Jurnal de front-un sfert de veac

Categoria Despre Armata


Săptămâna trecută am participat la două evenimente aniversare, în două locuri diferite.

Prima, despre care voi face vorbire în acest material, s-a petrecut la sediul B26 Infanterie Craiova, vineri, 13.09.2019. Au trecut 26 de ani de când, pe data de 15 Septembrie 1994 a fost ”reînființat” Batalionul 26. Unii spun că atunci s-a înființat, alții că atunci s-a  despărțit din Fostul Regiment 26 ”Rovine” care a fost  reorganizat, de fapt dezorganizat.

Cine are dreptate? Istoric vorbind R 26 ”Neagoe Basarab” a preluat tradițiile și istoricul R. 26 Mecanizat Rovine, care la rândul său a fost inițial R 26 Dorobanți și s-a format pe scheletul și a preluat tradițiile și drapelul de luptă al  B.2 Dorobanți Fălciu, înființat pe 1 Aprilie 1885.Deci s-a închis cercul.

Numai că –așa cum numai la noi se întâmplă- atunci când s-a făcut restructurarea armatei, trecerea de la organizarea pe Regimente și divizii la cea pe Brigăzi/batalioane, Regimentul 26 Rovine a dat istoricul, indicativul, tradițiile și numărul Batalionului 26 numit ”Neagoe Basarab”, care s-a înființat primul, iar denumirea de ”Rovine” și numărul 2, aparținând B 2 Fălciu, a fost lăsat Brigăzii care urma să se înființeze.

Așa că acuma nu se mai știe când s-a înființat Batalionul 26 care practic nu mai are nimic comun cu fostul B 2 Dorobanți Fălciu, al cărui istoric i-a fost distribuit, nici cu R 26 al cărui nume l-a preluat Brigada. Ca la noi, la nimeni. Abia aștept să vină anul viitor să sărbătoresc 140 de la … înființarea B 2 Fălciu. Trai nineacă!

Trecând totuși peste aceste amănunte istorice, activitatea s-a desfășurat decent și aproape informal, chiar dacă au participat și oaspeți, dintre care îl menționez pe cel mai ”înalt”, proaspătul Locțiitor și – mai mult ca sigur- viitor șef al SMAp general-locotenent Daniel Petrescu. Din partea oficialităților locale, ceva loc-țiitori. Să mă ierte cei care au fost trimiși, dar așa cum suntem tratați noi militarii de clasa politică, așa merită tratată și ea.

Cel mai important-pentru mine și mulți alții- moment a fost cel al revederii celor care acum 25 de ani formau batalionul și puneau bazele unui istoric mai scurt, mai nou, dar mai cunoscut al unității care își serba existența.

O să las fotografiile să spună totul.

Nu știu dacă între actualii membri ai batalionului există această legătură de suflet, să fiu sincer nu am sesizat aceeași bucurie a revederii pentru cei mai tineri, dar între cei care au lucrat împreună în primii 5-10 ani la formarea și afirmarea batalionului, cu zile și nopți de nesomn, verificări, controale, inspecții, acreditări, cu transpirație nervi, dar și glume, farse, moment de destindere involuntare, nimicuri care acuma fac deliciul întâlnirilor, revederea este o bucurie care nu poate fi exprimată în cuvinte.

Activitatea a început cu primirea raportului de către domnul general Petrescu, intonarea .. imnurilor de stat și slujba religioasă.

Am spus imnurilor de stat, pentru că în batalion sunt cazați și servesc masa și o parte din militarii detașamentului polonez care este încastrat Brigăzii 2 Rovine, așa că a fost intonat și imnul Poloniei.

Ceremonialul a continuat cu acordarea de diplome și plachete unor membri ai batalionului, foștilor comandanți ai batalionului, oaspeților dar și invitaților.

Au urmat cuvântările, conform tradiției, apoi defilarea batalionului.

Apoi invitații au vizitat un stand de tehnică și armament care intră în dotarea batalionului și nelipsitul suedez, pe numele său Bufet.

Mulțumesc personal și sper că sunt în acordul colegilor, domnului  Lt.col. Mitel Jilavu, comandantul B. 26  Infanterie ”Neagoe Basarab”, cel care a organizat această revedere aproape neoficială, pentru că în acte, așa cum am mai spus, nașterea batalionului e trecută de Ziua Păcălelilor.

 Oare va fi reglată vreodată această anomalie? Nu cred, e prea târziu să se mai redistribuie istoricul și tradițiile B 2 Dorobanți Fălciu, dar și să negi realitatea, aceea că practic B 26 ”NEAGOE BASARAB” s-a înființat în 1994.

Oricum ar fi, LA MULȚI ANI tuturor celor care au făcut, fac și vor face parte din B26 .

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la Jurnal de front-un sfert de veac

  1. Ifrim

    Foarte frumos.Cinste organizatorilor.Multumiri reporterului de razboi din teren!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5