Hai să ne bălăcim ….

Categoria Despre Armata


Lupul paznic la stână

Nu știu cum facem noi militarii, rezerviștii, pensionarii, de ne tot lăsăm conduși (la tăiere) de lupi îmbrăcați în haină de oaie. Parcă e un blestem, ori chiar nu avem printre noi lideri adevărați, ori nu știm să-i depistăm și alege, ori asta a fost și este armata României, plină de lideri de mucava, oportuniști, ghiocei, iresponsabili, trădători.

Vineri, 19.06.2020, la sediul MApN a avut loc o întâlnire a ministrului , alături de care a fost și domnul colonel Roșu, unul dintre casapii pensiilor militare, însărcinat acum cu ”repararea nedreptăților” în condițiile în care este este unul din cei care a dus la aplicarea acestor nedreptăți, din funcția de jurist al CPS, cel care a condus și dirijat ”politica de apărare” a măgăriilor aplicate militarilor, printre care și aplicarea actualizării din 2016, cea pentru care a fost efectuat recent un control al Curții de Conturi, control care se părea că nu se mai termină, împins până la extrem tocmai pentru a depăși termenul de prescripție. Domnule, este culmea, cum poți avea încredere să pui să rezolve problema nedreptăților tocmai pe unul din cei care au contribuit din plin la realizarea lor? Păi cât de prost să fie domnul Roșu sau domnul Jianu, cunoscuți ca artizanii politicii de batjocorire a pensiilor, din interiorul ministerului, să vină acum și să spună ” fraților, am greșit, fraților, v-am înșelat, fraților, v-am furat, tăiat, mâncat din pensii!!??” E absurd, e prostesc, e aiurea. Și totuși cei doi sunt mereu chemați și puși în fața delegaților rezerviștilor și recomandați drept cei puși să le rezolve problemelor, menținuți pe funcții din ce în ce mai mari și apoi avansați pentru modul în care au „gestionat” problemele create chiar de ei. E cinic pur și simplu, să  chemi mielul să îi faci dreptate și să îl pui în fața lupului. E la fel de cinic să primești o plângere privind activitatea Casei de Pensii și să o dai spre rezolvare ”Casei de Pensii” adică celui reclamat, care în loc să o rezolve, o îngroapă în aberații și judecăți care neagă esența instituției armatei. Pentru ce există audit la MApN, pentru ce există Comisie de Control a MApN? Vă amintiți întâlnirea lui Dragnea cu aceiași reprezentanți ai Forumului Structurilor asociative? Vă amintiți că și el a promis că rezolvă nedreptățile? Vă amintiți pe cine a numit el responsabil cu ”rezolvarea” problemei” ? Pe prietena Olguța, cea care comisese delictele. Am crezut inițial că este o pedeapsă pentru Olguța, dar a fost o pedeapsă pentru noi. EXACT LA FEL A PROCEDAT ȘI DOMNUL MINISTRU ACUM. I-a pus pe Jianu și Roșu să ”repare” ceea ce au stricat, iar aceștia bineînțețles că nu sunt atât de proști, ei încearcă să acopere, să lungească boala sau ”să se revizuiască, primesc,  dar fără să se schimbe nimic” în sfântă tradiție caragieleană.

Sinecuri

Toată această mascaradă însă nu ar fi completă și eficientă fără o mână de ajutor consistentă, constantă și la fel de ”amabilă” a unor lideri de asociații,  care pretind (ca marea majoritate a lor) că luptă pentru binele ”alegătorului”, când de fapt luptă pentru binele lor propriu trăgând sfori, umblând după sinecuri, insinuându-se în toate structurile posibile, în conducerile tuturor asocițiilor care înseamnă ceva, numai și numai pentru a nu scăpa nici o posibilitate de a se propulsa drept mare specialist, luptător, reprezentant al ”rezervei”. Scopul acestor oameni este să prindă și ei ceva de ros, ceva de ici, ceva de acolo, nu contează cât, pic cu pic se face marea, dar să fie mereu în lumina reflectoarelor, să fie mereu la masa bogaților, joviali, afabili, săritori, plini de ”inițiative” dar și de … titluri  și funcții, prin consilii directoare, secretariate, comisii, comitete. Și nu numai că le vânează dar le și înființează colaborând cu cei care știu foarte bine că dacă vrei să omori un proiect, formezi o comisie care să îl ”pună în aplicare”.

Pagina mută

În primul rând vreau să menționez, pentru cei care vor căuta să afle ceva oficial, că despre această întâlnire, pe pagina MApN nu se spune nimic, deși altă dată nu s-ar fi pierdut ocazia să se popularizeze o astfel de inițiativă. Dar e tăcere și la capitolul media și la secretariatul MApN care ar fi trebuit să bifeze această întâlnire la rubrica ”activități” ale ministrului. Dacă cauți în agenda zilei de 19.06.2020 a ministrului nu găsești nimic, în ziua aia a avut pauză. Probabil această întâlnire nu a fost suficient de importantă pentru a fi menționată, s-o fi petrecut în pauza de cafea a ministrului și a fost inclusă în acea pauză. Spune și asta ceva. Nu o să înțeleg în ruptul capului ce atâta secretomanie privind activitățile care au loc privind pensiile militarilor. Vine un control al Curții de Conturi să verifice activitatea CPS și de două luni NU NI SE SPUNE NIMIC. DAR NIMIC. E secret de stat? Asta nu face decât să alimenteze presupunerile și speculațiile cum că problemele ar fi grave, poate chiar penale și se încearcă MUȘAMALIZAREA lor. Așa să fie? Dacă e așa, e grav.

Întâlnirea

Acum, având situația de ansamblu lămurită, să ne întoarcem la meandrele concretului. Spuneam că ieri s-au întâlnit la sediul ministerului, domnul ministru Ciucă, domnul colonel Roșu, locțiitorul șefului ”Departamentului ”
Pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului”, Colonel Valeriu ROȘU, lupul din fața stânii și Generalii Băhnăreanu, Bălăceanu și, invitat pe ultima sută ca să fie mimată  transparența, col Tudor Marian, președintele ROMIL.

Domnul Băhnăreanu, care se pare că a fost inițiatorul întâlnirii, este, după cum se știe președintele ANCMRR și președintele –la această oră cu mandat încheiat- al Forumului structurilor asociative. Domnul general Bălăceanu Virgil, nu știu în ce calitate a fost prezent, adică care din ele, nu că nu ar avea niciuna, dimpotrivă, este șef al AORR, vicepreședinte la ANCMRR, membru ROMIL și al multor alte asociații care mai mișcă, pe tabla destul de îngustă a asociațiilor militarilor activi și în rezervă, mai este domnia sa membru în nu știu câte consilii, comitete și comisii, care ”s-a ales” peste tot, unii spun că ar fi și consilier al ministrului,  dar ce se știe sigur este că dorește cu ardoare să fie numit în fruntea ”rezervei”,  a rezerviștilor fie ei voluntari sau nu, numai șef să fie. Și nu e întâlnire la care domnia sa să nu antameze problema rezervistului voluntar, rezervei, face regulamente, orice, numai să prindă scaunul. Adevărul e că nici domnului Băhnăreanu nu i-ar strica această funcție dătătoare de firfirei dar și de …onoruri și băgări în seamă, dar au un candidat redutabil în persoana unui alt general, mult mai galonat decât ei, care chiar a instituit sintagma ”forța de rezervă”. Le urez succes în această ”luptă dreaptă” pe care o duce fiecare pe la spatele și pe spinarea asociațiilor pe care cică le reprezintă.

Revenind la întâlnire, aceasta a avut ca scop… nu se știe ce, a urmărit nu s-a spus ce și s-a concretizat nu se știe cum. Adică ne-am adunat ca să nu ne risipim. Sau abordat subiectele :

  • controlul de la CPS
  •  ordonanța de urgență inițiată în noiembrie 2019, așa zisa Ordonanță Ciucă
  • Situația indexării din 2016, cu cele două proiecte aflate la Comisia pentru Muncă a CD
  • Situația …. suprataxării pensiilor speciale și atacarea acesteia la CCR

Dar conform unora s-ar mai fi discutat și problema rezerviștilor voluntari, dar asta numai în capul lor, adică cât unii vorbeau despre pensii, în capul unora se învârtea problema rezervistului voluntar, un proiect eșec al MApN pe care totuși conducerea MApN nu vrea să îl abandoneze, așa cum CPS nu vrea să abandoneze modelul propriu de aplicare a actualizării din 2017, pentru ca e greu sa recunoști ca ai greșit (dacă ar fi numai greșeală ar fi bine).

Să le luăm pe rând, deși mare lucru nu e de spus.

Un control fără concluzii

Controlul de la CPS s-a finalizat, a spus-o domnul ministru, dar nu a … știut să spună cum, se fac încă săpături, adică, oficial se așteaptă documentul final care ar trebui să vină în două săptămâni de la finalizare. Mai e o săptămână, cam cât mai e și până la 30 Iunie data expirării termenului de recuperare a restanțelor. SINCRONIZARE PERFECTĂ, mulțumim domnilor Jianu, Roșu și doamnei Andrițoiu.  De ce nu a informat domnul ministru, măcar în câteva cuvinte concluzia controlului, căci trebuie să fi fost o concluzie, nu pot să spun, dar îmi e greu să cred că nu știa. Dacă știa și nu spune înseamnă că e ceva neplăcut dar nu știm încă pentru cine, dacă nu știa înseamnă că încă se mai fac eforturi pentru … acoperire și practic și ei, cei controlați stau în suspans. Oricum ar fi, nu e bine domnule ministru, nu e bine deloc! După atâta suspans și strâns din .. buci, se recomandă o demisie, cel puțin. Dar nu mă bag, nu e cortul meu. A, să nu uit, s-a amintit, printre altele, că doamna Andrițoiu are peste 100 de procese câștigate în instanță pe speța indexării din 2016. Da, așa o fi, dar cum domnule ministru, cum, că doar știți cum lucrează instanțele când e vorba să afle și să stabilească adevărul când la mijloc sunt interese de partid și de stat. Hai că știți!

O ordonanță fără finalitate

În ceea ce privește ordonanța Ciucă,  s-a spus că ar fi foarte dificil să mai fie pusă pe tapet, deși pentru unul cu antigel în instalația de răcire ar fi singura soluție corectă și viabilă, dar mai ales la îndemână. S-a spus că spre ghinionul nostru ( ”GHINION” cum spunea cineva, întrebat de casele profesorilor)  doamna Olguța de la PSD și domnul Roman de la PNL și-ar fi dat mâna să lovească în militari. Da, ghinion, dar ghinionul nostru este și acela că toată lumea se sperie de Olguța și o lasă în continuare să facă ce vrea cu pensiile militarilor, și când nu mai e a guvernare. Și aici e ceva putred. Tot pe acest subiect cei prezenți au fost informați că MAI a făcut sau a propus modificări pe proiectul Ciucă, umblând la cuantumurile grilelor propuse în anexa 2, bineînțeles în jos, pentru funcțiile corespunzătoare celor cu grade mai mici de general și în sus pentru generali … prietenii știu de ce. Să fiu sincer, eu cred că la modificările respective au achiesat (dacă este așa) și generalii noștri, dar este doar o presupunere .. logică. Dar omnul ministru Ciucă a promis că lucrurile nu vor rămâne așa. Bănuiesc că vor scădea și cele ale generalilor, că ar fi exclus și absurd să crească celelalte. Dar oricum ideea modificării/ amendării proiectului Leș are foarte puține șanse de izbândă având în vedere că nu poate fi făcută decât cu acord și sprijin politic, iar sprijinul politic pe care conta domnul ministru s-a văzut la votul legii privind suprataxarea pensiilor speciale, unde au fost incluse și cele militare, deși ministrului i se dăduseră asigurări că pensiile militare nu sunt incluse.

Un grup de lucru pentru controlul comunicării

În privința proiectelor și indexării, dar și celelalte aspecte  s-a propus constituirea unor… grupuri de lucru, unul privind indexarea, altul privind legile, altul privind…taxarea și atacarea acesteia la CCR, deși a fost deja atacată de Avocatul Poporului de o maniera ireproșabilă, dar grupurile de lucru e bune, ca și Hemoro- easy la cutie,   cât mai multe și mai inutile. Ba, s-a propus și un grup de lucru și pentru .. comunicare… care să…. comunice rezultatele grupurilor de lucru. Să îți bați copii cu moțul de la bască și alta nu! Noi nu ne mai facem bine, zău așa. Ghiciți cine a achiesat cu veselie la aceste grupuri de lucru și a spus că va nominaliza imediat oamenii ? Nu vă spun !!

Un sprijin inexistent

În ceea ce privește   suprataxarea pensiilor speciale, cei prezenți au fost asigurați că ministrul apărării,  prim ministrul și președintele, consideră pensiile militare ca nefiind pensii speciale, deci putem conta pe ….acest punct de vedere. Da, sunt convins, sunt convins că președintele Iohannis consideră pensiile militare ca fiind … cusute cu ață albă,  așa cum a învățat el în armată.  Iar marmota învelea ciocolata.

Cam acestea au fost informațiile, subiectele discutate la această întâlnire. Pentru cine se întreabă care a fost scopul și reușita întâlnirii și crede că acestea nu ar exista, rog a se analiza mai profund.

Întâlnirea a fost inițiată de domnul general Băhnăreanu care de 7 luni a uitat că este președintele Forumului. Acum, când mandatul i-a expirat și au fost atacate pensiile generalilor, s-a trezit. Trezindu-se a simțit nevoia să facă ceva. A făcut.

Domnul general Bălăceanu  are ceva probleme în organizație, i-au sărit generalii în cap, că nu face nimic, deși el face și are întâlniri și discuții săptămânale cu persoane influente din imediata apropiere a ministrului, dar e adevărat, acestea nu privesc AORR și cu atât mai puțin marea masă a rezerviștilor, ci .. persoana domniei sale. Acum însă întâlnirea cu ministrul i-a dat ocazia să își mai planteze niște oameni prin comisii și grupuri de lucru, adică să le dea și lor impresia că sunt băgați în seamă și întrebați despre una, despre alta. Deja în cadrul AORR au fost nominalizați oamenii pentru grupurile de lucru, câte 2-3 pentru fiecare comisie, ba a mai dat indicații cine să fie nominalizat și de prin alte asociații în care nu are el drept de nominalizare. Întreb eu însă pe domnii generali dacă ceilalți președinți ai celor aproape 40 de asociații membre ale Forumului au fost informați și li s-a cerut să participe cu ceva/cineva la aceste grupuri de lucru, sau la orice altceva de 1 an de zile încoace, sau este treabă exclusivă AORR? E posibil să mai fi fost informat și generalul Gropan, că dacă nu, sar Gachi și Gligor în sus, că și ei sunt vânători.

În concluzie

În mare cam asta este. Deci în urma întâlnirii s-a decis formarea unor grupuri de lucru, o realizare epocală, dormiți liniștiți tovarăși, Bă-Bă și Ro-Ji lucrează pentru dumneavoastră. Deci acum, când toate ghilotinele stau deasupra capului nostru, noi facem grupuri de lucru care să … calculeze componența oțelului a sforii și viteza cu care ne va reteza gâtul. Cadeeeeeee, dă-te bă că cadeeeee!

Spunea domnul ministru că dorește să se întâlnească cu reprezentanții Forumului, care ar fi structura cu cea mai mare reprezentativitate. Da, dar mai întâi Forumul ar trebui să își desemneze noua conducere, pentru că vechea, pe lângă faptul că a vegetat și e eșuat cu succes, e și expirată și formal și legal și moral.

Interesant, s-a trezit și domnul Dogaru care protestează și el, dar mai șmecherește. După ce acum nici două săptămâni într-un articol adresat baronului Alzheimer domnul Dogaru amenința cu acționarea în instanță a guvernului, ministrului, guvernului mondial pentru neincluderea militarilor în OUG 75, acest frate al baronului respectiv a uitat ce a spus și îi persiflează într-o nouă luare de poziție pe cei care vor să își câștige în instanță drepturile câștigate de polițiști. Domnule Alzheimer Mircea, treceți la tratamentul pe Ginkgo Biloba lăsați Feteasca.

Stimați rezerviști, trageți singur concluziile și acționați ca atare. Veți primi sau veți avea ceva atunci când veți renunța să vă mai lăsați soarta în mâinile altora.

Din tot ce s-a făcut de un an de zile aproape și chiar și înainte, pentru pensiile militarilor, se remarcă o .. bălăceală într-o baltă în care nu s-a mai schimbat apa de la apariția vieții pe pământ.

PS: Domnul deputat Roman Florin Claudiu, membru PNL a declarat în data de 19.06.2020 la emisiunea lui Radu Tudor că PNL a votat includerea pensiilor militare în proiectul taxării pensiilor speciale, pentru a nu fi respins de CCR pe …. discriminare față de magistrați. Înduioșător. Au comis o altă nedreptate pentru a se încadra în… legalitate.

Dar să stăm liniștiți, domnul Ciucă, domnul Orban și domnul Iohannis, știu că pensiile mlitarilor nu sunt pensii speciale.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

68 Raspunsuri la Hai să ne bălăcim ….

  1. geofreeland

    D-le Neacșu, spre neuitare, am anticipat tema articolului, și apriori în comment-urile finale de la tema „proiect de lege”, am sugerat niște concluzii și îndemnuri viabile. Nici replici nu am avut. Nu știu de ce, ori ăștia suntem. Dar sunt optimist întru deșteptare. După citirea articolului, intru neputința noastră, propun o mobilizare. Cum? Am scris cum.

  2. geofreeland

    Mă întrebam de ce nu l-am văzut la TV pe Băhnăreanu. L-am văzut pe Dogaru, radical drept, fiind istoric, și pe Coarnă, vocal la liber. Dogaru 30 secunde, Coarnă lăsat să verse tot. Deci? Susțin ideea înființării unei singure asociații a pensionarilor militari, politicoase specific unor cavaleri, dar dure, prin adevăruri, argumente credibile și susțineri de masă, chiar în piață, altfel vom vorbi, de fapt ne vom iluziona cu dreptu’n brațe. Nu se mai poate așa. Duhul blândeții nu ajută pensionarii militari. Politicienii reacționează numai la proteste preluate de media externă. Restul sunt povești la o cafea. La măsuri de hăcuire a unui drept, arbitrare, reacția e una singură, durerea, ca în orice organism viu. Ce altceva?

  3. geofreeland

    Am jurat pe viață, ne-am respectat jurământul, am îndurat vicisitudinile unei cariere. Și? Vin niște aleși, puși pe contribuții la partide și ne desfid. Cine sunt ei? Știu ce înseamnă armata? Imnul ne indeamnă dar se pare că l-am uitat. În fond, prima calitate a unui militar e onoarea, sau nu mai citim în suflet, tradus în Dex?

  4. geofreeland

    Un drag camarad, Miru, profețea acum un an și ceva: ăștia ne vor termina! Nu-l anima decât dragostea de țară. Dacă nici cei de la operații nu știu trendul impus politic e ca și cum ai nega propria durere, cât o țară. Mirule, fie-ți drumul lin, celest, noi încă reușim să fim p-aici, nu mult, dar cât o fi, îți dăm dreptate. Și de la demnitate nu avem cum să renunțăm, doar am fost și suntem camarazi. De curând am deschis un nou front, culmea, cu cei în care am avut încredere. E vina noastră că am fost orbi, dar fi sigur că încă mai vedem cu spiritul, e kaki încă.

  5. geofreeland

    Dacă un ministru, culmea politicii, general de armată, nu-și poate impune punctul de vedere referitor la pensionarii militari înseamnă că e atât de obedient încât se reneagă în gradul pe care îl are. Foștii suborbonați nu îl mai recunosc atâta timp cât nu a apelat la veto-ul suprem, demisia de onoare, neacceptând hăcuirea drepturilor militarilor. E ca și cum ar trăda spiritul militar, onoare și demnitate. Un japonez general, nu că și-ar fi făcut harakiri, dar ar fi plecat acasă, să pună orez, vinovat de neputință. Ori noi nu suntem japonezi. Mai are o șansă încă.

  6. Xman

    Daca astora care au „condus” armia romana le taxeaza si cu un leu „soldele de rezervisti” ,drept „recompensa” nu-i mai intereseaza de inegalitatile de la pensii ale fostilor subordonati…lntuiesc ca in deceniul 2 al mileniului 3 nu se va mai face nimic pentru carnea de tun…

  7. geofreeland

    @Titi Mă bucur că nu sunt singur. Hai!

  8. geofreeland

    @ Xman O propunere! Lamentările mai apoi!

  9. neacsu marin

    @Titi,
    Gachi vorbeste in dodii.
    1. Nu gropan a avut ideea infiintarii forumului, ci Tudor Marian.
    2. Gropan a fost presedinte al Forumulu de doua ori, odata in numele Federatiei Militarilor, in primul mandat, cand cu adevarat au fost activitati si s-a mai miscat ceva , a doua oara in numele LADPM cand lucrarile si lucraturile au fost facute de Gachi si Gligor, iar actoivitatea concreta a Forumului a fost zero, totul s-a facut ”in numele LADPM care se confunda cu Forumul cand era vorba de foloase.
    3. Gropan nu si -a dat demisia de la conducerea Forumului nici din motive de verticalitate, nici pentru ca l-ar fi gonit cineva. Pur si simplu i s-a terminat mandatul si au avut loc alegeri în urma carora a fost ales Bahnareannu, care a inceput .. furtunos si a sfarsit rusinos.
    Deci Gachi vorbeste discutii si trage spuza pe LADPM.Cine nu stie adevarul, pune urechea si botul la ce spune Gachi.

  10. Xman

    Daca astora care au „condus” armia romana le taxeaza si cu un leu „soldele de rezervisti” ,drept „recompensa” nu-i mai intereseaza de inegalitatile de la pensii ale fostilor subordonati…lntuiesc ca in deceniul 2 al mileniului 3 nu se va mai face nimic pentru carnea de tun..

  11. Ifrim

    Iar grupuri de lucru?Măcar niște termene de rezolvare ceva?Au început ca fostele ședințe de partid,doar în cercuri mai restrănse!D-ul g-ral Bălăceanu tot iese pe sticlă vorbește de câte-n Lună și stele,de OTAN,de războaie intergalactice ,hibride,riscuri majore de parcă armata româna este formată numai din generali.Concret pentru foștii subordonați despre pensii,inechități,discriminări…. iok șansa Rambo!

  12. geofreeland

    Si Gachi, si Bahnareanu, si Gligor si altii, sunt deja o istorie sterila. Un lest al boabelor date la lebedele din parcuri. Noi vrem altceva. Deci, public, infiintarea unei singure asociatii. Juridic nu e greu. Prezentele asociatii din tara, asa faramitate cum sunt, se pot afilia la noua asociatie, devenind automat filiale zonale. Filialele zonale vor organiza alegeri democratice pentru alegerea noilor presedinti, solicitand votul membrilor sai din zonalul teritorial prin mijloace ca Whatapp, sms, telefonic, pentru confirmarea conducerii actuale sau alegerea unei noi conduceri. Noile conduceri vor afilia la structura asociativa noua. Apoi, sefii de filiale vor afilia la noua conducere centrala. Structura centrala va supune filialelor orice propunere sau mod de actiune privind apararea drepturilor militarilor. Filialele vor centraliza voturile, propunerile membrilor sai, care vor fi trimise la structura centrala care va sintetiza variante de proiect pentru luarea unei decizii. Votul sefilor de filiale va aproba proiectul final. Structura centrala va duce la indeplinire proiectul aprobat: punct de vedere privind legislatia, raporturile cu MApN, relatia cu media, actiunile si validarea manifestarilor publice. Structura centrala se va infiinta de catre un comitet de actiune si dupa infiintare se va proceda la alegerea structurii de conducere. Restul sunt detalii organizatorice scopul fiind ca membrii structurii nationale sa fie in permanenta la curent cu actiunile asociatiei. E o idee. In principiu, o singura voce, cu forta, vox populi, a tuturor membrilor sa fie scopul asociatiei. Restul sunt detalii organizatorice si de statut. Propun ca presedintele comitetului de infiintare a noii asociatii sa fie dl Neacsu. Importanta e comunicarea cu restul asociatiilor existente sa agreeze afilierea la o structura centrala si argumente sunt suficiente. Filialele isi vor pastra statutul dar vor actiona democratic in adoptarea deciziilor la nivel national si vor accepta decizia votata de toate filialele care va fi pusa in practica de structura unica, centrala.

  13. Cine nu face cerere de revizuire a pensiei actualizate în 2017 până pe data de 31 iulie 2020, conf art. 65 din Legea nr. 223/2015, în caz de câstig în instanță pierde transa din indexarea din 2016 neacordată în luna iulie 2017.
    Prestațiile succesive, acordate lunar, se prescriu lunar, timp de trei ani, până la 31 07 2020.
    Ca atare, nu se pierde totul, din ultimii 3 ani, ci succesiv, cu fiecare lună în care nu s-a acționat după luna iulie 2020.
    Raportul Curții de Conturi va cădea ca un traznet pe capul DFC-ului si a conducerii CSP.
    Curtea de Conturi stie că actiunea sa la CSP a MApN și MAI, eu cred că s-au corelat datele și cu CSP a SRI, este urmărită inclusiv din Parlament și nu își permite să se compromită.
    Eu nu stiu daca Andritoaica are vreo decizie definitivă pe revizuirea actualizării din 2017.
    Pe contestații nu au fost multe acțiuni în justiție, pentru că pensionarii militari nu au știut că sunt țepuiți.
    Oricum, să țepuiești timp de 3 ani zeci de mii de pensionari militari, este un abuz grav în serviciu, proces penal pe care domnii de la MapN și SRI il vor avea, dacă nu la sesizarea Curții de Conturi, atunci la sesizarea celor care vor câștiga apelurile la Curțile de Apel.
    Apropos, stie cineva dacă, in ultimele săptamâni, domnul consilier sef al CPS a MApN și-a permis să mai trimită răspunsuri de respingere a revizuirii, motivate tot atât de hilar precum cele din luna trecută?

  14. geofreeland

    Continui. Vox populi, vox dei, nevoia oricarui membru trebuie cunoscuta, Asociatia centrala e asociatia fiecarui membru. Am omis, presedintele noii asociatii centrale, dupa infiintare si afiliere a structurilor deja existente va fi ales prin votul sefilor de filiale dupa ce asociatiile afiliate accepta statutul de filiala a noii structuri, acceptand numai decizii votate democratic spre aplicare de noua structura centrala. Nicio filiala nu poate un punct de vedere propriu decat in cadrul democratic al consultarii cu celelalte filiale si acceptat prin vot spre aplicare de structura centrala. Structura centrala nu poate acrtiona in nume propriu decat prin mandat votat de filiale. F exprima un punct de vedere propriu decat numai prin votul membrilor sai. Scopul existentei filialelor ca structuri afiliate structurii centrale este acela de a apara drepturile membrilor sai. Alte activitati in teritoriu se pot desfasura de foliale cu informarea structurii centrale privind comemorari, participari la actiuni cu organele locale, promovarea carierei militare, actiuni de informare a tineretului privind traditiile de lupta ale poporului roman pentru apatatea patriei si alte actiuni specifice.

  15. geofreeland

    @ Huhu E de interes ce ne sfatuiesti. Poate dai si detalii, ca pentru muritori. Noi nu suntem juristi, poate ne dai un branci, cu un model de cerere, concis si la obiect Multumim.

  16. geofreeland

    Vor comenta unii că asociațiile existente nu vor afilia. Întreb, ce au făcut până acum? Dogaru a mai scos oameni în stradă. Și n-a dat bine pentru guvernanți. Deci, dacă asociațiile vor eficiență în apărarea drepturilor membrilor săi, prin inacțiunea sau ineficiența de până azi, nu văd ce motiv ar avea ca unirea să nu facă puterea. Poate doar niște orgolii fruste. În fond, asociațiile devenite prin afiliere filiale ale noii structuri rămân cu aceleași drepturi de statut, numai că prin afiliere acceptă un mod de acțiune pur democratic pus în aplicare de o structură centrală. E simplu și în beneficiul direct al membrilor pensionari militari, altfel de ce mai există aceste asociații?

  17. neacsu marin

    @Huhule,
    Pentru fiecare caz in parte, termenul de prescriptie intra din momentul in care a primit decizia de actualizare … si da, se pierde apoi luna cu luna.

  18. geofreeland

    Nu-mi iese din cap vorba lui Moromete, către Niculae „Io când vă zic vouă…Și voi?” Și-l târăște pe Niculae pe zoană, pe lângă garduri, să nu-l vadă lumea. Barem băiatul avea friguri, ce să mai spună. Zic, dar voi? Hai, facem ceva sau încă așteptăm vreun ordin?

  19. Dragos Icleanu

    Pentru geofreeland 20iunie2020 ora 21.39 si urmatoarele:
    Ceea ce propuneti dvs deja exista,se numeste Federatia Militarilor din Romania. Pe internet am gasit:

    Sursa: http://www.cdep.ro/informatii_publice/ong.chest_aprobate?f_idc=2059
    http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.pagina?den=presa1-ong1
    La link-ul: http://www.cdep.ro/informatii_publice/ong2015.chest_aprobate se afla inscrisa la Camera deputatilor, la pozitia 589 FEDERATIA MILITARILOR DIN ROMANIA
    La link-ul : http://www.just.ro/wp-content/uploads/2015/12/Federatii27072018.pdf ,pe Portalul just.ro in Reg. Nat. al Fed.si Fund. la poz 348 se afla inscrisa federatia.
    FEDERATIA MILITARILOR DIN ROMANIA
    Adresa: Str>CHITILA TRIAJ NR.4, bloc 2
    BUCURESTI-Sector 6
    Tel/fax: 0744.649.707; Fax; 021.367.10.96;
    E-mail: nickleresteanu@yahoo.com
    Web site: – http://www.federatiamilitarilor.ro-
    Persoane de contact: Gl.bg.(r) Nicolae GROPAN- presedinte
    Gl.(r) Iosif RUS – vicepresedinte;
    Col.(r) justitie Iulian SIMION – seretar general
    Tip organizaţie federaţie(O.G. 26/2000)
    Anul infiinţării 2010
    Actul normativ în baza căruia funcţionează
    O.G.nr.26/2000
    Scop/Misiune Dezvoltarea capacitatii organizationale,a cooperarii si cresterii fortei de actiune a organizatiilor membre,sustinerea acestora in relatia cu autoritatile statului,cu institutiile publice sau private, in vederea cresterii calitatii vietii si apararii demnitatii umane,pastrarea si cultivarea traditiilor morale si spirituale ale poporului roman, ale militarilor si profesiilor membrilor structurilor asociative afiliate la Federatie. Reprezentarea,promovarea,sustinerea si apararea intereselor membrilor organizatiilor afiliate.
    De utilitate publică ?
    nr. şi data HG de acordare a utilităţii publice
    Nu
    Prezentare succinta Federatia cuprinde 11 structuri asociative cu aproximativ 20.000 membri din toate sectoarele apararii,ordinii publice si sigurantei nationale.
    Reprezentant legal Gl.bg.(r) Nicolae GROPAN- presedinte
    Domenii de activitate ale organizaţiei – APĂRAREA DREPTURILOR ŞI PROMOVAREA INTERESELOR CETĂŢENEŞTI
    Drepturi individuale
    Drepturi civile, educaţie civică,participare publică
    Asistenţă şi servicii juridice
    2 – SERVICII SOCIALE Pentru bătrâni3 – SĂNĂTATEEducaţie şi sănătate

    Proiecte
    COMISII ale Camerei Deputaţilor cu care organizaţia e interesată să colaboreze
    MUNCĂ
    JURIDICĂ
    APĂRARE
    Afilierea internaţională
    Număr filiale
    Alte date semnificative

    Sursa: http://militar.infomondo.ro/actualitate/federatia-militarilor-din-romania-o-perspectiva-pentru-reunirea-asociatiilor-militarilor.html
    Federaţia Militarilor din România – o perspectivă pentru reunirea asociaţiilor militarilor
    Sursa: https://www.semperfidelis.ro/news.php?item.765
    In data de 5 februarie 2010, Tribunalul Bucuresti, analizand Dosarul nr.50341/3/2009, a pronuntat Incheierea,a admis cererea, a acordat personalitatea juridica si a dispus inscrierea Federatiei Militarilor din Romania in Registrul asociatiilor si fundatiilor.
    Vineri, 26 februarie 2010 a avut loc în Sala Marsilia a Hotelului Novotel din Bucureşti, conferinţa de presă a Federaţiei Militarilor din România (FMR).
    Au participat
    gl.bg.(r) Gropan Nicolae, preşedinte al Federaţiei Militarilor din Romania şi preşedinte al Asociaţiilor Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere din armele Transmisiuni, Informatică şi Război Electronic -A.C.M.R.T.I.R.E.;
    col.(r) Constantin Adrian – preşedintele Fundaţiei “Ordinul Militar din Romania”,
    col.ing. (r) Toba Francisc, preşedinte al Asociaţiei Proiect SEMPER FIDELIS,
    general (r) RUS Iosif, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii – A.R.P.I.A.,
    gl.bg.(r) Savoiu Bartolomeu Constantin, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România,
    col.just.(r) Simion Constantin, preşedinte al Asociaţiei de Sprijin a Personalului Militar Disponibilizat – A.S.P.M.D.,
    com.sef(r) Georgevici Viorel, preşedinte al Asociaţiei “Col umna Club”- ASCOL; reprezentanţi ai presei, alţi invitaţi.
    În cadrul conferinţei a fost anunţată decizia de a se înfiinţa Federaţia Militarilor din Romania (FMR) şi obiectivele ce şi le propune noua organizaţie.
    În contextul conferinţei de presă s-au exprimat şi puncte de vedere referitoare la atitudinea actualilor guvernanţi vis-avis de Armata României. Gl.bg. (r) Gropan s-a referit în special la primul ministru şi la ministrul muncii; el a spus că “afirmaţiile acestora, precum că militarii sunt beneficiarii unor salarii şi pensii de lux” sunt umilitoare. Gropan a explicat, venind în spijinul afirmaţiei sale, că militarii nu au salariu, ci SOLDĂ – cuvânt etimologic, ce vine de la soldaţi, iar “Legea 164, a pensiilor militare de stat, a fost apreciată în 2007, de Comisia Europeană ca fiind printre cele mai corespunzătoare ale jurisprudenţei europene”.
    FMR, şi-a propus ca, până miercuri, 03 martie a.c., să-şi facă publică poziţia faţă de proiectul Legii unice de salarizare şi a Legii pensiilor, considerate ca fiind “anti-constituţionale, anti-româneşti, anti-europeane şi anti-euroatlantice”.
    “Se vor face demersuri legale de atacare a legii pensiilor, dar, doar după adoptarea acesteia”, a spus Gropan.
    Preşedintele Asociaţiei Proiect SEMPER FIDELIS, col.ing (r) Toba Francisc a susţinut “implementarea şi promovarea conceptului german: “haina militară reprezintă cetăţeanul în uniformă”, adică militarul este parte a sistemului social, membru activ al “cetăţii”. Acesta a subliniat că trebuie să “devenim (militarii şi militarii rezervişti n.r) parteneri de dialog în cadrul sistemului socio-economic naţional”. În sprijinul afirmaţiie sale, dr. Francisc Tobă a dat citire articolului 7 al Recomandării Consiliului Europei nr. 1572/2002, în conţinutul căreia se face referire expresă la acordarea de drepturi suplimentare membrilor forţelor armate ale statelor membre ale UE.
    Printre acestea: dreptul la libera asociere, înfiinţarea de sindicate care să participe la negocieri legate de salarizare şi condiţiile de angajare, libertatea membrilor forţelor armate de a se înscrie în partide politice, crearea unui birou specializat pentru problemele membrilor forţelor armate în cadrul instituţiei Avocatului Poporului.
    Gl.bg.(r) Săvoiu Bartolomeu Constantin, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România, a subliniat că pentru prima oară în România o federaţie îşi propune să reunească asociaţii din toate sistemele responsabile de securitatea naţională, pentru apărarea intereselor membrilor acestor instituţii.
    În prezent FMR grupează 11 asociaţii care reprezintă interesele a peste 12.000 de membrii.
    Membrii FMR sunt:
    – Asociaţia Naţională Democrată de luptă împotriva corupţiei, preşedinte col (r) Dobre Tudorel;
    – Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere din armele Transmisiuni, Informatică şi Război Electronic -A.C.M.R.T.I.R.E., preşedinte gl.bg.(r)Gropan Nicolae;
    – Fundaţia “Ordinul Militar din Romania” – preşedinte col.(r) Constantin Adrian;
    – Asociaţia Proiect SEMPER FIDELIS – preşedintecol.ing. (r) Toba Francisc;
    – Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii -A.R.P.I.A – preşedinte general (r) RUS Iosif;
    – Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România – preşedinte gl.bg.(r) Savoiu Bartolomeu Constantin;
    – Asociaţia de Sprijin a Personalului Militar Disponibilizat – A.S.P.M.D. – preşedinte col.just.(r) Simion Constantin;
    – Asociaţia “Col umna Club”- ASCOL – preşedinte com.sef(r) Georgevici Viorel;
    – Asociaţia Naţională a Paraşutiştilor din România “Condor” – preşedinte col (r) Iancu Gheorghe;
    – Asociaţia “General Roland Pârlogeanu”, Medgidia – preşedinte col (r) Fratu Gheorghe;
    – Fundaţia MCP (Mass Communication Power) – preşedinte col (r) Georgevici Mihail.
    “COMUNICAT DE PRESA
    – Bucureşti 26 februarie 2010 –
    Analizând realitatea societăţii românesti în care clasa politică se manifestă tot mai pregnant ca apărătoare a intereselor partinice, de grup, negând principalii piloni ai statului UNITAR ROMÂN, manipulând, dezbinând si contrapunând diferitele pături şi categorii sociale , reprezentanţii “MARII MUTE” au hotărât pe data de 25 noiembrie 2009, în cadrul unei adunări generale, constituirea Federaţiei Militarilor din România.
    Toti reprezentanţii celor 11 structuri asociative din domeniul apărării, ca membrii fondatori, au apreciat ca situaţia impune unificarea eforturilor tuturor celor care au slujit ţara în haină militară împotriva campaniei tot mai virulente de dezinformare a poporului şi de transformare a militarilor în ţapii ispăşitori ai impotenţei politicienilor de a gestiona si guverna România.
    Federaţia este persoană juridică română de drept privat, neguvernamentală, fără scop lucrativ, independentă şi autonomă, fără afiliere la partide sau alte mişcări politice, potrivit cu legislaţia în vigoare pe plan naţional,european şi internaţional la care România este parte semnatară şi cu prevederile propriului Statut.
    Federaţia are ca scop dezvoltarea capacităţii organizaţionale, a cooperării şi creşterii forţei de acţiune a organizaţiilor membre, susţinerea acestora în relaţia cu autorităţile statului, centrale sau locale, cu instituţii publice sau private, în vederea creşterii calităţii vieţii şi apărării demnităţii umane, păstrarea şi cultivarea tradiţiilor morale şi spirituale ale poporului român, ale militarilor şi profesiilor membrilor structurilor asociative afiliate la Federaţie. In acest sens se va dezvolta şi intensifica colaborarea cu alte organizaţii neguvernamentale, interne sau internaţionale care au scopuri similare sau apropiate.
    Pentru îndeplinirea acestui scop Federaţia îşi propune următoarele obiective:
    a) reprezentarea, promovarea, susţinerea şi apărarea intereselor membrilor organizaţiilor afiliate, în faţa organelor puterii legislative şi executive – centrale şi locale -, a altor organe şi organizaţii din ţară şi străinătate;
    b) respectarea specificului structurilor asociative componente, a deplinei libertăţi de opinie şi acţiune a acestora, în scopul dezvoltării şi eficientizării activităţii lor;
    c) participarea la iniţierea, elaborarea şi promovarea actelor normative în domeniul protecţiei şi asistenţei sociale şi medicale atât pentru membrii structurilor asociate,cât şi pentru familiile acestora;
    d) militarea fermă pentru respectul cuvenit slujitorilor ţării în haină militară, a veteranilor de război şi urmaşilor acestora, a profesiilor cu grad ridicat de periocol, pentru păstrarea şi cultivarea valorilor morale şi a tradiţiilor istorice ale poporului român, a valorilor euroatlantice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europenă a Drepturilor Omului, Constituţia României şi altor documentele interne şi internaţionale in domeniu.
    e) acordarea unui sprijin real structurilor afiliate Federaiţei în elaborarea strategiilor proprii sau de grup în concordanţă cu legislaţia în vigoare- naţională, europeană şi internaţională la care România este parte semnatară.
    Ne exprimam consternarea si indignarea faţă de atitudinea agresivă şi defăimătoare la adresa slujitorilor ţării, sub drapel, în haina militară, a primului – ministru, vice-preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Nu am fost, nu suntem şi nu vom fi niciodată beneficiarii unor beneficii “de lux” a unor pensii “nesimţite”. Nici generalii pe care îi blamaţi cu atâta uşurinţă nu beneficiază de “drepturi nemeritate”. Ar trebui ca atât primul ministru cât şi minstrul muncii să cunoască perevedrile Legii nr.164 – legea pensiilor militare de stat şi să nu mai dezinformeze că se adaugă sporuri înaintea ieşirii la pensie pentru a obţine venituri “nemeritate”.
    PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI MILITARILOR DIN ROMÂNIA
    Gl.bg.(r) Nicolae GROPAN”

    Sursa:http://www.ligamilitarilor.ro/activitati/eveniment-federatia-militarilor-din-romania-si-liga-militarilor-profesionisti-au-semnat-un-protocol-de-colaborare/
    EVENIMENT: FEDERATIA MILITARILOR DIN ROMANIA SI LIGA MILITARILOR PROFESIONISTI AU SEMNAT UN PROTOCOL DE COLABORARE!
    Fideli principiilor care le calauzesc pasii in viata si activitati, reprezentantii FMR si ai LMP s-au intalnit miercuri, 5 august 2015, la sediul FMR din Bucuresti.
    Delegatia LMP, condusa de presedintele Danut Albu, a purtat discutii ample, cu reprezentantii FMR:
    – Gen.Bg.(r) Nicolae Gropan – presedintele Federatiei Militarilor din Romania;
    – Gen.Bg.(r) Constantin Bartolomeu Savoiu – presedintele Asociatiei Ofiterilor in Rezerva din Romania;
    – Gen.Mr.(r) Constantin Mereu – primvicepresedinte Asociatia Romana de Propaganda si Istoria Aeronauticii;
    – Col.(r) Iancu Gheorghe – Asociatia Nationala a Parasutistilor din Romania „Condor”;
    – Lt.Col(r) Marius Barloiu – vicepresedinte Asociatia Nationala Democratica de Lupta Impotriva Coruptiei;
    – Lt.Col(r) Stefan Dumitrescu – presedinte Asociatia Nationala a Pensionarilor din Romania;
    – Cpt. Mihai Miclescu – membru in biroul executiv – Asociatia Nationala Demecratica de Lupta Impotriva Coruptiei;
    – Adj.Pr.(r) Gheorghe Cus – vicepresedinte Liga pentru Apararea Drepturilor Pensionarilor Militari..
    S-au avut in atentie doua documente:
    Setul de propuneri, in 16 puncte, pe care LMP il va inainta zilele viitoare factorilor de decizie din cadrul MApN, dar si protocolul de colaborare dintre FMR si LMP.
    Setul de propuneri redactat de catre conducerea LMP, ce vizeaza aspecte importanta pentru imbunatatirea calitatii vietii si carierei militarilor profesionisti se bucura de sustinerea reprezentantilor FMR, pornind de la ideea ca sentimentul de camaraderie este elementul de maxima importanta pentru toti cei care au ales cariera militara.
    Protocolul de colaborare dintre FMR si LMP, isi propune, printre altele:
    – imbunatatirea calitatii vietii militarilor si a statutului acestora;
    – obtinerea de beneficii si drepturi reale pentru militari in activitate si rezerva;
    – cresterea motivatiei profesionale, aspect fundamental in ceea ce priveste pregatirea fiecaruia dintre purtatorii de uniforma militara;
    – organizarea si desfasurarea de actiuni dedicate momentelor traditionale onomastice, cum ar fi: Ziua Eroilor, Ziua Marinei, Ziua Fortelor Terestre, Ziua Fortelor Aeriene, Ziua Armatei Romane etc.
    Infintata la 5 februarie 2015, cu peste 25.000 de membri aderenti Federatia Militarilor din Romania este membru asociat al Federatiei Mondiale a Veteranilor. In acelasi timp, FMR este afiliata la Confederatia Interaliata a Ofiterilor de Rezerva C.I.O.R., Asociatiei Europene a Fortelor Aeriene E.P.A.A.
    In cadrul consiliului director al Federatiei Militarilor din Romania isi desfasoara activitatea:
    Presedinte – Gl.bg.(r) Nicolae GROPAN
    Primvicepresedinte: – Gl.bg. (r) Mihai-Micador NICOLAE
    Secretar general – Ioan STETCO.
    Vicepresedinti:
    1. General (r) Iosif RUS
    2. Gl.bg. (r) Constantin Bartolomeu SAVOIU
    3. Colonel (r) Tudorel Dobre
    4. Colonel (r) Gheorghe IANCU
    5. Colonel (r) Aurelian GHITA
    6. Colonel (r) Gheorghe FRATU
    7. Colonel (r) Mihail GEORGEVICI
    8. Comisar sef (r) Viorel GEORGEVICI
    9. Locotrenent (r) Stefan DUMITRESCU
    10. Valentina BASTAN
    11. Gheorghe IANCU
    ONOARE SI PATRIE!Cap. Danut ALBU – presedinte Liga Militarilor Profesionisti

    Dar nu a functionat de la infiintare si are ca presedinte pe dl Gl Gropan. De ce nu a funstinat niciodata? Din aceleasi motive pentru care nici FORUMUL nu functioneaza asa cu ar fi dorit cele 46 de asociatii semantare.Orgolii, orglolii, si iar orgolii, parca am fi bletemati!

  20. @neacșu
    Revizuirea reglementată de art. 65 vizează recuperarea unor drepturi calculate gresit prin decizii de calculare/recalculare/actualizare rămase definitive.
    Dacă decizile nu ar fi definitive am avea la indemâna actiunea în contestare.
    Prescripția in cazul revizuirii nu e influențată de data emiterii deciziilor de calculare/recalculare/actualizare, ea mergând înapoi, de la data formularii cererii de revizuire catre CSP până cel mult la luna in care dreptul trebuia acordat pentru prima dată,dar nu mai mult de trei ani. In cazul actualizării din 2017 prescripția merge înapoi până cel mult în luna iulie 2017.
    In cazul în care Curtea de Conturi constată greșeala și solicită despăgubirea beneficiarilor, prescriptia începe să curgă înapoi trei ani de la data raportului de constatare a diferențelor de plătit.

  21. Gabitu

    Marine iar greșești folosind (pentru juriștii lasi kaki) apelativul ”domnii”

  22. Casanianu Ioan

    Am încercat să public pe facebook articolul însă nu mi sa permis.Deranjeaza mult adevărul.

  23. geofreeland

    Ce frumos, hai să ne bălăcim! Avea mama un cauciuc de tractor tăiat în două în care de bălăceau rățuștile. Murea de dragul lor. Ele nu știau că acolo nu era gârla dar aveau senzația. Ca și noi, ne bălăcim în cercul de cauciuc numai că în el nu e apă ci neputință, procente, amăgire și chiar lașitate. Ce-om face pe caniculă să ne răcorim? Facem cerere de revizuire…ce altceva putem?

  24. Gabitu

    Libertatea câinelui kaki e dată de lungimea lanțului!

  25. Gabitu

    Libertatea câinelui kaki e dată de lungimea lanțului! Dar câinele e prea laș și preferă să își muște doar coada! Și schelălăie a paguba.

  26. Gabitu

    Și ciobanii de la stână sunt mai curajosi decât verzele kaki! Dacă o mulgătoare de p… ca LOV pe care o ținea Vadim sub masă și-a bătut joc de voi ce vă faceați dacă venea cu adevărat ursul? Vă ascundeați în cortul lașității ca preșul deșertului?

  27. Nicolae

    Oug59😀

  28. Gabitu

    Deși nu îl suport pe Coarnă sigur dacă dacă era îmbrăcat în kaki (la câți lași pupiîncuriști sunt un kaki asta ajungea mareșal!

  29. Nicolae

    @geofreeland
    O propunere bunã,dar vorba cîntecului:N-ai cu cine,bäää…
    Cu câteva flori se face primavara,dar mai saracä!
    Suntem nişte morometi,divanim,nu in poiana,ci la pupitru.

  30. geofreeland

    @ Titi Acum eu nu știu dacă or fi citit pe site ce scriem noi dar autosuspendarea e o confirmare că așa nu se mai poate. Aș utiliza un termen peiorativ, lăbăreala asta cu pensiile militare, de fapt discreditarea hainei militare, nu mai poate continua. Cu lideri mânjiți, cumpărați adică, cu un grad degeaba, cu o cafea altoită, cu săru’ mâna boierule, nu mai ține. Cine sunt ei? Pe cine și de ce reprezintă? Să dea frumos la neveste? Nu! De unde se confirmă exact ce spun de două zile. Altceva! Numai unirea tuturor face puterea, o putere vocală, fermă și incoruptibilă. Fiecare pensionar să își simtă apartenența în vocea unică a reprezentanților lui față de mizeriile politicienilor fără scrupule, neiubitori de țară și armata ei.

  31. Gabitu

    Acum 58 de ani bunicii aveau o javra de câine slab și amărât în care toți vecinii lor dădeau râzând cu piciorul pentru că nu musca niciodată ci doar schelălaia . Cu ce instituție seamănă ghiciți voi!

  32. Nicu

    Domnule colonel Neacșu eu vă spusăi mai acu fo câteva zile că domnul colonel David Gachi nu e ceea ce pare… Unele structuri asociative au fost gândite să canalizeze nemulțumirile pensionarilor și liga se pare că e una din ele. Cum a ajuns David Gachi acolo, după ce a ieșit de ” dincolo”? Vedeți ce simplu aflăm răspunsul… Mai nou maistrul(!) David Gachi șterge comentariile și întrebările ce ii sunt adresate, politicoase de altfel.. Halal ligă!

  33. geofreeland

    Azi e ziua cea mai lungă din an. Bucurați-vă de lumină!

  34. Iosif

    Dle Neacsu,
    Este blocat site ul?

  35. iosif

    Dle Neacsu,

    Priviti o mostra de Justitie romaneasca, dornica sa afle adevarul juridic, sa efectueze o cercetare completa si sa clarifice toate aspectele ridicate in speta.
    Adresele se refereau la motivele de fapt si de drept pt.care MAI a acordat rezervistilor sai indexarea de 5% prevazuta de OUG 57/2015 si in anii 2017,2018,2019, 2020, rezultatele controlului Curtii de Conturi si solicitau MApN sa comunice Instantei Metodologia de actualizare a pensiilor militare, semnata de conducatorii institutiilor din Sistemul de Aparare.
    Vor fi primit plicul galben?

    Căi atac

  36. iosif

    Portal > Tribunalul BUCUREŞTI > Informaţii dosar

    Nr. unic (nr. format vechi) : 1611/3/2019*
    Data inregistrarii 11.06.2019
    Data ultimei modificari: 19.06.2020
    Sectie: Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
    Materie: Litigii de muncă
    Obiect: pretentii
    Stadiu procesual: Fond

    Părţi

    Nume Calitate parte
    VASILE IOSIF Reclamant
    MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Pârât
    CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE Pârât
    17.06.2020
    Ora estimata: 09:00
    Complet: C30
    Tip solutie: Încheiere
    Solutia pe scurt: În baza art. 258-255 C.p.c. încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile aflate la dosar.

    Respinge în rest solicitările reclamantului de emitere de adrese şi alte înscrisuri ca nefiind utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei.

    Respinge proba cu expertiză tehnică contabilă, ca nefiind utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei.

    Pronunţată, azi 17.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
    Document: Încheiere de şedinţă 17.06.2020

  37. iosif

    Ei? Tradare,tradare…Dar sa stim si noi….Ha,ha.

  38. Xman

    @Iosif
    Mai aveti apelul la Curtea de Apel.Poate domniile lor vor fi de acord sa scormoneasca mai mult…

  39. iosif

    Xman
    Nu sunt…naiv.

  40. john

    Vai curul nostru!A 5 a roata de la caruta!

  41. Xman

    Asadar,daca ne luam adio de la ord.Ciuca,sa inteleg printre randuri ca si legea Lupescu-Mocioalca e la revedere?

  42. mihai

    Este ok domnule Neacșu că reamintiți de promisiunea lui Dragnea de la începutul anului 2019. Multe din asociațiile militarilor în rezervă și în retragere au protocoale de colaborare semnate cu PSD. Dar faceți și o omisiune, și ar fi păcat să nu reamintiți cititorilor dumneavoastră și următorul aspect: în cadrul discuțiilor cu conducerea parlamentului de la acel moment dat, adică din psd, toți conducătorii asociațiilor prezenți la discuții au fost de acord că anularea oug 57 și 59 să vină la pachet cu impozitarea pensiilor! Adică domnii Gropan, Băhnăreanu, Bălăceanu, Tudor Marian și ceilalți. Nu știu dacă dl Tudor M. v-a povestit despre aceste aspecte. Sper că nu le-ați omis intenționat. Nu am înțeles până astăzi de ce au acceptat asociațiile acest fapt! Dragnea avea ce avea cu judecătorii, pt că aștepta o decizie într-unul din dosarele lui. Sunt atâtea asociații ale magistraților apropiate de psd dar niciuna nu s-a aflat în treabă discutând despre impozitarea pensiilor., precum ai noștri! L-am auzit personal cu urechile mele pe domnul Hoarnă povestind și el în ianuarie același lucru:„obținem nouă recalculare, o nouă actualizare și apoi le impozităm”! Prin urmare și cei de la MAI erau și ei de acord. Prin urmare dl. Roșu și dl. Ciucă au fost mai transparenți decît asociațiile noastre!
    Nu înțeleg de ce se i se impută ministrului Ciucă problema impozitării pensiilor și actualizarea din 2017, mai ales de către unele foste gulere albe, precum domnii iosif și jipa. Când mi-a povestit un prieten, fost coleg de LM, care a lucrat la servicii, pensionar de 3 ani, cine este jipa m-am mirat. Văzând acum comentariile lui, cu atât mai mult cu cât el și soția au pierdut procesele cu cps, vă întreb pe toți care citiți acest blog: v-ați gând vreodată că legea 223 este și rezultatul muncii dl. jipa? El a fost implicat și în elaborarea oug 57 și pun pariu că se găsesc amprente de ale lui și pe oug59! Vine acum și dă sfaturi, spune minciuni și cere demisii uitând cu ce s-a ocupat! Dacă este atât de revoltat acum, îl întreb de ce nu și-a făcut seppuku atunci, ca răspuns la nedreptățile aduse prin oug57?!
    Referitor la 5%, am văzut că nimeni nu se întreabă de ce huhurezul, pensionar sri, comentează vrute și nevrute despre cps și mapn și instigă zilnic pe ai noștri, în loc să comenteze despre sri. V-ati întrebat dacă el a câștigat procesul cu 5%? El spune că este pe contributivitate! La fel sunt și 70% dintre noi…Mă gândesc să-mi fac timp odată, să iau metroul până la Victoriei și să mă duc la el pe Primăverii să-i arăt de ce nu rezistă nici argumentația cu nota de fundamentare a oug 57.
    Sunt tot mai convins că mulți dintre noi sunt conștienți de faptul că cps a MAI a greșit cu 5% dar toți își spun: dacă la ei s-a putut de ce nu se poate și la noi?! Adică noi de ce să nu avem un fel de poliție de Caracal sau Mehedinți! Am convingerea aceasta pentru că nimeni de pe aici nu invocă DNA! Toată lumea vorbește de parchete, de servicii, de curtea de conturi dar nimeni nu invocă DNA?! Mai ales că domnul Gropan vorbește de promisiuni și intervenții la Curtea de conturi! Ce s-ar mai ocupa cei de la DNA de DFCul MAI, de cei care fac intervenții și e cei care … instigă!
    Cu privire la proiectele de lege de modificare a legii 223, văd că se insistă aici pe un proiect ROMIL și prin urmare avem 4 în total. Toată lumea a uitat cum din cauza actualizării din legea 164 între anii 2001-2009 militarilor nu li se măreau salariile pentru că dl. Gherghina de la Finanțe spunea că trebuie actualizate și 80 de mii de pensii! La fel toată lumea ignoră că dacă s-ar aplica OMM și contribuțiile domnul Ciucă ar rămâne fără militari. Cine ar sta în armată dacă ar avea o pensie mai mare decît venitul net? La fel nimeni nu bagă de seamă că modificările propuse ar dubla în 3-4 ani bugetul pensiilor militare, într-o vreme în care legea 127/2019 își propunea să aducă pensia medie civilă mai aproape de pensia medie a pensionarilor militari.
    Știți cât este pensia medie la civili? În jur de 1450 de lei pe lună, pentru cine muncește până la 65 de ani! Știți cît este pensia medie de invaliditate la civili ? În jur de 650 de lei pe lună și ei nu au decontarea medicamentelor ca la noi. Un amic, pensionar militar, mi-a povestit că soția lui a ieșit la pensie anul trecut, fp de la minister, cu studii superioare, la 62 de ani cu o pensie de 1800 de lei.

  43. Eiii! Si-au trimis gulerele albe țuțerii la atac.
    Ataca de-a valma pe toți cei care au îndraznit să dezăluie abuzurle penale de la nivelul celor care gestionează fondurile pentru pensiile militare.
    Afăm din notițele primite de „Mihai” că Iosif și jipa sunt foste gulere albe, că Huhu Rezea este pensionar SRI.Cum de l-a ratat pe @Nea Nicu?
    De parca asta ar avea vreo legătură cu abuzurile penale ale celor de la CPS MApN si SRI, dar si de cei de la MAI, aceștia din urmă in privința sporului OMM ras pentru cei pensionați după 2017.
    „Mihai”, dacă sefii tăi nu citesc huhurez.com, si primesc numai informări, tu ar trebui să știi că pe acel blog, scris cu ajutorul cititorilor, se găsesc și critici la adresa CSP a SRI, dacă sunt semnalate abuzuri si acolo.
    Blogul a publicat si decizii de actualizare greșite emise de SRI și cauze pierdute de SRI pe speța cu indexarea din 5%.
    Ați intrat în panică, nu?

  44. neacsu marin

    Doamne, cum sar unii in apararea Ministerului aruncand pisica in toate gradinile, numaila minister sa nu ramana. Parca vad ca o sa ne puna o poza cu Migaela ]n costumul Albei ca Zapada.Hai sa fim seriosi domnule Mihai, mai aveai un pic si imi spuneai ca pana la urma pensionarii militari sunt de vina ca de 10 ani de zile li se tot baga mana in buzunare si cel de la piept si cel de la spate. Indiferent ce s-a discutat sau promis la intalnirea cu Dragnea, intelegerea a cazut inainte de a se naste. Iar eu am abordat si atacat subiectul impozitarii progresive inca de atunci. Cauta si vei vedea, inca de atunci spuneam ca de fapt cei care vor ramane penalizati vor fi militarii, caci magistratii se vor scoate din cauza prin CCR, ca de fiecare data, iar parlamentarii nu sunt prosti sa isi taie singuri pensiile. Oricum va fi, gargara politica sau jumatate de masura, tot militarii vor pierde. Iar domnul ministru ciuca nu a fost invinuit pentru ce nu a facut , sau, ca sa fiu mai clar, a fost invinuit ca nu a facut ce a promis. Pana acuma, totul a ramas la nivel de promisiune. Nu eu am iesit in noimbrie 2019 pe post cu primul ministru sa promit ca voi rezolva nedreptatile din sistemul de pensii militare. Nu au am semnat programul de activitati pe anul 2020 ]n care scria ca OUG privind modificarea L 223 va fi gata si rezolvata in primul semestru al anului 2020. Nu eu am promis ca se va rezolva problema indexarii din 2016. Asa ca va rog, lasati-ma cu acuzele cum ca ar fi fost invinuit de ceva ce nu a facut. Iar Despre OUG 57 si 59 ati uitat sa il intrebati pe Jianu…

  45. @Mihai
    Deoarece indexarea de 5% din 2016 se regăsește în întregime în pensia mea în plată, rămasă de pe vremea contributivității, eu nu pot formula actiune în contestare sau în revizuire decât după ce prin actualizarea cu creșterile din L 153/2017 pensia mea în plată va fi depășită de pensia actualizată.
    Să-i ferească d-zeu pe cei care nu vor adauga atunci la pensia actualizată și cuantumul indexării din 2016.
    Pânâ atunci CPS ar ridica excepția lipsei de interes în cauză.
    Deci, dacă eu am, în prezent, în anul 2020, în pensia în plată indexarea acordată prin derogare în anul 2016, cum mai puteți măi oamenilor, dacă aveți o minimă logică juridică, să vă prezentați în instanțe cu intâmpinări in care scrieți, ca să vă faceți de râs, că acea indexare s-a acordat doar pentru anul 2016.
    Nu ati acordat acea indexare si in anul 2017, până ați făcut minunile acelea de decizii de actualizare?
    Acea indexare nu se regularizează cu nicio actualizare din anii următori, cât timp va fi în vigoare L 223/2015 și dacă va fi reluată actualizarea.

    Nu e nevoie să vii în Primăverii să-mi explici de ce nu ține explicația derogarii din art. 14 al OUG 57/2015… din Nota de Fundamentare.
    O poți face aici.

  46. Titi

    @Huhu Rezea, se pare ca si @Mihai este pensionar MApN si se numara printre cei 70% care au in plata cuantumul avantajos revizuit de OuG.1/2011 !

  47. @Titi
    Nu mai sunt 68% din cei pensionati pana la 31 12 2016 cu cuantumul contributiv mai avantajos… ca au mai murit in 2 ani si jumatate.
    Chiar asa, ce interes ar avea Mihai sa tina parte unor ageamii, ca sa nu le zic ticalosi, care scornesc rationamente sofistice pentru a justifica aplicarea gresita a legii.
    Mi-amintesc ca Dobritoiu se vaita, cand era ministru, ca nu are bani ca sa mareasca soldele activilor si au inventat cuantumul compus al soldei de functie ca sa nu mai actualizeze, si pensiile.
    Povară mare… pensionarii pe capul gulerelor albe!

  48. Titi

    @Huhu Rezea, cam aveti dreptate!
    Spunea zilele trecute un economist „de renume mondial” ca NU pensiile mai mari ale militarilor si politistilor trebuie sa-i ingrijoreze pe Guvernanti, ci perioada mare de timp care trebuie platite aceste sume deoarece au iesit din sistem de tineri, la 45-50 de ani !

  49. geofreeland

    Eu nu știu ce dreptate aveți dar nu vedem neobrăzarea, să nu spun altfel, nesimțirea. Parlamentul a votat cu două mâini ca pensiile militarilor să fie hăcuite.Toți! Apoi vii tu prim ministru cu alții doi și spui că pensiile militarilor nu sunt speciale. Adică, cum? Ipocrizie? Sau ca porcul, verși trocul plin și guicii de foame? Bătaia pe imagine, vrem da’ nu vrem. Scârboșenie politică. De fapt e o marotă bine pusă la punct de dirijorii din afară, ia amenințați-i că le tăiați din pensii și apoi, voi băieți buni, le lăsați cum au fost. Și să vedeți voi voturi PNL! „Dragi români…”

  50. geofreeland

    @Huhu Și ce dacă vine Mihai în Primăverii? Beți o cafea împreună și apoi poate „vă râdeți” cum zicea gardianul jucat de Vișan în „Cel mai iubit dintre pământeni”.Și vă lămuriți printre trandafiri.

  51. geofreeland

    @Titi Cam așa e! Perioada asta mare de timp a vieții militarilor. Numai că statisticienii ăștia nu iau în calcul și „călirea” militarilor în carieră, ca spartanii zic, și viața lor dăruită armatei se cere a fi recuperată la pensie, ca o a doua viață, dulce, ca zahărul din fundul cănii cu ceai. Bineînțeles, fără bromura tinereții.

  52. Gabitu

    Titi ei știu cât de puțin mai trăiesc militarii și polițiști după pensionare! Mă refer la cei foști operativi că foștii birocrați kaki sinecuriști apuca 80 de ani lejer!

  53. geofreeland

    @Gabițu Ce știu ei? Îți îngheța părul din nas la trageri AT în Midia, în februarie, cizmele erau ca de tablă, ochii injectați de chiciură…sau veșnicele ploi în lutul Cincului, te încălzeai la lampa de benzină și totul era ud, și patul de campanie, și mâncarea caldă răcită în marmite…Ce amintiri! Ani în șir…Și magistrații și-au arogat condițiile de viață ale militarilor…Hrana rece, conservele adică, substituția cu slănină, cuburi de zahăr, o masă servită în gamele, cu ciorapii uzi, cu jegul de uleiuri și motorine…Ce dracu’ știu ăștia? Habar nu au. Puțeam a nespălați săptămâni săpând supravițuirea în pământul patriei întregi. Cine mai știe asta, „dragi români”…

  54. Gabitu

    Corect Geo ,o ‘viață’ de chin dar cui îi mai pasă? Peste 90% din promoție sunt acum sub pământ în cimitire ! Poate e mai bine așa decât să suporte batjocura actuală și lașitatea unuia ca preșul deșertului sau gGroaprea!

  55. Titi

    Din Promotia mea,…am scapat 50% !

  56. Titi

    @Geo, pana sa ne organizam noi, ne ajuta Parlamentul Romaniei:
    http://www.cdep.ro/proiecte/2020/300/70/6/pl481.pdf

  57. geofreeland

    @Titi Legea asta cu Consiliul Național, plătit de la buget e o mare șmecherie de control și ciocu’ mic. Cui servește? Mare amețeală de a închide gura și a susține politicul și nu militarii pensionari. Nu cred în nimic din ce fac politicienii, acum m-am convins.

  58. neacsu marin

    @Geofreeland,
    Da, ai dreptate, smecheria acestui consiliu este sa mimeze colaborarea cu asociatiile, sa le puna la dispozitie un for al pensionarilor militari care sa le gireze magariile si sa le dea ocazia sa spuna ca s-au consultat si au acordul militarilor(a se citi fraierilor). Bineinteles ca pe functiile de sus vor fi plantati pupincuristii de ieri, de azi si de maine, care nu or fi asa de prosti sa se puna in contra politicii de partid si de stat, caci isi vor garanta si asigura functiile in consiliu asa cum si-au castigat si gradele deci vor asigura linistea necesara belirii militarilor. Totul in numele… transparentei, colaborarii si … consultarii maselor. De ce credeti ca se zbat unii si de ani de zile lustruiesc clante? Ca sa primeasca si ei o functie platita prin consiliu iar in schimbul ei vor garanta … mima .

  59. Gabitu

    Întreb și eu ca prostul satului . Există măcar un singur
    romanistan care nu e alogen în funcțiile de decizie?

  60. Gabitu

    Nici nu mai știm cărei nații care stăpânesc colonia să le spunem stăpâni..

  61. Nicolae

    Corect!Aţi intuit bine!Interesul lor este sà se tragã cît mi mult de timp.
    Acest conciliu,mai bine zis,aceastã propunere dateaza cam de multisor.Parca era bagata printre initiatori şi d.na Andronescu,zisa şi Abramburica.
    Cu toate cã acest Consiliu are tenta politica,fãrã doar şi poate,eu personal le dau o mica încredere,cã doar nu pot acuza pe cineva,sau ceva ce încã nu si-a început încã activitatea.
    Dar,dupã cum aţi intuit,ce e pus politic se usuca repede.😀

  62. geofreeland

    Să ne mai destindem cu adevăruri. POVEȘTI DE VIAȚĂ 41. Nea Ilie are 85 de ani. Încă merge bine. Văduv de 40 de ani, socotitor la CAP, are pensie de 800 lei. Singur, dă cu sapa, își gătește, își spală la mână. Azi a plouat, ce să facă, pământul e umed și ce zise, hai să merg în deal, la buticul de vinde și bere în curte. Să mai vorbească și el cu lumea. Acolo, pe niște butuci, bărbați cu câte o bere în mână. „Ooo, nea Ilie!” îl întâmpinară ei, semn că venea rar, că în rest avea treabă și nici bani. Se uită la toți, îi știa după nume. „Vreau și eu o țigare” zise. „Ia, nea Ilie, uite, două”. Îi placea țigarea, dar nu avea bani de aruncat. Trase fumul în piept, savuros. Trase iar, și iar, se uita la țigare văzând cum o scurtează jarul. Îi privi pe toți și berea lor din mână îl întristă întru dorință. Unul observă, „Florico, adu o bere lui nea Ilie!” se îndură unul zicând fetei. Ochii i se luminară, era cinstit de băieții satului, încă nu-l uitaseră, el le făcuse sănii la toți, el îi primise cu colindul când erau copii, el le mai repara acum gardurile. Băieții îl ci poveștile lui, din urmă cu ani, îi captiva și nimeni nu îl întrerupea decât cu câte o întrebare să îl ațâțe. Și nea Ilie le povestea cum era lumea lui, cu caii, cu fetele, cu călușul, cu paparudele țigănci, cu țurca, cu câte și mai câte…Nea Ilie mulțumi, le ură zi bună baieților și plecă la vale, lăsând un gol în urma lui și pe băieți sorbind ultima dușcă, îndemn că mai era și treabă de făcut. Soarele ieșise din nori și zvânta pământul.

  63. Gabitu

    ’Munca te face liber” scria pe frontispiciul lagărelor de exterminare naziste în timpul războiului. Pe frontispiciul spitalelor romanistane ar trebui să scrie: ’guvidul te face liber”! Libertate în saci de plastic!

  64. Gabitu

    Atunci în lagăre ajungeai dacă nu aveai „origine sănătoasa’și te băgau naziștii ca să te elibereze’ cu gazul zyclon B acum în lagăre spitale ajungi forțat chiar dacă esti sănătos tun dar ești ‘asimptomatic’ .De ‘eliberat’ se ocupă diferiți doctori’Mengele foarte supuși halogenilor care îi plătesc gras pentru numărul de ‘eliberări’.

  65. Catalin

    LA CPS AL MApN TREBUIE ACŢIONAT „CHIRURGICAL”.MAI ÎNTÂI ÎNDEPĂRTATĂ „CANGRENA” IAR PE VIITOR CA EA SĂ NU MAI „REVINĂ”, SCHIMBAT COMPORTAMENTUL.ACEŞTI „VIRUŞI” PERICULOŞI DIN CADRUL CPS AL MApN CREEAZĂ MARI DESERVICII INSTITUŢIEI ŞI MApN.EU ÎNCĂ SPER CA MINISTRU DE RESORT SĂ IA CELE MAI DURE MĂSURI, ASTFEL ÎNCÂT PE VIITOR SĂ NU MAI APARĂ DISFUNCŢIONALITĂŢI.