Amintirile lui Oprea

Categoria Despre Armata

 

Gabriel Oprea, singurul ministru al apărării care nu a participat la nici o conferință internațională, la nici o întâlnire internațională a miniștrilor apărării ai țărilor membre NATO sau UE, la nici o activitate în afară cât a fost ministru al apărării, pentru simplul motiv că singurele cuvinte în engleză pe care le cunoaște sunt ”tip please”, candidează la europarlamentare. Și ca să nu fie singur, dar mai ales ca să fie sigur că îi explică și lui cineva care știe engleză ce se întâmplă pe acolo, ca să se poată lăuda în țară, și-a luat lângă el doi cunoscuți generali, dar de fapt sportivi ai României, făcuți generali prin grija lui, domnii Iordănescu pupătorul de icoane și Ilie Năstase care nu mai are nevoie de nici o prezentare cunoscut în ultimul timp mai mult prin gesturile nesportive decât prin rezultatele sportive.

Că are tupeul să candideze acolo nu e nici o problemă pentru domnul Oprea, dacă Codruța ridică nasul la funcția de procuror șef european când ea nu are examenele date nici pentru procuror șef național, de ce nu ar putea și Oprea să candideze pe undeva prin parlamentul European pe la o comisie privind ”interesul european” ?

Că îi ia lângă el pe cei doi colegi de campanie de acum 10-11 ani, nu e de mirare, e normal să își plătească unul altuia serviciile făcute de-a lungul timpului. De fapt toți trei au un lucru comun : s-au cocoțat în politică pe spinarea PSD, apoi când la putere a venit noua stea Băsescu, au defec(t)at  în tabăra acestuia. Și când te gândești că Oprea se lăuda acum două săptămâni că e un om de onoare și el nu a trădat pe nimeni niciodată.    

Mai ține minte cineva de câte ori a schimbat Oprea tabăra în numele ”interesului național”? Eu nu.

Acum, marele Oprea se vrea europarlamentar. Probabil vrea imunitate europeană pentru a fi sigur că nu îl mai atinge nici groapa lui Gigină, nici focul de la colectiv. Nu mă miră.

Nu aș fi scris nimic despre acest circ dacă nu ar fi făcut o gafă de care numai el este în stare. O vorbă românească spune că prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Nu știu cât de fudul e Oprea, dar vechii colegi de școală militară își amintesc că era toată ziua  în spălător, își aranja freza în oglindă. Se pregătea să devină ofițer de justiție militară, vezi bine. Doamne, tare aș vrea să îl văd măcar susținând o cauză în justiție, indiferent din ce postură, dar cred că mai degrabă o să văd  un lup mâncat de oaie. Deci prima  condiție e îndeplinită. Despre ce de-a doua, ne face proba chiar domnul Oprea în persoană. Iată ce a declarat domnia sa în încercarea de a justifica prezența lui Ilie Năstase pe lista de propuși pentru europarlamenare a UNPR:

„Îmi amintesc un moment interesant: eram vicepremier, Victor Ponta era premier şi venea în vizită oficială la Palatul Victoria vicepreşedintele american Joe Biden. Aveam cu toţi emoţii, să iasă totul bine. L-a aşteptat generalul Ilie Năstase, care i-a dăruit racheta de tenis cu care a câştigat US Open, cu autograf. Domnul Biden l-a îmbrăţişat pe Ilie Năstase şi l-a întrebat: ”Dacă îmi las şi eu părul lung, mă fac şi pe mine general?’ Toată lumea s-a amuzat, atmosfera s-a relaxat automat, totul a decurs foarte bine.”

Bă ești prost? Toată lumea știe că această ”glumă a lui Biden” a fost de fapt o ironie și o palmă dată cu piciorul la adresa modului în care se înmulțesc generalii în armata română, și faptul că am ajuns să avem mai mulți generali decât armata americană, generali făcuți pe orice criterii, inclusiv de lungime a firului de păr, cum spunea Biden, mai puțin merite sau competențe militare,  dar domnul Oprea a văzut în asta o apreciere a lui Biden la adresa lui Năstase. ”Acesta  este Ilie Năstase” a conchis domnul Oprea crezând că aceasta replică a lui Biden este o laudă la adresa lui Năstase. ”Așa ceva nu există mă..” mai spune o reclamă la Publi ro. Ba există și se numește Oprea. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Mă întreb câți or mai fi înțeles că replica lui Biden este ”de bine ”. Mă tem că Oprea a fost singurul.

Oricum mai e de reținut ceva la această amintire a lui Oprea. Este demn de reținut că înainte de venirea lui Biden, domnilor din PSD le cam tremura turul pantalonilor, neștiind dacă acesta vine să îi laude sau să în urecheze. Nu prea aveau motive de laudă și atunci s-au gândit să-l îndulcească: Aveam cu toţi emoţii, să iasă totul bine. L-a aşteptat generalul Ilie Năstase, care i-a dăruit racheta de tenis cu care a câştigat US Open, cu autograf.” Așadar, așa au găsit ei de cuviință să îl întâmpine pe vicele American și să îi câștige favorurile, punându-l pe Năstase să îi dea o rachetă de tenis. Mentalitate tipic românească. Îmi amintesc că Jeffrey Franks a fost întâmpinat în 2011 cu un stol de ”țărăncuțe”, cunoscută fiind slăbiciunea acestuia față de sexul frumos, sau frumusețea sexului. De,  fiecare cu pasiunile lui, Franks cu fetele, Biden cu rachetele, iar noi cu plocoanele.

Dar să vii în fața națiunii și să te lauzi cu un asemenea gest este de toată jena. Dacă cei trei vor ajunge să viziteze parlamentul European, viitorul României este asigurat. Începutul campaniei este promițător. Mai aveți amintiri  domnule Oprea, că până acuma ne-ați făcut praf cu visul copilului care se voia ofițer de justiție militară și pletele generalilor români. Hai, dați-vă drumul că începe să devină hazliu.De fapt generalii din UNPR sunt obișnuiți să primească recompense în schimbul ”cadourilor” și serviciilor făcute înaltelor porți. În Octombrie 2009 Oprea, Iordănescu și Onțanu erau avansați în grad de Băsescu după ce fuseseră plecaseră din PSD, pe motiv că îl susținuseră pe Băse în campanile. Ia povestiți, cum a fost domnule Oprea?   Apoi spuneți și cum ați sărbătorit Sf Nicolae în sufragerie.

 Eu zic totuși  să începeți o campanile mută, că vă faultați singur, degeaba aveți doi purtători de cuvânt, ori nu vă învață nimic, ori vă învață doar prostii, ori vă învață de bine dar nu pricepeți. Luați o pauză de presă că altfel vă ia Europa seama și vă cer ăia la Bruxelles să le duceți câteva rachete Patriot cu focoase de la  Incirlik.

https://www.dcnews.ro/gabriel-oprea-ilie-nastase-si-anghel-iordanescu-pe-listele-unpr-la-europarlamentare_640204.html

http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-i-a-inaintat-in-grad-pe-neculai-ontanu-gabriel-oprea-si-anghel-iordanescu-928601

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

7 Raspunsuri la Amintirile lui Oprea

  1. NeO

    Alt fost ministru al aparării, generalul Dobriţoiu s-a înscris în PRU. Să-i fie de bine!
    Nu văd pe cine salută cei doi din ultima imagine, da salută, nu ca actualul ministru care umblă pe facebook în timp ce garda de onoare defilează prezentându-i onorul!
    https://www.bugetul.ro/gest-socant-al-ministrului-apararii-ce-facea-gabriel-les-in-momentul-in-care-militarii-intorsi-din-afganistan-ii-dadeau-onorul/

  2. @NeO
    Probabil,zic și eu,că primise un SMS despre sosirea vapoarelor în port!
    Dar,ce zic eu? Am uitat că nu mai avem flotă!
    Ăștia,nu au nicio trabă cu armata,dar nici armata cu ei!
    Vai,mama noastră cu astfel de politruci,kaki!
    Chiar că pentru ei armata este o glumă,o pierdere de vreme! Că să citez un clasic în viață.

  3. BAJAN Gheorghe

    Interesantă decizie!!! Cât a fost la MApN a avut noroc cu gl. Nicuț, care l-a consiliat permanent în domeniul politicii NATO și UE…dar nu a putut să-l învețe limba engleză!!! Și nu ar fi primul…Gigi Becali …norocul acestuia cu Vadim Tudor. Din păcate cei doi consilieri nu mai sunt printre noi. … o reprezentare pe cinste!!!

  4. TRAIAN

    Domnule Neacsu, nu mai scrieti despre individul asta decat in caz de forta majora. Nu merita a fi bagat in seama. Publicitatea/aparitia in media costa !

  5. neacsu marin

    @Traian,
    Dar Les, merita?

  6. TRAIAN

    @ Nu stiu daca merita. Sigur sant, insa, ca cel la care m-am referit nu merita.