îl simțeam, își trăgea nădragii, se ducea către grajd, la vite, se pișa agale prin troscotul cu rouă, își strângea chimirul, scotea apă, vitelor le era sete. Trăia,sigur că nimeni nu-l privea prin gard. Era liber, în ograda lui.Și eu aș face la fel, da’ mă întreb, prin uluca aia căzută n-o fi vreun ochi? Așa și cu corvetele astea. Numai românești să nu fie, că dacă nu,rupem uluca.Întrebarea e, pe spinarea cui?
@NeO,
Daca te apuci de furat, atunci ori furi sa ai de unde sa dai si celui care te vede si celui care a vrut sa fure dar nu a apucat din cauza ta, si celui care te paraste, si celui care te santajeaza si celui care iti face dosar si celui care te judeca si completului de 3 judecatori si completului de 5,ori , esti un om mort, sau un politicin cu imunitate.
Se pune la cale o nouă „afacere Skoda”? Nu m-ar mira. Vorba ceea, trădare, trădare, da’ s-o știm și noi! Și ne mai mirăm de țurțuri la pensii, din același buget al apărării.
@Geo,
Afacerea Skoda a fost cu ausweiss regal.
Din tot momentul istoric al preluării conducerii UE de la Ateneu am fost mișcat de discursul lui Tusk în limba noastră, cu un mesaj de vibrație și de Manuela Hărăbor, o femeie cu o prezență sublimă, rarissimă aș spune, cu cruciulița pe piept, tocmai a suplini, în subliminal, eliminarea strofei ” Preoți cu crucea-n frunte…” la intonarea imnului național. În rest, acustica excepțională a sălii Ateneului român, a doua ca performanță după cea a gării din Sinaia. În rest, vorbe după tipar. Iar suntem unici, suntem primul Guvern la frâiele Europei, amputat de doi miniștri. De ce? De către cine? Aplauze prelungite…cu sos de valori ioropene.
@Geofreeland,
Doi ministri, un sef DNA, alti cativa procurori DNA si cateva zeci demagistrati ca urmare a hemoragiei recente si fricii de a ocupa posturile. Si nu stim inca toate blocajele prin alte sisteme, datorate franelor puse de franarul-sef de la Cotroceni cum bine spunea Miru dar si incompetentei unui guvern de papagali.
@ Marinică, Geo & Co,
hai s-auziti una „bună.”.
Cica in manevra disperata de resuscitare a actorului Busu, i-ar fi fost rupte cinci coaste dar el, cu toate ca deabia mai poate respira, nu este suparat pe cel care i-a aplicat-o, pentru ca i-a salvat viata,
Uite asta inseamna o profunda si temeinica educatie Ieuro-Transatlantică, ca si pe noi, dupa ce ne-au absorbit absolut DESinteresat, ne-au resuscitat si totresuscitat, de ne-au pisat toate osciorele, si tot pe noi ne țin in continuare datori VÀNDUȚI.
Si ma tot gandesc cu capul ca, daca ne mai aplica inca una sau vreo doua resuscitari colonialiste din astea, ajungem sigur in lumea dreptilor si pe veci repauzatilor.
O sambata si o duminica epocală prieteni !
@Vladimir,
Il vazui si eu pe Busu plangandu-se ca are ceva coaste rupte, dar nu auzii de unde, credeam ca de la cazatura de pe scena sau cine stie cum. DECI PANA LA URMA DE LA RESUSCITARI? Wooooooooow. Imi si inchipui cum s-a intamplat cateva picioare in coaste , cap si in gura, (procedura standard) plus indemnuri de genul: ” bai, in p.. ma-tii, cin te pusa sa lesini la noi , cand stii ca doctorul e la chef? Pai ce crezi ca eu il sun acuma sa vina sa te vada pe tine si sa mi-l fac dusman? Hai, ori iti revii, ori iti rup coastele!”
@Miru.E de preferat cu ,coastele rupte si in viata decat cu ele intacte si flori pe piept.A mai trecut un an, nu ne predam noi asa usor,romanul e calit precum otelul de Resita,si duce la tavaleala.Week-end placut coledzi de arme!
@Ifrim,
Aviatorii cand pleaca in misiune isi ureaza: ” breack a leg” adica „sa iti rupi un picior”. Asta nu inseamna ca isi doresc raul, ci ca din toate regele care li se pot intampla, asta e cel mai mic, si atunci isi doresc cel mai usor accident. Probabil ca cardiacilor de acuma ar trebui sa li se ureze sa-si rupa o coasta, dupa modelul Busuioc.
@ Ifrim
s-o mai face oare oțel pe la Reșița, ca auzii prin targ, ca pe la noi prin țară nu se mai face otelul calit, ci mai mult otel … păcălit ?
Si că veni vorba de preferinte, mie imi place sloganul, „decàt sărac și bolnav, mai bine bogat si sănătos”, chiar daca dupa cum vad am sanse sa mi se implineasca la calendele grecești.
Dar in problema urarilor, anunt oficial ca sunt intru totul de acord cu ele si le intorc inzecite si autorului lor.
PS Pățania lui Busu cu coastele, mi-a adus aminte de pisica aia care n-a murit la spalat dar a făcut-o la stors.
Mai fratilor dar pesimisti mai sunteti,voi nu urmariti reclamele de la televizor?Cica daca daca bem 1000 litri de suc din aloe vera o sa avem parul cret,fara burta si cu ochi albastri.Nu mai stati pe ganduri si comandati nici nu stiti ce pierdeti.Si ca sfat suplimentar sa nu ziceti ca nu sunt omenos nu faceti duș cu cocolinno ca vi,o face moale si pufoasa!
Pai avem motiv de optimism?
@ Ifrim
O vorba spne că, „pesimistul este un optimist bine informat”, si o alta că, „optimistul este un pesimist bine prelucrat”.
O zi buna iți doresc dragul meu !
Am urmarit toate discursurile de la -ATENEU-. Am urmarit ,inclusiv, discursul lui ” TERICEANU „. Dezamagitor !…, nu prin continut ci prin FORMA.La un asemenea EVENIMENT, tinut in tara ta, ca ales al natiei ROMANE , nu exista nicio justificare a vorbi in alte limbi , indiferennt cate ai sti.Pentru multe lucruri l-am apreciat ,dar de aceasta data si-a dat cu -STANGUL in DREPTUL-.Priveam ,la TV, cu sotia evenimentul.Dupa discursul lui -TERICEANU- am zis: ce-ar fi ca unul di demnitarii EUROPENI ar vorbi in romana? Surpriza a venit de la polonezul TUSK, un „roman”mai mult decat -ROMANUL- „tericeanu”. Bravo lui,PENIBIL tericeanu!…