Despre pensii și pensionari

Categoria Despre Armata, Magazin


Dacă vrei să obții atenția unui pensionar militar, spune-i că cineva, nu contează cine, a spus ceva despre pensiile militare , sau speciale cum le spun unii și gata, începe războiul. În ultimul timp, din nou pensiile militarilor, ca să nu mai spun speciale, militare, de serviciu, sau ”nesimțite” au făcut obiectul atenției unor parlamentari și deci și a paginilor ”militarizate” ale facebook.

Bă.. se taie pensiile speciale

La început a fost știrea că legea lui Băsescu privind ”pensiile militare” a fost aprobată în senat și urmează a fi trimisă forului decizional, Camera deputaților. Unii au sărit în sus fără să caute măcar să afle adevărul sau textul legii, ca să vadă dacă matolitul are sau nu ceva cu pensiile militarilor. Adevărul era că pe data de 06.02.2019, se dezbătuse și fusese aprobat în Senat un proiect de lege inițiat de Băsescu și alți parlamentari PMP, (devenit PLX-42/2019 la CD) proiect având ca subiect sau obiect, PENSIILE DE SERVICIU, ale personalului  aeronautic civil navigant,personalului curții de conturi, membrilor Corpului Diplomatic, deputaților și senatorilor, personalului auxiliar din instanțele judecătorești, funcționarilor publici parlamentari,avocatului poporului. Nu era trecut nimic acolo despre pensiile militarilor și polițiștilor sau celor din sistemul național de apărare sau MAGISTRAȚILOR. Dar, în articolul 2 al proiectului de lege se acordau niște drepturi invalizilor, veteranilor și văduvelor de război.De fapt legea se referă doar tangențial la pensiile speciale și mai mult la indemnizațiile veteranilor, răniților și văduvelor de război. Practic nu se abrogă nici o lege specială. Se menționează acolo că suma totală a drepturilor acordate veteranilor de război în 2017 a fost de 213 milioane de lei care s-a împărțit la 66822 de oameni. Spre comparație, că tot s-a dezbătut scandalul bugetului SRI, bugetul sereiștilor este de 2,4 miliarde lei, cu o creștere de 4% față de 2018. Este adevărat, 80% din acești bani, conform declarațiilor unor oameni din sistem, merg pe salarii și pensii, dar NIMENI NU ȘTIE ÎNCĂ PENTRU CÂȚI. Să fie mai mult de 67000 de beneficiar?  Posibil. Deci pentru salariile și pensiile SRI-stilor vechi și noi (fără număr)  se alocă 2 miliarde lei, dar pentru 67000 de veterani de război  și urmași doar 200 milioane. De remarcat că ”magistrații sunt în continuare intangibili. Păi ce, la o adică Băsescu, Tomac și clica, vor ajunge pe mâna pensionarilor militari? Nuuuuuuuuuuuuuuu. Este totuși de remarcat faptul că Băse s-a nu s-a legat și de pensiile militarilor. De menționat și faptul că deși a fost votată în Senat, legea a primit  AVIZ NEGATIV la   comisiile pentru buget, apărare, drepturile omului și muncă. Și totuși, eu nu înțeleg de ce se spune că acest proiect anulează pensiile speciale, pentru că în proiect  nu se menționează abrogarea legilor care reglementează pensiile respective. La articolul 1 al proiectului, se specifică doar faptul că ” La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă PREVEDERILE cu privire lapensiile personalului aeronautic civil navigant,personalului curții de conturi, membrilor Corpului Diplomatic, deputaților și senatorilor, personalului auxiliar din instanțele judecătorești, funcționarilor publici parlamentari,avocatului poporului” fără însă să se specifice legile, sau articolele de lege abrogate, adică Legile  223/2007, 567/2004, 7/2006, 216/2015, 94/1992,47/1992, 96/2006.  Păi să îmi fie cu iertare, dar o asemenea lege nu are obiectul muncii. Cui se adresează?

Care prevederi se abrogă? Normal ar fi fost să se specifice: se abrogă prevederile legilor….și să fie nominalizate legile sau articolele abrogate, nu așa cum scrie în acest proiect. Acest proiect de lege este de fapt o bătaie de joc (adică nu abrogă nici o lege) pentru că doar spune că anulează niște prevederi, dar nu spune care și de fapt nu anulează sau abrogă nimic. Fie cei care au inițiat proiectul au fost băuți când l-au întocmit, poate între două pahare de whisky, fie l-au făcut la mișto, ca să zică lumea că ”uite ce cistiți e ei, cum  taie iei coniacul de la gura amantelor.” Așa se fac legile în România, la mișto.

Armata are dușmani peste tot

Cine credea că numai numai în PSD există Solomoni, Naste și Olguțe, se înșală.  Toate partidele au în sânul lor șerpi care nu mai pot de dragul armatei. Exact în aceeași zi în care To(lo)macii treceau proiectul lor prin Senat, în Camera Deputaților, un alt grup de ”oameni de bine” probabil foști performeri în concursurile de tras la tir în bâlciurile copilăriei, de data asta peneliști, oamenii opoziției, cei care 3 ani au făcut doar circ în parlament,   au inițiat și ei un proiect care se lega de același subiect, ”pensiile de serviciu”, dar ei, oameni ”corecți” nu au iertat militarii și în proiectul lor au trecut și pensiile militarilor și-culmea, impertinență nemaivăzută- și pe cele ale procurorilor și magistraților.

Ce este interesant însă la acest proiect, este conținutul motivării, pentru că aceasta conține o sumedenie de afirmații și presupuneri neprobate, care nu se sprijină pe nimic, nici măcar pe rezultatele unui sondaj de opinie, fie el și comandat. Astfel domnii deputați Cristian Buican și  Gigel Sorinel-Stirbu și senatorii  Florin Cîțu și Romulus Bulacu, au băgat și ei, ca și Olguța, niște cifre din burtă și gata motivarea. Ei spun că peste  80 % din populația țării solicită să fie eliminate pensiile de serviciu, băgându-le pe toate la un loc, fără să facă diferență între pensiile militarilor și cele ale somnoroșilor din Parlamentul României.Oare când fac astfel de afirmații nu le cere nimeni să arate și de unde sau cum au obținut datele? Asta nu se consideră manipulare sau folosirea de date false în vederea obținerii unui câștig pentru sine sau altă persoană ?  Tot din burta lor, declară că pensia medie a militarilor este de peste 4000 de lei, deși  cifra oficială  anunțată de CPS a MApN este de 3476, deci sub, nu peste 4000 lei. Dar asta nu contează, când trebuie să tai din drepturile cuiva sau e concurs de luat blana de pe urs.

Între timp însă, pe 12 februarie, inițiatorii au depus o cerere de retragere a inițiativei parlamentare, iar pe data de 18, conform fișei proiectului, acesta a fost înregistrat ca RETRAS de pe agenda de lucru a Camerei Deputaților. Care  este motivul? Bănuiesc că cineva le-a atras atenția că au dormit în post și nu au aflat că fusese deja propus un proiect cu același subiect, de către oamenii lui Băsescu, proiect deja trecut de Senat. Așa e când ești în opoziție, patru ani trec greu, te apucă somnul.

Hop și manipularea

Ca și cum toate astea nu erau de ajuns și nu ne loveau destul alți, au început și ai noștri să se lovească între ei. Tot pe paginile militare de facebook a apărut un articol preluat nu știu de unde despre averile și afacerile lui Coarnă. Despre aceste afaceri am mai citit și eu încă de acum câțiva ani dar nu m-a interesat subiectul, pentru că nu am de unde și cum verifica tot ce se spune. Este posibil să fie ceva, sau tot, adevărat din ce se spune, dar este posibil să fie și insinuări sau intenții mai puțin colegiale ale unor rivali sindicaliști sau chiar .. de partid. Să fiu sincer nici mie nu mi-a plăcut dragostea acestuia față de Oprea dar e treaba lui cu cine se iubește. Ceea ce știu despre el este că dacă și militarii ar avea un sindicalist ca el, cu sau fără averi și afaceri, sindicaliștii ar avea mai mult de câștigat. Știe să se bată și chiar dacă uneori poate mai face și concesii și mai bate palma pe sub masă, nimeni nu poate contesta că a și obținut multe lucruri pentru polițiști. Toți generalii din fruntea asociațiilor militarilor, nu au făcut și nici măcar nu au încercat să facă cât a făcut el pentru polițiști iar faptul că noi nu avem un Coarnă, nu e vina lui.

O a doua încercare de manipulare este cea legată de  proiectul peneliștilor. Nici nu se uscase cerneală pe marginea paginilor privind al doilea proiect de lege privind pensiile de serviciu, cel inițiat de peneliști, că apare pe facebook o știre cum că proiectul peneliștilor ar fi fost retras în urma intervenției domnului Oprea, apărătorul apărătorilor patriei, nimeni altul decât cel care a sprijinit cu toată ființa sa și toate voturile balamale UNPR toate proiectele care au nenorocit armata, inclusiv achiziționarea prea devreme defectelor F-16. Nu dau nume, dar e un individ pe facebook care nu mai doarme nici zi nici noapte și ne tot informează ce bine e în brațele lui Oprea. Știu că și la Craiova oamenii frezatului au încercat să atragă militari, unii s-au dus către UNPR, cei mai căutați au fost cei mai vocali, lideri de asociații, cu promisiuni de funcții în partid și diverse societăți private sau din administrația de stat, dar ceea ce face colegul pe facebook depășește orice închipuire. Domnule, mai că nu se bagă lângă noi în pat, să ne legene sau acopere cu pilota lui Oprea. Să mori de greață și alta nu. Celor ca el le recomand să citească AICI și să își amintească câte decizii pe pensii au primit din 2011 până în 2013.

Este interesant de văzut și comentariile  făcute pe propunerea domnului Cîțu, pe pagina sa, pe marginea inițiativei,  de către 4 cetățeni, Mihai Tudorache, Tomac Eugen(deputatul PMP?????), Mircea Gagniuc și Adrian. Cred că și opiniile acestora au influențat decizia de retragere a proiectului. Așa că cei care s-au gândit să tragă spuza pe turta lui Oprea, spunând că acesta s-a bătut cu extratereștrii, ori vin cu probe, ori să mănânce ce mănâncă în liniște.

Bonus

Și pentru că se vorbește despre pensii speciale, uite că acum două zile, Senatul a adoptat, pe 12 februarie, tacit, un proiect legislativ iniţiat de parlamentarii PSD Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea, prin care pensia specială a funcţionarului public parlamentar se actualizează cu majorarea salariului de bază. Păi după ce le majorează, poate să anuleze actualizarea. La noi mai întâi se anulează actualizarea și apoi se elimină de tot pensia. Altă politică, aceeași politicieni. Practic acest proiect de lege nu face altceva decât să acorde funcționarilor publici din Casa Poporului să își actualizeze pensiile ODATĂ CU CREȘTEREA SALARIILOR ACTIVILOR. Deci în timp ce aleșii neamului consideră că militarii nu au dreptul la actualizare, pentru femeile de serviciu care lustruiesc clanțele Casei Poporului se dă proiect de lege ( 702/2018) pentru actualizare. Nu e așa că nu există discriminare? Acest nou proiect poate fi folosit și în instanțe de către militari, pentru a dovedi discriminarea la care sunt supuși militarii față de toate celelalte categorii de bugetari.

Să nu uit, și ministrul Leș declară la tv că se va ocupa de pensiile militarilor și că va rezolva inechitățile, ba chiar că a și luat legătura cu reprezentanții rezerviștilor și treaba e ca și rezolvată. Doamneeeeeeeeeeeeeeeee, e plină tabla politică de binevoitori.  Hai, botaniști, treceți la iesle.

https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L674FG.pdf

https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L674EM.pdf

https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=34e9d732-e05a-4b04-aa9c-0cd7ba4657d8

https://www.g4media.ro/bugetul-sri-micsorat-cu-150-de-milioane-de-lei-spp-si-sie-pierd-si-ele-dragnea-ceruse-diminuarea-bugetului-sri-cu-455-de-milioane-de-lei-coalitia-psd-alde-un-semi-esec-in-parlament.html

https://adevarul.ro/news/eveniment/gabriel-oprea-nicio-pensie-3000-lei-nu-scazut-1_50ad48c57c42d5a663923d4a/index.html

https://www.mediafax.ro/politic/senat-pensia-speciala-a-functionarului-public-parlamentar-actualizata-cu-majorarea-salariului-17879588?fbclid=IwAR0Z7DTvKLlJvTlxL3uIuPm0-AtuNApG7IxEiMeJcxgfZm4SHqEQW3T483s

https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=c585bfea-acb1-4ec9-b20f-30e47c61cb2f

https://www.senat.ro/LegiProiectAdmin.aspx?Cod=21978

https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L702FG.pdf

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

12 Raspunsuri la Despre pensii și pensionari

  1. iosif

    Dle Neacsu,

    Dupa frecventa si spontaneitatea comentariilor cred ca pensionarii militari au obosit.
    Poate ca pe unii ii tenteaza deja o reintoarcere la contributivitate.

    Argumente?

    – valorificarea integrala a vechimii in munca, inclusiv a stagiului civil adaugat
    – valorificarea integrala a conditiilor speciale de munca
    – valorificarea tuturor veniturilor, inclusiv prime, premii, al 13-lea salariu
    – actualizarea permanenta a punctului de pensie,
    – valorificarea integrala a pensiei suplimentare
    – valorificarea OMM
    – stabilitatea pensiei ca un drept castigat, nu la mila guvernantilor, dupa cum pot ei la un moment dat.

    In aceste conditii intrebarea este :

    MAI SUNT PENSIILE MILITARE PRIVILEGIATE SAU AU DEVENIT DISCRIMINATORII PENTRU NEGRII PE PLANTATIE – MILITARII – cu drepturi si libertati fundamentale ale omului ciuntite, cu activitati economice cenzurate, supusi muncii fortate, in afara Codului Muncii, fara drept de aparare, supuse indulgentei Curtii Constitutionale etc. dar obligati sa moara neconditionat in baza unui contract plin de clause abusive si neonorat de clasa politica.

    Cu stima,

  2. neacsu marin

    @Iosif,
    Cred ca asta s-a si urmarit: pensii militare ati vrut, pensii militare aveti! O sa cerem singuri sa revenim la pensiile pentru contributivitate, pentru ca:
    1. Nu ne-a adus nici un castig pana acuma,
    2. Alea macar se actiualizeaza si se indexeaza,
    3. nu mai pot sa umble la ele, pentru ca ar insemna sa umble la toate si ar face macar altii scandal, daca noi nu suntem n stare.
    4. Nu isi mai bat joc si ai nostri, activii, de noi.
    5. Nu mai se arunca fraierii in bratele lui Oprea pentru promisiuni de doi bani.

  3. all@
    Dacă vă uitați ce a zis,Goga,Țuțea,Eminescu,
    despre politicieni,români și aveți răspunsurile.
    D-le Colonel,țara asta nu se vindecă niciodată.
    Poate să vină chiar și Țepeș Vodă!
    Legile,sunt făcute de ei pentru ei.
    Nu am văzut în viața mea încălcări de drepturi ale unor oameni,foști militari,ca acum!

  4. Toto Iany

    Laudatio pentru dl Coarna ,consider ca este …putin justificată.
    Daca nu ar fi ,,ACTIVII,, din sindicatul Coarna ,rezultatele ar fi identice …a la Dogaru .

  5. geofreeland

    Am mai spus-o, inca din 2016, am repetat-o de mai multe ori: daca ar fi pe principiul contributivitatii militarii ar avea pensiile mai mari decat cele de acum. Nu si cei care, indiferent de motive, la final de cariera au fost cocotati in functii cu lefuri babane, baza de calcul a celor 6 luni. Se stie de smecheria asta si de aceea s-a perimat si dreptul corect la pensia militara de stat prin malversatiuni politice de impotenti de cultura cat si principiul contributivitatii reale plus pensia suplimentara. Nevoia de tehnica second-hand, impusa de strategicii nostri spoliatori, afecteaza achizitiile din bugetul ministerului iar principalul vinovat sunt salariile si pensiile. Adica militarii. Asa gandesc neinstruitii politicieni care, de exemplu, daca ar fi facut armata, ar fi invatat, ca sefu’ din deal, barem sa coasa nasturi cu ata kaki. Astia nici atat, mai ales muieriturile din politica.

  6. neacsu marin

    @Toto Iani,
    Nu e laudatio, este un punct de vedere, cred eu,realist.Nu e proiect de lege referitor la politisti si politie pe care ei, sindicalisti( Cooarna, Surugiu si altii) sa nu il discute, sa nu il cunoasca si sa nu isi puna punctul de vedere, impunandu-si cererile (chiar daca nu mereu toate) inainte de a fi votat. La noi se discuta si incep lamentarile dupa ce a fost votat, cand nu se mai poate face nimic decat .. strange cotizatii si da bani la avocati.

  7. pedro

    Cei care se gandesc ca ar fi mai bine sa fim trecuti pe legea contributiva uita un lucru esential: punctajele obtinute atunci s-au facut in baza Legii 119 si oug 1/2010 luindu-se de baza vechimea minima de 20 de ani, acum conform L263 se imparte la 35 si la aceaisi vechime cumulata iese un punctaj inferior!!!

  8. pedro

    Noi tot ne referim la faptul ca vinovati pentru cele 3 OUG sunt decidentii politici dar daca ne uitam in curtea MAPN vedem ca Directia care are responsabilitati principale in „Asigurarea şi coordonarea activităţii legislative şi celei specifice în relaţia cu Parlamentul”si in”Elaborarea, promovarea şi implementarea politicilor şi programelor în domeniul calităţii vieţii personalului în activitate, în rezervă şi retragere”iar responsabilităţi delegate in „Stabilirea, revizuirea şi plata pensiilor ; Asigurarea suportului logistic pentru rezolvarea contestaţiilor la deciziile de pensie” este cea condusa de secretarul de stat Chirica :Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieții personalului.Pe 08.02.2019 a avut loc „Autoevaluarea activității acestui Departament pe 2018 si pe situl acesteia se prezinta cateva puncte analizate si ceva directii dar ATENTIE!!! nu aminteste nimic de salarizare si pensii desi acestea sunt prioritare ca responsabilitati!Aceleasi vorbe si iar vorbe sunt prezentate si in OM de miercuri la interviul dat de loctiitorul directiei!!Deci se feresc ca dracu sa aminteasca de noi,nu cumva sa iasa din consemn!!Deci cu colegii nostri trebuie sa luptam si pentru drepturile lor de maine cand vor iesi la pensie!Nu stiu daca inteleg acest lucru dar pana acum se vede ca nu a fost asa!!

  9. Ifrim

    @Pedro.Lasa nu mai lupta tu si pentru drepturile colegilor nostri ca au ei grija sa-si bage toate sporurile posibile inclusiv Oskar si nu mai au nevoie de niciun ajutor.Ghinionul nostru ca am prins perioada fara internet pentru schimb de informatii ca acum!

  10. geofreeland

    Divide et impera. O noutate de mii de ani. Asa si cu asociatiile militarilor. Ce ne spune noua asta? Ceea ce simtim. Ignorare, agresivitate si acuze ca existam, de genul, ce? nu le-ajunge? Dovada? Fente ougiste, legislative, interpretari si chichite…Scopul? Ramane ca-n tren si lasa-i sa fiarba in suc propriu, ca tot se duc. Cam asta e. Nu mai continui, ar fi vorbe. Ce ar fi de facut? Zic si io. O Asociatie unica a pensionarilor militari. Una singura. Scop: – reprezinta autoritatea pentru negocierea cu factorii politici si militari ai statului privind asigurarea unui trai decent al pensionarilor militari precum si in cauzele juridice de interes general; – promovarea valorilor militare, a traditiilor de lupta ale neamului, cinstirea sacrificiului eroilor romani pentru apararea patriei; – oferirea de expertiza militara in diferite domenii; – reprezentarea internationala si afilierea la asociatii similare straine pentru schimb de experienta; – elaborarea de studii, analize si lucrari de sinteza pentru beneficiari politici, ai sistemului de invatamant militar, in domeniul productiei de tehnica militara sau alte teme, de exemplu, privind mentenanta tehnicii in situatii de criza, hranirea trupelor in conditii de campanie, evaluarea organizarii in localitati pentru salvarea, primul ajutor si evacuarea victimelor la catastrofe, stabilirea caracteristicilor mijloacelor auto supuse rechizitionarii la mobilizare, evaluarea parcului de vagoane si locomotive necesare transportului de trupe, tehnica si munitii in situatii dinamice de criza etc; – participa la activitati de comemorare, funeralii, festive, culturale sau proteste legale. Aceasta unica asociatie a militarilor pensionari face lobby pe langa militarii in activitate din considerentul simplu ca viitorul lor va fi aceasta asociatie. Asociatia are statut juridic si poate angaja activitati nonprofit. Calitatea de membru al asociatiei este recunoscuta de asociatiile internationale la care exista afiliere sau parteneriat fiind utila pentru a beneficia de facilitati reciproce in vizite in tarile respective. Asociatia poate adera la principiile si actiunile altor asociatii de pensionari din sistemul de aparare. Avand in vedere distributia in teritoriu a domiciliilor militarilor pensionari, presedintele, vicepresedintele si comitetul executiv al asociatiei propun spre validare orice decizie, in scris sau in situatii de urgenta prin videoconferinta, supunand-o la vot consiliului director format din presedintii filialelor zonale. Votul de validare inseamna 60% din voturile exprimate de toti membrii consiliului director. Posibilitatile de deplasare a membrilor asociatiei la filiale fiind costisitor, pe baza evidentei, se pot consulta prin sms, telefon sau Whatsapp. Se vor interzice utilizarea retelelor de socializare. In situatii de confidentialitate se va uzita de corespondenta scrisa. E numai o idee. Cotizatia minima, indemnizatiile minime, structuri de conducere reduse, cheltuielile limitate numai la logistica de comunicare pot eficientiza structurile spre un voluntariat la care vor adera toti. Structura centrala limitata la presedinte, vicepresedinte si comitet executiv, nu mai mult de 7 membri, poate avea personal auxiliar de maxim 5 membri. Criteriile de eligibilitate ale liderilor se stabilesc prin consultarea tuturor membrilor. Voturile membrilor de filiale confera mandatul presedintelui de filiala si, dupa alegere, mandatul privind votul de validare a propunerilor de decizie ale comitetului executiv. Imaginati-va un militar pensionar retras la tara. Nu poate activa fizic prin prezenta dar poate fi informat, consultat sau solicitat prin telefon sau aplicatii, sms, email etc. Ce ziceti? Vi se pare greoi? Asa cum vorbim cu fosti camarazi putem vorbi si cu filiala din care facem parte.

  11. @geofreeland
    O idee excelenta!Dar,cine se încumetă?

  12. Alexcta

    Pentru Acuratețe.

    Funcționarii Parlamentari/s.a., vor avea pensii actualizate cu salariile ,,activilor”, O Singura Dată.
    Eu zic că e de ajuns. Ei au ajuns la salariile din 2022, încă din 2018!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5