Domnul Florin Cîțu-Răzgândilă

Categoria Despre Armata, Magazin


În România, cu actuala clasă politică nu mai știi dacă mâine mai poți trece strada fără să dea un nebun peste tine în baza unei legi apărute peste noapte care prevede că dacă ai trecut strada înainte de ora 8, oricine are dreptul să te calce cu mașina, pentru că până la ora 8, mașinile au prioritate în orice direcție și pe oriunde. Asta nu are nici o legătură cu recentele modificări ale codului.. rutier care ridică amenzile de la 300 lei la 1600 (minim). Asta are legătură cu modul în care înțeleg ”aleșii neamului” să promoveze și să propună legi în România. Și asta nu se referă numai cei aflați la putere ci și la cei care ar trebui, conform codului Bușido, să țină ciocul mic cât sunt în opoziție.

Scriam acum câteva zile despre cele două proiecte privind suspendarea sau modificarea pensiilor ”speciale” sau ”de serviciu”, din care anunțam că unul, al celor patru evangheliști peneliști care ieșiseră și ei pe strasse cu un nou proiect de lege, chiar în ziua în care cel al to(lo)macilor fusese votat în Senat. Spuneam eu în articolul respectiv că totuși, treziți de cineva din somnul profesional, cei patru își retrăseseră proiectul iar unii manipulanți se gândiseră imediat că e momentul propice să tragă spuza pe turta lui Oprea-Fixativ spunând că acesta intervenise și îi convinsese să renunțe la proiect.

Țeapă, țeapă, de trei ori țeapă. Țeapă și pentru cei care au crezut că  celor 4 le-a venit mintea la cap, țeapă și pentru cei care au crezut că totuși PNL-ul admite că totuși pensiile militare nu sunt pensii speciale, țeapă și pentru cei care au crezut în propaganda botaniștilor lui Oprea și că Oprea îi convinsese pe legiuitori să lase armata în pace. Nici una din variante nu este valabilă.

Hai să le luăm pe rând:

  1. Pe data de 06.02. apare în mediul on-line informația că în Senat a trecut tacit un proiect al PMP, care se lega de pensiile speciale. Corect. Dar proiectul se referă la acordarea unor drepturi în plus pentru veteranii, răniții și văduvele de război, iar trimiterea la pensiile speciale era doar tangențială, așa comparativ. Nici un cuvânt despre pensiile militare.
  2. Tot pe data de 6 apare informația că un grup de 4 parlamentari din PNL au inițiat și introdus în Camera Deputaților un alt proiect care se lua de pensiile de serviciu, inclusiv cele militare, inițiator fiind domnul Florin Cîțu. Informație corectă.
  1. Pe data de 12. 02. Propunerea este introdusă în Senat cu nr b33/2019.
  1. Pe data de 15.02. apare în mediul on-line o cerere de retragere a proiectului, semnat de cei 4 inițiatori, ocazie cu care susținătorii lui Oprea se gândesc să profite și să ”informeze” lumea că retragerea proiectului s-ar datora lui Oprea care i-a tras de urechi pe inițiatori.
  1. Imediat, susținătorii proiectului, doi  din cei 80% de români care solicitau eliminarea ”pensiilor speciale”cum susțineau semnatarii proiectului, îi cer socoteală domnului Cîțu pe pagina sa de facebook de ce a scos proiectul.
  1. Domnul Cîțu anunță că e vorba de o manipulare, că e mâna PSD-iștilor, că ”dușmanul de clasă”  dă fake news, etc.
  1. Pe data de 18, domnul Cîțu iese –pentru liniștirea suporterilor săi- cu știrea că el nu a renunțat la proiect, de fapt o să îl înlocuiască, adică  ”îmbunătățească”, dar el nu renunță la ideea de a anula toate pensiile ”speciale” inclusiv ale militarilor pentru că el vrea egalitate, că nimeni nu e mai presus de lege.
  1. Pe data de 19.02.apare pe pagina domnului Cîțu și dovada că el este perseverent și prezintă dovada că a revenit cu un alt proiect de lege care ”elimină pensiile de serviciu speciale”.

Acestea sunt faptele. De remarcat faptul că în media au fost postate două variante ale retragerii primului proiect (așa cum se vede în cele două documente postate mai sus), unul cu semnăturile celor 4 evangheliști, altul fără semnături, sau mai bine zis cu ele șterse de către cel care le-a postat, ca să nu facă partidul de râs.

Cum am urmărit acest proces de du-te-vino al proiectului, încercând să evit confuziile și dezinformarea, fie ea și neintenționată, am intrat pe pagina domnului senator Cîțu și i-am adresat câteva întrebări, inclusiv legate de informațiile privind pensiile militare. La unele din ele domnul Cîțu a răspuns, apoi, nemaiavând argumente, a anunțat că a închis subiectul unilateral, pentru că în concepția domniei sale  a fi egal în drepturi cu cineva înseamnă a-i închide ușa în nas când pune întrebări la care el nu are răspuns. Asta înseamnă a fi liberal în concepția domnul Cîțu, așa cum a promite fără a te ține de cuvânt intră în concepția PSD privind democrația.

Din discuția avută pe FB cu domnul Cîțu și din răspunsurile domniei sale am realizat că dacă un parlamentar primește salariu, pensie și sume forfetare nejustificabile pentru 4 ani  de somn și circ politic de doi bani, plus mașină, bani pentru cabinetul de parlamentar pe care îl vede odată la 3-4 luni, imunitate juridică pentru orice măgărie, se cheamă că este ok, dar dacă un militar primește pensie de serviciu, este un lucru nedrept, pentru că în România toți oamenii trebuie să fie egali în drepturi. Deci un liberal lovește în drepturile cetățenești apărate de Constituție,  pentru că el consideră că principiile stângiste privind egalitatea în drepturi, indiferent de merite, primează. Cum dracu se joacă oamenii ăștia cu principiile stânga-dreapta, așa cum vor ei? Ei chiar cred că au eradicat total sistemul educativ în România și nimeni nu mai știe să citească? Domnule Cîțu, mai așteptați câteva zeci  de ani  măcar, până să puteți realiza  dezideratul politic pe care îl urmărește clasa politică românească privind instaurarea analfabetismului în România, mai suntem câțiva, născuți înaintea dumneavoastră,  care ne încăpățânăm să trăim în România și știm să citim tâmpeniile pe care le introduceți în Parlament drept proiecte de legi. Răzgândeala dumneavoastră arată cât de ”specialiști” sunteți în elaborarea legilor și  cum vă bateți joc de români. Auzi, să depui un proiect de lege apoi să îl retragi după o săptămână. Ăsta cică ar fi for legislativ, acești oameni fac legile în România.  Și mai e un aspect: în motivarea proiectului domnu Cîțu vorbește despre cei 80% din români care solicită desființarea pensiilor de serviciu, dar când își justifică răzgândeala vorbește despre politica PNL. Păi domnule Cîțu, până la urmă a cui politică o aplicați dumneavoastră, a celor care v-au ales, sau a celor care v-au pus pe listă? Case closed.

Domnul Cîțu spune că în România toți românii sunt egali. Să înțelegem noi că parlamentarii și magistrații nu sunt români?

Acum, pentru colegii  pensionari care chiar nu știu să citească,  să traduc în câteva cuvinte proiectul (al doilea) al grupului  Cîțu & co:

  1. Practic proiectul lasă ÎNCĂ în picioare pensiile militarilor, dar, ATENȚIE, scoate din sistem funcționarii publici cu statut special, adică polițiștii și lucrătorii din penitenciare;
  2. Deși aparent proiectul pare să îi scoată din circuit pe polițiști de fapt anulează doar câteva articole din legea 223, articole în care erau trecuți alături de militari și acum nu mai sunt, dar, IARĂȘI ATENȚIE, NU PRECIZEAZĂ FAPTUL CĂ LEGEA 223 NU SE MAI APLICĂ POLIȚIȘTILOR, nu modifică articolele 1-12, care practic asigură drepturile la pensie de serviciu pentru militari și polițiști.
  3. Proiectul domnului Cîțu practic prevedere restricțiile privind anumite drepturi, dar NUMAI PENTRU MILITARI, nu și pentru polițiști. Art. 28.1 fiind elocvent în acest sens, în sensul că limitează  doar militarilor introducerea unor venituri în baza de calcul a pensiei, nu și polițiștilor.
  4. Teoretic  s-ar putea trage concluzia că polițiștii nu mai beneficiază de pensie militară de serviciu, dar practic atâta vreme cât modificările nu precizează acest lucru, iar proiectul nu înlocuiește  sau nu precizează conform cărei legi vor primi pensiile polițiștii, rezultă –logic și legic- că aceștia vor rămâne sub efectele legii 223, dar nu și sub a prevederilor  articolelor modificate de proiectul  domnului Cîțu și asta se întâmplă pentru faptul că indiferent de intențiile inițiatorilor, PROIECTUL E FĂCUT CU CURUL, fără a lua în calcul consecințele, fără a lua în calcul repercusiunile  modificărilor. Practic proiectul nu poate fi aplicat atâta vreme cât nu oferă altă variantă.
  5. Așa cum e făcut proiectul,  nici chiar domnul Cîțu nu știe după ce lege vor ieși la pensie sau cum se calculează pensiile polițiștilor pentru că ei s-au mulțumit să șteargă fără a înlocui. Mai miră pe cineva? Pe mine nu.
  6. Așa cum arată acum proiectul, doar militarii au de pierdut, pentru că:
  7. a eliminat punctul 2 al art 16 al legii 223.
  8. se scot primele din baza de calcul a pensiei;
  9. Se preconizează (măcar formal) modificarea pensiilor de serviciu ale magistraților, aceiași magistrați pe care inițial promisese că îi va taxa și ordonanța 59 a Olguței, dar care au fost apoi iertați, dar, mai ales, aceiași magistrați care tocmai au obținut o modificare avantajoasă a condițiilor de pensionare, adică de numai 20 de ani pentru limită de vârstă pentru pensionare, aplicabilă după 31 decembrie 2019. Ori să vină domnul Cîțu acum să spună că le impune 25 de ani, e echivalent ori cu un Bluff, de proporții, adică praf în ochii proștilor, ori cu un masochism extrem. Și Olguța, marea Olguța s-a făcut că se ia de magistrați apoi al lăsat-o moale, totul a fost de ochii lumii, să nu spună lumea că ” există privilegiați”, dar pot pune pariu cu domnul Cîțu în persoană că așa ceva nu se va aproba și aplica niciodată, e trecut acolo doar pentru botaniști.

Una peste alta, din acest proiect, deși militarii vor rămâne pe hârtie cu pensii de serviciu, practic își vor dori cât de curând să fie și ei trecuți în rândul pensiilor civile PENTRU CĂ ACOLO MĂCAR SE FAC ACTUALIZĂRI ȘI INDEXĂRI, FĂRĂ BLOCAJE ȘI ÎNGHEȚĂRI, PENTRU CĂ CIVILII POT, VOR ȘI IES ÎN STRADĂ, MILITARII NU. Pensii militare  am vrut, PENSII MILITARE  avem, adică PENSII BATJOCORITE așa cum sunt și militarii.

Din răspunsul dat de domnul Cîțu, rezultă clar că până la urmă scumpii liberali vor anula și ei pensiile militare, pentru că le stau în gât, putem conta pe domnul Cîțu în acest sens .

” proiectul nu a fost retras. A fost doar modificat. Despre asta vorbeam. In acealsi timp, haideti sa pastram discutia in teremeni decenti. Eu cred ca toti romanii trebuie sa fie tratati la fel. Nu exista unii mai speciali ca altii. Asta cred eu. Dumneavoastra credeti ca in societate unii sunt speciali. E punctul dumneavoastra de vedere. Case closed. ”

Nu am mai intrat în analiza celorlalte modificări, nu vreau să îmi bat capul cu toate prostiile din capul inițiatorilor, e deja prea mult și că i-am băgat în seamă.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

12 Raspunsuri la Domnul Florin Cîțu-Răzgândilă

  1. Geofreeland

    Dacă nu ar exista păduchele, nu ne-am mai scărpina, nu ne-ar mai crește adrenalina, ne-am tăia unghiile mai des, nu am da cu soluții antiparazitante, adică am lenevi într-un dolce farniente, am avea liniște. Nu păduchele în sine e buba ci sângele cui îl vrea și pielea sub care se bagă. E deranjant să ne tot agităm, să ne tot scărpinăm până la a dobândi ticuri. Așa și prin cel parlament, încât deparazitarea electorală e absolut necesară. Nu poți să iei o căciulă de bani numai pentru stârnit scărpinatul, de fapt o reacție, nicidecum o doctrină sau alternativă viabilă. E ca în farmacologie, virușii crează antibioticele, iar ei, mută genetic și devin rezistenți. Ciclurile perpetuează de 30 de ani cu oameni născuți predestinat de ziua păcălelii, ca în cazul de față.

  2. iosif

    D-le Neacsu,
    Desigur, solutia pensiilor unice ar fi fezabila cu conditia ca si in talerul celalalt al balantei muncile sa fie identice.
    Numai ca, Statutul cadrelor militare care a existat cat si cel care se „cloceste” in present sunt cele mai restrictive si anticonstitutionale din intreaga societate romaneasca incalcand tratate internationale la care Romania este parte si drepturile si libertatile fundamentale ale omului validate de ONU si CEDO.
    Iar compensatiile ?
    ZERO BARAT.
    SUNTEM TRIMISI LA PENSIILE COMUNE ?
    De accord, la munca egala, pensii egale.
    Dar la munci inegale cum trebuie sa fie pensiile?

    PS. Pe Facebook circula o analiza foarte pertinenta asupra unora dintre problemele Armatei realizata de catre domnul amiral Romulus Haldan care este demna de a fi pusa in valoare de publicatia d-voastra.

    Cu stima,

  3. Geofreeland

    Nicio reacție la ipotetica AMP, Asociația Militarilor Pensionari. Pasul nr.1: prin voluntariat, asumarea unui comitet minimal de inițiativă (sugerez Craiova) Pasul 2: obținerea de informații și nu știu de ce ar fi confidențiale, cu distribuția militarilor pensionari în teritoriu pentru stabilirea filialelor zonale (o simplă scanare la Casa Sectorială ar putea sintetiza după localitățile de domiciliu o situație de genul Prahova 1800 pensionari, Constanța 400 etc.O situație similară o pot furniza și centrele militare, sub rezerva neactualizării) Pasul 3: stabilirea filialelor zonale, funcție de cuprinderea de membri Pasul 4: înștiințarea membrilor de înființarea asociației și comunicarea apartenenței la filiala zonală (în plicul cu talonul de pensie, și aici chiar activii din CSP pot lucra cu noi) Pasul 5: stabilirea persoanelor de contact, voluntariat de inițiativă, din viitoarele filiale zonale. Pasul6: Elaborarea statutului Asociației supus dezbaterii membrilor din filiale. Centralizarea propunerilor la Comitetul de inițiativă. Pasul7: Depunerea documentelor pentru înființarea asociației, act constitutiv, statut și prevederea în statut a criteriilor de eligibilitate etc. Pasul8: Alegerea conducerilor filialelor, prin votul membrilor filialelor, asupra a 3 propuneri și constituirea Comitetului Director.Pasul9: Stabilirea prin votul președinților de filiale, mandatați de membri a locației structurii centrale și alegerii prin votul președinților de filiale a structurii de conducere centrale executive, Consiliul Executiv, fiecare funcție, cu minim 3 propuneri.Pasul10: stabilirea de către Consiliul Executiv a propunerii înaintate Consiliului Director spre vot a datei și locului Adunării Generale pentru validarea structurilor și stabilire a modului de lucru, detaliile administrative, sistemul de informare și comunicare până la nivelul membrilor. Conducerile din Consiliile Executiv și Director se aleg la 2 ani. În caz de deces sau demisie, fiecare filuală alege prin procedura de vot stabilită o opțiune din trei.Pasul11: transmiterea prin media și ministerului apărării datele privind Asociația Militarilor Pensionari. Asociația poate iniția legislativ, participă la negocieri și dezbate propunerile legislative. Zic și io. Că tot ne lamentăm de batjocura și ineficiența prezentelor hărtănite și momite asociații, ciuperci după ploaie. E o schemă de discuție, unde-s multe minți și ideile sunt multe.

  4. neacsu marin

    @Iosif,
    Mi-am facut un obicei din a nu prelua articolele altora din simplul motiv ca nu vreau sa fiu invinuit ca imi fac publicitate pe munca altora. Cand am infiintat pagina am rugar cativa colegi sa posteze aici, le-am pus pagina la dispozitie, au fost de acord, in teorie, dar cum fiecare avea propria pagina nu s-au folosit de aceasta pagina. A fost alegerea lor, dar am inteles ca fiecare are propria sa viziune sau dreptul de a alege. Am preluat, in 7 ani de zile, doar 2-3 articole care mi s-au parut cu adevarat exceptionale de pe paginile on line. Am vazut articolul domnului Hildan, stiu ca a fost si este foarte raspandit, sincer sa fiu pentru mine nu e nimic nou, nici pentru dvs, difera doar modalitatea de expunere. In plus oricum sunt invinuit ca scriu prea mult. Sunt convins ca articolul deja a fost receptionat de toti cei interesati.

  5. Geofreeland

    Cum spunea @Nicolae,”cine se încumetă?”. Cum cine? Noi. Dacă nu acum, când? Lucru greu de înțeles pentru suporterii care urlă, țipă, plâng sau exultă la un meci. Apoi, o berică și fuga acasă. E o propunere, o idee care sperie pe cineva? Poate sperie, dar militarii în situații extreme știu planificare, organizare,logistică, informații și răbdare. Plus spirit de corp, scop comun, motivație. În fond, am lăsa ceva după noi. AMP va fi strâns legată și de militarii activi și în unele situații îi vor reprezenta pentru că ei nu au voie, bașca asimilați de către magistrați la condiții grele și privațiuni dar ei au dreptul să protesteze oriunde, de greu ce le e, cum a zis CCR. Oricum, e un motiv de a medita. Viața a demonstrat că asociațiile actuale nu ne reprezintă în obținerea drepturilor noastre. Argument ca nu e așa? Slalom de festival prin hachițe legislative.Atât. Militarii activi se vor regăsi în viitor în AMP și, subtil, vor sprijini asociația. Veți spune, cum o punem la cale? Simplu, deși e site transparent, fără teama analizei altora, spuneți-vă părerea sau altă cale de a ne rezolva nemulțumirile. Dacă tăcerea ar fi de aur, am fi toți bogați. Exemplul din deal face toți banii.Deh, șefu’ nostru!

  6. Geofreeland

    Mai insist. Singura chestie care va deranja gradele e că nici șefii de filiale-Consiliul Director, nici șefii de Consiliu Executiv nu pot adopta decizii decât prin votul membrilor. Io zic că asta e democrație reală, agoreică, vox populi.De fapt, singura care nu e manipulată, cumpărată sau promisă și care vine de la omul ejectat din sistem, pensionar, abătut în grijile lui de zi de zi, limitat material și biologic, dar cu speranțe de dreptate, recunoaștere și demnitate, nu furat din drepturi și onoare, obligat până la moarte de un jurământ țării lui.

  7. Geofreeland

    Oi fi ca Moise în pustiu? Sau ca la nunțile catolice, dacă are cineva de spus ceva, să spunem acum sau tăcem pe veci. Timpul nu mai avea răbdare, încheie Preda Marin, ai lui Moromeți.

  8. neacsu marin

    @Geofreeland,
    S-a umplut tara de profeti dar si de Moisi care vorbesc in pustiu..

  9. geofreeland

    Si atunci ce facem? Ne inchinam la moaste, capul plecat si ciocu’ mic? Mai bine Moisi. S-o umple si pustiul asta de cutit la os. Sau o fi un pustiu de bine? Atunci ramane-asa, ca-n tren, schelalaind ca osiile neunse.

  10. dan

    Piloti de supersonice , marinari pe nave militare , scafandrii militari toti dupa epuizare (20-30 de ani activitate cumplita ) sunt scosi la pensie de invaliditate in bataie de joc cu ”’pensie „” 2000 de lei muritori de foame. Asta doar daca supravietuiesc ( foarte putini) macar pana 45- 50 de ani .Apoi revizuibili anual ( plini de boli si traume grave pana la 60 de ani trebuie sâ astepte si sa supravietuiasca cu 2000 lei lunar . Nici un pilot militar sau scafandru de lupta nu a apucat 60 de ani varsta standard de pensionare pentru militari daca sunt deja invalizi rezervisti .Legea 223/2015 prevede ca doar activii pot cere pensionarea inainte de 60 de ani .Invalizii rezervisti piloti ,marinari ,scafandrii toti fosti militari sunt lasati sa moara daca nu au murit toti in misiuni.Pentru ca nu mai sunt activi ci doar invalizi militari nu li se mai iau in considerare grupele de munca avute ca militari.De obicei AC.Grupe de munca acum inutile.

  11. dora

    Domnule col. Marin Neacșu,
    Din motive personale, eu nu am cont pe FB. Vă rog frumos (în măsura în care timpul vă permite), să-l rugați pe d-nul Florin Cîțu să se asocieze cu alți câțiva PNL-iști, USR-iști, PMP-iști și să meargă în școlile militare, academiile militare (le înșirați dvs. ca să știe unde merg, dacă vor ajunge în gară, sper să se poată urca în tren) și să le spune celor care dau admitere dar și celor în prag de absolvire că:
    – ei sunt cei care nu produc nimic;
    – și, mai ales, vor avea pensii nesimțite.
    Toate comentariile pe care le-am citit în timp, față de o serie de articole care priveau pensiile militare, dar TOATE comentariile erau negative la adresa acestora. Nu am văzut, citit, vreodată despre o luare de poziție din partea comandantului suprem, al ministrului apărării față de jignirile repetate la care sunt supuși atât cei în activitate, dar, mai ales pensionarii.
    Mulțumesc!

  12. neacsu marin

    @Dora,
    Am pretentia ca in tot ceea ce am facut eu [ana acuma a existat un scop, un scop urmarit si in care aveam speranta ca va fi atins. Ceea ce ma rugati dumnevoastra, este un lucru facut fara nici un scop, pentru ca el nici nu ar pricepe ce vreau sa ii spun si nici nu va face s atunci ar fi un gest inutil. Am ajuns la varsta la care orice efort trebuie dramuit.