Home » Articole etichetate cu » brasov
Brașoave

Brașoave

  Săptămâna trecută am fost la Brașov. Am fost și pe la Octoberfest. Ce am văzut acolo mi-a întărit convingerea că lumea evoluează, inclusiv noi, românii, că nu e cazul să ne considerăm inferiori altora, suntem pe drumul cel bun. Primul lucru care mi-a confirmat această convingere a fost halba cu care se servea berea. […]

Lecţia de istorie partea a doua

Lecţia de istorie partea a doua

Scrisoarealui Neacşu din Craiova către judele Braşovului Pe la 1521, un anumit boier Neacşu Lupu din Câmpuluing Muscel, negustor cu oarece relaţii de negustorie printre saşii braşoveni, trimitea judelui Braşocului poate din simplă prietenie, poate din interese care cereau protecţia afacerilor sale, o scrisorică, primul document descoperit a fi scris în limba română, către judele […]

Pamflet în M major şi P minor pentru trompetă şi vuvuzea

Pamflet în M major şi P minor pentru trompetă şi vuvuzea

Credeam că odată cu intrarea dirijorului în relaș şi schimbarea partiturii după discuţiile cu sponsorii spectacolelor, s-a încheiat stagiunea şi cântăreţii au plecat acasă pentru o binemeritată odihnă. Treburile se terminaseră relativ bine, toboşarii de serviciu fuseseră recompensaţi şi răsplătiţi cu salarii de prim-solişti, deci mă aşteptam să îşi consume „victoria” în linişte. Iată ce […]

Românii au talent

Românii au talent

Recunosc cu sinceritate că nu urmăresc emisiunile de genul acesta. La îndemnul fratelui meu şi uneori al unor prieteni am mai urmărit pe youtube câte ceva ce mi se recomanda mai deosebit, dar nu urmăresc genul acesta de emisiuni unde nişte showbizzmani se transformă în descoperitori de talente. Poate prin alte părţi sunt promovaţi oameni […]

DRESMARA – UN NUME NECUNOSCUT ?

DRESMARA – UN NUME NECUNOSCUT ?

Interviu  cu directorul DRESMARA,  domnul lt.col. Florin Eduard Grosaru   -Reporter : Domnule director, in primul rând vă mulțumesc pentru că m-ați primit pe mine, dar și pe cei care vor citi acest interviu și vor intra astfel în casa dumneavoastră. Ce ne puteți spune despre dumneavoastră ? -F E Grosaru: Bună ziua, bine ați […]

Statistici T5